Ce inseamna actul de credinta
Actul de credinta este pilonul pe care trebuie sa se sustina intreaga noastra viata,este ofranda adusa lui Dumnezeu,
pentru iubirea cu care ne invaluieste.A fi supus din iubire lui Dumnezeu,asa cum Isus s-a supus vointei lui Dumnezeu,
rabdand pana la capat, din iubire pentru Dumnezeu si pentru noi,oamenii.Dumnezeu este iubirea insasi iar Isus este
rabdarea.Daca am fi capabili sa ne insusim aceste doua virtuti,iubirea si rabdarea,am fi mai aproape de desavarsire.
Dar daca am fi in stare sa iubim am putea oare sa si rabdam pana la capat crucea care ne este data?Sau ne-am razvrati,
prin nerabdare,prin dorinta de a scapa de suferinte cu orice chip?De a fi nemultumiti de soarta pe care o avem,de
neimpliniri personale,care de cele mai multe ori tin de latura materiala a vietii?In acest caz nu putem vorbi de un act
de credinta autentica.Credinta presupune iubire si rabdare in acelasi timp,constientizarea ca toate se implinesc la vremea
lor.Numai cei care rabda pana la capat vor birui.Modelul rabdarii, al iubirii si al supunerii totale vointei lui Dumnezeu,
este Isus.Cati dintre noi ne-am abandona total vointei divine,acceptandu-ne crucea?Nu prea multi.Suntem mereu nemultumiti
de cate o neimplinire si cerem lui Dumnezeu sa ne ajute sa capatam ce ne lipseste.Dar de unde stim noi care ar fi fost
soarta noastra daca ne-am fi abandonat total vointei lui Dumnezeu?Nu cumva mult mai buna?Noi nu facem decat sa-l "fortam"
pe Dumnezeu sa ne dea cat mai multe,inaltandu-i rugaciuni.Deci suntem materialisti fata de Dumnezeu.Iar daca nu obtinem
ce am cerut intr-un timp anume, ne razvratim prin uitarea de El.Ii reprosam mereu:"de ce Doamne nu mi-ai ascultat rugaciunile?"
Iubirea pentru Dumnezeu,datatorul nostru de viata,trebuie sa fie dezinteresata,asa cum si iubirea Lui pentru noi este.
Nu trebuie sa-I cerem nimic legat de trupul nostru,caci stie ce trebuinte avem.Doar El ne-a creat.Nu ne-a creat ca sa rabdam
de foame,sau sa umblam goi.Deci nu trebuie sa-i cerem asta.Trebuie doar sa-i cerem sa ne intareasca in iubire si rabdare.
Niciodata nu ne va lasa.Ne va da iubirea si rabdarea exact in momentul in care i le cerem.Iar daca le avem pe acestea doua,
putem spune ca am obtinut tot.Iubirea iti da motivatia sa faci lucruri marete la care nu te-ai gandit vreodata ca le-ai putea
face.Deci prin iubirea pe care ti-o daruieste Dumnezeu,de fapt ai obtinut ceea ce iti lipsea,ceea ce ai fi vrut sa-i ceri
lui Dumnezeu prin rugaciuni.In iubire sta totul.Iubirea este putere.Cel care iubeste este de neinvins.Rabdarea completeaza
iubirea,caci fara rabdare nu poti face nimic.Operele durabile iau nastere numai cu multa rabdare.Infnita chiar.Ganditi-va numai
la oamenii de stiinta sau la marii scriitori,la genii in general.Daca nu aveau iubire si rabdare nu ne-am mai fi bucurat astazi
de creatiile lor.Ce s-ar fi intamplat daca si-ar fi abandonat visele?Dar nu.Ei si-au urmat crezul pana la sfarsitul vietii lor.
Rabdarea lor a durat o viata intreaga.Iar rezultatul a fost ca au lasat posteritatii opere de mare valoare.Dar n-au facut-o
pentru slava desarta,adica spre a se mandri cu operele lor,ci din iubire pentru semenii lor.Multe dintre aceste genii,poate au
avut de infruntat multe nedreptati,multe defaimari sau altfel de obstacole,care sa-i determine sa renunte la visele lor.Dar iubirea
si rabdarea i-au ajutat sa depaseasca orice si sa duca la bun sfarsit ceea ce incepusera.Altfel spus,s-au supus total vointei
lui Dumnezeu si nu s-au razvratit,orice s-ar fi intamplat.Exemple pot fi destule.Modelul cel mai demn de urmat insa,ramane Isus,
care si-a sacrificat viata in numele iubirii.Acesta este dovada suprema de iubire care s-a putut consemna vreodata in istoria
omenirii si cel mai de inaltator act de credinta catre Dumnezeu.Aceasta este credinta adevarata.A iubi si a rabda deopotriva,a ne
abandona cu totul vointei lui Dumnezeu.El stie care sunt trebuintele noastre si ne va da fara sa-I cerem nimic.Pe Dumnezeu trebuie sa-l
iubim cu toata fiinta noastra.Sa nu-L iubim doar cand ne raspunde la rugaciuni.Asa cum si noi am vrea sa fim iubiti,de catre
El si de catre semenii nostrii.Cum ne-am simti daca am fi iubiti doar daca satisfacem doleantele cuiva?Nu ne-am simti oare
folositi si nu iubiti?Deci sa nu-L folosim pe Dumnezeu ci sa-L iubim asa cum si El ne iubeste neconditionat.Iubirea pura,adevarata,
este cea neconditionata.Iubirea ne inalta la cer si ne aduce mai aproape de Dumnezeu.Acesta este de fapt sfarsitul calatoriei noastre
pe acest drum sinuos numit viata pamanteana.A fi mai aproape de Dumnezeu.Dumnezeu atat de mult ne iubeste, incat ne vrea pe toti
langa el si ne ajuta sa trecem prin toate hatisurile vietii.Viata noastra este ca un labirint a carui iesire trebuie sa o aflam.
Are multe meandre si multe necunoscute.Nu stim ce ne poate oferi secunda urmatoare.Dar cu ajutorul lui Dumnezeu putem ajunge la
capat chiar daca avem de infruntat multe obstacole.Important este sa nu ne pierdem nadejdea,sa iubim si sa avem rabdare.
SIMONA POPESCU
Actul de credinta este pilonul pe care trebuie sa se sustina intreaga noastra viata,este ofranda adusa lui Dumnezeu,
pentru iubirea cu care ne invaluieste.A fi supus din iubire lui Dumnezeu,asa cum Isus s-a supus vointei lui Dumnezeu,
rabdand pana la capat, din iubire pentru Dumnezeu si pentru noi,oamenii.Dumnezeu este iubirea insasi iar Isus este
rabdarea.Daca am fi capabili sa ne insusim aceste doua virtuti,iubirea si rabdarea,am fi mai aproape de desavarsire.
Dar daca am fi in stare sa iubim am putea oare sa si rabdam pana la capat crucea care ne este data?Sau ne-am razvrati,
prin nerabdare,prin dorinta de a scapa de suferinte cu orice chip?De a fi nemultumiti de soarta pe care o avem,de
neimpliniri personale,care de cele mai multe ori tin de latura materiala a vietii?In acest caz nu putem vorbi de un act
de credinta autentica.Credinta presupune iubire si rabdare in acelasi timp,constientizarea ca toate se implinesc la vremea
lor.Numai cei care rabda pana la capat vor birui.Modelul rabdarii, al iubirii si al supunerii totale vointei lui Dumnezeu,
este Isus.Cati dintre noi ne-am abandona total vointei divine,acceptandu-ne crucea?Nu prea multi.Suntem mereu nemultumiti
de cate o neimplinire si cerem lui Dumnezeu sa ne ajute sa capatam ce ne lipseste.Dar de unde stim noi care ar fi fost
soarta noastra daca ne-am fi abandonat total vointei lui Dumnezeu?Nu cumva mult mai buna?Noi nu facem decat sa-l "fortam"
pe Dumnezeu sa ne dea cat mai multe,inaltandu-i rugaciuni.Deci suntem materialisti fata de Dumnezeu.Iar daca nu obtinem
ce am cerut intr-un timp anume, ne razvratim prin uitarea de El.Ii reprosam mereu:"de ce Doamne nu mi-ai ascultat rugaciunile?"
Iubirea pentru Dumnezeu,datatorul nostru de viata,trebuie sa fie dezinteresata,asa cum si iubirea Lui pentru noi este.
Nu trebuie sa-I cerem nimic legat de trupul nostru,caci stie ce trebuinte avem.Doar El ne-a creat.Nu ne-a creat ca sa rabdam
de foame,sau sa umblam goi.Deci nu trebuie sa-i cerem asta.Trebuie doar sa-i cerem sa ne intareasca in iubire si rabdare.
Niciodata nu ne va lasa.Ne va da iubirea si rabdarea exact in momentul in care i le cerem.Iar daca le avem pe acestea doua,
putem spune ca am obtinut tot.Iubirea iti da motivatia sa faci lucruri marete la care nu te-ai gandit vreodata ca le-ai putea
face.Deci prin iubirea pe care ti-o daruieste Dumnezeu,de fapt ai obtinut ceea ce iti lipsea,ceea ce ai fi vrut sa-i ceri
lui Dumnezeu prin rugaciuni.In iubire sta totul.Iubirea este putere.Cel care iubeste este de neinvins.Rabdarea completeaza
iubirea,caci fara rabdare nu poti face nimic.Operele durabile iau nastere numai cu multa rabdare.Infnita chiar.Ganditi-va numai
la oamenii de stiinta sau la marii scriitori,la genii in general.Daca nu aveau iubire si rabdare nu ne-am mai fi bucurat astazi
de creatiile lor.Ce s-ar fi intamplat daca si-ar fi abandonat visele?Dar nu.Ei si-au urmat crezul pana la sfarsitul vietii lor.
Rabdarea lor a durat o viata intreaga.Iar rezultatul a fost ca au lasat posteritatii opere de mare valoare.Dar n-au facut-o
pentru slava desarta,adica spre a se mandri cu operele lor,ci din iubire pentru semenii lor.Multe dintre aceste genii,poate au
avut de infruntat multe nedreptati,multe defaimari sau altfel de obstacole,care sa-i determine sa renunte la visele lor.Dar iubirea
si rabdarea i-au ajutat sa depaseasca orice si sa duca la bun sfarsit ceea ce incepusera.Altfel spus,s-au supus total vointei
lui Dumnezeu si nu s-au razvratit,orice s-ar fi intamplat.Exemple pot fi destule.Modelul cel mai demn de urmat insa,ramane Isus,
care si-a sacrificat viata in numele iubirii.Acesta este dovada suprema de iubire care s-a putut consemna vreodata in istoria
omenirii si cel mai de inaltator act de credinta catre Dumnezeu.Aceasta este credinta adevarata.A iubi si a rabda deopotriva,a ne
abandona cu totul vointei lui Dumnezeu.El stie care sunt trebuintele noastre si ne va da fara sa-I cerem nimic.Pe Dumnezeu trebuie sa-l
iubim cu toata fiinta noastra.Sa nu-L iubim doar cand ne raspunde la rugaciuni.Asa cum si noi am vrea sa fim iubiti,de catre
El si de catre semenii nostrii.Cum ne-am simti daca am fi iubiti doar daca satisfacem doleantele cuiva?Nu ne-am simti oare
folositi si nu iubiti?Deci sa nu-L folosim pe Dumnezeu ci sa-L iubim asa cum si El ne iubeste neconditionat.Iubirea pura,adevarata,
este cea neconditionata.Iubirea ne inalta la cer si ne aduce mai aproape de Dumnezeu.Acesta este de fapt sfarsitul calatoriei noastre
pe acest drum sinuos numit viata pamanteana.A fi mai aproape de Dumnezeu.Dumnezeu atat de mult ne iubeste, incat ne vrea pe toti
langa el si ne ajuta sa trecem prin toate hatisurile vietii.Viata noastra este ca un labirint a carui iesire trebuie sa o aflam.
Are multe meandre si multe necunoscute.Nu stim ce ne poate oferi secunda urmatoare.Dar cu ajutorul lui Dumnezeu putem ajunge la
capat chiar daca avem de infruntat multe obstacole.Important este sa nu ne pierdem nadejdea,sa iubim si sa avem rabdare.
SIMONA POPESCU
Comentarii
Trimiteți un comentariu