Margaritare duhovnicesti

Am hotarat sa redau cuvinte din intelepciunea de origine divina a marilor nostri duhovnici.Cuvintele lor se aseamana cu niste margaritare,care stralucesc precum niste sori in intuneric.Cuvintele lor sunt neasemuite si vin direct de la Dumnezeu.Sunt cuvinte frumoase,datatoare de viata,faclii pentru sufletele noastre care orbecaie prin intunericul pacatelor.Si pentru ca parintele Arsenie Boca imi este atat de aproape sufletului si simt cuvintele lui pana in adancul sufletului,ii duc mai departe vorbele calde,vorbele divine,care au salvat multe suflete de la pieire....

 “Tu fa bine si asteapta raul. Binele ti-l va rasplati Dumnezeu. Daca oamenii, rudele ti-ar face bine, tie ce cruce ti-ar mai ramane? Deci roaga-te pentru cei ce te blesteama, fa bine celor ce-ti fac rau; celui ce-ti cere nedrept da-i tot ce-i trebuie lui din lacomie. Cu alte cuvinte, nu te impotrivi raului cand te asupreste cu nedreptate, ca sa nu calci legea iubirii de Dumnezeu si de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu sa ai grija sa nu zici rau absolut nimanui, indiferent ce nedreptate ti-ar face pentru ca iertandu-le toate, asa urmezi lui Iisus, asa tii impotriva firii sau mai bine zis mai presus de fire legea lui Dumnezeu – a iubirii. Cu toti sunt fiii lui Dumnezeu, chiar daca ei tagaduiesc asta, iar tu trebuie sa stii ca si ei au un suflet de mantuit.”(Arsenie Boca)

A ne ruga înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre,a-iexpune grijile noastre si a-I implora ajutorul.A ne înălţa spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omeneşti a tuturor atracţiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului şi a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu şi a nedărui Lui în întregime.A aduce lauda lui Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că toată fiinţa noastră este creată şi-I aparţineLui. Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui şi trebuie să ne îndeplinimmisiunea pe care ne-a încredinţat-o El. Orice alt scop am vrea să atingem în viaţa, în afara voinţeilui Dumnezeu nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creaţi cu un scop binedeterminat de Creatorul nostru şi El ne-a pus la dispoziţie toate mijloacele ca să-l atingem. Pentrumântuirea noastră El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viaţă şidescoperitor al voinţei Sale. A fugi şi a ne eschiva de la cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, în ceeace priveşte sensul si scopul nostru în viaţa şi a ne făuri unul personal după aprecierea noastră,înseamnă a ne condamna singuri la moarte veşnică. Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori ….să aducem cu laudele si mulţumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat pradă propriilor fantezii, conducându-ne in mod greşit, ci din contră ne-a arătat clar si precis calea de urmat prinlegile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca şi noi din carne si sânge siavând aceleaşi cerinţe ca ale noastre pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm.Cine îl are pe Iisus de model în toate acţiunile vietii lui, acela şi-a găsit sensul vietii şi pacea sufletului lui.Recunoştinţa noastră faţă de Creator trebuie să fie nesfârşită. Toate popoarele lumii, chiar şi cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, care este de fapt fondul oricărui cult religios.A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre.Acest corp care deşi este o capodoperă a Maestrului Creator, totuşi în urma neascultării faţă de1


voinţa Stăpânului şi-a pierdut starea de fericire veşnică în care a fost orânduit la început şi pe carealtfel ar fi putut să şi-o păstreze. Uneltirile diavoului însă l-au determinat să-şi satisfacă dorinţele şi poftele personale călcând voinţa si porunca Creatorului, aşa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca o moştenitoare credincioasă a primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat în lume moartea şi suferinţă. Corpul nostru se zbuciumă în zadar, căci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie să aibă loc.Ferice de cei ce-şi descoperă sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentă că în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această comoară ce nu va pieri odată cu trupul lor, ci din contra,întocmai ca un prizonier captat în lanţuri, e dornic de adevar şi de lumină, suspină după revenirea lui la prima stare de fericire si simte că aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie. Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a facut invocarea ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este singura noastra cale sigura de urmat sisingura consolare.Rugaciunea devine familiara si usor de facut atunci cand este zilnica, puterea obisnuintei ii dausurinta.Trebuie sa-L consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu El in mod sincer, farafalsitate si sa ascultam in tacere ceea ce El ne raspunde intotdeauna in constiinta noastra. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte in cererile noastre atunci cand venim la El sinceri si  deschisa, asa cum o doreste El.Ce ne cere Dumnezeu atunci cand ne rugam?O atentie interioara, ceea ce de fapt nu inseamna un efort eroic. Dumnezeu stie slabiciunile si neputintele noastre si nu ne cere imposibilul. El doreste numai ca atunci cand buzele noastre pronunta cuvinte de ruga, spiritul nostru sa se gandeasca la El, ca vocea noastra sa fie ecoul inimii noastre. Aceasta este o atentie pur spirituala atunci cand mintea, indiferent de cuvintele pronuntate,mediteaza asupra perfectiunii lui Dumnezeu.O atentie literala este aceea cand luam seama numai la cuvintele pronuntate si la intelesul lor strict.O atentie materiala este aceea cand punem pret pe felul pronuntarii cat mai corecte si care ne indeparteaza spiritul de Dumnezeu, legandu-l de impresiile materiale.Totusi, dupa sfaturile multor sfinti de seama, si aceasta rugaciune este placuta lui Dumnezeu, daca are la baza ei veneratia si intentia de lauda adusa Lui.De multe ori, atunci cand nu mai simtim o placere in rugaciune, cand mintea noastra nu se poate concentra suficient, cand atentia ne lipseste, cand ne intristam, cand ne deprimam si intrerupem rugaciunea sub motivul ca nu suntem destul de apti pentru ea, amanand-o pentru alta data si asteptand sa ne vina dorinta de rugaciune, savarsim o mare greseala.Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec alimaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu leacorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta  ca sa  le  aiba  si apoi sa-L  iubeasca   pe  Dumnezeu. Aceasta  dragoste  este  adevarata  renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea 
inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare turbura mintea / inima noastra,intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza..
 Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o mortificare, osuferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de valoare decat practica neincetata arugaciunii? Si fara a simti o sensibila consolare? Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se ruga fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva, chiar o repulsie pentru rugaciune!Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala si renuntarea la orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpului omenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este aceasta senzatie de abandonare   totala.

SIMONA POPESCU

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

DESPRE DEMNITATE

IUBIREA FATA DE DUMNEZEU

SPIRITELE PRINTRE NOI