HAINA DE NUNTĂ ŞI „SFATUL” DIN IAD

Haina noastră de nuntă e îmbrăcămintea sufletului în Lumina lui Hristos. E haina de
la Botez, când ne-am îmbrăcat în Hristos şi Hristos s-a îmbrăcat în noi.
Intrarea noastră în Creştinism e intrarea noastră în sfinţenia lui Iisus.
Am început cu sfinţenia.
De aceea copiii care mor botezaţi se mântuiesc fără pocăinţă. Haina lor de nuntă e
albă ca lumina.
Adăugându-se anii haina se pătează.
Sângerează... Fiindcă nu e simplă haină, ci e Fiinţă: Omul din Cer, făptura cea nouă.
Iar la nuntă se caută câtă asemănare este între tine şi Iisus?
Câştigarea asemănării cu Iisus are trecutul ei pe pământ. Iar asemănarea e în lumină.
Lumina rezultă din capacitatea omului de iubire, de cunoştiinţă şi de suferinţă.
Dar puţini sunt oamenii pe pământ care să nu păteze haina sfântului Botez. De aceea
Dumnezeu, întru mila milostivirii Sale, a rânduit al doilea botez, Botezul pocăinţei:
Taina Pocăinţei sau spovedania, care reface strălucirea primului Botez.
Dar oamenii pun diferite motive să nu vie la Taina Pocăinţei. Iată câteva:
1. „N-am timp” de Biserică. - De fapt n-au dragoste.
2. „Nu-s păcătos, ca alţii” - Un fel de farisei moderni.
3. „Acuma suntem tineri; când om fi bătrâni” - Ca şi când ar avea cineva în scris că
va ajunge bătrâneţele. Focul tinereţelor crede că poate înşela pe Dumnezeu, lăsându-I
bătrâneţele. Căci întrebare dacă vei ajunge bătrâneţele şi, cu o aşa socoteală de viaţă,
întrebare dacă o grămadă de doage şi cioburi se vor mai putea pocăi şi vor fi primite.
Cei ce amână pocăinţa pe la bătrâneţe sunt asemenea oamenilor care vor să treacă un
râu mare, dar stau la marginea lui, aşteptând până trece toată apa. În vicleşugul acestei
socoteli se prind oamenii cei mai mulţi.

Din Scriptură se vede lămurit că pentru stăvilirea fărădelegilor şi stârpirea păcatului
din popor, Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. Deci lepra - şi orice lepră - urmărită în
obârşiile ei, găseşti că e păcatul sufletului, care atrage după sine pedeapsa trupului, dar îi
aduce şi sufletului sănătatea sa: smerenia.
Scriptura vedem că întregeşte cu lămuriri ceea ce spune medicina. E o retragere, dacă
nu izgonire, a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului.
*
Satana cârtea asupra dreptului Iov. Dumnezeu i-a îngăduit să se convingă de
statornicia credinţei dreptului: „Iată ţi-l dau în puterea ta! Numai nu te atinge de viaţa
lui!” „Atunci Satana a lovit pe Iov cu vărsat negru, din tălpile picioarelor până în
creştetul capului” (Iov 2,6-7).
Pomenim întâmplarea, întrucât se vede din ea şi o fiinţă nevăzută, care dărâmă în tot
chipul zidirea lui Dumnezeu. Aceasta nu poate fi prinsă în analizele de diagnostic. Fiinţa
aceasta înclină doar libertatea omului spre rele, spre riscurile dezechilibrului vieţii şi se
retrage. Iov a fost o ilustrare a răbdării dreptului, îngăduită ca valoare a virtuţii. Dar
ceilalţi, ei silesc pe Dumnezeu să se retragă din ocrotirea lor, şi aşa apare stricătorul, cât
nu mai pot scăpa de el. Şi pe mulţi îi mănâncă de vii.
A rămâne numai la explicaţia materialistă a omului - fără cea morală - înseamnă a nu
avea niciodată o explicaţie suficientă. Medicina preventivă contează pe existenţa
sufletului şi a deciziilor sale faţă de viaţă. Sufletul, pe de altă parte, îşi are paraziţii lui de
care trebuie să ştie să se ferească.
Iată de ce în antichitate medicii erau preoţi şi preoţii medici.
Dacă până la Iisus, Dumnezeu atâta a purtat de grijă poporului iudeu încât n-a cruţat
nici nuiaua cea mai aspră. Astăzi, când mila lui Dumnezeu vine în persoană să caute şi
să curăţească pe pedepsiţii Săi, iată că nu găseşte recunoştinţă în Israel.
Dar a găsit-o între străini, la un samarinean.
Iată de ce se spune că Binefacerea şi cu Recunoştinţa sunt două virtuţi care nu s-au
întâlnit amândouă pe pământ. Iată încă o amărăciune a lui Iisus:
Nouă din zece, iarăşi se vor fi apucat de rele.
ARSENIE BOCA

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

DESPRE DEMNITATE

IUBIREA FATA DE DUMNEZEU

SPIRITELE PRINTRE NOI