THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

marți, 31 iulie 2018

Cartea înțelepciunii lui Solomon
12. Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre.
13. Căci Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii.
14. El a zidit toate lucrurile spre viaţă şi făpturile lumii sunt izbăvitoare; întru ele nu este sămânţă de pieire şi moartea n-are putere asupra pământului.
15. Dreptatea este nemuritoare, iar nedreptatea aduce moarte.
16. Dar cei necredincioşi îşi atrag moartea cu mâinile şi cu glasul, se uită la ea ca la o prietenă, sunt pătimaşi după ea şi au făcut legătură cu ea şi cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei.
Cap. 2
1. Cei care cugetă nedrept şi-au zis în sine: "Viaţa noastră este scurtă şi tristă şi omul nu poate scăpa de moarte, nici nu cunoaşte cine l-ar izbăvi de şeol.
2. Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată; căci fum este suflarea din nările noastre şi cugetarea o scânteie care se aprinde din mişcarea inimii noastre.
3. Când se va stinge, trupul nostru se va face cenuşă şi duhul se va risipi ca aerul cel uşor.
4. Numele nostru se va uita cu vremea şi nimeni nu-şi va aduce aminte de lucrurile noastre şi viaţa noastră va trece ca urma norului şi se va risipi ca negura, pe care o alungă razele soarelui şi căldura lui o îngreuiază.
5. Ca umbra de trecătoare este viaţa noastră şi sfârşitul ei este fără înapoiere, că s-a pecetluit şi nimeni nu mai vine înapoi.
6. Veniţi deci şi să ne desfătăm cu bunătăţile cele de acum şi de făpturi să ne folosim cu toată căldura tinereţii.
7. Să avem din belşug vinuri scumpe şi miresme şi să nu lăsăm să treacă florile de primăvară.
8. Să ne încununăm cu flori de trandafir, până nu se veştejesc.
9. Nimeni dintre noi să nu lipsească de la petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci aceasta este partea şi menirea noastră.
10. Să asuprim pe cel sărac şi drept, să nu ne fie milă de văduvă, şi de cărunteţile bătrânului încărcat de ani să nu ne ruşinăm.
11. Puterea noastră să fie legea dreptăţii noastre, că ce este slab nu este de nici un folos.
12. Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie.
13. El se face pe sine că are cunoştinţă despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului.
14. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm la el.
15. Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt schimbate.
16. Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte ca de o spurcăciune; el fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că are pe Dumnezeu drept tată.
17. Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate şi să cercetăm ce i se va întâmpla ieşind din această viaţă.
18. Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra şi-l va scoate din mâna potrivnicilor săi.
19. Să-l încercăm cu ocări şi cu chinuri, ca să vedem cât este de răbdător şi să încercăm suferinţa lui.
20. Să-l dăm unei morţi de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el".
21. Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit.
22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nădejde în răsplata sfinţeniei şi nu cred că sufletele curate vor avea. cununa lor.
23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale.
24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoasca.
Imagini pentru SOLOMON

Cartea înțelepciunii lui Solomon
Cap. 4
1. Mai bine este să nu ai copii, dar să ai bunătate, căci pomenirea bunătăţii este nemuritoare; şi Dumnezeu o ştie şi oamenii o cunosc.
2. Când este de faţă, o urmezi şi când s-a dus, îţi pare rău după ea. Bunătatea poartă veşnică cunună, veşnic biruitoare, ieşind fără pată din lupte câştigate.
3. Mulţimea pruncilor la cei nelegiuiţi nu este de nici un folos; din mlădiţele lor spurcate nu se va înfige rădăcină în adânc şi nu vor avea temei nezdruncinat.
4. Chiar dacă se vor îmbrăca vremelnic întru ramuri, fiind fără temeinicie, se vor zgudui de vânt şi se vor dezrădăcina de puterea vijeliei.
5. Ramurile lor vor fi frânte mai înainte de vârsta deplină, rodul lor va fi netrebnic, crud la mâncare şi de nimic bun,
6. Fiindcă pruncii născuţi din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii părinţilor, când stai să-i cercetezi.
7. Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă.
8. Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor.
9. Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată.
10. Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit şi, fiindcă trăia între păcătoşi, l-a mutat de pe pământ.
11. A fost răpit, ca răutatea să nu-i schimbe mintea sa, înşelăciunea să nu-i amăgească sufletul.
12. Căci vraja viciului întunecă cele bune şi ameţeala poftei schimbă gândul cel fără de răutate.
13. Ajungând curând la desăvârşire, dreptul a apucat ani îndelungaţi.
14. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii.
15. Neamurile văd, dar nu pricep nimic şi nu-şi bat capul cu aşa ceva, că adică harul lui Dumnezeu şi mila Lui sunt cu aleşii Săi şi că poartă grijă de sfinţii Săi.
16. Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc, iar tinereţea ajunsă la grabnică desăvârşire osândeşte lungile bătrâneţi ale celui nedrept.
17. Vor vedea sfârşitul înţeleptului, dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el şi pentru ce l-a pus bine pentru Sine.
18. Vor vedea şi-şi vor bate joc, dar Domnul îi va face de ocară.
19. Căci vor fi pe urmă hoit fără de cinste, printre morţi, întru ruşine, în veac de veac; Domnul îi va zdrobi şi, muţi, îi va azvârli cu capul în jos, îi va zgudui din temelie şi vor pieri până la cel mai mic; chinul îi va măcina şi pomenirea lor se va şterge.
20. Vor veni înspăimântaţi de ştiinţa păcatelor lor şi fărădelegile lor îi vor mustra faţă în faţă.
Cap. 5
1. Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care l-au prigonit şi au dispreţuit ostenelile sale.
2. Iar ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică şi se vor minuna de minunea mântuirii dreptului.
3. Ei vor zice, căindu-se în inima lor şi gemând întru strâmtorarea duhului lor: "Acesta este pe care-l aveam altădată de batjocură şi ţinta ocărilor noastre.
4. Nebunii de noi! Am socotit viaţa lui o nebunie şi moartea lui o ticăloşie.
5. Şi iată cum a fost socotit între fiii lui Dumnezeu şi partea lui între sfinţi!
6. Aşadar noi am rătăcit de la calea adevărului şi lumina dreptăţii n-a strălucit pentru noi şi nouă soarele nu ne-a răsărit.
7. Ne-am săturat de cărările fărădelegii şi ale pierzării; am străbătut pustietăţi neumblate, iar calea Domnului n-am cunoscut-o.
8. Ce folos ne-a adus trufia? La ce ne-a slujit bogăţia Şi toată fala ei?
9. Toate acestea au trecut ca umbra şi ca o veste care se duce pe aci încolo.
10. Au trecut la fel cu corabia care răzbate marea învolburată şi a cărei urmă în apă nu poţi s-o mai găseşti şi nici trecerea ei, în mijlocul valurilor;
11. Sau ca pasărea ce zboară în aer şi a cărei călătorie nu lasă nici un semn; căci ea, bătând cu aripile vântul cel uşor şi despicându-l cu avântul pornirii, îşi taie cale prin mişcarea penelor, iar după aceea nimic nu mai arată pe unde a trecut.
12. Sau la fel cu săgeata care zboară spre locul însemnat, iar aerul pe care l-a spintecat se împreună la loc şi nu poţi să mai ştii care i-a fost urma.
13. Tot aşa şi noi ne-am născut şi am isprăvit cu viaţa şi nu putem să arătăm nici un semn de faptă bună, ci în răutatea noastră ne-am risipit.
14. Într-adevăr, nădejdea celui nelegiuit este ca praful pe care-l spulberă vântul, este ca pâcla subţire pe care o împrăştie vijelia, ca fumul pe care-l suflă o adiere şi ca amintirea unui oaspete de o singură zi care se destramă.
15. Însă cei drepţi vor fi vii în veacul veacului şi răsplata lor este la Domnul şi Cel Atotputernic are grijă de ei.
16. Drept aceea, vor primi din mâna Domnului împărăţia frumuseţii şi cununa cea strălucitoare, căci El îi va ocroti cu dreapta Sa şi cu braţul Său; asemenea unui scut, îi va acoperi.
17. El va face arme din mânia Sa şi cu ele va întări făptura mâinilor Sale ca să răsplătească vrăjmaşilor.
18. Din dreptate El Îşi va face platoşă şi din judecata cea nefăţarnică Îşi va face coif.
19. Din sfinţenia Sa va face pavăză nebiruită;
20. Iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascuţită şi lumea va porni război împreună cu El împotriva celor fără de minte.
21. Săgeţile fulgerului Său vor porni bine îndreptate şi vor lovi în ţintă, zburând din arcul puternic încordat al norilor.
22. Mânia Lui, ca o praştie, va azvârli noian de grindină; apele mării se vor întărâta asupra lor şi râurile îi vor îneca vijelios.
23. Duhul puterii dumnezeieşti se va ridica împotriva lor şi ca viscolul îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ şi răutatea va răsturna scaunele celor puternici.
Fotografia postată de Popescu Simona.

duminică, 8 iulie 2018

SEMNE CA UN OM ESTE SUB INFLUENTA DEMONICA

Sufletul este de esenta divina,deci nu poate fi rau.Pervetirea sufletului insa,incepe odata cu intruparea sa,adica atunci cand este invelit de materia numita trup.Si acest lucru se inatmpla la nasterea pamanteasca.Incepand din acel moment,acel suflet,daca nu este aparat de credinta parintilor sai trupesti si de sfintele Taine,devine tinta sigura atacurilor demonice.Diavolii atat de mult urasc pe oameni,dorindu-le moartea trupeasca si sufleteasca,pentru ca Dumnezeu Si-a aratat imensa iubire fata de ei,trimitand pe Iisus Hristos sa-i mantuiasca.Sufletul nu se dezvolta odata cu trupul.El ramane la fel ca in momentul in care a fost creat de Dumnezeu.Dar trupul pe masura ce se dezvolta,este unealta pe care o foloseste diavolul,pentru a pierde sufletul,pentru a-l intina de pacate..Din prea mare iubire trupeasca de sine,incepe sufletul sa se intineze cu pacate,precum invidia,lacomia,egoismul,gelozia,ura fata de semeni,ajungandu-se pana la crima..Ori cine uraste de moarte,altul decat diavolul? Cei care urasc pe semenii lor si uneori le doresc si moartea,crezand ca daca aceia nu mai sunt cu trupul,scapa de obsesia rivalitatii,nu fac decat sa-si mareasca de mii de ori sentimentul de ura.Acel sentiment de ura,nu este neaparat indreptat asupra unei anumite persoane ci impotriva oricarei persoane..dar ca sa ajunga cineva sa urasca de moarte un semen,trebuie ca pana atunci sufletul sau sa fi fost batjocorit de demoni...Cei care nu iubesc biserica si cuvantul Lui Dumnezeu,sunt tinetele cele mai sigure ale atacurilor demonice,ajungand chiar si pana la gradul de posedare totala,cand aproape nu se mai poate face nimic pentru ei..Semnele ca o fiinta este sub influenta demonilor si de fapt este marioneta lor,sunt lesne de observat de cei care au o cat de cat traire spirituala.Limbajul vulgar,egoismul,razbunarea,rasplatirea binelui cu rau,zgarcenia si multe altele,sunt semne ca acel suflet,este subjugat de diavoli si mai mult, ca este de fapt un suflet chinuit de diavoli! Sufletul chinuit de diavoli,urla in temnita trupului,dupa Dumnezeu,dar ii inabusa strigatul diavolii,care ii folosesc trupul...Sufletul nu poate sa loveasca un trup,dar mainile trupului pot lovi un trup.Sufletul nu poate ucide,dar manilie trupului pot ucide un alt trup..Si atunci cine manuieste acel trup care prodice suferinte altui trup,decat diavolul? Ar putea cineva sa spuna oare ca Dumnezeu determina un om sa ucida? Sau diavolul? Si ce putem face pentru un suflet chinuit de diavoli? Sa ne rugam! Atat putem face.Si sa cerem ajutorul preotilor bisericii lui Hristos,sa salvam impreuna acel suflet chinuit...
Imagini pentru posedarea demonica