Cartea înțelepciunii lui Solomon

12. Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre.

13. Căci Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii.

14. El a zidit toate lucrurile spre viaţă şi făpturile lumii sunt izbăvitoare; întru ele nu este sămânţă de pieire şi moartea n-are putere asupra pământului.

15. Dreptatea este nemuritoare, iar nedreptatea aduce moarte.

16. Dar cei necredincioşi îşi atrag moartea cu mâinile şi cu glasul, se uită la ea ca la o prietenă, sunt pătimaşi după ea şi au făcut legătură cu ea şi cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei.

Cap. 2

1. Cei care cugetă nedrept şi-au zis în sine: "Viaţa noastră este scurtă şi tristă şi omul nu poate scăpa de moarte, nici nu cunoaşte cine l-ar izbăvi de şeol.

2. Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată; căci fum este suflarea din nările noastre şi cugetarea o scânteie care se aprinde din mişcarea inimii noastre.

3. Când se va stinge, trupul nostru se va face cenuşă şi duhul se va risipi ca aerul cel uşor.

4. Numele nostru se va uita cu vremea şi nimeni nu-şi va aduce aminte de lucrurile noastre şi viaţa noastră va trece ca urma norului şi se va risipi ca negura, pe care o alungă razele soarelui şi căldura lui o îngreuiază.

5. Ca umbra de trecătoare este viaţa noastră şi sfârşitul ei este fără înapoiere, că s-a pecetluit şi nimeni nu mai vine înapoi.

6. Veniţi deci şi să ne desfătăm cu bunătăţile cele de acum şi de făpturi să ne folosim cu toată căldura tinereţii.

7. Să avem din belşug vinuri scumpe şi miresme şi să nu lăsăm să treacă florile de primăvară.

8. Să ne încununăm cu flori de trandafir, până nu se veştejesc.

9. Nimeni dintre noi să nu lipsească de la petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci aceasta este partea şi menirea noastră.

10. Să asuprim pe cel sărac şi drept, să nu ne fie milă de văduvă, şi de cărunteţile bătrânului încărcat de ani să nu ne ruşinăm.

11. Puterea noastră să fie legea dreptăţii noastre, că ce este slab nu este de nici un folos.

12. Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie.

13. El se face pe sine că are cunoştinţă despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului.

14. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm la el.

15. Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt schimbate.

16. Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte ca de o spurcăciune; el fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că are pe Dumnezeu drept tată.

17. Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate şi să cercetăm ce i se va întâmpla ieşind din această viaţă.

18. Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra şi-l va scoate din mâna potrivnicilor săi.

19. Să-l încercăm cu ocări şi cu chinuri, ca să vedem cât este de răbdător şi să încercăm suferinţa lui.

20. Să-l dăm unei morţi de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el".

21. Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit.

22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nădejde în răsplata sfinţeniei şi nu cred că sufletele curate vor avea. cununa lor.

23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale.

24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoasca.

Cartea înțelepciunii lui Solomon

Cap. 4

1. Mai bine este să nu ai copii, dar să ai bunătate, căci pomenirea bunătăţii este nemuritoare; şi Dumnezeu o ştie şi oamenii o cunosc.

2. Când este de faţă, o urmezi şi când s-a dus, îţi pare rău după ea. Bunătatea poartă veşnică cunună, veşnic biruitoare, ieşind fără pată din lupte câştigate.

3. Mulţimea pruncilor la cei nelegiuiţi nu este de nici un folos; din mlădiţele lor spurcate nu se va înfige rădăcină în adânc şi nu vor avea temei nezdruncinat.

4. Chiar dacă se vor îmbrăca vremelnic întru ramuri, fiind fără temeinicie, se vor zgudui de vânt şi se vor dezrădăcina de puterea vijeliei.

5. Ramurile lor vor fi frânte mai înainte de vârsta deplină, rodul lor va fi netrebnic, crud la mâncare şi de nimic bun,

6. Fiindcă pruncii născuţi din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii părinţilor, când stai să-i cercetezi.

7. Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă.

8. Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor.

9. Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată.

10. Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit şi, fiindcă trăia între păcătoşi, l-a mutat de pe pământ.

11. A fost răpit, ca răutatea să nu-i schimbe mintea sa, înşelăciunea să nu-i amăgească sufletul.

12. Căci vraja viciului întunecă cele bune şi ameţeala poftei schimbă gândul cel fără de răutate.

13. Ajungând curând la desăvârşire, dreptul a apucat ani îndelungaţi.

14. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii.

15. Neamurile văd, dar nu pricep nimic şi nu-şi bat capul cu aşa ceva, că adică harul lui Dumnezeu şi mila Lui sunt cu aleşii Săi şi că poartă grijă de sfinţii Săi.

16. Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc, iar tinereţea ajunsă la grabnică desăvârşire osândeşte lungile bătrâneţi ale celui nedrept.

17. Vor vedea sfârşitul înţeleptului, dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el şi pentru ce l-a pus bine pentru Sine.

18. Vor vedea şi-şi vor bate joc, dar Domnul îi va face de ocară.

19. Căci vor fi pe urmă hoit fără de cinste, printre morţi, întru ruşine, în veac de veac; Domnul îi va zdrobi şi, muţi, îi va azvârli cu capul în jos, îi va zgudui din temelie şi vor pieri până la cel mai mic; chinul îi va măcina şi pomenirea lor se va şterge.

20. Vor veni înspăimântaţi de ştiinţa păcatelor lor şi fărădelegile lor îi vor mustra faţă în faţă.

Cap. 5

1. Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care l-au prigonit şi au dispreţuit ostenelile sale.

2. Iar ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică şi se vor minuna de minunea mântuirii dreptului.

3. Ei vor zice, căindu-se în inima lor şi gemând întru strâmtorarea duhului lor: "Acesta este pe care-l aveam altădată de batjocură şi ţinta ocărilor noastre.

4. Nebunii de noi! Am socotit viaţa lui o nebunie şi moartea lui o ticăloşie.

5. Şi iată cum a fost socotit între fiii lui Dumnezeu şi partea lui între sfinţi!

6. Aşadar noi am rătăcit de la calea adevărului şi lumina dreptăţii n-a strălucit pentru noi şi nouă soarele nu ne-a răsărit.

7. Ne-am săturat de cărările fărădelegii şi ale pierzării; am străbătut pustietăţi neumblate, iar calea Domnului n-am cunoscut-o.

8. Ce folos ne-a adus trufia? La ce ne-a slujit bogăţia Şi toată fala ei?

9. Toate acestea au trecut ca umbra şi ca o veste care se duce pe aci încolo.

10. Au trecut la fel cu corabia care răzbate marea învolburată şi a cărei urmă în apă nu poţi s-o mai găseşti şi nici trecerea ei, în mijlocul valurilor;

11. Sau ca pasărea ce zboară în aer şi a cărei călătorie nu lasă nici un semn; căci ea, bătând cu aripile vântul cel uşor şi despicându-l cu avântul pornirii, îşi taie cale prin mişcarea penelor, iar după aceea nimic nu mai arată pe unde a trecut.

12. Sau la fel cu săgeata care zboară spre locul însemnat, iar aerul pe care l-a spintecat se împreună la loc şi nu poţi să mai ştii care i-a fost urma.

13. Tot aşa şi noi ne-am născut şi am isprăvit cu viaţa şi nu putem să arătăm nici un semn de faptă bună, ci în răutatea noastră ne-am risipit.

14. Într-adevăr, nădejdea celui nelegiuit este ca praful pe care-l spulberă vântul, este ca pâcla subţire pe care o împrăştie vijelia, ca fumul pe care-l suflă o adiere şi ca amintirea unui oaspete de o singură zi care se destramă.

15. Însă cei drepţi vor fi vii în veacul veacului şi răsplata lor este la Domnul şi Cel Atotputernic are grijă de ei.

16. Drept aceea, vor primi din mâna Domnului împărăţia frumuseţii şi cununa cea strălucitoare, căci El îi va ocroti cu dreapta Sa şi cu braţul Său; asemenea unui scut, îi va acoperi.

17. El va face arme din mânia Sa şi cu ele va întări făptura mâinilor Sale ca să răsplătească vrăjmaşilor.

18. Din dreptate El Îşi va face platoşă şi din judecata cea nefăţarnică Îşi va face coif.

19. Din sfinţenia Sa va face pavăză nebiruită;

20. Iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascuţită şi lumea va porni război împreună cu El împotriva celor fără de minte.

21. Săgeţile fulgerului Său vor porni bine îndreptate şi vor lovi în ţintă, zburând din arcul puternic încordat al norilor.

22. Mânia Lui, ca o praştie, va azvârli noian de grindină; apele mării se vor întărâta asupra lor şi râurile îi vor îneca vijelios.

23. Duhul puterii dumnezeieşti se va ridica împotriva lor şi ca viscolul îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ şi răutatea va răsturna scaunele celor puternici.

SEMNE CA UN OM ESTE SUB INFLUENTA DEMONICA

Sufletul este de esenta divina,deci nu poate fi rau.Pervetirea sufletului insa,incepe odata cu intruparea sa,adica atunci cand este invelit de materia numita trup.Si acest lucru se inatmpla la nasterea pamanteasca.Incepand din acel moment,acel suflet,daca nu este aparat de credinta parintilor sai trupesti si de sfintele Taine,devine tinta sigura atacurilor demonice.Diavolii atat de mult urasc pe oameni,dorindu-le moartea trupeasca si sufleteasca,pentru ca Dumnezeu Si-a aratat imensa iubire fata de ei,trimitand pe Iisus Hristos sa-i mantuiasca.Sufletul nu se dezvolta odata cu trupul.El ramane la fel ca in momentul in care a fost creat de Dumnezeu.Dar trupul pe masura ce se dezvolta,este unealta pe care o foloseste diavolul,pentru a pierde sufletul,pentru a-l intina de pacate..Din prea mare iubire trupeasca de sine,incepe sufletul sa se intineze cu pacate,precum invidia,lacomia,egoismul,gelozia,ura fata de semeni,ajungandu-se pana la crima..Ori cine uraste de moarte,altul decat diavolul? Cei care urasc pe semenii lor si uneori le doresc si moartea,crezand ca daca aceia nu mai sunt cu trupul,scapa de obsesia rivalitatii,nu fac decat sa-si mareasca de mii de ori sentimentul de ura.Acel sentiment de ura,nu este neaparat indreptat asupra unei anumite persoane ci impotriva oricarei persoane..dar ca sa ajunga cineva sa urasca de moarte un semen,trebuie ca pana atunci sufletul sau sa fi fost batjocorit de demoni...Cei care nu iubesc biserica si cuvantul Lui Dumnezeu,sunt tinetele cele mai sigure ale atacurilor demonice,ajungand chiar si pana la gradul de posedare totala,cand aproape nu se mai poate face nimic pentru ei..Semnele ca o fiinta este sub influenta demonilor si de fapt este marioneta lor,sunt lesne de observat de cei care au o cat de cat traire spirituala.Limbajul vulgar,egoismul,razbunarea,rasplatirea binelui cu rau,zgarcenia si multe altele,sunt semne ca acel suflet,este subjugat de diavoli si mai mult, ca este de fapt un suflet chinuit de diavoli! Sufletul chinuit de diavoli,urla in temnita trupului,dupa Dumnezeu,dar ii inabusa strigatul diavolii,care ii folosesc trupul...Sufletul nu poate sa loveasca un trup,dar mainile trupului pot lovi un trup.Sufletul nu poate ucide,dar manilie trupului pot ucide un alt trup..Si atunci cine manuieste acel trup care prodice suferinte altui trup,decat diavolul? Ar putea cineva sa spuna oare ca Dumnezeu determina un om sa ucida? Sau diavolul? Si ce putem face pentru un suflet chinuit de diavoli? Sa ne rugam! Atat putem face.Si sa cerem ajutorul preotilor bisericii lui Hristos,sa salvam impreuna acel suflet chinuit...

Am văzut călătoria sufletului după moarte

 

Omului i se deschid ochii, când i se apropie sfârşitul, şi vede lumea nevăzută care se află în jurul nostru. Vede Îngerii care se luptă cu diavolii, căci în jurul lui se află atâţia draci, câte păcate a făcut, şi atâţia îngeri, câte fapte bune a făcut. Dacă nu s-a îngrijit în viaţă să se spovedească şi să se împărtăşească, el are toată povara păcatelor. Şi pentru fiecare păcat, stă pe om, un diavol. Acesta vede venind asupra sa, mulţime de diavoli, unul mai hidos decât altul. Şi omul este înfricoşat, se zbate în pat, ar vorbi dacă ar putea, dar i s-a legat limba. Acum nu mai poate vorbi. Cei care reuşesc să vorbească, cer să vină preotul, ca să se spovedească. Unii se aruncă din patul de suferinţă, de frica diavolilor, alţii îţi zic: uite iese dracul de sub pernă, uite vine peste mine; se zbate, se învârteşte în pat, aruncă lucrurile, şi este asaltat de diavoli din toate părţile. Cei din familie, văd toată neliniştea şi spaima, dar ei nu văd ceea ce vede cel care este pe moarte. Ca să-l ajute, rudele cheamă preotul, ca să-i citească rugăciuni, iar de poate vorbi, face spovedanie, şi primeşte Împărtăşanie, şi se linişteşte. Face Sf.Maslu, pentru iertare de păcate. După Maslu, chinurile se mai uşurează. La cei cu păcate grele se face săptămânal Sfântul Maslu. Se pot face până la 9 masluri. Unii, care au trăit toată viaţa fără cununie cer pe patul de moarte ca să-i cunune preotul. Le face preotul slujba Sfintei Cununii, acum pe patul de moarte. Vine cu cununiile acasă, şi îi cunună, dacă muribundul mai poate vorbi. Dacă nu mai poate vorbi, nu se poate face cununia.

             -Cel care toată viaţa a trăit cu dreptate,împlinind cele plăcute Lui Dumnezeu, şi s-a spovedit şi împărtăşit în toate posturile rânduite de Sfânta Biserică, spre sfârşitul vieţii diavolii îl luptă, ca să-l prăbuşească măcar în ultimul moment.

1.-Diavolii caută să-ţi arate păcatele făcute în viaţă, cât munţii, ca să te ducă la deznădejde, şi să gândeşti că nu te poţi mântui. Tu să zici: prin spovedania făcută, şi prin canonul împlinit, prin Sfânta Împărtăşanie primită, prin mila Lui Dumnezeu, păcatele mele cele multe, au fost iertate.

2.-Îţi aduce satana suferinţe trupeşti, ca să te facă să deznădăjduieşti, şi să-L huleşti pe Dumnezeu. Tu să zici:- Doamne, pentru păcatele mele pătimesc eu aceasta.

3.-Poate îţi aduc în minte gânduri de mândrie: - Uite ce fapte bune am făcut, şi ce posturi am ţinut, şi ce multe rugăciuni am făcut… Tu să zici:

- Toată viaţa m-am străduit să fac cele plăcute Lui Dumnezeu, dar nu am împlinit decât puţine, şi chiar şi acelea împlinite, nu sunt desăvârşite. Nădăjduiesc însă la mila Lui Dumnezeu, că va privi cu îndurare, la mine nevrednicul.

 Unul dintre sfinţi, pe care îl luptau dracii spre sfârşitul vieţii, îi ziceau dracii: ” ne-ai biruit pe noi”, el le răspundea,” nu v-am biruit”.Când a murit, şi trecea prin vămi, către tronul Dumnezeiesc, atunci, le-a zis:

-Acum v-a biruit Hristos, cu puterea Sa.

Deci omul nu este sigur de biruinţă asupra satanei, decât după ce a murit. Cât timp este în viaţă, el poate să cadă, dar are grijă să se ridice.

Călătoria sufletuluiam văzut-o în felul următor:

Din clipa când omul moare şi până când trupuleste înmormântat, iată cum petrece sufletul cele trei zile:

O zi:  Prima zi.

Sufletul când a ieşit din trup, stă 24 ore la capul celui mort, stă în picioare, şi priveşte trupul din care a ieşit; vede şi aude ce vorbesc rudele rămase în viaţă.

Oricât de păcătos ar fi un om, până la judecată, sufletul este strălucitor ca un Înger, este luminos, are chipul slavei celei dintâi. Este frumos şi tânăr, chiar dacă cel mort este om în vârstă. Numai după Judecata particulară care are loc în a 40-a zi de la moarte, dacă este păcătos se va întuneca, şi devine asemenea îngerilor căzuţi, care au devenit diavoli. Îngerii cei căzuţi, peste haina albă a strălucirii, au îmbrăcat haina neagră a întunericului.

O zi:   A doua zi.

Apoi iarăşi timp de 24 de ore, Îngerul Păzitor, poartă sufletul cu el peste tot pe unde a călătorit în viaţa pământească, îi arată faptele făcute în viaţă, bune şi rele, şi-i spune:  aici ai băut şi te-ai certat şi ai înjurat; aici ai furat; aici cuvinte de ruşine ai spus; aici ai vorbit de rău pe altul; aici ai fost la ghicitoare; aici ai făcut milostenie; aici ai fost la Liturghie; aici ai făcut parastas pentru cei morţi ai tăi, ca să-i scoţi din iad; aici ai cheltuit salariul pe jocuri de noroc; aici ai făcut rugăciune; aici ai miluit un sărman; aici ai fost la o vrăjitoare şi i-ai cerut să-ţi lucreze vrăji; aici ţi-ai cumpărat podoabe şi tot felul de zorzoane cu care te-ai împodobit;  aici ai venit martor mincinos; aici ai apăsat la serviciu viaţa salariaţilor şi i-ai pus să muncească peste putere; aici ai ajutat o bătrână să-şi sape grădina; aici ai mutat gardul şi te-ai întins pe pământul vecinului; aici ai cumpărat lumânări, tămâie, şi le-ai aprins şi te-ai rugat la Dumnezeu; aici ai bătut un cumnat pentru avere; aici cu o femeie te-ai întâlnit şi ai curvit, etc. Aceasta se perindă cu mare viteză, pentru că merge mai repede decât gândul, şi-ţi arată cu cine ai vorbit, şi cine mai era de faţă când ai făcut fapta, îţi arată şi cu ce haine erai îmbrăcat.

O zi :   A treia zi.

Sufletul trebuie să plece la Tronul Dumnezeiesc ca săse închine Lui Dumnezeu, adică sfintei Treimi. Pentru această călătorie, Îngerul Păzitor, primeşte din cer încă şase îngeri, care împreună cu Îngerul Păzitor, însoţesc acel suflet, până la Tronul lui Dumnezeu. În această călătorie, sufletul trece prin cele 24 de vămi, şi la fiecare vamă, diavolii îi arată scris tot ce a făcut omul în viaţă. Îi arată, nu numai faptele, îi arată şi gândurile pe care le-a avut. Dacă în gândul tău ai dorit răul altuia, aceasta este fapta vrăjitorilor.

La fiecare vamă, diavolii se reped să smulgă acel suflet dintre îngeri, ca să-l ia cu ei, şi să-l chinuiască. De spaimă, sufletul se ascunde Sub  aripile  Îngerului Păzitor.  Dar  Îngerii de escortă, îl apără zicând :

- Da, adevărat, a păcătuit, dar nu voi sunteţi judecătorii. Noi trebuie să ducem sufletul acesta  la Dreptul Judecător.

Şi aşa trec prin cele 24 de vămi, care se află sub cerul acesta pământesc, după care începe Cerul Dumnezeiesc. De unde începe Cerul Dumnezeiesc, drumul este luminos, şi este străjuit de îngeri, care cântă, şi dau slavă Lui Dumnzeu : » Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi » ;   » Slavă întru Cei de Sus Lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire » (înţelegere, armonie) «  Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui. Aleluia ! » ; «  Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin !

Când ajungi la Tronul Dumnezeiesc, pe care stă Sfânta Treime, sunt de faţă : Maica Domnului, Sfinţii, Îngerii, Heruvimii, şi Serafimii care  cântă : » Sfânt, Sfânt, Sfânt,  este  Domnul Savaot,  plin  este  Cerul şi pământul  de Slava Sa ».

La Tronul Dumnezeiesc, Îngerul păzitor, rămâne lângă acel suflet la judecată. Cei şase îngeri de excortă, merg înapoi la ceata îngerească, din care fac parte.

Îngerul păzitor, va însoţi acel suflet, în toate locurile în care va fi trimis. După judecata particulară, îngerul păzitor, nu se desparte de acel suflet. Este trimis în Rai, sau merge în iad cu acel suflet, şi îl însoţeşte până la Judecata Universală, Judecata cea de Apoi, adică Ultima. Dacă sufletul va fi trimis în iad, Îngerul Păzitor îi aduce acolo, toate pomenile cu lumânare aprinsă, pe care le fac rudele de pe pământ, pentru uşurarea situaţiei acelui suflet.

Deci, a ieşit sufletul din trup şi petrece aici pe pământ trei zile, iar în ziua a treia, merge la Tronul Dumnezeiesc, ca să se închine înaintea Sfintei Treimi. De aceea în a treia zi de la moarte, ziua când are loc înmormântarea trupului, rudele fac pomană mare, parastas, şi preotul face slujba de înmormântare, care este cea mai puternică slujbă, care se face pentru iertarea şi deslegarea de păcate a celui mort. Cei din familie, prietenii, cunoştinţele, se roagă împreună cu preotul, pentru iertarea păcatelor acelui suflet. Rugăciunile acestea, lumânările aprinse, tămâia, milostenia, pomana făcută de cei de pe pământ pentru acel  suflet, ajung ca  jertfă înaintea Lui Dumnezeu.

Acum, în a treia zi, sufletul fiind în faţa Dreptului Judecător, a Mântuitorului Iisus Hristos, este întrebat despre toate faptele făcute în viaţă, şi despre gândurile avute. Ţi se arată şi cele bune ale tale, şi cele rele, despre banii care   i-ai cheltuit în viaţă… I-ai cheltuit pe lucruri trupeşti, ca să-ţi împlineşti nişte pofte păcătoase ca lux, bijuterii, petreceri, beţii, desfrâu? I-ai cheltuit pentru cele sufleteşti, ca milostenie, liturghii, parastase, pentru cei morţi ai tăi, ca să-i scoţi din iad ; i-ai cheltuit pe lumânări tămâie, icoane sfinte, zidirea de biserici…După ce l-a cercetat, Dumnezeu, porunceşte :

- „Duceţi sufletul acesta, şase zile în Rai !„

Şi sufletul este trimis cu îngerul păzitor, ca să viziteze toate lăcaşurile Dumnezeieşti, în care locuiesc sufletele celor fericiţi şi a celor mântuiţi, care pe pământ s-au străduit pentru a dobândi acestea. Acum sufletul vede Sânul Lui Avraam- Raiul, cu cetele patriarhilor, ale proorocilor, ale sfinţilor, ceata apostolilor, a ucenicilor, ceata ierarhilor, cetele cuvioşilor, cetele mucenicilor care şi-au dat viaţa, pentru a mărturisi credinţa în Hristos. Vede cetele fericiţilor : cei blânzi, cei curaţi cu inima, făcătorii de pace, cei care s-au jertfit pentru stabilirea adevărului şi a dreptăţii, se întâlneşte cu strămoşii, cu rudele, cu prietenii care au murit mai de mult, să se bucure că îi regăseşte.

Lăcaşurile Cereşti sunt vizitate nu numai de cei care se mântuiesc, sunt vizitate şi de cei care se vor osândi pentru păcatele lor, la muncile iadului. Aceştia, la chinurile iadului vor adăuga, şi suferinţa că  au văzut, Lăcaşurile  Cereşti ale celor sfinţi, care au ascultat şi au împlinit în viaţa pământească, poruncile lui Dumnezeu. Văzând frumuseţile şi fericirea din Rai, sufletul îl roagă pe îngerul păzitor, ca să-l lase acolo în această fericire. Dar Îngerul îi răspunde :

- Nu eu, ci Dreptul Judecător Iisus Hristos,  judecă şi trimite sufletele, unele la fericire în Rai, iar altele la chin veşnic în iad. Fiecare merge în locul pentru care s-a străduit în viaţa pământească.

Pentru toate sufletele, atât pentru cele care se mântuiesc, cât şi pentru cele care se osândesc, vizitarea Raiului durează tot şase zile.

 O altă zi: Ziua a noua

de la moarte, sau a şasea zi de la înmormântare, după ce a văzut Raiul, sufletul vine a doua oară la Tronul Dumnezeiescşi se închină înaintea Sfintei Treimi. Aici este cercetat a doua oară. De aceea rudele pe pământ fac pomană mare în a noua zi, ca jertfă înaintea Lui Dumnezeu, pentru a uşura situaţia acelui suflet prin milostenie şi prin rugăciunile făcute de preot. Acum, Dumnezeu, porunceşte :

- Du, acest suflet să vadă iadul.

Drumul către iad este înfricoşător şi întunecos. Acum sufletul însoţit de înger este trimis să viziteze iadul, cu toate locaşurile lui de chinuire.

Vizitarea iadului durează 30 de zile, atât pentru sufletele păcătoase, cât şi pentru sufletele care s-au mântuit. Acum sufletele doar vizitează, nu se muncesc (chinuiesc), nu se ard de dogoarea iadului. Puterea Lui Dumnezeu le fereşte neatinse de foc şi de feluritele suferinţe din iad. Îngerul păzitor luminează ca un far, spre fiecare loc de suferinţă. Fără această lumină, sufletul nu ar putea să vadă nimic, pentru că este întuneric. Cei munciţi în iad, stau în întuneric, şi nu au  mângâierea de a se vedea unii pe alţii. Fiecare se chinuieşte în singurătate. În iad, sufletul vede dintre strămoşii săi şi dintre rudele sale şi prieteni care au murit mai de mult, şi au ajuns în acel loc de suferinţă. Şi văzându-i în chinuri, sufletul se întristează.

După vizitarea timp de 30 de zile a iadului, sufletul se întoarce înapoi la Tronul Dumnezeiesc.

 O altă zi: Ziua a 40-a zi

de la moartea sufletului este cercetat a treia oară. Acum este cea mai importantă zi pentru acel suflet. Aceasta este Judecata Particulară a sufletului. Acum Dreptul Judecător, Mântuitorul Iisus Hristos, hotărăşte unde va merge acel suflet până la Judecata Universală : în Rai, sau în iad.

Deci, 3 zile înmormântarea, plus 6 zile în Rai, plus 30 zile în iad, fac  39 zile.

În a 40-a zi, rudele de pe pământ fac pomană mare, parastas şi milostenie, şi preotul face rugăciuni, pentru a uşura situaţia acelui suflet. Tămâiază în fiecare zi mormântul aprinzând lumânări şi rugându-se lui Dumnezeu pentru a ierta şi a mântui acel suflet.

Pomana de 40 zile se face cu 2-3 zile înainte de a 40-a zi, sau măcar cu o zi înainte, ca să ajungă la Dumnezeu jertfa, înainte de această Judecată.

Pentru sufletul celui mort, rudele plătesc Liturghii pentru morţi la mănăstire, unde se face zilnic timp de 40 de zile Sfânta Liturghie.  Se plătesc pentru 40 zile, dar cine poate plăteşte pentru un an.

1).- Dacă cel mort s-a străduit pentru mântuire în viaţa pământească:

s-a spovedit s-a împărtăşit, a făcut canonul dat de duhovnic pentru păcate, dar au mai rămas anumite fapte pe care nu le-a spus,  pentru că nu le-a socotit ca păcate, sau anumite păcate a uitat să le spună la spovedit, prin toate aceste pomeni, rugăciuni şi milostenii, la judecata din a 40-a zi, pe acel suflet Dumnezeu îl iartă, şi intră în Împărăţia Cerurilor. Îl aşează măcar la Cei Drepţi,acest loc se află la sud şi este primul loc din Rai.

Rudele, continuînd cu pomenile şi pomenirea la Sfânta Liturghie, făcând tot ce a rânduit Sfânta Biserică pentru cei morţi, poate muta acel suflet, către est, la Cei Sfinţi, este al doilea loc din Rai.

Dacă  rudele  nu  au  făcut   pomenirile  şi slujbele rânduite de Sfânta Biserică, atunci acel suflet, pentru acele păcate nespovedite, merge în iad.

Sufletul poate ieşi din iad în următoarele situaţii:

a)    Când se hotărăsc rudele să-i facă parastase, şi cele rânduite pentru morţi.

b)   Iese din iad prin pomenirea neîncetată pe care o face Sfânta Biserică pentru cei care nu au cine să-i pomenească. Deci până la Judecata Universală iese din iad prin pomenirea Sfintei Biserici.

c)     Dacă pomenele făcute de rude sunt întinate, şi nu ajung înaintea Lui Dumnezeu, atunci acel suflet, nefiind ajutat prin aceste pomene, merge în iad, sau nu poate ieşi din iad.

Pomenele sunt întinate:

a)    Dacă cei ce fac pomene sau praznic pentru cei morţi au furat din alimente  sau bani şinu au fost făcute cu banii obţiniţi prin muncă cinstită, aceste pomene şi praznice sunt întinate.

b)   Dacă cei ce fac pomene şi praznice în ziua când le fac, sunt întinaţi cu păcatul curviei sau au avut relaţii soţ-soţie, sau  femeia este necurată de necurăţie trupească sau este lehuză, păcate de beţie, de fumat şi altele acestora, atunci tot ce fac în ziua aceea este întinat.

c)     Dacă au fost făcute cu părere de rău pentru cheltuială şi pentru muncă, dacă s-au făcut cu ceartă, scandal, dacă s-a dat răului şi s-a pomenit numele diavolului, pomana merge la satana, nu merge la Dumnezeu.

d)   Dacă au fost oferite de cei care trăiesc necununaţi, fiindcă trăiesc în curvie, opunându-se poruncii lui Dumnezeu, pomenile nu sunt primite înaintea lui Dumnezeu ; stau pe loc, până se cunună.

2) Dacă un suflet nu s-a străduit pentru a se mântui în viaţa pământească.

Dacă cel ce a murit nu s-a ostenit de a-şi curăţi sufletului prin spovedanie şi pocăinţă şi dacă a refuzat sau a fugit de Sfânta Împărtăşanie, atunci pomenele făcute de rude, nu reuşesc să acopere mulţimea păcatelor, şi acel suflet merge în iad. Rudele trebuie să facă toate pomenele rânduite de Sfânta Biserică : de 3 zile, de 9 zile, de 3 săptămâni, de 40 zile, de 3 luni, de 6 luni, de 9 luni, de un an şi în fiecare an până la 7 ani.

Apoi timp de 7 ani se fac parastasele rânduite de Sfânta Biserică, şi se pomeneşte la Sfânta Liturghie zilnic, în mănăstire. În felul acesta îi scoate treptat din iad, şi îi aduce măcar la Cei Drepţi. Această străduinţă continuă pe pământ, până la Judecata Universală, care va avea loc la sfârşitul lumii. Momentul sfârşitului lumii îl cunoaşte numai Tatăl Ceresc. După acea Judecată, nu se mai poate schimba situaţia unui suflet, pentru că va fi veşnică, fără de sfârşit.

Parintele Ilarion Argatu

De ce sunt mai multe femei in iad ?

Se povesteşte într-o carte bisericească numită Patericul, că un sfânt părinte l-a legat pe un diavol ce venise la el să-l ispitească, să nu poată pleca până nu-i va spune unele amănunte; printre altele l-a întrebat sfântul părinte pe diavol, de care suflete sunt mai multe în iad, de femei sau bărbaţi? Diavolul i-a spus că sunt mai multe femei. Şi l-a întrebat sfântul: Dar pentru ce sunt mai multe femei în iad, căci la biserică sunt femei mai multe? Iar diavolul i-a răspuns: sunt într-adevăr la biserică mai multe, dar degeaba, deoarece pentru trei feluri de păcate sunt mai multe femei în iad.

În primul rând pentru păcatul mândriei, căci ele sunt cele mai bune curse ale noastre cu care lucrăm şi le învăţăm cum să se împodobească şi cum să atragă bărbaţii în păcatul desfrânării. În al doilea rând, pentru că ele sunt foarte bune de gură şi prin ele facem noi cele mai bune certuri, pârâciuni, spargeri de case şi tot prin ele lucrăm şi farmecele, spurcând sufletele şi trupurile oamenilor; adevărat este că femeile se ocupă mai mult cu descântatul, cu vrăjile, cu ghicitul, aleargă pe la aceste ghicitoare.

În al treilea rând, după ce au făcut fără frică şi ruşine toate acestea, când se duc la spovedanie nu se spovedesc cu sinceritate şi nu spun păcatul aşa cum l-au făcut. Se spovedesc spunând păcatele ca şi când n-ar fi ele de vină, aruncă vina ori pe bărbaţii lor, ori pe vecinii lor, sau pe copii ori pe altcineva, pentru că aşa le învăţăm noi, zice diavolul şi le dăm ruşine ca să rămână nespovedite cum trebuie, cu păcatele neiertate, sau chiar dublate. Iar când le iese sufletul, vin în ghearele noastre căci nu s-au spovedit cum trebuie. Iată de ce sunt mai multe femei în iad, a zis diavolul. Fraţi creştini, să luăm aminte să nu ne înşelăm singuri, că dacă ne-am pierdut sufletul, am pierdut tot.

HAINA DE NUNTĂ ŞI „SFATUL” DIN IAD

Haina noastră de nuntă e îmbrăcămintea sufletului în Lumina lui Hristos. E haina de
la Botez, când ne-am îmbrăcat în Hristos şi Hristos s-a îmbrăcat în noi.
Intrarea noastră în Creştinism e intrarea noastră în sfinţenia lui Iisus.
Am început cu sfinţenia.
De aceea copiii care mor botezaţi se mântuiesc fără pocăinţă. Haina lor de nuntă e
albă ca lumina.
Adăugându-se anii haina se pătează.
Sângerează... Fiindcă nu e simplă haină, ci e Fiinţă: Omul din Cer, făptura cea nouă.
Iar la nuntă se caută câtă asemănare este între tine şi Iisus?
Câştigarea asemănării cu Iisus are trecutul ei pe pământ. Iar asemănarea e în lumină.
Lumina rezultă din capacitatea omului de iubire, de cunoştiinţă şi de suferinţă.
Dar puţini sunt oamenii pe pământ care să nu păteze haina sfântului Botez. De aceea
Dumnezeu, întru mila milostivirii Sale, a rânduit al doilea botez, Botezul pocăinţei:
Taina Pocăinţei sau spovedania, care reface strălucirea primului Botez.
Dar oamenii pun diferite motive să nu vie la Taina Pocăinţei. Iată câteva:
1. „N-am timp” de Biserică. - De fapt n-au dragoste.
2. „Nu-s păcătos, ca alţii” - Un fel de farisei moderni.
3. „Acuma suntem tineri; când om fi bătrâni” - Ca şi când ar avea cineva în scris că
va ajunge bătrâneţele. Focul tinereţelor crede că poate înşela pe Dumnezeu, lăsându-I
bătrâneţele. Căci întrebare dacă vei ajunge bătrâneţele şi, cu o aşa socoteală de viaţă,
întrebare dacă o grămadă de doage şi cioburi se vor mai putea pocăi şi vor fi primite.
Cei ce amână pocăinţa pe la bătrâneţe sunt asemenea oamenilor care vor să treacă un
râu mare, dar stau la marginea lui, aşteptând până trece toată apa. În vicleşugul acestei
socoteli se prind oamenii cei mai mulţi.

Din Scriptură se vede lămurit că pentru stăvilirea fărădelegilor şi stârpirea păcatului
din popor, Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. Deci lepra - şi orice lepră - urmărită în
obârşiile ei, găseşti că e păcatul sufletului, care atrage după sine pedeapsa trupului, dar îi
aduce şi sufletului sănătatea sa: smerenia.
Scriptura vedem că întregeşte cu lămuriri ceea ce spune medicina. E o retragere, dacă
nu izgonire, a lui Dumnezeu din susţinerea sănătăţii omului.
*
Satana cârtea asupra dreptului Iov. Dumnezeu i-a îngăduit să se convingă de
statornicia credinţei dreptului: „Iată ţi-l dau în puterea ta! Numai nu te atinge de viaţa
lui!” „Atunci Satana a lovit pe Iov cu vărsat negru, din tălpile picioarelor până în
creştetul capului” (Iov 2,6-7).
Pomenim întâmplarea, întrucât se vede din ea şi o fiinţă nevăzută, care dărâmă în tot
chipul zidirea lui Dumnezeu. Aceasta nu poate fi prinsă în analizele de diagnostic. Fiinţa
aceasta înclină doar libertatea omului spre rele, spre riscurile dezechilibrului vieţii şi se
retrage. Iov a fost o ilustrare a răbdării dreptului, îngăduită ca valoare a virtuţii. Dar
ceilalţi, ei silesc pe Dumnezeu să se retragă din ocrotirea lor, şi aşa apare stricătorul, cât
nu mai pot scăpa de el. Şi pe mulţi îi mănâncă de vii.
A rămâne numai la explicaţia materialistă a omului - fără cea morală - înseamnă a nu
avea niciodată o explicaţie suficientă. Medicina preventivă contează pe existenţa
sufletului şi a deciziilor sale faţă de viaţă. Sufletul, pe de altă parte, îşi are paraziţii lui de
care trebuie să ştie să se ferească.
Iată de ce în antichitate medicii erau preoţi şi preoţii medici.
Dacă până la Iisus, Dumnezeu atâta a purtat de grijă poporului iudeu încât n-a cruţat
nici nuiaua cea mai aspră. Astăzi, când mila lui Dumnezeu vine în persoană să caute şi
să curăţească pe pedepsiţii Săi, iată că nu găseşte recunoştinţă în Israel.
Dar a găsit-o între străini, la un samarinean.
Iată de ce se spune că Binefacerea şi cu Recunoştinţa sunt două virtuţi care nu s-au
întâlnit amândouă pe pământ. Iată încă o amărăciune a lui Iisus:
Nouă din zece, iarăşi se vor fi apucat de rele.

ARSENIE BOCA

LUPTA DUPA LEGE
Cei ce nu urmaresc in viata aceasta nimic mai mult decat sa fie
fericiti in lume si tihniti in trup, acestia n-au razboi cu diavolul: pe
acestia ii are fara de razboi. Caci, cata vreme umbla dupa tihneala si
fericire desarta, n-au sa se trezeasca din vraja vrajmasa, care-i tine
bine inclestati in lumea aceasta sensibila, prin care-i duce pe nebagare
de seama la pierzare sigura. De aceea a zis un Sfant Parinte ca cea mai
primejdioasa temnita e aceea in care te simti bine: nu vei iesi din ea niciodata.
Cata vreme mergem in voia valurilor, in voia firii povarnite spre
pacat, n-avem nici o lupta, nu ne trezim din cursele vrajmasului stim
de buna credinta ca mergem bine, ne ispravim zilele in fericire si
coboram cu pace la iad ! Dar de indata ce aflam ce inzestrare avem si
ne trezim spre ce trebuie sa fim, puterile iadului vor sari sa ne ceara
socoteala pentru nesupunere. Dar nu vor sari cu toata urgia rautitii, ca
nu le lasa Dumnezeu, ci cu viclesuguri si curse, cu minciuni si cu
infricosare si cu alte nemaipomenite zavistii. Pe de alta parte, se vor
folosi de unelte de-ale lor, oameni amagiti de ei, care le-ar face toate
cate-i invata dracii, - daca ar fi dupa ei. De aceea zice inteleptul:
"Fiule, cand vrei sa te apropii sa slujesti Domnului,
gateste sufletul tau spre ispite".

De esti crestin, cum e Hristos Ceresc, asa trebuie sa fi
si tu.
Duhul dumnezeiesc fiind Dumnezeu, pe care ii ia inlauntrul
Lui, ii reface cu totul, ii innoieste, ii face noi, in
chip neinteles... cu totul asemenea lui Hristos.
...De nu va veti face de aici ceresti, cum va inchipuiti ca
veti locui impreuna cu El in Ceruri ?"

"Sfantul Botez este desavarsit, dar nu desavarseste pe cel ce nu implineste poruncile", zice Sf.
Marcu Ascetul. "Credinta sta nu numai in a fi botezat in Hristos, ci si a
implini poruncile Lui."Cat de mare e darul libertatii la care-l vrea
Dumnezeu pe om, rezulta si din cuvintele Sf. Marcu Ascetul: 'Nici
Botezul, nici Dumnezeu, nici Satana nu sileste voia omului". Deci
curatirea deplina a firii, intamplata prin Botez, asteapta si vremea mintii,
cand curatirea e aflata efectiv prin porunci. Mantuirea noastra nu e
numai un dar de la Dumnezeu, ci si o fapta a libertatii noastre. "Desigur,
dupa cum omul patimea de sila sub robia Stapaniilor (rele), Dumnezeu
putea sa ne slobozeasca si sa ne faca neschimbatori tot cu sila.
Dar n-a facut asa, ci prin Botez ne-a scos cu sila din robie, desfiintand
pacatul, prin cruce, si ne-a dat poruncile libertatii, dar a urma sau nu
poruncilor, a lasat la voia noastra libera. Drept aceea, implinind poruncile
ne aratam dragostea fata de Cel ce ne-a slobozit; iar nepurtand grija
de ele, sau neimplinindu-le, ne dovedim impatimiti de placeri."

ARSENIE BOCA