LEGILE JUDECAŢII
Ziua judecăţii omului e totodată şi ziua naşterii din nou a lumii
când va fi Cer nou şi pământ nou, căci acestea care sunt, de istov vor arde. Deodată cu această minune a înnoirii cosmosului prin foc, omul e înnoit prin focul judecăţii. Astfel pe pământ sunt adeseori puzderii de legi omeneşti; la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea iubirii de Dumnezeu şi legea iubirii de oameni, în care se cuprinde toată Scriptura. In loc de dosare, sunt cărţile morţii şi Cartea Vieţii, în care-s scrise toate faptele oamenilor.
în ziua judecăţii se împlineşte desăvârşit cuvântul, care zice:
"Mila şi adevărul merg înaintea Ta' , căci atunci oamenii vor fi întrebaţi despre:
1. faptele iubirii şi 2. mărturisirea dreptei credinţe, după
cuvântul:
"Cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele
Mele în neamul acesta preacurvar şi păcătos, şi
Fiul Omului se va ruşina de el când va veni
întru mărirea Tatălui Său, cu sfinţii îngeri"
Mila şi adevărul, iubirea şi curajul mărturisirii lui Dumnezeu, iar
pe de altă parte, ura şi minciuna, acestea îi despart pe oameni în două, în buni şi răi, precum desparte păstorul oile de capre; oile de-a dreapta şi caprele de-a stânga.
Iubirea lui Dumnezeu nici la judecată nu uită pe săracii pe care
i-a iubit, numindu-Se în locul lor şi binecuvântând pe cei ce au avut milă.
"Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat
am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost
şi M-aţi primit, gol, bolnav şi în temniţă am fost şi
aţi venit la Mine, - că întrucât aţi făcut acestea
săracilor, fraţilor Mei mai mici, Mie Mi-aţi făcut.
Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi
împărăţia, cea gătită vouă de la întemeierea lumii".
Faptele iubirii de oameni i-au adus pe aceştia în împărăţia iubirii
lui Dumnezeu.
Iar celor de la stânga, pentru faptele iubirii de sine, care calcă
peste oameni şi nesocoteşte pe Dumnezeu, le va spune osânda;
"Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul
cel veşnic, gătit diavolului şi îngerilor lui".
Pentru că:
"Flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc;
însetat, şi nu Mi-aţi dat să beau; străin, şi nu M-aţi
primit, gol, bolnav şi în temniţă am fost şi n-aţi
venit la Mine".
Şi se vor apăra aceştia zicând:
"Doamne când Te-am văzut flămând, sau însetat,
sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare
şi nu Ţi-am slujit Ţie?"
"întrucât nu aţi făcut acestea săracilor, fraţilor
Mei mai mici, pe care pururea i-aţi avut între voi, .
nici Mie nu Mi-aţi făcut!"
'Matei 25, 31-40.
ARSENIE BOCA - CARAREA IMPARATIEI 

CELE 7 SURLE
Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri, prin mai multe surle. Iată câteva
dintre ele:
1.Chemarea lăuntrică a conştiinţei;
2.Chemarea din afară a cuvântului;
3.Chemarea prin necazurile vieţii;
4.Chemarea prin necazurile morţii;
5.Chemarea prin semnele mai presus de fire;
6.Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antihrist;
7.Chemarea la Judecată.
ARSENIE BOCA-CARAREA IMPARATIEI 

Oamenii aceştia, care boleau de răi ce erau, şi care nu pricepeau nimic din dumnezeirea lui Iisus, reprezintă acea coaliţie a veninului sufletesc contra Mântuitorului. Acei contemporani ai lui Iisus, otrăviţi de răutate, reprezintă culmea invidiei omeneşti contra sublimului. Căci de ce a fost invidiat Iisus ? - Din cauza minunilor Sale printre cei sărmani şi oropsiţi, cei dintâi chemaţi la mântuire. „Flămânzii erau hrăniţi, hrănitorul duşmănit; morţii erau înviaţi, invidioşii mureau de ciudă. Demonii erau alungaţi, iar Celui ce le poruncea, oamenii îi întindeau curse; leproşii erau curăţiţi, şchiopii umblau, surzii auzeau,
orbii vedeau, iar binefăcătorul era prigonit. In cele din urmă au osândit la moarte pe Dătătorul vieţii; au bătut cu biciul pe izbăvitorul oamenilor, şi au judecat la moarte pe Judecătorul lumii." (Sfântul Vasile cel Mare,
„Despre invidie", P.G. 31. 377-C. trad. I. Coman.)
Iar Iisus şi pentru aceştia s-a rugat Tatălui de iertare. Iubirea
aceasta de oameni - aşa cum sunt şi care n-a avut niciodată vreo umbră de cădere, i-a pricinuit lui Iisus o cruce neasemănat mai grea, pe care-o poartă şi de care se ţintuieşte cu fiecare din răutăţile noastre „de fiecare zi", până la sfârşitul lumii. Şi noi suntem printre iudeii care-L pironeau pe cruce, - fiecare în veacul său, pentru că Iisus e în toate veacurile.
ARSENIE BOCA-CUVINTE VII

Iată ce e cu bolile. Ele vin pe capul oamenilor - şi uneori chiar pe
cap - de pe urma păcatelor: ca plată, ca ispăşanie şi ca hotar al păcatelor.
Dar durerea cea mai mare, pedeapsa cea mai grea e că plata păcatelor izbeşte şi în urmaşi, până la al treilea şi al patrulea neam. Iată ce scrie la
Deuteronom 5,9-10:
„Pedepsesc vina părinţilor în copii, până la al treilea şi al patrulea neam, pentru cei ce Mă urăsc; şi Mă milostivesc până la al miilea neam, către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele".
Cele mai grele boli sunt bolile de nervi. Mor nervii şi te trezeşti
slăbănog, tremurând de nu te mai poţi opri, sau bolnav la casa de nebuni Nu e boală de moarte, dar nici leac nu are. Şi cine distruge nervii ?
Iată cine, spun doctorii: beţia, curvia şi bolile ei, mânia sau furiile şi supărările peste măsură. Deci feriţi-vă de acestea, că ele omoară milioane de firişoare (celule) nervoase, care nu se mai refac în veac.
Toate celulele se refac, afară de celula nervoasă.
Un tată pătimaş de acestea n-are urmaşi sănătoşi, ba şi în nepoţii şi strănepoţii săi se moşteneşte ceva găunos, care la o întâmplare oarecare răbufneşte afară. E destul ca un tată să se îmbete o dată, ca să aibă din beţia aceasta un urmaş cu boala copiilor - epileptic. E destul să-şi sperie soţia o dată în vremea sarcinii ca dintr-asta să se aleagă un
copil nenorocit toată viaţa. Aşa se răzbună păcatele părinţilor în bieţii copii, care nu au vină. Spun acestea şi am de gând s-o mai spun, fiindcă în regiunea aceasta - odinioară capitala Daciei - acum se bea cel mai mult rachiu, de aceea aici sunt cei mai mulţi copii bolnavi de nervi - deşi oamenii pătimesc şi de alt rău mai mare: nu vor să aibă copii -, aici sunt şi slăbănogi, ca cel din Evanghelia de astăzi.
ARSENIE BOCA - CUVINTE VII