THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

joi, 23 martie 2017

Ezechiel 3
16. Dupa sapte zile, cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel:
17. "Fiul omului, te pun pazitor peste casa lui Israel. Cand vei auzi un cuvant care va iesi din gura Mea, sa-i instiintezi din partea Mea!
18. Cand voi zice celui rau: "Vei muri negresit!", daca nu-l vei instiinta si nu-i vei spune, ca sa-l intorci de la calea lui cea rea si sa-i scapi viata, acel om rau va muri prin nelegiuirea lui, dar ii voi cere sangele din mana ta!
19. Dar daca vei instiinta pe cel rau, si el tot nu se va intoarce de la rautatea lui si de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu iti vei mantui sufletul!
20. Daca un om neprihanit se va abate de la neprihanirea lui si va face ce este rau, ii voi pune un lat inainte, si va muri. Daca nu l-ai instiintat, va muri prin pacatul lui si nu i se va mai pomeni neprihanirea in care a trait, dar ii voi cere sangele din mana ta!
21. Dar daca vei instiinta pe cel neprihanit sa nu pacatuiasca, si nu va pacatui, va trai, pentru ca a primit instiintarea, iar tu iti vei mantui sufletul!"

VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST
"Potrivnicul a dat primul război cu Adam în rai şi, prin el, cu noi cu toţi, întrucât toţi eram în Adam (Romani 5, 12). E
primul război pierdut de om. Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc, mii de ani de-a rândul; iar ceea ce a făcut Adam
facem şi noi, fiecare. E limpede că la mijloc a fost o neascultare, o încovoiere a unei meniri, dată omului de Dumnezeu (A se vedea şi
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Filocalia vol. 3).
783. Mântuitorul a înfrânt întâi pe potrivnicul în duh, în apariţia lui personală din pustie, biruind prin dragostea de Dumnezeu
ispita aceluia când îl îmbia cu momeala plăcerii din materia lumii. Noi, muritorii n-avem de a începe lupta de la arătarea făţişă şi
personală a potrivnicului; căci, după unii, ne-ar fugi mintea de spaima arătării lui înfiorătoare. E lucru ştiut că sistemul nostru nervos,
răvăşit de atâtea vicii săvârşite de noi sau de un şir întreg de părinţi înaintaşi, nu suportă impresii prea tari, ca peste toate acestea să
rămână sănătos. Noi trebuie să începem urmarea Mântuitorului de la purificarea de patimi, ca să ajungem după multă vreme la o
sănătate, fizică şi psihică, în stare de a ne apropria, fără primejdii grave, acolo de unde doar Iisus a început lupta. E lucru ştiut şi
probat de medicină că spaimele (traumatismele) peste puterea de răbdare a sistemului nervos îl dezechilibrează şi, după slăbiciunea la
care-l găseşte, poate să-l ducă până la boala epilepsiei, care seamănă mult cu îndrăcirea, descrisă de Evanghelii.
Fireşte că şi noi în lupta cu patimile – treabă de începători, dar care poate ţine o viaţă întreagă – trebuie să dăm cu el o luptă în
duh. În această luptă încă suntem scutiţi prin rânduiala dumnezeiască de a-l vedea în toată fioroasa lui prezenţă.
De la această deosebire încolo, lupta pentru mântuire, atât a Mântuitorului, cât şi a ucenicului, urmează aceeaşi cărare şi stadii.
Astfel, după ce Iisus l-a bătut pe potrivnic în pustie, a venit să-l bată şi în lume, în societatea omenească stăpânită de acela. De aceea,
urmând pe Domnul, spunem că mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă, ci presupune şi o faţă socială; nimeni nu se mântuieşte
singur; de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni.
70
784. Mândria lui nu poate răbda bătaie; acesta-i chinul păcatului său că, totuşi, trebuie s-o capete. Deci, dacă a fost bătut când
se lupta cu noi din afară, prin gura lumii, dacă a trebuit să fugă ruşinat, după zeci de ani de lupte dinlăuntru, din trup şi din suflet,
atunci sufletul şi mintea, făcându-se curate, îl prind în prezenţa nevăzută. Atunci, nemaiavând ce face, vine în persoană să se
războiască cu noi. De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană, sau războiul nevăzut. Spre războiul acesta însă să
nu îndrăznească nimeni, de n-a fost chemat de Dumnezeu cu rost de a ruşina puterea vrăjmaşă şi a mai întări neputinţa oamenilor spre
război, căci nu e un război de glumă.
785. Asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului şi al Maicii Domnului, despre care zice Sfântul Ioan Scărarul
că: „Armă mai tare în cer şi pe pământ nu avem, ca numele lui Dumnezeu”. Iar a doua armă pe care o avem împotriva puterii
vrăjmaşe este Sfânta Cruce
(1 Corinteni 1, 18). (Aş întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apăraţi voi de diavol ?) Ei însă nu au semn, că nu-i lasă (diavolul
n.n.) să-l facă. Nu în zadar semnul Crucii îl numeşte Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat”. Iar a treia
armă de apărare este smerenia sufletului. Deci, chiar în ceasul tulburării tale, să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc
acestea, Doamne, izbăveşte-mă de cel rău”. Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ţi
mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă.
786. Îngăduie Dumnezeu ispititorului să se apropie, ca un vameş al văzduhului, de robii lui Dumnezeu ca să-i cerce nu cumva
să se mai afle la ei ceva iubire de sine, ceva mândrie, sau părere înaltă, şi prin aceasta să-i întineze iarăşi în cele dintâi, sau în mai
mari să-i cufunde.
787. El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tirăni sub ascultarea sa tot
pământul. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împărăţiilor pământului (Matei 4, 8-9).
788a. Diavolul dă sfaturile lui la toţi, dar nu are putere peste cei ce nu-l ascultă!
788b. Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale, căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte.
789. Diavolul ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, de vreme
ce el nu stă în adevăr, ci în minciună.
790. „Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe, ci luptă
nebun cerând: 1. moarte lui Dumnezeu; 2. moarte învăţăturii Sale; 3. moarte creştinilor, ucenicilor Săi; 4. pustiire Bisericii Sale şi
oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie.
791. Vrăjmaşul, ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la
vedere şi bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte.
792. Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare.
793. Toată strădania potrivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea, prin
patimi, ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. De aceea, vicleanul nu se dă la o parte de a reduce la nimic şi la absurd chiar şi
virtuţile. Drept aceea, e destul să izbutească o mutare mai încoace, mai aici, a scopului ultim al virtuţilor şi cu asta a redus la nimicul
slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. Iată-ne, printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului, deşertând virtuţile în
sacul spart al patimilor şi culegând, în schimb, vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. Trebuie, deci, multă şi adâncă
deosebire a gândurilor.
794. Diavolul ştie cât iubeşte Dumnezeu pe om, de aceea îl pârăşte neîncetat înaintea lui Dumnezeu, că-I risipeşte avuţiile.
795. Cel rău vrea să ocupe scaunul lui Dumnezeu.
796. Cu trecere de vreme, satana s-a mai iscusit în rele. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu, o face, rânjind (1
Petru 5, 8) bucuros; pe cine iubeşte pe Dumnezeu, dar călătoreşte fără sfat şi întrebare, îl învaţă şi el să iubească pe Dumnezeu şi-l
laudă, că face bine – fără să priceapă unul ca acesta că a căzut la laudă străină şi că în credinţa lui s-a încâlcit un fir subţire de putere
vrăjmaşă.
797. Vicleanul bagă de seamă ce face Dumnezeu şi face şi el la fel. Trimite Dumnezeu slujitori, trimite şi el; trimite Dumnezeu
vedenii, se arată şi el. Propovăduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fără deosebiri şi margini, propovăduieşte şi el. Cu un cuvânt:
contraface tot ce face Dumnezeu şi dă de râpă pe oameni cu mulţimea înşelăciunilor.
S-a făcut de-o îndrăzneală nemaipomenită, încât şi lumina dumnezeiască o contraface, nu în înţelesul că s-ar putea apropia să
strâmbe adevărata lumină, căci l-ar face scrum şi nu poate sta într-însa, ci năluceşte şi el o lumină, cu care amăgeşte pe cine poate şi
pe cine vede că umblă cu îndrăzneală după daruri dumnezeieşti, înainte de dobândirea smereniei statornice. Aşa se preface în chip
mincinos şi în înger al luminii (2 Corinteni 11, 14) şi în hristos mincinos (Matei 24, 24) şi înşeala pe mulţi, zicând: „Eu sunt hristos!”
(Luca 21, 8). Şi te trimit să propovăduieşti şi să faci cutare şi cutare…
798. Ştiţi cum sunt nebunii: se dau pe sine de ceva mare şi pretind să li se supună oamenii, se cred pe sine stăpâni şi împăraţi,
că aşa cere boala lor; cu atât mai vârtos o cere Lucifer, începătorul nebuniei. Deci, orice iubire, în păruta lui împărăţie, e o risipire; şi
orice ură – după voia lui cea rea – o mare faptă bună. Dar, împărăţia fiind de drept a lui Dumnezeu, care este lumea întreagă,
chivernisită de oameni cu ură, nu cu iubire, îngrămădeşte pe cheltuitorii ei cu o mare datorie de plată lui Dumnezeu. Orice ascultare
de Stăpânul adevărat al lumii e o daună în împărăţia „stăpânului” nebun şi orice ascultare de stăpânul nebun al pământului
îngrămădeşte pe oameni sub povara unei datorii sau greşeli făcute lui Dumnezeu.
799. Cum zice un Părinte, Antihrist – care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea
astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe
pământ; şi nu râvneşte, nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina o dată cu Dumnezeu, iar în locul Lui să-şi împlânte
în sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.
800. Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, în care va lucra toată puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au
înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea."
CARAREA IMPARATIEI- ARSENIE BOCA

LUPTA MANTUIRII
Pe o asemenea marita cale, nimeni nu poate merge singur, de nu
va veni mai intai in obstea Bisericii ca sa fie condus de mana nevazuta
a Mintuitorului prin preoti, ucenicii Sai vazuti, trimisi de El in fiecare
rand de oameni. Caci au zis Parintii de demult cuvantul acesta: cine
vrea sa se mantuiasca cu intrebarea sa calatoreasca; pentru ca omul,
care s-a hotarat sa iasa din calea pacatelor sau din gilceava faradelegilor,
se va trezi deodata ca i se vor ridica impotriva trei vrajmasi,
unul dupa altul. Iar vrajmasii mantuirii sunt acestia: lumea, trupul si
diavolul. Pe acestia ii arata ca atare toti Sfintii Parinti.
Prin "lume" se intelege categoria pacatului, adica turma oamenilor
necredinciosi, cei ce din toata voia s-au unit cu sfaturile dracilor.
E lumea pentru care nu s-a rugat Mantuitorul. E gura satului,
gura vecinului si, de multe ori, gura si faptele celor dintr-o casa cu
tine. Acestia sau lumea, iti iarta orice ticalosie ai face, oricat ai indrepta
cu sufletul, dar nu te iarta nicidecum sa le-o iei un pas inainte si
si te faci mai bun. Oamenii acestia ai lumii au o ciudata rusine de a fi
buni. Bunatatea ta ii arde, si se trudesc sa te scoata de vina cu tot felul
de ponoase. "Lumea" e veacul viclean, placul oamenilor si slava
desarta. Gura lumii graieste ale stapanitorului ei. De aceea avem
porunca: 'Nu iubiti lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta
ochilor si trufia vietii, care nu sunt de la Tatal"
CARAREA IMPARATIEI -ARSENIE BOCA

, ...daca Dumnezeu a facut totul pentru mantuirea
noastra, aceasta nu insemneaza ca noi sa ne dedam lenei, pentru ca a
facut Dumnezeu totul si noi nu mai avem de facut nimic. Dumnezeu a
facut totul din partea Sa, anume: S-a micsorat pe Sine si S-a facut om
adevarat, intru totul asemanandu-Se noua, afara de pacat, ca sa ne
arate cararea cu lucrul si cu persoana Sa. El era si Dumnezeu adevarat,
dar a mers omeneste pe calea cea noua. De aceea, calea mantuirii o
numim calea lui Dumnezeu, pentru ca, cel dintai, El a mers pe ea.
Din buze multi Il urmeaza pe Domnul, dar cand sa treaca
prin moartea de pe cruce - desavarsita lepadare de sine - multi se dau
inapoi. Toti acestia intarzie pe cale. De aceea zic, cine vrea sa vada pe
Domnul in veacul fara de sfarsit, dupa inviere, trebuie sa mearga cu El
toata calea, iar nu numai pand la un loc, sau numai pana la o vreme.
Ramasi in urma de frica sunt destui in toate vremile, dar mai ales in
zilele noastre, temandu-se ca nu cumva din cauza credintei sa-si
primejduiasca viafa aceasta. Noi insa zicem; unde e fericirea aceea, sa 
cadem si noi in "primejdia" in care a cazut Dumnezeu; iar de nu ne
primejduim pentru Dumnezeu e semn ca nu suntem vrednici..
CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

Viata o avem de la Dumnezeu: prin El traim, ne miscam si
suntem. Adica Dumnezeu este izvorul, sustinatorul si rostul sau
destinul vietii noastre. Daca mergem asa potrivit acestora, avem viata
asigurata de Dumnezeu, temelia ei; daca nu urmam asa, ci incalcim
viata noastra in toate faradelegile si spurcaciunile, care indracesc si
sufletul si trupul si o ducem asa vreme lndelungata, atunci Dumnezeu
se desface din viata noastra. Totusi nu se desface indata dupa greseala
noastra, ci rabda o vreme ratacirea omului, a fiului Sau mai mic, in tot
chipul chemandu-I.
Iar moartea o avem de la ucigasul. Deci, cand oamenii se leaga
cu totul de voile dracilor, le este in primejdie viatasgi primejduiesc si
pe altii. Iar de se leaga ca robii cu inima de lumea aceasta si de voile
trupului cele impotriva firii, mintea li se stramba, incat nu mai deosebesc
adevarul de ratacire; atunci Dumnezeu se-ntuneca din mintea,
din inima si din voinfa lor si ajung ca nu vor sa mai stie de Dumnezeu
si asa vine osanda la moarte, asa vine prapadul in vremea fiecarui rand
de oameni. intai e moartea sufleteascta a ateismului, a necredintei, pe
urma se arata si moartea din afara a trupului, dupa vrednicie si spre
inleleptirea multora.
CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

SOCOTELILE INTELEPCIUNII CU MOARTEA
Cand nu mai raspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu,
dau de asprimea dreptatii Sale, cand, spre pedepsirea rautatii, ingaduie
razboaiele. Atunci viata oricui se afla in primejdie de moarte, si
a celor de acasa si a celor de pe fronturi.
Sa cercetam, intre marginile ingaduite, pricina aceasta, a razboaielor,
care pe multi ii spala de faradelegi in siroaie de lacrimi. Luam ca
gand de ajutor in darea raspunsului vointa lui Dumnezeu, care urmareste
ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vie.
Drept aceea Dumnezeu, cel milostiv intru dreptati, pe cei nebagatori in
seama sau protivnici - dar totusi oameni cumsecade - abia cu ajutorul
primejdiei ii indupleca sa vrea si ei ce vrea Dumnezeu, adica mantuirea,
singurul lucru cu adevarat de trebuinta. 
Obisnuit, lumea crede ca mor in razboaie cei rai si scapa cei
buni. Este si nu este asa, pentru ca numai singur Dumnezeu stie si tine
socoteala fiecaruia. Unul din sfinti a zis: "Caprele eu sunt; iar oile
Dumnezeu le stie". Pe urma numai singur Dumnezeu stie - si precum
stie si face - daca pentru cineva e mai de folos viata, sau mai mult ii
foloseste mutarea din viata aceasta. Apoi Dumnezeu, in atotputernicia
Sa, foloseste $i pe cei rai, pe necredinciosi, pe cei fara nici un
Dumnezeu, ba chiar si pe draci, ca printr-insii sa aduca la mantuire pe
cei de mantuit.
Asa bunaoara cineva, incarcat de pacate, curn l-au povatuit cei
trei "prieteni" ai sai, ajunge la stramtoare si nevoie mare. Necazurile ii
mai topesc trupul, ii mai subtiaza mintea si asa gaseste pe Dumnezeu,
ca pe singura scapare a sa din primejdie. Acum I se roaga pentru prima
data si poate ca niciodata. Deci, cu prilejul tarcoalelor mortii in jurul
vietii sale, Dumnezeu in atotstiinta Sa, vazandu-l ca s-a indreptat pe
calea buna pentru toate zilele lui pe care le-ar mai avea - daca ar fi
cuminte - in chip nevazut si minunat il scapa de moarte sigura. Daca
insa il stie, ca mai tarziu va avea o pocainta si mai buna, il va mai ingadui
printre mai multe si mai grele primejdii, scapandu-l din fiecare,
caci necazurile spala petele pacatelor de pe haina noastra nevazuta,si 
mai tarziu il scoate din topitoarea suferinfelor, fie spre viata cea fara de
trup, fie intorcandu-l spre viata pamanteasca, ca pe un inteleptit.
Pe cei ce insa n-au statornicie in bine, ci iarasi s-ar intoarce la
rele, uitand fagaduinta ce au facut-o la stramtoare, pe unii ii scoate din
viata cea desarta, atunci cand dupa stiinta lui Dumnezeu, au ajuns la
cea mai buna pocainta din viata lor, ca in aceea sa se socoteasca in
vecii fara de sfarsit. Acestia asa-s mai de castig pentru mantuire,
primindu-i Dumnezeu cu cat de cata pocainta.
Pe cei ce trecuti prin suferinfe au castigat intarire si statornicie
spre bine si printr-insii stie Dumnezeu ca ar dobdndi mantuire si altii,
pe acestia ii scapa si-i intoarce iar acasa. De cumva iarasi se dedau
stricaciunii si ingramadirii de pacate, iarasi ii cheama la scoala. Si asa
face de cate ori trebuie si cu toti cati trebuie.
Cu cei rai si, dupa stiinta lui Dumnezeu fara intoarcere, printre
alte nestiute taine, are si aceste doua socoteli: sau ii pierde in graba, in
chip naprasnic, ca sI nu-si mai inmulteasca relele si asa, mai usor sa se
osandeasca; sau ca, prin rautatea lor, vrea sa rasplateasca, sa ispaseasca"
sa intoarca, sau sa mantuiasca pe unii din cei de acasa, mai zabavnici
la pocainta, sau indaratnici la sfatul si rugamintea celor buni.
Iar pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui Dumnezeu,
ii scoate din viata cea desarta" fie stiindu-i ca ar avea sa cada mai
tarziu, tinzdndu-si la faradelegi mainile lor, ingreunandu-si astfel sau
chiar pierzandu-si mantuirea si chemandu-i de aceea mai devreme,
pana nu se schimba in rautate nerautatea lor; fie ca placuti fiind lui Dumnezeu,
i-a pus la incercare si i-a aflat Lui-si vrednici, precum scrie:
inlelepciune 3:
1. Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu
si nu se va atinge de diinsele munca.
2. Parutu-s-a in ochii celor nepriceputi ca dreptii
sunt morti cu desavarsire si iesirea lor din lume
e o mare'pedeapsda,
3. Si mergerea lor de la noi sfaramare, iar ei
sunt in pace.
4. Chiar daca in fata oamenilor au indurat
munci, nadejdea lor e plina de nemurire,
5. Si putin fiind pedepsiti, mare rasplata vor
primi, ca Dumnezeu i-a incercat pe dansii si i-a
aflat Lui-Si vrednici.
6. Ca aurul in topitoare, asa i-a lamurit, si ca pe
o jertfa de ardere intreaga, asa i-a primit.
7. Straluci-vor in ziua rasplatirii...
Iar daca sunt cate unii rai, fara leac si nu patesc nimic din necazur-rile
oamenilor, trebuie ca i-a lepadat Dumnezeu si-i lasa sa se
desavarseasca in rele, ca sa-si ia osanda vesnica,,
O alta taina a lui Dumnezeu e si aceasta: Nu pedepseste toats
rautatea tuturor, aici, si numaidecat; precum nici nu slaveste bunatatea
tuturor, aici, si numaidecat.Daca ar face asa" atunci si oamenii ar face
binele de frica; mantuirea ar fi de sila" iar nu o fapta a libertatii si a
dragostei. Apoi, daca repede ar pedepsi tot raul, Dumnezeu ar fi un
fricos, un neputincios, micit la o masura omeneasca sau cel mult ingereasca
si ne-ar da sa intelegem ca se teme de rau si-
si apara stapanirea,
- cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul ca ingaduie railor sa-si faca de
cap, Si-i lasa pe oameni neinfricati de pedeapsa naprasnica, ne
dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistita asupra raului, - atotputernicie,
sub ocrotirea careia, prin virtutea credintei, stam linistiti si
noi, primind palmele si scuiparile raului, ca pe niste marturii ale
neputintei aceluia, in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne
intareste cu linistea Sa.
Cu aceea ca nu pedepseste rautatea numaidecat, ii intinde ispita
puternica, sa se desavarseasca si ea, spre pedeapsa sigura in ziua
judecatii. Iar daca, totusi, uneori pedepseste naprasnic vreo faradelege,
o face ca sa mai puna frau rautatii intre oameni, si mai ales sa nu scada
in credinta incepatorii, si sa nu se piarda dintre oameni cunostinta
rasplatirii dupa fapte.
CARAREA IMPARATIEI -ARSENIE BOCA


Omul are valoare doar cat este aproape de Dumnezeu...
Cat nu,este asemenea unui animal..
Fiecare face ce vrea trupul sau..ca nici un suflet care este inchis intr un trup,nu vrea ce vrea trupul..
Iar dovada cea mai clara ca asa este,
este ca, atunci cand oamenii sunt loviti de necazuri il cauta pe Dumnezeu..
adica sufletul lor..

Cand oamenii vad ca nu au reusit sa obtina cu trupul ce au vrut,isi folosesc sufletul pe care l-au ignorat cu desavarsire pana atunci..