THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

marți, 26 iulie 2011

Ranile tamaduitoare ale lui Isus

Cand ma gandesc la suferinta de neimaginat indurata de mantuitorul nostru Isus, ma cuprinde o sfasietoare tristete.
Cand ma gandesc la suferintele mele ca spirit intrupat pe acest pamant,mi se par copilarii.Iar daca am suferit,
inseamna ca am si meritat sa sufar.Dar Isus a fost nevinovat si a indurat cu smerenie toata batjocura noastra.
Huiduit,scuipat,batjocorit in fel si chip,crucificat.Sf.Bernard a intrebat odata pe Isus care a fost cea mai mare
durere a sa necunoscuta de oameni,iar Isus i-a spus asa:"Am avut o rana adanca de trei degete pe umar cauzata de purtarea
crucii.Aceasta a fost cea mai chinuitoare rana."La toata aceasta suferinta a sa a asistat neputincioasa Maica Sa,cu
lacrimi izvorand siroaie si ucenicii Sai.Ce poate fi mai trist pentru o mama decat sa-si vada fiul torturat si batojocorit
si totusi sa nu-l poata salva din mainile celor rai?Dar Maica Domnului a fost intarita in suferinta ei de Dumnezeu.
Altfel nu ar fi rezistat acestui supliciu sufletesc.Stia de la bun inceput ca odata cu nasterea Fiului Sau,va incepe
o noua era pentru omenire.Stia ca prin sangele Lui nevinovat oamenii se vor vindeca si vor fi mantuiti.Grea misiune
a avut Maica Domnului.Dar a ascultat ca o roaba credincioasa voia lui Dumnezeu si nu s-a impotrivit destinului Fiului
Sau.Dar noi?Suntem oare in stare sa ne supunem cu totul vointei lui Dumnezeu?Suntem in stare sa ne purtam crucea chiar
daca ne provoaca rani adanci?Sau ne ferim de suferinte si chiar cu pretul suferintei altora cautam sa ne fie noua bine?
A nu fi in stare sa ne purtam crucea si sa nu ne abandonam vointei lui Dumnezeu,inseamna sa nu-l cinstim pe Isus,sa
nu-i cinstim ranile,sa nu le recunoastem puterea tamaduitoare.Caci sangele Lui pentru noi s-a varsat.Pentru vindecarea
tutror ranilor noastre fizice si sufletesti.Daca am putea sa fim asemenea lui Isus si sa fim rabdatori si demni in
suferintele noastre,adica sa suferim in tacere si fara sa ne impotrivim,am ajunge la starea de fericire si pace interioara.
Daca ne-am abandona cu totul vointei lui Dumnezeu am fi fericiti,pentru ca Dumnezeu ne vrea fericiti.Daca suferim este numai
datorita greselilor noastre iar nu din voia divina.Totul este un echilibru perfect in creatia divina.Daca ceva negativ se
intampla trebuie reglata balanta dintre bine si rau.Si acest lucru se poate numai prin platirea raului facut.Aceasta
este asa zisa pedeapsa a lui Dumnezeu,care de fapt nu este o pedeapsa propriuzisa ci readucerea la starea de puritate
sufleteasca anterioara greselilor savarsite.Si totul este spre binele nostru.Dumnezeu ni L-a dat pe Isus sa ne vindece
prin ranile Sale,iar noi trebuie sa le cinstim cu credinta. Isus a suferit pentru noi,pentru intreaga omenire,fara sa
se impotriveasca,din iubire.Daca L-am lua ca model pe Isus,fiti siguri ca nu am suferi niciodata.Daca am fi desavarsiti
ca El am fi fericiti,iar raul ne-ar inconjura.Suferinta lui Isus ar fi trebuit sa fie prima si ultima suferinta pe acest
pamant,pentru ca el a ridicat pacatele intregii omeniri.Din pacate suferinta nu a luat sfarsit pentru ca am nesocotit
sacrificiul lui Isus si nu ascultam poruncile divine,dintre care cea mai insemnata este porunca iubirii.Insa Dumnezeu
are rabdare infinita cu noi si ne ajuta in orice moment daca ne intoarcem la El si ne abandonam cu totul vointei Sale.
Dumnezeu stie ce sa faca cu vietile noastre,doar El ni le-a dat.Si nu ne-a dat viata ca sa suferim,ci sa fim fericiti.
Dar Dumnezeu atat de mult ne iubeste incat ne-a dat si libertatea alegerilor noastre.Iar viata noastra decurge asa cum
alegem.Daca alegem sa-l lasam pe Dumnezeu sa hotarasca pentru noi,vom fi fericiti.Insa daca alegem sa traim dupa simturile
noastre proprii,s-ar putea sa gresim.Si fiecare greseala ne poate aduce suferinta.De noi depinde totul...
 
SIMONA POPESCU
Tuesday, July 26, 2011

duminică, 24 iulie 2011

SA INVATAM DE LA NATURA

Frumoasa e opera lui Dumnezeu si perfecta in frumusetea ei! Nu exista nimic nelalocul lui ci toate sunt intr-o
ordine desavarsita.Cand Dumnezeu a creat omul,a creat si tot ce se putea care sa-i mangaie sufletul,sa-i bucure
si sa-i incante simturile.Si l-a pus in mijlocul acestor minunatii ca sa le stapaneasca,sa se bucure de ele si
totodata sa aiba grija de ce i-a fost dat in stapanire.Atat de mult a iubit Dumnezeu omul,incat l-a facut stapan
peste creatia lui,Pamantul,cel material.A pus peste Pamant ape,munti cu paduri,campii cu flori si pasari cantatoare.
animale fel de fel si deasupra un cer albastru in care sa-ti pierzi privirea.Dar nu ni le-a dat doar cu scopul de a
ne incanta privirea si simturile,ci ca sa descoperim in ele mesajele divine.Dumnezeu ne vorbeste nu numai prin oameni,
ci si prin intreaga natura.Prin ape,prin copaci,prin flori si animale.Toate ne transmit ceva dumnezeiesc.Apele ne
indeamna sa fim linisiti si puri sa ne continuam drumul pe care l-am inceput si sa nu ne intoarcem in urma,copacii
sa fim demni si curajosi,sa infruntam fara preget orice vicisitudine,florile ne invata sa fim sensibili, gingasi si
puri sufleteste,iar animalele ne invata sa fim uniti si sa iubim asa cum ne iubesc ele pe noi,fara nici un interes
Pietrele ne invata sa rabdam asa cum ele rabda trecerea timpului peste ele si sa tacem mai bine decat sa spunem ceva
nefolositor sufletului.Natura ne invata ca asa cum ea se supune smerita vointei lui Dumnezeu si noi ar trebui sa o facem.
Ea nu se impotriveste niciodata orice s-ar intampla.Copacii nu se ascund de furtuni,iar florile raman pe campuri chiar
daca ploua sau ninge.Si toate acestea desi si florile si copacii simt tot ce li se intampla.Pentru ca sunt entitati vii.
Copacii,florile,animalele comunica intre ele si-si transmit starile si emotiile prin care trec.Dar niciuna nu se impotriveste
destinului sau.Noi oamenii ne impotrivim adesea si ne razvratim in chip nesabuit.Dar Dumnezeu ne iubeste atat de mult.
incat nu ne paraseste niciodata si ne trimite mesageri divini care sa ne ajute sa revenim pe drumul cel bun.Sa invatam
de la natura,ca asa cum este ea perfecta si smerita in fata iubirii,asa si noi sa fim.Perfecti si smeriti.Perfectiunea
sa nu ne impinga la orgolii ci dimpotriva la smerenie.Sa ne inconjuram de flori si animale,sa invatam sa le intelegem
menirea si sa invatam de la ele,sa fim capabili sa descoperim in ele mesajele divine care indeamna spre puritate sufleteasca.
 
SIMONA POPESCU
Sunday, July 24, 2011

vineri, 22 iulie 2011

APOSTOL SAU IUDA?

Apostolii,in numar de doisprezece,au fost alesii lui Isus din multime,ca sa-i fie ucenici si prin care sa se raspandeasca
invatatura sa,sa se predice evanghelia Sa.Isus a ales oameni obisnuiti,fara merite deosebite,tocmai pentru a arata lumii
intregi ca oricine poate fi ucenicul Sau.Cei doisprezece apostoli au fost:Petru,Andrei,Iacob,Ioan,Toma,Filip,Bartolomeu,
Matei,Iacob al lui Afleu,Iuda al lui Iacob(Tadeul),Simon Zelotul si Iuda Iscariotul inlocuit dupa moarte cu Matia.
Apostol inseamna de fapt un adept inflacarat al unei idei,al unei doctrine.A fi adeptul unei idei,unei credinte,inseamna a nu
te abate de la ideea pentru care lupti,a ramane fidel pana la sfarsit ei, cu orice pret.De aici deriva si cuvantul apostolat,
care semnifica eforturile facute pentru a ramane fidel acestei credinte interioare si pentru a o raspandi in folosul altora.
Printre apostolii lui Isus s-a aflat insa si Iuda Iscariotul,care incepuse munca de apostolat alaturi de ceilalti unsprezece,
pentru ca mai apoi sa se lepede de iubirea pentru Isus si sa-l vanda intr-un chip marsav,pentru treizeci de arginti.
De fapt si-a vandut iubirea pentru Isus pentru treizeci de arginti.Si-a dat seama de greseala facuta,de abia atunci cand
a realizat ce urmari a avut aceasta fapta infama si anume sacrificarea vietii lui Isus.Aceasta fapta i-a adus atatea mustrari
ale constiintei,incat nu a mai putut suporta tortura ei si a ales sa-si puna capat suferintei prin sinucidere.A recurs la un
gest extrem care insa nu l-a putut absolvi de vina de a-si vinde Invatatorul.Istoria aceasta insa se repeta si in zilele
noastre.Noi oamenii ne putem asemui fie apostolilor lui Isus care L-au iubit si I-au ramas fideli pana la sfarsit,fie lui
Iuda,care L-a vandut si L-a sacrificat pentru treizeci de arginti.A fi apostol demn al lui Isus inseamna a iubi pana la capat,
a lupta continuu pentru a raspandi iubirea divina prin cuvinte si fapte.A fi Iuda inseamna a vinde pentru nimic iubirea divina,
a sacrifica semenul tau prin cuvinte si fapte nedemne de invatatura dumnezeiasca.Cei treizeci de arginti prin care a fost vanduta
iubirea pentru Isus,s-ar putea traduce in contemporaneitate prin materialism.Materialismul care predomina spiritul este cauza
primordiala a pierderii iubirii fata de Isus si fata de semenii nostrii si cel care ne indeamna sa ne vindem iubirea.
Materialismul este insa si declansatorul unei mustrari de constiinta care apare intai subtil,ca mai apoi sa domine intreaga
noastra fiinta.In loc sa iubim,sa daruim iubire semenilor noastrii,uram si ii vindem pentru interesele noastre meschine,sau
pur si simplu fara a obtine ceva neaparat ci doar sa ii facem sa sufere.Vedem mai mereu in jurul nostru oameni care isi vand
iubirea pentru cativa banuti,metaforic vorbind.Cum se intampla acest lucru insa?Prin punerea mai presus a oricarui lucru
sau interes personal,inaintea fiintei pe care ar trebui sa o iubeasca.Cei care fac insa acest lucru,nu-si dau seama ca vanzandu-si
iubirea pentru semenul lor,isi vand de fapt iubirea pentru Isus,pentru Dumnezeu.Si asta pentru ca nu constientizeaza ca in fiecare
semen de-al lor ar trebui sa-l vada pe Dumnezeu,pe Isus. Vanzandu-si semenul,Il vand de fapt pe Dumnezeu.Prima porunca a fost
porunca iubirii.De ce oare?De ce nu a fost oare porunca iubirii numai fata de Dumnezeu si nu fata de semenii nostrii?Pentru ca daca
nu poti iubi un semen de-al tau pe care il vezi si il simti,cum poti oare sa-L iubesti pe Dumnezeu pe care nu-L vezi si nu-L
simti?Dumnezeu este in fiecare din noi si in consecinta daca nu ne iubim intre noi,nici pe Dumnezeu nu putem spune ca-L iubim.
Nu poti sa-ti vinzi aproapele fara sa spui ca nu-L vinzi si pe Dumnezeu.Dar noi nu recunoastem ca vindem iubirea.Ne gasim diferite
scuze,motivatii,spunandu-ne noua insine ca semenul nostru a meritat tratamentul pe care i l-am aplicat,ca noi suntem mai buni,ca
meritam mai mult decat ce avem in prezent.Insa,la o autoanaliza mai atenta,vom descoperi ca noi suntem mai rai si mai meschini
poate decat cei pe care am dori sa-i vindem sau deja o facem.Si chiar daca nu ar fi asa,tot nu avem nici o scuza pentru
faptele noastre.Vanzarea ramane vanzare si nu este un fapt meritoriu.Si daca nu am avea nici un defect si daca vindem iubirea,
am pierdut tot.Am anulat tot ce a fost bun si de pret in noi.Constiinta ne va tortura in final si ne va face sa suferim atat de
mult incat am da orice sa nu se fi intamplat niciodata acest lucru.Numai daca iubim mereu si cu aceeasi intensitate pe semenul
nostru vom fi fericiti si nu vom suferi niciodata.Unde exista iubire nu poate exista nefericire sau suferinta.Sau exista suferinta,
dar doar pentru acei care nu pot sa iubeasca si nu sunt capabili sa daruiasca iubire pura,divina,pentru aceia care isi vand iubirea
pentru arginti.Dar chiar si asa, daca trimitem unde de iubire divina catre cei care nesocotesc porunca iubirii,este imposibil
ca acestia sa nu se trezeasca din amortirea sufleteasca produsa de materialism.Important este sa nu abdicam de la porunca iubirii,
indiferent de cat de greu ne-ar fi si oricat timp ne-ar lua.In felul acesta ajutam pe aproapele nostru sa urce pe scara indumnezeirii,
prin iubire.Asa cum spunea unul din apostolii lui Isus,"Cel care iubeste,ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el!"
Iubiti-va si nu va vindeti intre voi asemenea lui Iuda.Nu fiti unul pentru altul iude.Ramaneti in Dumnezeu pentru ca Dumnezeu
sa ramana in voi.Ramaneti in iubire,caci Dumnezeu este iubire!

SIMONA POPESCU
Friday, July 22, 2011
.
 

luni, 18 iulie 2011

IERTAREA

Iertarea este actul prin care anulam efectul produs de comportmanentul unei persoane asupra noastra,efect negativ
de altfel.Anularea acestui efect are ca urmare eliberarea noastra de tensiunile provocate de acea actiune sau fapta
si totodata usurarea constiintei celui care a savarsit greseala.Acest lucru se intampla pentru ca cel care a savarsit
greseala o constientizeaza mai intai subtil,apoi cu intreaga fiinta si este cuprins de remuscari.De la remuscari pana
la a incerca sa repare raul facut, nu este decat un pas.Iertarea este o dovada de iubire,de fapt una dintre cele mai
relevante dovezi de iubire.Daca nu iubesti,nici nu poti ierta.Iertarea este un element esential in evolutia noastra
spirituala.Evolutia spirituala inseamna trecerea prin diferite trepte de constiinta,din ce in ce mai ridicate decat
precedentele,pana la desavarsire.Iertarea are un rol esential in acest proces pentru ca ajuta la obtinerea unei stari
de constiinta superioara atat pentru cel care iarta cat si pentru cel care este iertat.Cel care iarta isi desavarseste
iubirea,iar cel iertat constientizeaza pacatul si nu-l mai repeta.Iertarea se poate exprima ca fiind o unda de iubire
trimisa spre cel care este lipsit de iubire.Spun acest lucru pentru ca cel care pacatuieste fata de alta fiinta,nu ar
fi putut face acest lucru decat daca nu a iubit,sau nu a iubit destul.Deci prin iertare se face de fapt un transfer
de iubire intre cele doua fiinte sau mai multe.Iertarea nu inseamna doar o simpla rostire "te iert!",ci este cu mult mai
mult.Inseamna a sterge cu buretele acea fapta ca si cand nu s-ar fi savarsit vreodata.Asa cum si Dumnezeu ne iarta.
Iertarea nu poate fi decat totala.Altfel nu este iertare ci doar o intelegere.Dar ce facem cand persoana continua sa
greseasca fata de noi in ciuda faptului ca am iertat-o de fiecare data?Nimic altceva decat sa iertam la nesfarsit.Aceasta
ne aduce o liniste sufleteasca noua in primul rand iar persoanei gresite fata de noi,o noua mustrare de constiinta care
o va face in final sa nu mai greseasca.Mustrarea de constiinta este de fapt o suferinta sufleteasca care chinuie fiinta
care o are.Nimeni nu vrea sa sufere la infinit si in consecinta nu va mai vrea sa pacatuiasca.Esential este insa ca
persoana care greseste sa stie ca a fost iertata cu adevarat.Altfel nu va putea evolua spiritual.Toate golurile existentei
noastre pot fi umplute numai cu iubire si prin iubire.Atingerea treptei iubirii desavarsite este punctul terminus al
calatoriei noastre spirituale.Pana acolo insa trecem prin focuri purificatoare dar datatoare de sanatate spirituala.
Nimeni nu se poate sustrage acestei purificari,nici un pamantean.Dar Dumnezeu ne da putere sa ducem luptele vietii noastre.
Dumnezeu lucreaza prin oameni.Ne scoate in cale oameni care ne ajuta sa evoluam,sa ne desavarsim.Uneste oamenii in asa fel
incat fiecare sa-i dea celuilalt ce-i lipseste.Daca noi singuri nu suntem capabili sa evoluam,atunci evoluam cu ajutorul
altora.Iar iertarea trebuie sa apartina macar unuia din cei doi.Daca nici unul nici altul nu iarta,nu vor evolua si atunci
drumurile lor spre evolutie se despart si vor cauta involuntar sau inconstient poate, pe altcineva care sa fie capabil sa
ierte.De fapt sufletul tanjeste dupa iertare,nu trupul.Si sufletul cauta acel suflet care sa-i poata darui iertarea atunci
cand are nevoie de ea.Iertati-va intre voi si nu tineti minte pacatul sau greseala.Pentru ca si voi gresiti la randul vostru
si veti avea nevoie la randul vostru de iertare.Dar iertati din iubire si nu din obligatie.Pentru ca cel iertat sa simta ca
este iubit.Daca nu simte,iertarea nu a avut loc.Iertarea este un act de noblete sufleteasca,de iubire profunda,divina.
Iubiti si iertati totodata.Asa cum spune si Isus,mantuitorul nostru sa ne iertam unii altora greselile daca vrem ca Dumnezeu
sa ne ierte si noua greselile.
 
SIMONA POPESCU
Tuesday, July 19, 2011

vineri, 15 iulie 2011

Constientizarea si asumarea faptelor noastre

In calatoria pe acest pamant, numita viata,alegem singuri modul in care traim si ne este dat sa traim consecintele
faptelor noastre.Indiferent de calea pe care o alegem nu ne vom putea sustrage consecintelor,fie ca sunt pozitive
sau negative.Ideal ar fi ca toate consecintele sa fie pozitive.Dar acest ideal nu poate fi atins atat de usor,pentru
ca materia din noi predomina in detrimentul spiritului.Daca facem o fapta buna,facem si zece rele astfel incat cele
rele anuleaza efectul spiritual al faptei bune,sau il diminueaza foarte mult.Acest lucru intarzie evolutia noastra
spirituala care nu inseamna decat accesul la fericire,atat in viata pamanteana cat si in lumea spiritelor.Ni s-au dat
atatea daruri inestimabile si nu stim ce sa facem cu ele,sau le ignoram importanta in viata noastra.Noi suntem creaturi
perfecte.Suntem inzestrati cu absolut tot ce ne trebuie din punct de vedere fizic,intelectual si spiritual.Suntem templul
lui Dumnezeu.Dar pretuim oare acest templu sfant?In noi si in oricare semen de-al nostru trebuie sa vedem templul lui
Dumnezeu.Daca ajungem sa constientizam asta atunci vom cunoaste fericirea.Se tot vorbeste despre iubire,despre credinta,
despre cele sfinte ale lui Dumnezeu.Cati dintre noi suntem cinstiti fata de noi insine si cati dintre noi farisei?
Fariseismul este de fapt cauza efectelor negative ale faptelor noastre si care se rasfrange tot asupra noastra.Se spune
asa:"Purtati-va cu semenii vostrii asa cum vreti sa se poarte cu voi"sau "Cu ce moneda veti plati asa vi se va plati".
Cu fiecare fapta buna ne atragem ceva pozitiv in viata,iar fiecare fapta rea atrage consecinte nefaste.Dar chiar daca
gresim este foarte important sa constientizam acest lucru.Primul pas catre evolutia noastra spirituala si deci spre
fericire,este constientizarea greselii si asumarea ei.Asumarea inseamna a realiza ca vom suporta fie ca vrem sau nu,
consecintele faptelor noastre.Odata aceste doua lucruri indeplinite,constientizarea si asumarea cosecintelor faptelor,
am facut deja un salt in evolutia noastra spirituala.Daca vom repeta aceste greseli,vom suporta de fiecare data consecintele
pana cand nu vom mai suporta efectele lor si nu le vom mai face.Greseala este cauza iar consecinta este efectul.Nimeni
nu se poate sustrage.Dar si fapta buna este la fel o cauza care are o consecinta.Depinde doar de noi ce fel de consecinte
alegem sa suportam.Indiferent daca savarsim greseli impotriva noastra sau altora,consecintele se vor rasfrange numai
si numai asupra noastra.Daca in plan fizic poate suferi si fiinta asupra careia savarsim greseala,in plan spiritual,
vom fi singurii care vor suferi consecintele.Dar consecintele in plan spiritual au efecte asupra noastra si in planul
fizic.Consecintele in plan fizic se resimt in degradarea starii de sanatate.Asa ca daca vrem sa fim sanatosi fizic,trebuie
in primul rand sa fim sanatosi spiritual,sufletesc.Sa nu facem rau,sa nu dorim raul cuiva,sa nu-i aducem atingere integritatii
fizice si morale.Pentru ca tot ce facem rau altuia de fapt noua ne facem.Dumnezeu ne-a facut cunoscut cuvantul sau.De ce
credeti oare?Pentru El insusi?Nu.Ci pentru binele nostru.Pentru fericirea noastra atat cat suntem aici intrupati,cat si
in viata eterna.Din prea multa Sa iubire.Daca doar ne-ar fi creat si nu I-ar fi pasat de noi,de suferintele noastre,
ne-ar fi lasat fara cuvantul Sau.Dar este deja un nonsens.Nu ne-a creat sa suferim, ci sa fim fericiti.Daca suferim,este
numai din vina noastra,pentru ca nu respectam sau nu luam in serios mai bine zis,faptul ca legile divine exista si se aplica
fara abatere in viata noastra.Insasi legea cauzei si efectului este o lege divina.Legea exista si se aplica la fel ca orice
lege pamanteana.Si asa cum legile pamantene sunt puse in aplicare de judecatorii pamanteni care o valideaza,tot asa
si legile divine sunt puse in aplicare de judecatorul suprem al intregii creatii, Dumnezeu.Dumnezeu este stapanul universului,
este iubirea insasi,este bunatatea absoluta dar si dreptatea absoluta.Dumnezeu nu ne vrea decat binele si trebuie sa avem
incredere in El si in legile sale,iar noi trebuie sa fim demni sa intelegem iubirea Sa si sa iubim asemenea Lui.

SIMONA POPESCU
Saturday, July 16, 2011

marți, 12 iulie 2011

IUBIREA

Iubirea este principiul care sta la baza tuturor cate exista,este esenta vietii,este totul.Iubirea este cel mai de
pret dar care ni s-a dat.Daruim iubire si vrem iubire.Sau credem ca daruim iubire dar vrem iubire.Dar putem oare
sa daruim si in acelasi timp sa recunoastem iubirea?Multi confunda iubirea cu orice alt sentiment.Cu admiratia,cu
placerile carnale,cu tot ce e legat de partea materiala a vietii.Cu alte cuvinte conditioneaza iubirea de satisfacerea
uneia sau alteia din aceste dorinte.Si de aceea nici nu pot recunoaste iubirea cand aceasta le este revelata.Cei mai
multi nu pot recunoaste nici macar iubirea lui Dumnezeu,care este exprimata in insusi faptul ca traim,ca ne bucuram
de lumina soarelui si de stralucirea stelelor.Nu putem recunoaste iubirea lui Isus care si-a sacrificat viata din iubire
pentru noi.Nu putem recunoaste pentru ca de fapt nu iubim.Daca am iubi asa cum ne iubeste Dumnezeu pe noi,fara nici o
conditie,am trai raiul pa pamant.Neiubind pe aproapele nu-l iubim pe Dumnezeu de fapt.Iubind conditionat,il iubim pe
Dumnezeu conditionat.Adica il iubim doar daca ne satisface dorintele.E greu veti spune sa iubim asemenea lui Dumnezeu.
Dar nu este deloc greu.Prima porunca a fost aceea a iubirii.Isus ne-a spus "Iubiti-va unii pe altii,asa cum va iubeste
Tatal meu pe voi".Adica pur si neconditionat.Cine nu iubeste asemenea lui Dumnezeu nu iubeste deloc.Iubirea conditionata
nu se mai numeste iubire ci un schimb de servicii."Iubesc numai daca.."Cine gandeste asa nu poate avea parte de iubire
si nici nu va putea recunoaste iubirea lui Dumnezeu.Iubirea lui Dumnezeu ne poate fi revelata in multe chipuri.Asa
cum am mai spus in primul rand prin simplul fapt ca ne trezim in fiecare dimineata si vedem rasaritul soarelui.Dar mai
este revelata si prin semenii nostrii,sau printr-un iubit,iubita,prin parintii nostrii pamantesti,prin parintii nostrii
spirituali si chiar printr-un banal cersetor.Daca am reusi sa iubim pe cei de langa noi ca pe Dumnezeu,am cunoaste
fericirea deplina."Cel care iubeste este in Dumnezeu si Dumnezeu este in el!"Daca iubire nu avem, nu-l avem nici pe
Dumnezeu in noi.Si Dumnezeu nu este in noi.Ce inseamna a iubi asemenea lui Dumnezeu?Inseamna a nu dori raul cuiva,a nu
pricinui rau cuiva,a asculta unii de altii,a ne respecta unii pe altii,a ne ajuta unii pe altii,a fi alaturi unii de altii
oricand si neconditionat,a ne pasa unii de altii,a manifesta compasiune fata de cei batuti de soarta,a nu ramane surzi
si orbi la suferintele altora daca ne ies in cale.Cu alte cuvinte sa ne purtam cu altii asa cum am vrea sa se poarte
altii cu noi.Daca am face toate aceste lucruri am cunoaste fericirea aici pe pamant.Iar daca nu le putem face pe toate
sa cerem lui Dumnezeu sa ne dea puterea sa le facem.Doar vointa ne trebuie si dorinta de a fi asemenea lui Dumnezeu.
Ce poate implini mai mult o fiinta omeneasca decat sa fie asemenea lui Dumnezeu?Isus ne-a spus "Fiti desavarviti asa
cum Tatal meu este desavarsit!"Dumnezeu ne vrea asemenea lui.Atat de mult ne iubeste.Cei mai multi sunt insa surzi si
orbi.Dar nu stiu ce pierd.Daca macar pentru o secunda din viata lor ar putea iubi asemenea lui Dumnezeu ar cunoaste
fericirea pentru acea secunda.Si cunoscand cum e sa fi fericit, nu ar mai vrea sa paraseasca acea stare de fericire si
ar iubi mereu.Incercati macar pentru o clipa sa iubiti asemenea lui Dumnezeu.Deschideti-va inimile ca petalele unei flori
si-l veti simti pe Dumnezeu in inimile voastre.Este o stare interioara de nedescris.Cand veti simti asta va veti da seama
ca ati irosit o mare parte din viata, neiubind si nesimtind iubirea.Pentru ca,cine nu poate sa iubeasca asemenea lui Dumnezeu
nici nu poate simti sau recunoaste iubirea prin nici o manifestare s-ar infatisa ea.Va doresc sa iubiti ca sa puteti
recunoaste iubirea.Despietriti-va inimile si lasati harul iubirii divine sa va inunde intreaga fiinta.Rugati-va la Tatal
nostru din ceruri sa va ajute sa iubiti si sa cunoasteti iubirea.Iubind veti avea totul,neiubind nu veti avea nimic.
 
SIMONA POPESCU
Wednesday, July 13, 2011

sâmbătă, 2 iulie 2011

DESPRE DEMNITATE

Demnitatea este o calitate a fiintei umane, care impreuna cu altele alcatuiesc portretul spiritual al acesteia.
Aceasta calitate este exprimata in absolut toate aspectele vietii.Incepand inca din copilarie se dezvolta, ca
mai apoi,la maturitate sa devina deplina.Ce inseamna insa a fi demn?Inseamna a nu te lasa influentat de altii,
decat in masura in care iti aduce un folos spiritual,inseamna a nu te razvrati impotriva conditiei tale de om,
inseamna a avea puterea de a suporta toate vicisitudinile vietii,indiferent cat de greu ti s-ar parea.Demnitatea
inseamna sa nu-ti abandonezi convingerile proprii doar pentru ca altii au alte opinii,inseamna sa fi fidel pana
la sfarsit credintei tale.Demnitatea inseamna sa nu abandonezi lupta,ci cu pretul propriei vieti sa te avanti
in mijlocul bataliei,sa nu te tradezi si sa nu-ti tradezi aproapele.Demnitatea inseamna a-ti purta crucea asa
cum ti-a fost data si sa nu te impotrivesti.Va veti intreba poate, dar de unde stim ca ceea ce traim este tocmai
crucea care ne-a fost data?Raspunsul e unul singur.Daca ceva ne-a fost dat sa traim,inseamna ca asa trebuia sa se
intample.Viata este un amestec ciudat de experiente pozitive si mai putin pozitive.Cele pozitive se intampla din
vointa divina,iar cele negative din vointa noastra.Din vointa noastra pentru ca noi cauzam producerea acestor
evenimente negative.Si drept urmare,daca este sa suferim,suferim tocmai datorita greselilor noastre si nicidecum
din vointa divina.Singurul care a suferit din vointa divina este Isus.A suferit nevinovat pentru toate greselile
noastre.S-a sacrificat de buna voie din iubire pentru noi.Dar a avut aceasta misiune divina pe care i-a incredintat-o
Dumnezeu si nu s-a impotrivit.Isus este modelul cel mai demn de urmat.In El regasim toate calitatile umane intr-o
perfectiune absoluta.Este intruchiparea perfectiunii in toate.Asa cum Isus,ca om, a avut demnitatea de a-si asuma destinul
si de a-si purta crucea,asa si noi trebuie sa facem.Ganditi-va doar la suferinta lui Isus cat a trait aici pe pamant.
A suportat jigniri,umiliri,batjocuri,torturi si toata suferinta Lui a culminat cu sacrificiul suprem prin rastignire.
Cati dintre noi am putea suporta macar una din aceste suferinte fara a ne impotrivi?Dintr-o asa zisa demnitate,ne-am
apara imaginea si am riposta.Nu am putea suporta ca cineva pe care il consideram sa spunem inferior noua sa ne jigneasca
sau umileasca.Dar demnitatea de fapt consta in ignorarea acestor fapte indreptate catre noi si retragerea din fata celor
care ne jignesc sau umilesc.Nu este lasitate acest lucru ci demnitate.Dumnezeu ne-a creat perfecti,asemenea Lui.Dar ne-a
dat si libertatea de a ne trai viata asa cum dorim.Ca un tata bun si iubitor.Insa de cele mai multe ori facem alegeri
gresite care ne provoaca suferinte.Dar au si aceste suferinte rolul lor insemnat.Invatam lectii spirituale si realizam
ca tocmai in urma acestor suferinte ne reintoarcem la Dumnezeu Tatal.Care intotdeauna ne primeste cu drag si cu iubire,
asa cum face orice parinte lumesc cu fiul sau,oricat de mult ar fi gresit.Parintii nostrii lumesti ne dau la un moment
dat libertatea de a face propriile alegeri pentru viata noastra,fie ca sunt bune,fie ca sunt mai putin bune.Si nu ne
judeca.Doar sufera impreuna cu noi daca noi suferim.Dar iubirea lor pentru noi ramane aceeasi.Imensa.Cu atat mai mult,
Dumnezeu Tatal,chiar daca gresim,ne iubeste la fel de mult si asteapta doar reintoarcerea noastra la El.Asa cum ne
intoarcem spasiti la parintii nostrii daca gresim.Insa,indiferent daca gresim sau nu, trebuie sa fim demni si sa ne asumam
responsabilitatea faptelor noastre.Demnitatea nu trebuie sa ne paraseasca in nici o clipa a vietii noastre.Fara aceasta
calitate,suntem infirmi spiritual.Sa fim asadar demni,sa ne asumam destinul si sa nu ne razvatim.Ci sa incercam sa ne
autoanalizam si sa devenim mai buni,mai plini de iubire si de recunostinta pentru darurile lui Dumnezeu pentru noi.

SIMONA POPESCU
Saturday, July 02, 2011