THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

duminică, 15 decembrie 2013

Părintele Ilarion Argatu: Cum trebuie făcută Spovedania


"Spovedania o primeste Dumnezeu, iar preotul da iertare in numele Mantuitorului. In familiile cu pacate grave, nespovedite si fara pocainta, apar copii cu grave infirmitati fizice si psihice. In timpul spovedaniei, Ingerul tau pazitor sta in dreapta ta cu sabia scoasa si porunceste diavolului: "Iesi ca te-a pârât". Acesta raspunde: "Eu stau pentru ca nu a spus aşa cum a făcut". Daca ai spus corect pacatul, diavolul pleaca de la tine si trece in spatele preotului. Preotia este prin urmare o cruce greu de dus. Prezentam in cele ce urmeaza o spovedanie model:
1. Am blestemat pe cei ce mi-au facut vraji – este pacat. Vrajitoarea cand moare zice la judecata: "Doamne, eu m-as fi intors sa fac pocainta, dar m-a legat cu blestemul acest rob al tau. Deci el este vinovat ca nu mi-am putut mantui sufletul. Acum el sa plateasca pentru mine";
2. Am blestemat pe cei care mi-au furat lucruri, bani etc. Este pacat. Trebuie sa zici: "Doamne, primeste acestea ce mi-au fost furate, pentru iertarea pacatelor mele, iar pe cel ce mi le-a furat iarta-l, ca si eu sa primesc pentru pacatele mele". Asa se face si cand ne insulta cineva, fie pe drept, fie pe nedrept. Mantuitorul spune: "Cu masura cu care masurati, cu aceea vi se va masura". Si mai zice si urmatoarele: "Faceti altora ceea ce v-ar place sa va faca altii voua" sau "Precum faci, asa ti se va face". De asemenea, dacă ai blestemat pe cel ce te-a supărat, ai legat acel suflet in viaţa aceasta şi în veşnicie. Cel blestemat o duce greu iar când lacrimile lui ajung la Dumnezeu, asupra ta vine pedeapsă şi chin fiindcă nu vrei să-l dezlegi pe cel ce te-a supărat;
3. Am facut avorturi (câte?). Este ucidere, sângele pruncilor este pe Haina Botezului;
4. Am ajutat pe altul să facă avort;
5. Am bătut pe alţii;
6. Am insultat pe alţii, le-am spus cuvinte de ocară;
7. Am bârfit pe alţii. Am spus minciuni despre ei, le-am stricat reputaţia – este ucidere; minciuna, clevetirea ca si alte fapte rele atrag diavolii care trag pentru fiecare păcat o dungă neagră pe Haina Botezului;
8. Am indemnat pe altii la fapte rele: la furat, la mintit, la barfit, i-am indemnat sa traiasca fara cununie, sa faca avort ("…ce-ti trebuie copii, ca sa muncesti si să cheltuieşti banii"). Persoanele care au facut acest pacat duc o viata stramtorata si au multe necazuri.
9. Am umblat indecent imbracata – pacatul nerusinarii – cu rochii transparente, foarte decoltate. Am facut plaja la nudism unde erau si femei si barbati, m-am dezbracat complet in public – mare pacat;
10. Mă fardez, ma vopsesc – nu-ti place chipul pe care ti l-a dat Dumnezeu;
11. M-am impodobit cu cercei, inele, etc – trufie;
12. Ca femeie ma imbrac sau ma tund precum barbatii – pacat. Gasim in Biblie urmatoarele vorbe spuse de Domnul: "Uraciune este inaintea Mea femeia imbracata barbateste si barbatul imbracat femeieste";
13. Am practicat perversiuni sexuale (sex oral). Prin aceasta se pierde Impartasania si se scarbeste Duhul Sfant. Dumnezeu interzice si pedepseste aspru aceste fapte. Pe cei din Sodoma si Gomora i-a pierdut cu foc pentru ca au calcat fireasca randuiala si se impreunau barbat cu barbat si femeie cu femeie;
14. Am spus cuvinte deocheate, bancuri, obscenitati si cuvinte de rusine. Prin aceasta se scarbeste Duhul Sfant.
15. M-am imbatat si am vomitat – ai patat Haina Botezului;
16. Am fumat – fumul este pe Haina Botezului. Cei care fumeaza nu se pot impartasi fiindca fumul scarbeste Duhul Sfant;
17. Am furat. Acest pacat sfasie Haina Botezului. Unii, de atata furat, au Haina sfasiata de la poale si pana la gat si la judecata vor sa o apropie dar ea nu sta asa ca Sfintii Ingeri, Maica Domnului si Mantuitorul le vad goliciunea;
18. Am dat raului, m-am blestemat ca sa fiu al raului, pe mine si copiii mei. In acest fel faci ca pe copii sa locuiasca diavolul si nu te mai poti intelege cu ei; fac fapte rele, nu te asculta cand le vorbesti ci privesc bezmetici caci sunt posedati. Remediul este ca parintii sa nu mai dea raului iar copii sa fie impartasiti cat mai des deoarece Flacara Duhului sfant ii linistete si le da daruri precum rabdare, bunatate, blandete, mila, smerenie, cumpatare, harnicie si pricepere. Copiii invata in acest fel si mai usor si te poti intelege mai bine cu ei. Pana la 7 ani, un copil se impartaseste fara post si fara Spovedanie. E bine sa fie impartasit din 40 in 40 de zile, aceste impartasanii dese adunandu-se ca un rau de viata in el. Dupa 7 ani, copilul trebuie sa tina ca si parintii postul intreg. In familiile unde toti ai casei traiesc departe de Sfanta Liturghie de duminica si nu se spovedesc si impartasesc in cele 4 posturi de peste an, cei din casa se incaiera, nu se inteleg si ajung chiar de se omoara;
19. Am facut vraji (cum? de cate ori?) – este ucidere caci vrajitorii il urasc pe Dumnezeu. De asemenea, toti cei care fac vraji cu mortii, ii cheama si vorbesc cu ei sau cei care fac vraji pe animale, pasari, insecte sau stele vor da seama de faptele lor. Pacatul acesta al vrajitoriei este foarte mare. Toti cei care se opresc de la aceste lucruri si fac pocainta, sunt iertati de Dumnezeu. Vrajitorii folosesc spurcaciuni, de aceea se si spune ca diavolul este necurat si spurcat pentru ca ia in stapanire tot ceea ce este intinat. De aceea este foarte importanta curatirea Hainei Botezului prin Spovedanie si Impartasanie. La cei care au Haina Botezului curata, vrajile nu au intrare. Daca tu faci rugaciuni si tii post negru vineri, vrajitoarea isi primeste inapoi tot ceea ce trimite catre tine;
20. Am fost la ghicitoare – Dumnezeu se supara ca ai mers sa intrebi pe satana. Daca postesti si il rogi, il intrebi ceea ce doresti iar El iti va raspunde. Nu trebuie sa mai mergi la ghicitoare caci aceasta iti spune cu puterea diavolului; sunt vrajitoare care spun ca ele intreaba pe Maica Domnului, pe Sfinti sau chiar pe Dumnzeu. Nu le crede caci mint ca tu sa pacatuiesti;
21. Am fost la vrajitoare. Mi-a facut o apa cu care a zis sa ma ung si sa beau. Daca te-ai uns cu apa aceasta, ti-ai innegrit Haina Botezului, ai pierdut Botezul. Daca ai baut apa aceea ai pierdut Impartasania de la Botez. Aceasta se curata cu Post, Spovedanie cu pocainta si cu Impartasanie. Apoi se face obligatoriu Sf. Maslu. Se posteste post negru pana la ora 24 luni, miercurea si vineri si se bea la ora 18 un pahar de Agheasma facuta cu Moliftele Sf. Vasile, in care se pun 9 picaturi de ulei de la Maslu. Inainte de a bea acest pahar se fac 40 de matanii si o ora de rugaciuni: Psalmul 50, Tatal Nostru, Crezul, 3 rugaciuni catre Maica Domnului si o rugaciune catre toti Sfintii;
22. Am ghicit in carti sau in cafea pentru mine sau pentru altii. Chiar daca nu stii, faptul ca faci aceasta inseamna ca apelezi la diavol ca sa-ti spuna;
23. Malahia adica masturbarea facuta de femei sau barbati (onania) este un pacat urat de Dumnezeu (vezi in Biblie pacatul facut de Onan). Aceasta scarba se afla pe Haina Botezului iar cei ce fac acest pacat traiesc cu diavolul care poate fi insa alungat o data cu spovedania;
24. Mi-am inselat sotul sau sotia. Cei care au facut acest lucru sau au intrat nefeciorelnici in casatorie fara sa se fi spovedit si pocait de pacat, nu pot intra in lacasul: "Mire si mireasa au trait in cinste si curatenie". Mantuitorul zice: "In casa Tatalui Meu multe lacasuri sunt". La cei care au trait necununati, usile nu se deschid fiindca au Cununiile sub talpi; dracii i-au potcovit cu Cununia. In schimb, daca au trait in curatenie, usile se deschid si intra in acest lacas cu Cununiile pe cap, ca niste imparati;
25. Am cartit impotriva lui Dumnezeu zicand: "De ce imi da Dumnezeu numai chinuri, suferinte si esecuri". Pentru pacatele mele primesc acestea. Orice pacat facut se intoarce impotriva noastra si ne lovim de fapt singuri;
26. Am vrut sa ma sinucid. Este pacatul mare. Cei care se sinucid sunt ingropati la marginea cimitirului iar preotul nu le face slujba de inmormantare. Pomenile nu sunt slujite de preot si chiar daca familia in durerea ei facea pomeni, acestea nu sunt primite de Dumnezeu. Cei sinucisi sunt tinuti la munci in iad timp de 7 ani. Daca familia insista si preotul cedeaza si le face rugaciuni, diavolii tabara asupra preotului si il chinuieste. Deci, preotul refuza slujirea, nu pentru ca asa este slujirea, nu pentru ca asa este educativ sau pentru ca doreste sa sanctioneze cu toata asprimea un pacat atat de mare. El nu face pomenirea celui sinucis din motivul aratat mai sus. Dupa 7 ani este dezgropat de unde fusese pus la marginea cimitirului si reingropat in cimitir facandu-i-se si slujba de inmormantare. I se fac apoi pomenile care se fac pentru morti. Abia acum, sufletul lui se prezinta dupa 40 de zile de la slujba pomenita mai sus la Judecata in fata Tronului Dumnezeiesc si este cercetat pentru pacatele facute pana la sinucidere. Daca a murit de tanar si nu a facut multe pacate, se aseaza la Drepti. Daca a fost un om cu multe pacate, merge inapoi in Iad. Familia il poate pomeni acum pentru Sfanta Liturghie la manasitiri unde aceasta Sfanta Slujba se face zilnic de la orele 7 la 9 dimineata. Se poate plati pe un an sau numai pentru 40 de zile. Din 40 in 40 de zile se plateste o coliva care se face in manastire. In timpul Sf Liturghii, cel mort este scos din muncile iadului iar la terminarea slujbei merge inapoi, dar la chinuri mai usoare. Astfel, prin straduinta noastra, cel ce s-a sinucis poate fi scos din iad si adus macar la cei Drepti.
27. M-am mandrit cu banii mei, cu casa mea, cu copiii mei, cu sotul meu, cu frumusetea mea, cu priceperea, desteptaciunea sau cultura mea. Toate aceste daruri le-ai primit de la Dumnezeu. De ce te mandresti dar cu ceea ce ai primit si nu este al tau? Mandria este mare pacat. Pentru mandrie a fost alungat Lucifer din Cer si din Inger Luminat a devenit diavol intunecat. Mandria ne apropie de satana;
28. Urasc pe vecina mea, pe colega de serviciu, pe cumnata, pe soacra. Ura este ucidere ca si vrajitoria. Cauta sa le vorbesti de bine si sa-i faci bine dusmanului tau. Ura ne apropie de asemenea de satana;

29. Nu mi-am ajutat parintii – mare pcat; a se vedea cele scrise in Biblie: "Cel ce ajuta pe tatal sau sau pe mama sa la batranetea lor, este daruit de Domnul cu multe daruri";
30. I-am vorbit de rau pe parinti. Am zis ca nu m-au ajutat, ca nu mi-au dat: "Cel ce va vorbi de rau pe tatal sau sau pe mama sa, corbii sa-i manance ochii pana la al 7-lea cer".
31. Le-am vorbit urat parintilor, m-am rastit la ei, i-am batut, i- am imbrancit – pacat mare. Uneori, cand se dezgroapa mortii, preotii vad ca a ramas cate o mana neputrezita sau doar 3 degete sau un picior. Mana care a lovit un parinte este insemnata de Dumnezeu cu neputrezirea. Cei care au facut acest pacat au incalcat porunca Dumnezeiasca: "Cinsteste-l pe tatal tau si pe mama ta ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti multi ani pe pamant";
32. Am injurat in Biserica, Pasti, Cruce. Cei care au injurat vor cara in spate Crucea grea a Mantuitorului si vor urca cu ea dealul Golgota, de cate ori au injurat;
33. Am vorbit de rau Biserica si pe slujitorii ei. Am spus bancuri si glume deocheate pe seama lor. Aceasta defaimare este un pacat mare;
34. Am luat numele lui Dumnezeu in batjocura, am zis ca nu exista Dumnezeu – foarte mare pacat. Cei care au facut acest lucru sunt batjocoriti de toata lumea si duc o viata atat de chinuitoare incat sunt coborati de vii in chinurile iadului;
35. Am intrat in Biserica fara sa implinesc cele 8 zile. Am zis ca sunt curata de 3 zile deci consider ca nu-i pacat. Dumnezeu a poruncit ca femeia sa nu intre in Biserica in vremea perioadei (vezi Biblia) si de nimic sfant sa nu se atinga. Reintrarea in Rai se face prin ascultarea de Cuvantul lui Dumnezeu. Fructul oprit este fructul neascultarii. Dumnezeu a pus interdictia pentru a a vedea daca omul asculta in chip desavarsit de poruncile Sale, chiar si de cele care ni se par noua neinsemnate. Neascultarea in sine este un pacat foarte mare. In Imparatia Cerurilor, toate poruncile lui Dumnezeu sunt indeplinite de catre Ingeri care sunt slujitorii Sai. Reintrarea in Rai se face ascultand de poruncile lui Dumnezeu si implinindu-le cat mai exact. Omul nu poate prin urmare sa spuna: "Poruncile acestea nu le implinesc, de vreme ce prin nerespectarea lor nu-mi fac rau nici mie, nici aproapelui si consider ca pot sa nu tin cont de ele". Inaintea lui Dumnezeu ascultarea este foarte importanta. In Imparatia Cerurilor este o ordine desavarsita, realizata prin ascultarea poruncilor lui Dumnezeu;
36. Dupa avort am intrat in Biserica – este pacat. Dupa ce ai facut ucidere nu te poti atinge de icoane, nu te poti apropia de nimic sfant. Dupa implinirea perioadei de curatire, se tine post o saptamana, te spovedesti, apoi preotul iti citeste Moliftele de curatire. Daca te-a oprit de la Impartasanie pentru o vreme, procedezi astfel:
- nu lipsesti de de Sf. Liturghie;
- postesti toate posturile in intregime si te spovedesti;
- poti lua Anafura si Agheasma;
- te vei impartasi cand va ingadui preotul.
37. Pomenesc des numele celui rau si dau dracului foarte des. La moarte diavolul va zice: "Doamne, acesta este al meu, numele meu l-a pomenit mai des decat al Tau";
38. Cert pe altii prea mult, pentru prea putina vina. Biciuiesc neincetat pe altii cu vorbele mele ostile.
- Intr-o Manastire erau mai multi oameni veniti din diverse locuri si parintele spunea cuvinte duhovnicesti pentru zidirea sufletului. Apoi a zis cu blandete: "Ei,… si acum sa ne rugam lui Dumnezeu". In acel moment o tanara, care avea o fata placuta, zambitoare si rumena, s-a schimbat total si a inceput sa faca precum un caine. A facut asa tot timpul rugaciunii. A albit la fata, a transpirat, i-au curs bale din gura si din gat ieseau sunetele pe care le scoate un caine. La sfarsit, cand s-a terminat rugaciunea, s-a linistit. Parintele a intrebat-o apoi: "Cunosti pe cineva care cearta pe altii prea mult, pentru prea putina vina?". Tanara i-a raspuns: "Eu fac asa parinte!" iar preotul i-a raspuns oftand: "Asa cade omul si ajunge sa loveasca in el diavolul!";
39. Dupa ce a murit mama, am ramas cu o frica. Aud uneori trosnete in casa si ma striga vocea mamei. Cand am necazuri o strig si ii spun ce necazuri am. Pe om, in viata pamanteasca locuieste Ingerul Pazitor pe umarul drept iar daca este un om drept, locuiesc pe el Ingeri. Dar, oricat de Sfant ar fi un om, il are pe umarul stang si pe diavol care il indeamna la rele si se straduieste sa-l prabuseasca in iad. Dupa moarte, diavolii care au locuit pe om in viata pamanteasca raman in casa si ii chinuiesc pe cei din familie. De aceea, este necesar sa chemi preotul si sa faci Aghiasma cu Moliftele Sf. Vasile si sa stropesti prin toata casa. Aprinzi si tamaie si afumi prin casa si spui rugaciuni ca sa plece duhurile rele. Citesti din Biblie cate 3- 6 psalmi pe zi, fiindca au mare putere de alungare a duhurilor necurate. Vocea care te striga este diavolul care a locuit pe mama si a ramas in casa si te ispiteste (te pune, te incearca) sa vorbesti cu mortii ca sa pacatuiesti;
40. Am dat dracului copilul pe care il purtam in pantece. O femeie care a facut acest pacat a nascut spre exemplu un copil ce plangea neincetat, fiind greu de suportat. L-au internat in spital dar medicii nu au descoperit ce boala are copilul si i-au facut apoi externarea deoarece nu mai suportau tipetele copilului. Femeia si-a luat apoi pruncul si s-a indreptat spre Manastire unde urmand sfatul Parintelui de a posti post negru timp de o saptamana, a reusit sa vindece agitatia si plansul copilului;
41. Am in casa filme sexi si porno. Privesc la acestea impreuna cu copiii. Este mare pacat sa otravesti psihicul copiilor. De cand au vazut aceste filme, acestia sunt mai nervosi si au slabit. Am crezut ca vor uita cele privite dar nu este asa. Fac gesturi nepermise pentru varsta lor, memoria le-a scazut si nu mai pot invata carte;
42. Am cumparat lucruri care au fost furate. M-am bucurat ca erau mai ieftine. Lipseste-te de acestea fiindca pe ele sta diavolul;
43. Am adaptostit lucruri furate sau am ajutat pe altul la furat;
44. Am cerut sa fiun incinerat (ars) dupa moarte. Este pacat mare sa incalci porunca Dumnezeiasca: "Pamant esti, in pamant te vei intoarce". (Facere, cap 13/9). Prin incinerare arzi Trupul si Sangele Domnului care se afla in impartasaniile primite de la Botez pana in ziua mortii;
45. M-am casatorit cu un evreu nebotezat. Acesta este de pacatul uciderii celor 14000 de prunci de catre Irod si de sangele Mantuitorului pe care evreii l-au rastignit. Dumnezeu zice: "Si vor fi amandoi un trup" (1 Corinteni, Cap 6/6), astfel ca prin casatorie, sotia primeste si ea Sangele Mantuitorului pe capul ei si pe cel al pruncilor ucisi de Irod);
46. Am produs filme sexi si porno. Scriu la ziar articole cu caracter scabros; 47. In functia pe care o am la serviciu am ordonat deversarea in rau a reziduurilor animale si umane. Am infectat apa deci am condamnat la imbolnavire o multime de oameni;
48. Nu am pus filtrele necesare la cosul fabricii. Vaporii incarcati cu acizi si alte substante toxice au poluat atmosfera. Ploile acide care au cazut apoi au ars culturi sau frunzele pomilor. Prin indiferenta si neglijenta mea am condamnat la foamete oamenii din intreg tinutul;
49. Am taiat vinilinul de pe bancheta din tren, am scris pe peretii cladirilor, in metrou, pe scoarta copacilor etc Murdarirea, slutirea si mutilarea mediului inconjurator prin aruncarea de gunoaie si distrugerea bunurilor materiale este o fapta rea;
50. Am lasat sa moara animalele de foame si sete. Si necuvantatoarele au un duh al lor. Chinuirea acestora este un pacat mare. Omul a fost creat de Dumnezeu stapan peste necuvantatoare dar va da raspuns inaintea Creatorului pentru felul in care s-a ingrijit de ele;
51. Doresc raul altora, al celor care m-au ajutat sau al celor care n-au facut vreodata ceva impotriva mea. Le doresc sa cada, sa se loveasca, sa se accidenteze, sa piarda bani, sa nu reuseasca la examene, sa se imbolnaveasca, sa nu se casatoreasca etc. Aceasta este fapta vrajitorilor. Daca tu stai impotriva dorintelor altora si Dumnezeu va sta impotriva dorintelor tale. De aceea traiesti greu. Omul care traieste departe de Biserica si de Sfanta Liturghie, fara Spovedanie si Impartasanie, este lipsit de Duhul Sfant Dumnezeiesc. In el ajunge in schimb sa locuiasca duhul cel rau. Astfel omul se satanizeaza si doreste raul altora. Daca omul se intoarce de la pacat si face Spovedanie cu pocainta si se Impartaseste, Dumnezeu il iarta. Toate aceste pacate arata unde duce lipsa de Dumnezeu din sufletele oamenilor. Fara Dumnezeu, omul a devenit nemilos, crud, imoral, indecent in limbaj si in vestimentatie, necinstit, corupt si fara de rusine. Aceste pacate aduc iadul in viata fiecaruia dintre noi si pe pamant. Apropiindu-ne de Dumnezeu prin Sfanta Liturghie, Spovedanie si Impartasanie, prin rugaciuni si fapte placute lui Dumnezeu, aducand binele si Raiul in viata sa, dar si pe pamant.

Concluzii:
Mergi la preot cu spovedania scrisa. La spovedania generala scrii pacatele de la 7 ani pana la varsta la care esti. Ca sa-ti amintesti de pacatele facute, te rogi Ingerului tau pazitor ca sa ti le reaminteasca. Acesta ti le amintesti numai in momentele improprii pentru asa ceva: in timp ce dormi, in timp ce te speli sau esti pe strada etc. Trebuie sa ai in permanenta ceva de scris pentru a le putea nota. Daca nu le-ai scris in clipa cand ti le-ai amintit, vei vedea ca le uiti caci vrajmasul lucreaza pentru aceasta.
Pacatul ramane daca:
- spui ca te-a indemnat altul (mama, sora, colega etc);
- spui prea incet incat preotul nu aude;
- spui pacatul sub o forma prea usoara, din rusine sau din mandrie;
- te-ai spovedit incorect;
- nu indeplinesti Canonul randuit de preot.

Ascultarea, adica implinirea exacta a Canonului, aduce crestinului iertarea pacatelor spovedite, deci aduce intrarea in Rai. Canonul se implineste exact. Nu faci mai mult sau mai putin decat ti-ai indicat duhovnicul. La aceasta ascultare priveste Dumnezeu care da stergerea si iertarea. Trebuie sa scrii ce ti-a randuit preotul pentru iertarea pacatelor. De obicei diavolii pun piedici ca sa nu indeplinesti canonul, iti scot in cale griji, te fac sa tot amani indeplinirea sau sa faci mai putine lucruri decat cele randuite de parinte. Daca reusesti sa indeplinesti Canonul, pacatul s-a sters iar Haina Botezului este din nou curata. Canonul nu este o pedeapsa pe care o da preotul, este un leac vindecator. Adam a pierdut Raiul pentru neascultare. Dupa Spovedanie intri in cercetare Dumnezeiasca si vin incercari date de Creator. De obicei esti incercat prin acelasi pacat pe care l-ai spovedit. Spre exemplu daca ai fumat, esti afumat pana la exasperare, daca ai pagubit pe altii, ti se ia si tie din toate partile, etc. Pedeapsa are rol de vindecare si zidire a noastra. Sfanta Evanghelie ilustreaza toate pacatele si subliniaza ca suferintele sufletesti si trupesti sunt o urmare a pacatului.
- "Si iata o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garboava de nu putea sa se ridice nicidecum, iar Iisus vazand-o a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta. Iar ea pe loc s-a vindecat"(Ev. Luca, cap 13/11-12;
- "Invatatorule, am adus la tine pe fiul meu, care are un duh mut si oriunde-l apuca il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste. Si de multe ori l-a aruncat si in foc si in apa ca sa-l piarda" (Ev Marcu, cap 9/17, 18, 22);
- "Si aduceau la el pe toti cei care se aflau in suferinte, fiind necuprinsi de multe feluri de boli si de chinuri, pe demonizati, pe lunatici, pe slabanogi si El ii vindeca" (Ev Matei, cap 4/24). Observam de asemenea in Sfanta Scriptura ca pacatul este cauza bolii iar iertarea pacatelor aduce vindecarea:
- "Fiule iertate iti sunt pacatele" (Ev Marcu, cap. 2/5), il aude zicand slabanogul si pe loc s-a vindecat;
- "Iata ca te-a facut sanatos, de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau" (Ev. Ioan, cap 5/14); Multi dintre pacatosii din Evanghelii il aud pe Mantuitorul Dumnezeu promitand iertarea pacatelor.
- "Astazi s-a facut mantuire casei acesteia, caci si acesta este fiul lui Avraam" il aude Matei vamesul, dupa ce isi recunoaste pacatele si face pocainta (Ev. Luca, cap. 19/8-9) Daca ne marturisim pacatele si facem intoarcerea de la pacat, il vom auzi pe Mantuitorul zicand si pentru noi: "Aduceti vitelul cel ingrasat si sa-l injunghiati si mancati sa ne veselim. Caci fiul acesta al Meu, mort era si a inviat, pierdut era si-a aflat" (Ev. Luca, cap 15/24)."

vineri, 22 noiembrie 2013

Despre blesteme

Mare lucru este ca omul sa aiba binecuvantarea lui Dumnezeu, ne spune Cuviosul Paisie Aghioritul. Tot ceea ce are binecuvantare sta in picioare. Iar tot ceea nu are binecuvantare nu sta in picioare. Nedreptatea este mare pacat. Toate pacatele au circumstante atenuante, nedreptatea nu are, atrage urgia lui Dumnezeu. Infricosator lucru!

De pilda, se aduna avere cu nedreptate, oamen...
ii traiesc putini ani ca fiii de boier, dar dupa aceea, toate pe care le-au adunat le dau la doctori. Rar, la foarte putini se intampla ca bolile, falimentarile etc, sa fie o incercare de la Dumnezeu. Acestia vor avea plata multa. In acest caz, de obicei, dupa aceea devin mai bogati, ca dreptul Iov. Dar si la multi care nu au reusita, este si din cauza asta: au facut vreo nedreptate.

Blestemul prinde atunci cand exista la mijloc nedreptatea. Cand nu este nedreptate, atunci se intoarce la cel ce l-a rostit. Cel ce primeste blestemul se chinuieste in viata aceasta. Iar cel ce a blestemat se chinuieste si in viata aceasta si se va chinui si in cealalta, pentru ca va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigas, daca nu se va pocai si spovedi. Pentru ca, sa zicem, poate cineva sa te necajeasca, insa tu, cu blestemul ce i-l dai, este ca si cum ai lua pistolul si l-ai omori. Cu ce drept faci asta? Orice ti-ar fi facut celalalt, nu ai dreptul sa-l omori. Ca sa ajunga sa blesteme cineva, inseamna ca are rautate - atunci cand o spune cu patima, cu inversunare.

Mitropolitul Antonie Plamadeala ne relateaza un caz:

"M-a suparat oarecare, mi-a spus cineva. Si m-am pus pe citit Psaltiri." In popor exista credinta ca citirea Psaltirii, ca pravila la vreme de necaz, sau la imprejurare de dusmani, duce la lamurirea situatiei. Cel care te necajeste se linisteste; cel care te dusmaneste isi schimba gandurile. Cand e numai atata, e foarte bine. Si e cu atat mai bine, cu cat lectura Psaltirii aduce si in sufletul celui ce o citeste sentimente de umilinta duhovniceasca, de rabdare, de incredere in Dumnezeu. Dar uneori Psaltirea se citeste si cu gand - marturisit sau nemarturisit - ca Dumnezeu "sa aleaga intre mine si dusman", cu alte cuvinte, sa-l pedepseasca. Uneori, la unii mai impietriti la inima, gandul merge pana la a dori moartea celui "pus la rugaciuni".

E o mentalitate pagana, anticrestina, rea. Se intampla insa in asemenea cazuri ca celui ce face astfel de rugaciuni, raul dorit altuia se intoarce chiar impotriva sa. Alteori, daca cineva avea vrajba asupra cuiva si-i dorea moartea, apoi il socotea cu mortii si-i facea pomenire, ca la morti, slujindu-i si Liturghie, ca poate, asa va muri.

Impotriva acestui obicei, in Sinodul de la Toledo, s-a hotarat ca, de ar indrazni un preot a face aceasta, sau va sili cineva pe preot, apoi amandoi sa se surghiuneasca si pana la moarte sa nu se impartaseasca cu Sfintele Taine.

Cel care mi-a relatat o astfel de situatie, mi-a marturisit:

"Dupa ce am citit de cateva ori Psaltirea, necazurile mi s-au inmultit. Citisem cu gand rau. Ca pe o vrajitorie. Abia dupa ce m-am spovedit mi s-a luminat cugetul si mi-a venit linistea. M-am impacat si cu cei pe care voisem sa-i aranjez!"

Nici nu se putea altfel. A voi sa faci din Dumnezeu un instrument al pornirilor tale rele, sau al opacitatii tale, socotind ca esti onest, e o dovada de mare ingustime de minte. Cum sa-ti asculte Dumnezeu astfel de rugaciuni?"

Cand se distrug familii intregi sau mor multe persoane intr-o familie, sa stiti ca este din nedreptate, sau din vraji, sau din blestem. De asemenea, cei ce nu se casatoresc este posibil sa fi fost blestemati de parinti (bunici etc), fie la o varsta frageda, fie mai tarziu.

Se cunosc multe cazuri de oameni care s-au chinuit din pricina blestemelor, deoarece au fost vinovati, dar care, atunci cand au inteles ca au fost blestemati, s-au pocait, s-au spovedit si s-au indepartat necazurile. Daca cel ce a fost vinovat spune: "Dumnezeule, am facut asta si asta, iarta-ma", si se spovedeste cu durere si sinceritate, atunci Dumnezeu il va ierta.

Unii dintre crestini recurg la alt subterfugiu pentru a se eschiva de la spovedanie si anume solicita preotului doar "rugaciunea de dezlegare de blestem" din Molitfelnic, care este valabila, dar fara spovedanie este insuficienta. Procedeul este practicat indeosebi de etnia romilor.

Sfantul Ioan Iacob precizeaza: "De asemenea se blesteama singuri fara sa stie si cei care iubesc razbunarea si nu lasa nici un dram nerasplatit, fata de cei care-i nedreptatesc ori ii necajesc. Acestia cand citesc Psaltirea se leaga singuri prin cuvintele prorocesti care glasuiesc: "Doamne, Dumnezeul meu, de-am facut aceasta, de este nedreptate in mainile mele, de am rasplatit rele celor ce imi rasplatesc mie (adica celor ce ma asupresc) sa prigoneasca dar vrajmasul sufletul meu si sa-l prinda. Sa calce in pamant viata mea si slava mea in tarana s-o aseze." (Ps. 6, 3-6)".

In Molitfelnic mai sunt consemnate si molitfele Sfantului Vasile cel Mare care se citesc numai de catre arhiereu sau de preot. Biserica Ortodoxa nu permite ca mireanul sa se substituie preotului si sa indrazneasca sa citeasca molitfele Sfantului Vasile cel Mare sau alte rugaciuni copiate din Molitfelnic si preluate de cartile de rugaciuni unde apare formula: "dezleaga...", caci numai preotul, ca slujitor al Altarului, este intarit prin hirotonie si investit cu Sfanta Taina a Preotiei. Credinciosul mirean are destule arme ca sa se apere de diavol: Sfanta Cruce, smerenia, rugaciunea (psalmii lui David), postul, aghiazma (apa sfintita), Spovedania, precum si tot ajutorul Bisericii.

Un exemplu concret este o versiune a acatistului Sfantului Ciprian care are atasata la sfarsit o rugaciune preluata dintr-un Molitfelnic mai vechi si care cuprinde formula: "Asa, Doamne, Stapane a toate, auzi-ma pe mine, nevrednicul slujitorul Tau (Arhiereu sau Preot - n. n.) si dezleaga..."

Deci, se intelege ca se adreseaza harului preotiei, nu faptelor crestinului. Am intalnit o familie (n. n.) care citea acest acatist si in momentul in care ajungeau la rugaciunea respectiva si pronuntau cuvintele: "dezleaga..." (aceasta formula se repeta de patru ori in cuprinsul acestei rugaciuni - n. n.) le sareau scantei din ochi, ceea ce de fapt, confirma cele subliniate mai sus.

Iata si parerea Parintelui Arsenie despre cum trebuie sa actioneze crestinul in lupta cu vrajmasul: "O mare greseala este ca, atunci cand esti ispitit vizibil, sa-l blestemi pe dracul, sa dialoghezi cu el. El este bucuros ca-l consideri. Trebuie desconsiderat, ca nu-i o putere, e un tolerat. Cu dusmanul nu se sta de vorba. Roaga-te la Dumnezeu, ca puterea Numelui il goneste: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul !

Bunaoara, stii ca Psaltirea este foarte buna si te apuci sa o citesti din scoarta in scoarta. Lipsa de dreapta socoteala! S-a constatat ca diavolului nu-i prea place cititul la Psaltire. Eu recomand o catisma la douazeci si patru de ore. Altfel te bagi singur la adanc si dai o batalie... Poti sa birui, dar sa stii sa inoti, sa stii sa birui.

Dupa ce isi termina rugaciunea aceasta dupa tipic omul se considera achitat de obligatia rugaciunii si se retrage fara nimic de la ceea ce ar trebui sa-l tina prezent. Daca ai rostit un Tatal nostru, daca ai citit un Paraclis si un Acatist e foarte bine. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostinta, pentru a se intelege, e prezenta inimii continua. Adica sunt mai mult pentru o continua tresarire duhovniceasca. De aceea pot sa spun ca: orice clipa poate sa fie un timp si orice suspinare poate sa fie o rugaciune.

Suspinarea, insa, nu iti ia timp. E la indemana si angajeaza toata fiinta ta: "Of, Doamne!", si ai facut mai mult decat acela care a zis de zece ori Tatal nostru, il stia pe de rost si l-a zis repede. Nu aceasta inseamna castig duhovnicesc: "Am zis multe!". Stii ce faci dupa ce zici multe: "Doamne, am zis... si am depasit pe multi!"

O rugaciune adanca inseamna o tacere adanca.

M-a intrebat cineva de cate ori sa zica rugaciunea, dupa ce un alt parinte ii recomandase sa o spuna de 1.000 de ori. I-am raspuns: "Sa zici o data si sa nu mai termini!". Iar cuiva care m-a intrebat: "Cate metanii sa fac in douazeci si patru de ore?". I-am raspuns: "Ai libertatea sa faci cate poti! Dar sa faci."

Ieromonah Benedict Stancu

marți, 19 noiembrie 2013

Nimic nu este mai urat decat cuvantul care dezbina si vatama sufletul!Nimic nu este mai urat decat un chip schimonosit de ura si de vanitate!Acel chip este uratit de sentimentele ostile,facandu-l asemanator celui intunecat!Si cat de frumos este chipul plin de iubire!Luminos si cald!Multi oameni,fara sa-si dea seama,isi uratesc chipul atunci cand fac rau semenilor si de cele mai multe ori,aceste grimase,raman intiparite pentru totdeauna.De aceea se spune,ca un om bun se cunoaste dupa chip.Cei care fac rau semenilor lor,trimit de fapt duhuri rele care ii ataca,obligandu-i pe acestia sa lupte ca sa scape de influentele nefaste.Iata cat rau poate face un cuvant urat!E ca si cum l-ar infesta cu un virus extrem de periculos si nu l-ar interesa ca ii poate provoca chiar moartea!Rautatea izvoraste din mandrie in primul rand.Din pacate,exista si oameni care se distreaza pe seama vietii altora,facandu-le rau,provocandu-le dureri sufletesti imense...Ceea ce este trist,este ca exista parinti care,dintr-un zel fara noima,se distreaza pe seama vietii copiilor lor!Indepartandu-i de Dumnezeu si impingandu-i sa pacatuiasca,impingandu-i de fapt,pas cu pas,catre nefericire si catre gura iadului...


Simona Popescu

Dracii cunosc multe din mișcările inimii pe baza cuvântului rostit și a mișcărilor văzute ale trupului


 Dracii nu cunosc inimile noastre cum socot unii dintre oameni. Dar ei cunosc multe din mișcările inimii pe baza cuvântului rostit și a mișcărilor văzute ale trupului.


Dracii nu cunosc inimile noastre  cum socot unii dintre oameni.
Căci singurul cunoscător al inimii este cel ce știe mintea oamenilor și a zidit inimile lor pe fiecare deosebit.
Dar ei cunosc multe din mișcările inimii pe baza cuvântului rostit și a mișcărilor văzute ale trupului.
(Evagrie Monahul, Maxime şi cugetări filocalice, Editura Fotini, Galaţi, p. 141)

joi, 7 noiembrie 2013

Cea mai mare necurăție a trupului este o nimica toată față de necurăția sufletului pângărit. 


Cea mai mare necurăție a trupului este o nimica toată față de necurăția sufletului pângărit. Puțină apă și puțin săpun sunt de ajuns ca toată murdăria trupească să fie spălată: și noroiul și păduchii și urâciunea. Însă murdăria sufletului nu se poate spăla cu nici un mijloc, până ce nu se înnoiește sufletul.
Un parchet murdar se spală fără să fie nevoie să-l înlocuieşti cu altul ca să fie curat. Însă aerul încărcat din casă nu se poate spăla cu nimic, nu se poate curăţi, trebuie înlocuit cu aer proaspăt.
Tot aşa trebuie să fie şi cu sufletul. Sufletul întinat trebuie să fie renăscut, reînnoit, ca să fie curat. Când camera are fereastră, este uşor ca aerul stricat să fie dat afară şi înlocuit cu altul proaspăt. Însă cum se va împrospăta aerul în camera lipsită de ferestre şi uşă? Sufletul care are vreo fereastră îndreptată spre Dumnezeu, uşor va fi împrospătat, curăţit, renăscut. Dar cum se va curăţi însă sufletul întinat în care nu este nici-o deschizătură spre Dumnezeu, Izvorul împrospătării şi al întineririi sufletului?
(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol.4 , Ed. „Credinţa strămoşească”, 2012, pp. 34-35)

Epistolă către bogații acestei lumi


 
Veniţi, fraţilor, la groapă să vedem ţărâna şi praful, din care am fost zidiţi. Unde mergem acum? Şi ce ne‑am făcut? Cine este săracul sau bogatul? Cine este stăpânul? Cine este slobodul? Au nu sunt toţi ţărână? Frumuseţea chipului a putrezit şi toată floarea tinereţilor a veştejit‑o moartea.

De orice natură ar fi această bogăție, intelectuală, lăuntrică, fizică, socială, profesională, familială, economică, ea este neputincioasă în fața morții. „În general, occidentalii, au făcut tot ce le-a stat în putinţă să se asigure că n-au nevoie de Dumnezeu în viaţa lor. Un singur lucru însă le scapă. Sunt neputincioşi în faţa bolii şi în faţa morţii. Pe acestea nu le pot stăpâni, nu le pot domina” am scris în ultimul articol publicat. Iar pentru că acest lucru a fost interpretat de către unii după bunul lor plac, și chiar am fost catalogat ca unul ce sunt împotriva dezvoltării tehnicilor medicale și a modernizării spitalelor, am făcut o selecție din minunata slujbă a înmormântării prin care vreau să evidențiez în fața cărei morți am spus eu că occidentalii (și nu numai) sunt neputincioși. Iar faptul că aș fi împotriva dezvoltării și modernizării tehnicilor de îngrijire din domeniul sanitar cred că poate fi simplu contrazis de meseria mea: asistent medical generalist. Iar dacă nici rândurile ce urmează nu sunt edificatoare…rogu-vă să vă faceți timp să „vizitați” o clinică de oncologie (eventual una de copii) sau una de îngrijiri paliative. Și cu siguranță vă veți afla neputincioși în fața morții. Oricât de bogați ați fi. Chiar și în tehnici medicale de ultimă generație. Și încă o mică precizare, eu nu sunt un apropiat al Bisericii, eu sunt un membru al Bisericii. 
***
Văzându‑mă zăcând fără glas şi fără suflare, plângeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor, căci ieri vorbeam cu voi şi fără de veste mi‑a venit înfricoşătorul ceas al morţii. Ci veniţi toţi care mă iubiţi şi mă sărutaţi cu sărutarea cea mai de pe urmă, că de acum nu voi mai umbla, nici nu voi mai vorbi cu voi. Pentru că mă duc la Judecătorul, unde nu este părtinire; căci sluga şi stăpânul împreună vor sta; împăratul şi ostaşul, bogatul şi săracul în aceeaşi cinste vor fi; şi fiecare, după faptele sale, sau se va preamări sau se va ruşina. Ci vă rog pe toţi şi mă cucernicesc vouă, să vă rugaţi neîncetat lui Hristos‑Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii.
Veniţi, fraţilor, să dăm mortului sărutarea cea mai de pe urmă, mulţumind lui Dumnezeu; căci acesta a ieşit din rudenia sa şi de groapă se apropie, nemaiîngrijindu‑se de cele deşarte şi de trupul cel mult‑pătimitor. Unde sunt acum rudele şi prietenii, căci iată ne despărţim? Să ne rugăm ca Domnul să‑i facă odihnă.
Ce despărţire este, o fraţilor! Ce tânguire, ce plângere în ceasul de acum! Deci, veniţi să sărutăm pe cel ce puţin mai înainte a fost cu noi. Că se dă gropii, cu pământ se acoperă, în întuneric se sălăşluieşte, cu morţii se îngroapă. Toate rudele şi prietenii, acum când ne despărţim, să ne rugăm ca Domnul să‑i facă odihnă.
Acum toată mărirea cea înşelătoare a deşertăciunii vieţii se desface; pentru că sufletul a părăsit locaşul său, vasul s‑a spart; lutul s‑a făcut negru, fără glas, fără simţire, mort, nemişcat; pe care petrecându‑l la groapă, să ne rugăm Domnului să‑i dea odihnă în veci.
Ce este viaţa noastră? Cu adevărat floare şi abur şi rouă de dimineaţă. Veniţi să vedem lămurit în morminte: unde este frumuseţea trupului, unde sunt tinereţile? Unde sunt ochii şi chipul trupului? Toate s‑au veştejit ca iarba, toate au pierit. Veniţi deci să cădem la Hristos cu lacrimi.
Mare plâns şi tânguire, mare suspin şi nevoie este despărţirea sufletului. Atunci apare iadul şi pierzarea pentru viaţa cea trecătoare, care este umbră fără fiinţă, vis de înşelăciune care se arată ca o nălucă, chin al vieţii pe pământ. Să fugim departe de tot păcatul lumesc, ca să moştenim cele cereşti.
Văzând pe mort zăcând, toţi să ne gândim la ceasul din urmă, căci omul trece ca fumul pe pământ, ca floarea a înflorit, ca iarba s‑a tăiat, cu pânză se înfăşoară, cu pământ se acoperă. Pe acesta lăsându‑l acoperit, lui Hristos să ne rugăm, ca să‑i dea odihnă în veci.
Veniţi urmaşii lui Adam, să vedem pus în pământ pe cel după chipul nostru, dezbrăcat de toată frumuseţea, topit în mormânt, putrejune viermilor, de întuneric stricat, de pământ învelit; pe care lăsându‑l acoperit, lui Hristos să ne rugăm ca să‑i dea odihnă în veci.
Când sufletul este răpit cu putere din trup de îngeri înfricoşători, el uită de toate rudele şi cunoscuţii, şi poartă grijă de cele viitoare, de judecăţile ce vor fi asupra deşertăciunii şi trupului mult chinuit. Veniţi să rugăm pe Judecătorul şi toţi să cerem ca Domnul să‑i ierte cele ce a greşit.
Veniţi, fraţilor, la groapă să vedem ţărâna şi praful, din care am fost zidiţi. Unde mergem acum? Şi ce ne‑am făcut? Cine este săracul sau bogatul? Cine este stăpânul? Cine este slobodul? Au nu sunt toţi ţărână? Frumuseţea chipului a putrezit şi toată floarea tinereţilor a veştejit‑o moartea.
Cu adevărat, toate dulceţile şi măririle vieţii sunt deşertăciune şi stricăciune, pentru că toţi vom pieri, toţi vom muri; împăraţii şi mai‑marii, judecătorii şi căpeteniile, bogaţii şi săracii şi toată firea omenească; căci cei ce oarecând erau în viaţă acum sunt aşezaţi în morminte; pentru care să ne rugăm Domnului să le dea odihnă.
Toate mădularele trupului se arată acum netrebnice; cele ce puţin mai înainte erau mişcătoare, toate sunt nelucrătoare, moarte, nesimţitoare; căci ochii au apus, picioarele s‑au legat, mâinile şi auzul au încetat, limba cu tăcere s‑a îngrădit şi gropii se dă. Cu adevărat deşertăciune sunt toate cele omeneşti.
Care desfătare lumească este lipsită de întristare? Care mărire stă pe pământ neschimbată? Toate sunt mai neputincioase decât umbra, toate mai înşelătoare decât visurile; o clipă numai, şi pe toate acestea moartea le primeşte. Ci întru lumina feţei Tale, Hristoase, şi întru îndulcirea frumuseţii Tale, pe cel pe care l‑ai ales, odihneşte‑l, ca un iubitor de oameni.
Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci, şi nu este cine să‑l miluiască pe dânsul! Către îngeri ridicându‑şi ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându‑şi, nu are cine să‑i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, adormitului să‑i cerem odihnă de la Hristos, şi sufletelor noastre mare milă.
Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier. Pentru aceasta, lui Hristos celui fără de moarte să‑I strigăm: pe acesta ce s‑a mutat de la noi odihneşte‑l unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.
Unde este dezmierdarea cea lumească? Unde este nălucirea celor trecătoare? Unde este aurul şi argintul? Unde este mulţimea slugilor şi strigarea? Toate sunt ţărână, toate cenuşă, toate umbră. Ci veniţi să strigăm Împăratului celui fără de moarte: Doamne, veşnicelor Tale bunătăţi învredniceşte pe acesta ce s‑a mutat de la noi, odihnindu‑l întru fericirea cea neîmbătrânitoare.
Adusu‑mi‑am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m‑am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul? Ci odihneşte, Doamne, cu drepţii pe robul Tău.
Început şi temei mi‑a fost mie hotărârea Ta de a mă zidi; căci voind să mă faci fiinţă vie din firea cea nevăzută şi din cea văzută, ai plăsmuit trupul meu din pământ şi mi‑ai dat suflet prin insuflarea Ta cea dumnezeiască şi făcătoare de viaţă. Pentru aceasta, Hristoase, odihneşte pe robul Tău în latura celor vii şi în locaşurile drepţilor.
După chipul şi după asemănarea Ta ai plăsmuit din început pe om, şi l‑ai pus în rai să stăpânească peste făpturile Tale; dar din pizma diavolului fiind amăgit, s‑a făcut părtaş mâncării, călcător poruncilor Tale făcându‑se. Pentru aceasta l‑ai osândit să se întoarcă iarăşi în pământul din care a fost luat, Doamne, şi să‑şi ceară odihnă.
Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte şi văd în morminte frumuseţea noastră cea zidită după chipul lui Dumnezeu zăcând: grozavă, fără mărire şi fără chip. O, minune! Ce taină este aceasta, ce s‑a făcut cu noi? Cum ne‑am dat stricăciunii? Cum ne‑am înjugat cu moartea? Cu adevărat, precum este scris după porunca lui Dumnezeu, Care dă adormitului odihnă.
Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi vis; că în deşert se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim, unde împreună sunt împăraţii şi săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pe robul Tău acesta mutat de la noi odihneşte‑l, ca un iubitor de oameni.

Dracii nu cunosc inimile noastre cum socot unii dintre oameni. Dar ei cunosc multe din mișcările inimii pe baza cuvântului rostit și a mișcărilor văzute ale trupului.


Dracii nu cunosc inimile noastre  cum socot unii dintre oameni.  
Căci singurul cunoscător al inimii este cel ce știe mintea oamenilor și a zidit inimile lor pe fiecare deosebit.
Dar ei cunosc multe din mișcările inimii pe baza cuvântului rostit și a mișcărilor văzute ale trupului.
(Evagrie Monahul, Maxime şi cugetări filocalice, Editura Fotini, Galaţi, p. 141)

De-am avea mii de înaintaşi străluciţi, să ne sârguim noi înşine să întrecem virtutea acelora, ştiind că nimic nu vom dobândi de pe urma sârguinţei altora la judecata viitoare, ba aceasta ne va fi pricină de şi mai mare osândă.


Prin urmare, să nu cugetăm nimic măreţ despre neamul bun după trup, ci şi de-am avea mii de înaintaşi străluciţi, să ne sârguim noi înşine să întrecem virtutea acelora, ştiind că nimic nu vom dobândi de pe urma sârguinţei altora la judecata viitoare, ba aceasta ne va fi pricină de şi mai mare osândă. Că fiind din părinţi buni şi avându-i pildă de acasă, nici aşa nu i-am urmat ca pe nişte învăţători ai noştri. Dar mai cu seamă asta te va osândi, că, fiind urmaş al unor asemenea oameni, ai lucrat în chip nevrednic rădăcina din care te tragi.
Știind acestea, să lucrăm toate, încât să putem fi mântuiţi prin faptele noastre, ca nu cumva să ne înşelăm cu nădejdea în alţii şi atunci, la judecată să aflăm că am rătăcit degeaba, fiindcă nu ne este de nici un folos cunoştinţa aceasta.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale – Omilii la căsătorie, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2006, pp. 149-150)

marți, 27 august 2013

Ce pagube îşi pricinuiesc mîntuirii lor cei care păcătuiesc cu nădejdea că se vor mărturisi şi se vor pocăi?

Dar cine poate oare arăta îndeajuns pagubele pe care şi le pricinuiesc lor cei ce păcătuiesc cu nădejdea că se vor pocăi? Eu cred că mulţi creştini se vor osîndi pentru această nădejde deşartă şi amăgitoare, care puţin cîte puţin îi duce în prăpastia cea înfricoşătoare a iadului. Şi cu toate că ei cred că văpaia veşnică este pregătită pentru cei ce păcătuiesc şi nu încetează de la păcat, ei sînt în pace şi fără grijă, fiindcă socotesc tămăduirea păcatelor lor foarte uşoară prin mărturisire şi printr-un canon uşor pentru ele, cugetînd că prin aceasta şi-au împlinit toată datoria.
Multe sînt pagubele unora ca acestora ce păcătuiesc cu nădejdea de pocăinţă, fiindcă ei cugetă că toată pocăinţa lor ar sta numai într-o mărturisire cu oarecare umilinţă. Dar, din pricina acestei uşuratice pocăinţe şi a nădejdii celei mincinoase, cad, ticăloşii, în multe patimi. Şi, după ce cad o dată, lasă apoi slobod frîul părţii cuvîntătoare (al raţiunii) şi al luării aminte şi aleargă ca nişte dobitoace necuvîntătoare pe calea pierzării. De aceea, cine poate număra căderile lor? De cîte ori află prilej la îndemînă, îndată cad în păcat. De cîte ori va voi pofta lor cea rea, îndată cad. De cîte ori le va veni gîndul cel rău, îndată cad în păcatul cu fapta. Dar să cercetăm şi să vedem cîte şi care pot fi pagubele celor ce păcătuiesc cu nădejdea de pocăinţă.
Prima pagubă a celor ce păcătuiesc cu nădejdea de pocăinţă este numărul cel peste măsură al păcatelor lor. Multora dintre aceşti păcătoşi, care consideră că uşor li se vor ierta păcatele lor la mărturisire, li se pare că pot să lucreze în fiecare zi zeci de păcate, atît cu faptele lor cele viclene, cu poftele lor, cu vorbirile cele fără pază şi cu dezmierdările cele necuviincioase, dar mai ales cu smintelile ce le fac celorlalţi, omorîndu-le sufletele. De aceea, după această măsură, socoteala păcatelor lor într-o lună va ajunge la sute de păcate şi, prin urmare, într-un an vor face mai multe zeci de mii păcate. Încît fiecare dintre aceştia, într-un an va lovi de zeci de mii de ori în porţile iadului zicînd: Deschide, deschide! Şi, ajuns aici, ce greutate este ca dreptatea lui Dumnezeu să deschidă porţile iadului unui astfel de păcătos şi să-l lase să cadă în acel adînc? Mai ales că Însuşi Dumnezeu ne înfricoşează cu aceasta, prin gura Proorocului Ieremia, zicînd: Spre durere te-ai doctorit, folos nu-ţi este ţie..., căci cu rana vrăjmaşului te-am lovit pe tine, certare întărită asupra a toată nedreptatea ta; înmulţitu-s-au păcatele tale (Ieremia 30, 11-13).
Cumpăneşte bine, frate, aceste cuvinte! Dumnezeu nu zice că nu te-ai doctorit, ci că nu te-ai folosit din doctorie, căci „spre durere te-ai doctorit, folos nu-ţi este ţie.” Mai ales că ai folosit multe doctorii, căci nu numai o dată te-ai mărturisit, ci de multe ori. Cu toate acestea, mărturisirea, care trebuie să otrăvească şi să omoare păcatele, a slujit la creşterea lor din pricina răutăţilor tale. Căci tu zici în mintea ta: Dacă păcătuiesc, îmi ajunge să mă mărturisesc. Şi, dacă am păcătuit o dată, mai pot păcătui şi altă dată şi încă o dată; căci, de aş face păcate puţine sau multe, eu tot trebuie să mă mărturisesc şi să mă pocăiesc. Cu adevărat tu te-ai doctorit (mărturisit), dar nu ai nici un folos din doctoria aceasta. Căci singurul folos ce-l dobîndeşti din atîtea mărturisiri este că adaugi păcat lîngă păcat, la nesfîrşit, şi nu cunoşti că această mulţime a păcatelor tale te afundă în iad. Iar aceasta te face pe tine vrednic să fii pedepsit de Dumnezeu cu o pedeapsă straşnică, fără milostivire, osîndindu-te ca pe un vrăjmaş al Lui, care greşeşte împotriva Sa atît de mult pe cît este de mare milostivirea Sa. „Cu rana vrăjmaşului te-am lovit pe tine..., înmulţitu-s-au păcatele tale.”
Acelaşi Prooroc Ieremia zice alegoric în alt loc despre sufletul ce se mărturiseşte şi se tămăduieşte de păcate, iar apoi iarăşi păcătuieşte, făcîndu-se astfel de nevindecat şi vrednic de a fi părăsit cu totul de Dumnezeu şi de a fi osîndit: Vindecat-am Babilonul, şi nu s-a tămăduit, părăsitu-l-am pe el…, că s-a apropiat la cer judecata lui (Ieremia 51, 9).
A doua pagubă a celor ce păcătuiesc cu nădejdea pocăinţei stă în covîrşitoarea felurime a păcatelor lor. Căci ei, cu judecata lor cea mincinoasă, zic: Mă voi mărturisi! şi păcătuiesc fără nici o frică, fără nici o sfială; se afundă în adîncurile şi în tina cea mai necurată a păcatului; lucrează fără de ruşine relele pe care nici păgînii nu le lucrează şi se tăvălesc în noroiul şi în necurăţiile în care nu se tăvălesc nici dobitoacele cele necuvîntătoare. Dar ce le face lor Dumnezeu? Nu uită această răutate, ci, cînd va veni vremea, o pedepseşte, după cum zice prin gura Proorocului Osea: Stricatu-s-au după zilele dealului (Osea 9, 11)[6]. Iar (despre) păcatele unor răi ca aceştia: „Îşi va aduce aminte de nedreptăţile lor şi va pedepsi păcatele lor.” Vezi şi chinul cu care îi va pedepsi pe ei Dumnezeu.
A treia pagubă a celor ce păcătuiesc cu nădejdea pocăinţei stă în nebăgarea de seamă, lauda, necăinţa şi tăgăduirea lor. Nebăgarea de seamă, întru cunoştinţă, faţă de mîntuire şi de toate poruncile lui Dumnezeu este păcat. Şi, după cum zice Solomon: Cînd va ajunge necredinciosul în adîncul răutăţilor nu bagă în seamă (Pildele lui Solomon 18, 3), aşa şi aceştia, cînd ajung la cele mai de pe urmă ale răutăţii, li se orbeşte mintea, li se împietreşte inima şi cu desăvîrşire nu mai au grijă de păcat. Iar unii dintre ei merg şi mai departe, căci nu numai că nu bagă de seamă, ci, aflîndu-se în păcatele lor, se veselesc şi se laudă cu ele, ca şi cu nişte mari isprăvi ale lor, după cum zice Solomon: O, cei ce se veselesc de rele şi se bucură de răzvrătirea cea rea! (Pildele lui Solomon 2, 14). Şi Proorocul Isaia zice: Şi păcatul lor, ca al Sodomei l-au vestit şi l-au arătat (Isaia 3, 8). Şi, aceia care ziceau: „Să păcătuiesc acum şi apoi mă voi mărturisi şi mă voi pocăi”, ajungînd în adîncul răutăţilor, nu mai voiesc nici să se mărturisească, nici să se pocăiască. Şi, de s-ar întîmpla vreodată a voi, nu vor mai putea, căci obiceiul păcatului s-a făcut deprindere la ei şi deprinderea s-a făcut ca o fire şi a învîrtoşat ca o piatră inimile lor, făcîndu-le nesimţitoare şi neprimitoare de pocăinţă şi de îndreptare. Şi aşa mor, ticăloşii, neîndreptaţi şi nepocăiţi. Şi de mirare este că aceşti creştini, care au ajuns în cele mai de pe urmă ale păcatului, îşi mai ţin şi credinţa şi nu se leapădă de ea. Dar viaţa cea rea naşte dogme rele, după cum spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur.
Vezi, frate, cîte pagube? Vezi ce fel de pierzare îşi pricinuiesc cei ce păcătuiesc cu mincinoasa nădejde că se vor mărturisi şi se vor pocăi? Pentru aceasta, cu înţelepciune a zis Avva Isaac Sirul: „Cel ce cu nădejdea de pocăinţă alunecă a doua oară, acesta cu vicleşug umblă cu Dumnezeu. Acestuia îi vine moartea pe nesimţite şi nu mai apucă timpul nădăjduit de el, ca să împlinească faptele bune” (Cuvîntul 60). Asemănător zice şi marele Vasile: „Cel ce petrece cu nădejdea de pocăinţă are chipul vicleşugului şi s-a lipsit de pocăinţă” (Cuvîntul 3, pentru pocăinţă). La acestea se potriveşte şi ceea ce a zis Sfîntul Ambrozie: „Uşurinţa iertării dă îndemnare de a păcătui!”

duminică, 28 iulie 2013

FERICITUL AUGUSTIN FACE O PROOROCIE IN CARE SPUNE CUM VA FI LUMEA LA SFARSITUL EI.
-Ce spuneti, se potrivesc cele 10 puncte scrise mai jos cu timpul in care traim noi? Oare o fi vorba de noi?
-Se apropie sfarsitul si poate cu noi a si inceput?
-Ce ar trebui sa facem ca Dumnezeu sa mai amane inceputul sfarsitului nostru si a intregii omeniri?
Fotografie: FERICITUL AUGUSTIN FACE O PROOROCIE IN CARE SPUNE CUM VA FI LUMEA LA SFARSITUL EI.
-Ce spuneti, se potrivesc cele 10 puncte scrise mai jos cu timpul in care traim noi? Oare o fi vorba de noi?
-Se apropie sfarsitul si poate cu noi a si inceput?
-Ce ar trebui sa facem ca Dumnezeu sa mai amane inceputul sfarsitului nostru si a intregii omeniri?

Trândavia.

Trândavia este pacatul de moarte caruia îi urmeaza: deznadejdea, lenea, nepasarea, neglijenta, impietatea, necredinta, slabanogirea, osândirea altuia, amânarea s.a., care sunt copiii trândaviei. Cel stapânit de trândavie uraste cele prezente si doreste pe cele ce nu sunt de fata" (Sf. Ioan Damaschin). "Multa nepasare si trândavie este mai vatamatoare decât toata lucrarea diavoleasca, si diavolul care îi stapâneste, prin trândavie îi stapâneste. Pe când cel râvnitor si veghetor cu sufletul, de toate acestea este scapat si le biruieste cu totul, caci cel veghetor are aparatori rugaciunea, evlavia, pocainta, caldura, studiul, cinstea, frica de Dumnezeu, spovedania, cugetarea la Sfintele Scripturi, prin care gaseste viata vesnica".


 Lacomia pântecelui.

Lacomia este pacatul de moarte din care se naste: risipa, ilegalitatea, juramântul mincinos, betia, furtul, senzualitatea, rapirea, 1ingusirea, nerusinarea, nesaturarea. Toate aeestea sunt progeniturile si rodul lacomiei pântecelui. "Grija de pântece este radacina tuturor relelor. "Cel ce-si îngrijeste stomacul si lupta sa biruiasca duhul curviei este asemenea celui ce voieste sa stinga focul cu gaz. Când pântecele este strâmtorat, se smereste inima; dar când acesta este îngrijit, gândul se fudu1este". (Sf. loan Scärarul) "Cine se îndestuleaza cu mâncarea se aseamana cu animalele si cu fiarele: cu tigrul, cu leul, cu ursul si cu porcii, si nu cu oamenii". (Sf. Joan Hrisostom) "Nu murdaria este rea, ci lacomia pântecelui. Caci multa mâncare si deasa mâncare este cauza desfrânarii". (Maxim Marturisitorul) "Însa mare bun este postul. Acesta nimiceste ranile pacatului, poto1este aprinderea patimilor trupesti si le îmblânzeste, este salasu1 bunatatii, odraslire a rodului bucuriei" (Sf. S. Metafrast). Iar cel ce posteste pe toate acestea le biruieste si le dispretuieste, pentru ca postul este însotit de înfrânare, de nevointa, de curatie si de rugaciune.


Iubirea de argint

Iubirea de argint este radacina tuturor relelor, dupa cuvântul Sf. Apostol Pavel, caci dintr-însa se nasc: marturia mincinoasa, 1acomia, minciuna, nemilostivirea, vic1esugul, nedreptatea, furtul, batjocorirea celor sfinte, camataria, închinarea la idoli. Toate acestea sunt roadele si copiii iubirii de argint. Iubirea de argint este alipirea iraţionala de bani, este patima înfricosata, nedreapta, faradelege şi nesăturata. Iubitorul de argint este mai nenorocit decât toti; are totul si nu are nimic. Niciodata nu se ridica satul de la masa, iar daca este invitat Ia altcineva manânca precum porcul. Niciodata nu este îndestulat cu ceea ce are; iar, pe Iânga ceea ce are doreste, daca ar fi cu putinta, sa gramadeasca toti banii din lume. Iubitorul de argint si lacomii sint cei mai mari, mai înfricosati, rnai vatamatori materialisti si dusmani ai omenirii. Bogatul iubitor de argint se aseamana cu animalul care transporta aur, dar se hraneste cu paie. Marele Vasile zice despre iubitorul de argint: "Necontenit vede aur, necontenit cugeta Ia aur si numai pe acesta îl vede înaintea ochilor si-si aduce aminte numai de el". Dar cel ce face milostenie, pe toate acestea le calca în picioare si de nici una nu este vatamat; caci milostenia face pe om asemenea cu Dumnezeu: milostiv, îndurator, iubitor de oameni, bucuros, compatimitor; il face prieten al lui Durnnezeu, si numele lui este cunoscut tuturor.

Mândria.

Mândria este păcatul de moarte prin care a căzut îngerul şi s-a facut drac şi din lumină a devenit întuneric. Din aceasta se naşte slava desartă, îngâmfarea, ipocrizia, megalomania, aroganţa, înfumurarea, laudaroşenia, neruşinarea, ocara şi altele, care sunt toate fiice ale mândriei. Din mândrie se nasc doua surori: îngâmfarea si nerusinarea. Dupa Sf. Nectarie al Eghinei, îngîmfarea este patima cea mai rea dintre toate si pricina a tuturor relelor dintre oameni. Aceasta produce toate scandalurile, aceasta aduce dezbinarile, provoaca schismele, rastoarna asezamintele, tulbura pacea din lume, aduce lupte si razboaie si toate nenorocirile dintre oameni. Mândria naste nerusinarea, necredinta, ura, mânia, dispretul, dusmania, dispretuirea aproapelui, împietrirea inimii, cruzimea; pe când cel ce are smerenie scapa de toate acestea si le biruieste. Fericit este cel ce are smerenie, caci acela va mosteni pamântul celor blânzi, adica al dreptilor... Caci, cel ce se smereste pe sine se va îna1ta.

 Datoriile parintilor fata de copii

Se stie ca cei mai loviti si biruiti de ispitele veacului nostru sunt copiii si tinerii, fiii nostri sufletesti. Cine poarta aceasta vina pentru caderea si slabirea lor spiritnala ? Ce ar trebui sa facem pentru salvarea si calauzirea lor pe calea cea buna ?
Cea mai mare raspundere pentru catehizarea si povatuirea copiilor, a tinerilor si a fiilor nostri sufletesti o poarta parintii lor trupesti si duhovnicesti.
Datoriile principale ale parintilor catre copiii lor sunt acestea :
A-i iubi (Tit 2, 4);
A-i invata Legea lui Dumnezeu (Exod 12, 26-27), adica dreapta credinta si faptele bune;
A-i invata frica lui Dumnezeu ( Facere 18, 19; Deuteronom );
A le povesti lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu (Exod 10, 2;13,14);
A le povesti judecatile lui Dumnezeu (Ioil 1, 3);
A-i invata cu ascultarea si supunerea (Pilde 4, 3-4);
A-i conduce spre tot lucrul bun (I Timotei 3, 4);
A-i deprinde de mici cu rugaciunea, ascultarea de Biserica, smerenia, viata curata;
A-i mustra cand gresesc (I Regi 2, 23);
A-i indrepta si a-i pedepsi (Deuteronom 8, 5; Pilde 3,12;13, 24);
A nu-i intarata (Efeseni 6, 4; Coloseni 3, 21);
A se ruga lui Dumnezeu pentru binele lor spiritual si material (Facere 17,18; I Paralipomena 29,18);
A-i compatimi, adica a plange cu ei (Psalm 102, 13), cand sunt in suferinta si a nu-i sminti;
A le da pilda buna cu viata lor (IV Rcgi 14, 3; 15, 3; II Paralipomena 34, 2).
Acestea si altele de acest fel sunt datoriile parintilor trupesti fata de fiii lor. Dar si parintii duhovnicesti, ca : arhiereii, staretii de manastiri si schituri, preotii de la parohii, dascalii Bisericii, nasii de botez, de cununie si de calugarie si toti care au fii sufletesti sub a lor ascultare, au mare grija si mare raspundere pentru formarea si cresterea duhovniceasca a fiilor lor sufletesti, spre slava lui Dumnezeu, stiind ca un singur suflet este mai scump decat toata lumea, precum a zis Domnul (Matei 16, 26; Marcu 8, 36-37; Luca 9, 25).
Nepasarea si negrija pastorilor duhovnicesti si trupesti pentru cresterea si indreptarea fiilor lor sufletesti le pedepseste aspru Domnul Dumnezeusi in veacul de acum si in cel viitor, cum citim in Sfanta Scriptura !

-

Gandul la moarte ne cheama sa pretuim ziua. El nu este insotit de o spaima sau de o veste apocaliptica. Momentul mortii este un moment al adevarului, un moment al lui A FI Cel Ce m-ai zidit, miluieste-ma! Domnul are un plan cu mine. Gandul mortii ne ajuta sa intelegem ca Domnul are o relatie de iubire cu noi. 

De ce ne temem de moarte sau apocalipsa? Pentru ca ne temem de cele ascunse din noi. Gandul mortii : atentie la ce traim Sa traim cele intelese fara amanare, fara amagire. Frica de moarte: Frica de a ma trada in dorul cel mai adanc de a fi cu Domnul.

Inlocuirea pocaintei cu invinovatirea permanenta este o piedica in schimbarea si vindecarea noastra. Relatiile sunt ajutate de gandul aducerii aminte de moarte. Dincolo este Cineva si nu e un loc. Daca avem o relatie cu Dumnezeu se naste o indrazneala si o nadejde in mila Lui.

Noi nu avem perceptia launtrica a faptului ca vom muri. De aceea amintirea mortii ma ajuta pentru a ne da seama de moarte si de a trai prezent in fiecare lucru pe care il fac.

E foarte important ca cei mici sa stie despre moartea celor dragi si de a alege daca sa mearga sau nu la inmormantarea lor.

In clipa mortii nu este tarziu sa iertam ceea ce ne-a deranjat la celalalt. Avem sansa sa ne pocaim chiar si in ultima clipa a vietii noastre.

Tresarirea carnii vii in fata mortii este darul lui Dumnezeu. Prin aceasta frica eu supravietuiesc. Domnul a asumat aceasta frica in Ghetsimani. Ea este nevinovata in sine, dar poate fi folosita rau si poate deveni patima. Dar ea ne este de folos. Gandul la moarte poate fi si unul de bucurie. In noi este un dor de viata adevarata si stim ca asta se implineste adevarat in viata de dincolo.

joi, 18 iulie 2013

miercuri, 1 mai 2013








Psalmul 6 - recitat de Marcel Iures


IUBIREA - recita Marcel Iures


joi, 18 aprilie 2013

Cel mai intelept tace..cel mai intelept se retrage din mijlocul celor ce vorbesc in vant..cel mai intelept stie ca fiecare pasare,pe limba ei piere...asta inseamna,ca cel care,are o vorba blanda,cuviincioasa,aducatoare de bucurie,se va sfarsi la fel de linistit.iar cel care a adus numai rau cu cuvantul,rau va sfarsi...

"Nu va strangeti comori pe pamant,unde le mananca moliile si rugina si unde le sapa si le fura hotii;ci strangeti-va comori in cer,unde nici nu le mananca moliile si rugina si unde nu hotii nu le sapa,nici nu le fura.Pentru ca unde este comoara voastra,acolo va fi si inima voastra."Matei 6:19,20,21

Photo

Paradoxal,daca ma gandesc mai mult la moarte,invat sa traiesc mai frumos.Sa iubesc cu toata fiinta mea,sa daruiesc cat mai mult din fiinta mea,sa ma bucur de fiecare secunda a vietii mele.Iubind si daruind,ma simt implinita total,fericita..Si sunt fericita ca exista fiinte care au nevoie de iubirea mea si daruirea mea.Am vazut postat un clip cu Iisus,punand imaginar o intrebare:"de ce ma respingi?nu vezi ca te iubesc?".Mi s-a parut cea mai profunda declaratie de dragoste auzita vreodata in viata mea.Demna de Iisus,de Dumnezeu insusi.Asa ar trebui sa iubim si noi,ca Dumnezeu.Cine nu intelege iubirea lui Dumnezeu si nu iubeste asemenea Lui,nu poate spune ca iubeste.Ar minti.Eu una,ma straduiesc sa iubesc asemenea lui Dumnezeu.Iubirea asta,da o liniste interioara atat de placuta,ca nu se poate descrie in cuvinte.Daca ar stii oamenii,ca numai iubirea e datatoare de viata si fericire,ar parasi pacatul intr-o clipita.Pentru ca pacatul,face sa dispara iubirea,impietreste inima si duce la moarte.dar una a sufletului.


"Eu vreau sa te invat cele mai adanci cugetari si invataturi ale Mele, ca sa-Mi slujesti. Vreau sa te invat sa simti cum tu nu esti nimic fara Mine. Cativa dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei care s-au despartit de activitatile vietii, pentru a invata sa foloseasca arma rugaciunii neincetate. Ai fost chemat pe neasteptate sa preiei o responsabilitate dificila, indura totul in numele Meu. Iti incredintez aceste greutati si, din acest motiv, iti binecuvintez toate lucrurile tale, in toate cararile tale. In toate, Eu iti voi fi invatator si indrumator. In aceasta zi am pus in mainile tale, copilasul Meu, acest vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, sa-l folosesti din belsug. Adu-ti aminte intotdeauna ca fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvant jignitor, fiecare vorbire de rau si critica, fiecare piedica in lucrarea ta care ar putea sa nasca in tine frustrare sau dezamagire, fiecare descoperire a slabiciunilor si a neputintelor tale va fi unsa cu acest untdelemn,

Cunoaste si aminteste-ti pururea, oriunde ai fi, ca orice bold (suferinta, necaz) care te inteapa va fi zdrobit de indata ce vei invata, in toate lucrurile tale, sa privesti catre Mine. Toate ti le-am trimis Eu, pentru DESAVARSIREA sufletului tau."
din Epistola Sfantul Serafim de Virita.


Epistola scrisa de Sfantul Serafim de Virita


"Te-ai gandit vreodata ca tot ceea ce te priveste pe tine Ma priveste, la fel de mult, si pe Mine? Lucrurile care te privesc pe tine sunt la fel de importante ca lumina ochilor Mei. Te pretuiesc atat de mult in ochii Mei (pe tine, suflete) si te iubesc atat de mult; de aceea, e o bucurie atat de speciala pentru Mine sa te pregatesc si sa te incerc. Cand ispitele si vrajmasul vin peste tine, revarsandu-se precum un rau asupra ta, vreau sa stii ca,

Aceasta a fost de la Mine.

Vreau sa stii ca slabiciunea ta are nevoie de taria Mea, iar scaparea si izbavirea ta stau in a Ma lasa sa am grija de tine. Ia aminte, cand esti cuprins in valtoarea imprejurarilor grele, intre oameni care nu te inteleg, care nu iau in seama lucrurile ce iti aduc bucurie si te izgonesc de la ei,

Aceasta a fost de la Mine.

Eu sunt Dumnezeul tau, toate imprejurarile vietii tale sunt in mainile Mele; nu ai ajuns din intamplare in situatia ta, ci este tocmai locul pe care l-am pregatit pentru tine. Nu tu mi-ai cerut sa te invat smerenia?! Iar acolo, te-am asezat in atmosfera potrivita, in scoala unde te vor invata ceea ce ai nevoie. Locul in care traiesti acum, precum si cei care traiesc in jurul tau, nu fac altceva decat Voia Mea. Ai dificultati financiare si abia supravietuiesti? Ia aminte,

Aceasta a fost de la Mine.

Vreau sa stii ca Eu dispun de banii tai; cauta scaparea la Mine si intelege ca Eu sunt izbavirea Ta. Ia aminte, camarile Mele sunt pline si inepuizabile si fii convins ca Eu imi tin toate promisiunile. Nu primi ca oamenii sa-ti spuna cand esti in necaz: "Sa nu crezi in Domnul si Dumnezeul Tau." Ai petrecut vreodata intreaga noapte in zbucium? Esti despartit de rudele tale, de oamenii pe care ii iubesti? Am lasat sa ti se intample toate acestea astfel incat sa te intorci catre Mine si in Mine sa afli vesnica mangaiere si odihna. Te-a dezamagit prietenul tau, sau cineva caruia ti-ai deschis inima?

Aceasta a fost de la Mine.

Am ingaduit ca aceasta suferinta sa te atinga astfel incat sa inveti ca cel mai bun prieten al tau sunt Eu, Dumnezeul tau. Infatiseaza-Mi-le toate Mie si spune-mi tot ce ai pe suflet. Te-a vorbit cineva de rau? Las-o in grija Mea. Lipeste-te de Mine, in Mine este adapostul tau, astfel incat vei fi ferit de razboirile neamurilor. Voi face ca dreptatea ta sa straluceasca precum lumina, iar viata ta precum miezul zilei. Planurile tale au fost destramate, a slabit sufletul tau, iar tu te simti sfarsit,

Aceasta a fost de la Mine.

Ti-ai facut planuri si ti-ai stabilit obiective, apoi le-ai adus inaintea Mea, sa le binecuvintez. Vreau, insa, sa lasi toate in seama Mea, sa calauzesc si sa indrept cu mana Mea imprejurarile vietii tale, caci tu esti orfanul, iar nu stapanul. Pierderi neasteptate au venit peste tine si deznadejdea ti-a cuprins inima, ia aminte,

Aceasta a fost de la Mine.

Caci cu aceasta multa oboseala si teama mare te incerc, ca sa vad cat de puternica iti este credinta in promisiunile Mele si indrazneala in rugaciune pentru aproapele tau. De ce nu esti tu cel care si-a incredintat grija pentru cei dragi iubirii Mele celei purtatoare de grija? De ce nu esti tu cel care ii lasa in ocrotirea Preacuratei Mele Maici? Boli grave au venit peste tine, care poate vor fi vindecate sau poate sunt de nevindecat, tintuindu-te de patul tau,

Aceasta a fost de la Mine.

Pentru ca vreau sa Ma cunosti mai adanc, prin boala trupului, si sa nu murmuri impotriva acestor incercari pe care ti le trimit. Nu incerca sa intelegi planurile Mele despre caile diferite de mantuire a sufletelor oamenilor, ci, fara cartire si cu umilinta, pleaca-ti capul inaintea bunatatii Mele. Ai visat sa faci ceva extraordinar pentru Mine, dar in loc sa indeplinesti asta, ai cazut pe patul de suferinta,

Aceasta a fost de la Mine.

Pentru ca altfel te-ai fi cufundat in lucrurile tale si Mi-ar fi fost cu neputinta sa-ti mai ridic gandul catre Mine, iar Eu vreau sa te invat cele mai adanci cugetari si invataturi ale Mele, ca sa-Mi slujesti. Vreau sa te invat sa simti cum tu nu esti nimic fara Mine. Cativa dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei care s-au despartit de activitatile vietii, pentru a invata sa foloseasca arma rugaciunii neincetate. Ai fost chemat pe neasteptate sa preiei o responsabilitate dificila, indura totul in numele Meu. Iti incredintez aceste greutati si, din acest motiv, iti binecuvintez toate lucrurile tale, in toate cararile tale. In toate, Eu iti voi fi invatator si indrumator. In aceasta zi am pus in mainile tale, copilasul Meu, acest vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, sa-l folosesti din belsug. Adu-ti aminte intotdeauna ca fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvant jignitor, fiecare vorbire de rau si critica, fiecare piedica in lucrarea ta care ar putea sa nasca in tine frustrare sau dezamagire, fiecare descoperire a slabiciunilor si a neputintelor tale va fi unsa cu acest untdelemn,

Aceasta a fost de la Mine.

Cunoaste si aminteste-ti pururea, oriunde ai fi, ca orice bold (suferinta, necaz) care te inteapa va fi zdrobit de indata ce vei invata, in toate lucrurile tale, sa privesti catre Mine. Toate ti le-am trimis Eu, pentru desavarsirea sufletului tau,

Toate acestea au fost de la Mine."
Sursa: crestinortodox.ro