THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Pentru cei care nu cred ca exista Dumnezeu sau daca stiu ca exista,traiesc ca si cand nu ar exista..




Cel mai crunt abuz asupra copiilor,este cel psihic..atunci cand parintele isi indeamna copilul sa pacatuiasca..sa se indeparteze de Dumnezeu..Am auzit de atatea ori replicile,"am mintit pentru binele copilului",sau "l am pus sa minta pentru binele lui",sau "sa nu ai incredere decat in mama ta, ca nimeni nu te iubeste ca ea",incat consider acestea.drept incalcari flagrante ale poruncilor lui Dumnezeu si o mutilare sufleteasca a copilului! Cum este posibil ca o mama sa i spuna copilului ca nimeni nu il va iubi ca ea?
Acestea sunt niste mame criminale! Este plin internetul de asemenea mesaje incitatoare la ura fata de semeni si la idolatrizarea mamelor!Unele mame nici nu stiu de ce au nascut copii..Ii considera obiectele lor,sclavii lor...Aceste femei care si obliga copiii sa le iubeasca numai pe ele,provin din randul celor care nu si au iubit sotii si nu i au respectat si cred ca nu stiu nici ele de ce s au casatorit...Si daca nu si au iubit sotii,pretind iubire si supunere oarba din partea copiilor,folosindu se de statutul de mama...Mama trebuie iubita ca si tatal deopotriva,dar asta nu inseamna sa urasti restul semenilor! Ori unii parinti asta vor de la copiii lor..Sunt unii parinti care isi manipuleaza copiii sa si lase sotii,soti,copii,pentru ei..Foarte trist...Asemenea parinti distrug nu doar vietile copiilor lor ci si intreaga societate! Nu politicienii sunt de vina pentru distrugerea societatii ci parintii care isi imbolnavesc psihic copiii si ii transforma in antisociali si vulnerabili la orice...

La auzul numelui lui Iisus Hristos,tot iadul se cutremura...Sa nu-i fie nimanui frica de cel rau,ca nu are putere daca Il chemam pe Iisus Hristos.Insa are putere daca pacatuim si daca persistam in pacate..Atunci cand nesocotim porunca iubirii mai ales si ne asemanam cu Iuda,vanzandu-nu unii pe altii si pentru o farfurie cu mancare,are putere deplina asupra noastra,iar scopul final este sa ne smulga definitiv din mainile iubitoare ale lui Dumnezeu...Poate si Iuda s-ar fi mantuit daca isi cerea iertare si se caia pentru tradarea iubirii,dar cel rau,l-a impins intr-o deznadejde cumplita,cand a realizat ce a facut.. si si-a pierdut sufletul.Sa avem grija sa nu ne asemanam cu Iuda,pentru ca este foarte greu sa faci fata mustrarii constiintei..Este cel mai greu..Mai ales cand suntem plini de multe alte pacate..Deznadejdea este cel mai grav pacat!Iar radacina tuturor pacatelor este mandria...Din mandrie oamenii nu-si cer iertare unii altora,iar asta da drept celui rau sa-i distruga...Sufletele ne apartin ca si trupurile si trebuie sa avem grija de ele ca si de trupuri.Asa cum stim sa ne curatam trupurile si le infrumusetam,asa sa facem si cu sufletele noastre.Ca nu e nimic mai urat,decat un suflet murdar intr-un trup curat.Iar sufletul murdar,murdareste si trupul,imbolnavindu-l..De aceea nu exista nici atractie,daca ai un trup frumos dar un suflet murdar..Se simte in plan subtil..De aceea sunt multi barbati singuri si femei asemenea,pentru ca in afara de trupuri,nu au nimic de oferit...Este o legatura directa intre interior si exterior si o uriasa diferenta,intre viata traita in Dumnezeu si viata traita in afara Lui...

vineri, 17 iunie 2016

 Specialiştii iconografi despre icoana Madona Dudu: E aproape vie! 



Credincioşii spun că icoana de la Madona Dudu le dă energie Câmpurile energetice ale icoanei Maicii Domnului, aflată în Catedrala Episcopală Madona Dudu din centrul Băniei, dau peste cap teoriile oamenii de ştiinţă. Preoţii cred cu tărie că icoana e făcătoare de minuni întrucât din ochii Maicii Domnului au curs lacrimi adevărate, iar focul nu a atins-o în incendiul de acum două sute de ani.Icoana apără neîntrerupt, de cinci veacuri, locuitorii Craiovei. De boli, de farmece, de potopuri, de răutăţile omeneşti. Povestea apariţiei acesteia în Cetatea Banilor, toţi au auzit-o, le-a intrat în sânge, le place s-o spună cu bogăţie de amănunte. Icoana nu a fost niciodată restaurată şi se păstrează în stare perfectă la Catedrala Episcopală Madona Dudu. Preoţii cred cu tărie că icoana e făcătoare de minuni întrucât din ochii Maicii Domnului au curs lacrimi, iar focul nu a atins-o în incendiul de acum o sută de ani.  „Este un adevărat miracol. Oamenii vin şi ne spun că Fecioara i-a ajutat ori de câte ori i s-au rugat”, ne-a spus parohul Marian. Totul a început acum câteva sute de ani. Icoana a fost găsită într-un dud, de către un evreu spaniol pripăşit prin Oltenia, care a luat-o spre a o vinde. Spre uimirea lui, icoana a reapărut în dud. „Atunci, pentru prima oară, s-a ştiut despre minunea Maicii Domnului, în locul respectiv fiind ridicată în prezent catedrala”, mai spune preotul.  Auzind de minunile săvârşite de icoană, zeci de persoane au încercat să o fure, însă fără nici un rezultat. „Au furat absolut orice se putea lua din biserică, însă niciodată nu au reuşit să fure icoana Maicii Domnului”, povesteşte şi preotul Petre Mocanu. Minunile se ţin lanţ Minunile icoanei de la Madona Dudu au intrat în conştiinţa credincioşilor din toate colţurile lumii. Catedrala este asaltată în fiecare an, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de sute de credincioşi.  O femeie din Belgia vine în fiecare an aici. „Simt cum îi bate inima!”, le-a povestit aceasta preoţilor. „Ne-a spus că vine pentru a simţi energia pe care icoana o emană”.  „Era de Bobotează. Soţia mea avea tot mai des tendinţe de suicid. Nu ştiam ce să fac. Am ajuns la catedrală. Preotul mi-a citit şi s-a rugat Maicii Domnului. Nu a trecut nicio săptămână şi soţia mea şi-a revenit”, ne-a povestit Mihai Dascălu. Energia icoanei i-a uimit pe cercetătorii englezi În vara lui 2004, un grup format din 45 de cercetători de la Institutul Oxford a venit la Craiova pentru a analiza câmpurile energetice emanate de icoana făcătoare de minuni. „Cercetătorii, specialişti în iconografie, au adus aparatură ultrasofisticată, pentru a verifica autenticitatea fenomenelor legate de icoana făcătoare de minuni.  Mi-au spus că vor să testeze emanaţia câmpurilor energetice. A fost uimitor ceea ce s-a întâmplat. Aparatele au luat-o razna, iar reacţia specialiştilor a fost de genul: Este aproape vie!  De un câmp mai avea nevoie şi era vie. Aşa ceva nu văzuseră niciunde în lume şi fuseseră în  multe locuri sfinte”, a declarat, la vremea respectivă, preotul Petre Mocanu.  În acelaşi an, icoana Maicii Domnului a plâns pentru prima oară cu lacrimi de mir aproape o săptămână. Preoţii mai spun că icoana nu poate fi imortializată fotografic în orice moment. Mulţi oameni care au  pozat icoana au spus că filmele lor s-au şters după puţin timp. De asemenea, icoana nu a putut fi mutată din acel loc. A scăpat neatinsă de incendiul care a mistuit biserica Oamenii spun că icoana de la Craiova este una dintre cele trei zugrăvite chiar de Sfântul Apostol Luca şi aflate în România, dovadă fiind semnătura acestuia prin trei litere pe dosul ei. Celelalte semnate de apostol se află la mânăstirea de călugăriţe Nămăieşti, judeţul Argeş şi la Mănăstirea Dolhăuţi. Conform legendei, trei ciobani care păstoreau oile prin partea locului au ajuns la o stâncă mare. Aceştia au rămas peste noapte chiar deasupra ei şi toţi au avut acelaşi vis –au auzit bătăi de coplot, cântări bisericeşti şi un înger li s-a arătat, spunându-le: „Aici, în sânul acestei stânci, stă, de multe veacuri ascunsă, o icoană, zugrăvită după chipul cel adevărat al Maicii Domnului”. Icoana Maicii Domnului de la Madona Dudu a trecut prin multe încercări. La 1801, turcii conduşi de Pasvanoglu de Vidin şi de cârjanii paşei Cara Mustafa au dat foc Cetăţii Banilor, iar biserica a fost cuprinsă de flăcări. A ars toată, până la pământ, cu tot ce era înăuntru, dar în vreme ce cărau moluzul oamenii au găsit în jar icoana întreagă, îngropată sub nişte grinzi, în scrumul fumegând. În 1838, cutemurul a distrus biserica, dar icoana a fost găsită nevătămată. „Icoana nu este o simplă pictură, ci o fereastră spre divinitate. .

miercuri, 8 iunie 2016

Păcatul ne desparte de Dumnezeu, însă pocăinţa ne întoarce spre El, iar Sfânta Împărtăşanie ne uneşte cu Dumnezeu Fiul, Mântuitorul lumii
Păcatul, în limba greacă (hamartia), are înţelesul de eşec, şi anume de a rata o ţintă, de a pierde un ţel, de a nu ajunge la o destinaţie. În limba ebraică însă păcatul (hattat) înseamnă ruperea unei alianţe, unui legământ, unei înţelegeri,de fapt, ruperea comuniunii omului cu Dumnezeu. Aşadar, când omul păcătuieşte rupe legătura cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt, pentru că păcatul se opune sfinţeniei. Adesea păcătuim prin uitare, prin neglijenţă, prin nebăgare de seamă, prin lenevire duhovnicească. Cărţile ortodoxe de cult arată că Dumnezeu nu este indiferent faţă de păcat, chiar dacă este iertător al păcătoşilor care se pocăiesc. În rugăciunea din timpul Trisaghionului sau al cântării Sfinte Dumnezeule, se spune: "Cel Ce dai înţelepciune şi pricepere celui care cere şi nu treci cu vederea pe cel ce greşeşte, ci pui pocăinţa spre mântuire" 2. Deci Dumnezeu Cel Milostiv nu trece cu vederea păcatul, ci El cere pocăinţă spre îndreptare, spre ridicare din păcat. Ori de câte ori păcătuim cădem din comuniunea cu Dumnezeu, ne despărţim de Dumnezeu. Sunt două feluri de căderi: căderea din dreapta credinţă (e-rezia sau ateismul),când nu mai mărturisim credinţa ortodoxă, şi căderea din dreapta vieţuire (viaţa păcătoasă), când nesocotim porunca iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Când ne culcăm fără să ne rugăm, când ne trezim din somn fără să ne rugăm, când mâncăm fără să ne rugăm, atunci păcătuim împotriva iubirii faţă de Dumnezeu prin uitare şi neglijenţă. Iar când nu-l iubim pe aproapele nostru, când îl supărăm, când îl batjocorim, când nu-l ajutăm, deşi am putea să-l ajutăm, atunci cădem din iubirea faţă de aproapele. Însă Dumnezeu vrea ca noi să trăim în iubire faţă de El şi faţă de semenii noştri: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (cf. Luca 10, 27 şi Marcu 12, 30). Dacă nu arătăm iubire faţă de Dumnezeu prin rugăciune şi iubire faţă de semeni prin săvârşirea de fapte bune, păcătuim şi pierdem mântuirea. De aceea, este nevoie de pocăinţă ca lepădare de păcate şi de refacerea comuniunii cu Dumnezeu, Izvorul iubirii şi al vieţii veşnice.

Pocăinţa, în limba greacă (metanoia), înseamnă schimbarea modului de a gândi. Sfântul Ioan Damaschin spune că pocăinţa este întoarcerea de la rău la bine, de la păcat la Dumnezeu, de la cele neplăcute lui Dumnezeu spre cele plăcute lui Dumnezeu. Deci este necesară o schimbare a modului de-a gândi, de-a fi şi de-a făptui. În acest sens, trebuie să medităm asupra gândurilor, cuvintelor şi faptelor noastre înainte de a ne spovedi, asupra a tot ceea ce în viaţa noastră nu este potrivit cu voia lui Dumnezeu exprimată în Sfintele Scripturi, în scrierile şi în vieţile sfinţilor. Examinarea interioară a conştiinţei omului este necesară ca fiind o conştientizare a stării noastre duhovniceşti de cădere şi, în acelaşi timp, o dorinţă de ridicare şi de vindecare. Pocăinţa omului aduce bucurie lui Dumnezeu, îngerilor şi Bisericii întregi. Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că mare bucurie se face în ceruri când un păcătos se întoarce la Dumnezeu (cf. Luca 15, 10). De ce? Pentru că omul care se pocăieşte se eliberează de robia păcatelor şi a duhurilor rele sau a demonilor. Demonii sunt mulţumiţi când oamenii păcătuiesc şi nu se mai pocăiesc, sau nu-L mai iubesc pe Dumnezeu şi nici pe semenii lor, deoarece ei caută să-i piardă pe oameni, adică să-i despartă de Dumnezeu prin tot felul de păcate săvârşite cu gândul, cu vorba, cu fapta. Există păcate sau patimi egoiste majore prin care diavolii îi ispitesc pe oameni, şi care, într-un anumit fel, le conţin şi le generează pe toate celelalte. Astfel, Evagrie Ponticul spune că "gândurile cele mai generale, în care se cuprind toate celelalte, sunt în număr de opt. Primul este gândul lăcomiei; după el vine cel al curviei; al treilea este al iubirii de arginţi; al patrulea, gândul tristeţii; al cincilea, al mâniei; al şaselea, al akediei (lenevirii); al şaptelea, al slavei deşarte; al optulea, al mândriei " 3. Toate acestea trebuie mărturisite în Taina Spovedaniei, pentru a fi smulse din sufletul omului, şi a fi înlocuite cu gândurile bune ale virtuţilor: înfrânarea, curăţia, dărnicia, bucuria, pacea, hărnicia, cumpătarea şi smerenia.

ARTICOLE DUHOVNICEȘTI

APOCALIPSA. Profeția Sfântului Nil din Muntele Athos: Înfăţişarea oamenilor se va schimba şi nu vei fi în stare să deosebeşti o femeie de un bărbat

  • June 1, 2016
O profeţie recunoscută ca fiind a Sfântului Nil, un ascet din Muntele Athos, care a trăit cu 600 de ani în urmă, ne povesteşte despre venirea lui Antihrist şi despre oamenii care vor trăi în ultimele zile:
În jurul anului 1900 lumea va începe să fie de nerecunoscut. Când se va apropia venirea lui Antihrist, mintea omului va fi în întuneric, din cauza patimilor trupeşti, şi atât necuviinţa, cât şi nelegiuirea vor creşte. Atunci nu vom mai recunoaşte lumea. Înfăţişarea oamenilor se va schimba şi nu vei fi în stare să deosebeşti o femeie de un bărbat, din cauza modului ruşinos de a se îmbrăca şi din cauza părului. Oamenii vor fi înşelaţi de Antihrist şi ei vor fi mai răi decât animalele sălbatice. Părinţii şi bătrânii nu vor mai fi respectaţi, iar dragostea va dispare. Conducătorii creştinilor, arhiereii şi preoţii, vor fi oameni încrezuţi (numai cu câteva excepţii), cu totul necunoscători a ceea ce este bine şi ce este rău, şi astfel toată Tradiţia Bisericii şi a creştinilor se va schimba.
Printre oameni nu va mai fi evlavie, ci va domina imoralitatea. Minciunile şi dragostea de bani va creşte pentru cei mai mulţi, precum şi supărarea la cei ce adună bogăţie. Prostituţia, adulterul, păcatele homosexuale, hoţiile şi crimele vor ajunge la cel mai înalt nivel. Omul va fi lipsit de harul lui Dumnezeu primit la Botez şi-şi va pierde mustrarea de conştiinţă.
Nu vor mai fi conducători evlavioşi ai Bisericii şi cât de trist va fi pentru creştinii care vor trăi în acel timp, care-şi vor pierde credinţa complet, pentru că nu va mai fi nimeni care să-i îndrume. Atunci ei vor pleca din lume spre locurile sfinte, ca să caute mângâiere duhovnicească pentru durerile lor, şi peste tot vor fi numai greutăţi şi neplăceri.
Şi toate aceste lucruri se vor întâmpla pentru că Antihrist va controla întreaga lume, dând semne false ca să-i înşele pe toţi. Satana va da o anume înţelepciune pervertită pentru invenţia lucrurilor, încât oamenii vor fi capabili să vorbească unul cu altul de la un capăt al lumii la celălalt. De asemenea, oamenii vor zbura ca păsările prin aer şi vor călători pe sub apă ca peştii.
Cu aceste lucruri, oamenii vor locui în confort, fără să-şi dea seama că Antihrist îi înşeală pe ei, făcându-i să creadă că, dacă au toate cunoştinţele ştiinţifice, nu au nevoie să creadă în Dumnezeu, Cel întreit în Persoane.
Atunci, mult-Milostivul Dumnezeu, văzând distrugerea fiinţei umane, va scurta timpul, pentru a-i salva pe cei puţini credincioşi rămaşi şi pe care Antihrist nu a reuşit să-i înşele. Şi, deodată, sabia cu două tăişuri va cădea să-l ucidă pe înşelător şi pe ucenicii săi.

luni, 30 mai 2016

Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, 

nici măcar cu un gând




 
Noi nu ajungem la plinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea 
nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită.
 Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire
 şi norodul. 
Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult, 
şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei prea iubit?
Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt toate
 atunci. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât este mai mare iubirea, 
cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar 
cu un gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; 
iar când stătea lângă Cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din Rai, 
pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în Rai. 
Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă 
Domnul a vrut ca ea să vadă Învierea Lui şi, după Înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie Apostolilor şi noului popor creştin.Noi nu ajungem la plinătatea iubirii 
Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei.
 Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, 
dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii 
pe care-i iubea atât de mult, şi a căror mântuire o dorea până la capăt,
 au răstignit pe Fiul ei prea iubit?
Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e puţină.
(Cuviosul Siluan AthonitulÎntre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 106)

MUCENICI DIN ZILELE NOASTRE: Bagata la nebuni de catre tatal ei, caci era crestina … Ucisa de medicatie


In multe familii sunt mucenici..copii cu parinti necredinciosi care ii indeamna si ii obliga sa pacatuiasca pentru ei,pentru ca le-au dat viata... si considera ca sunt obligati sa si ucida pentru ei daca le-ar cere asta...In multe familii sunt copii care sunt obligati sa poarte in spate si pacatele parintilor si uneori este mult prea grea aceasta povara...si ii ucide inainte de vreme...Doamne ai grija de fiii care au parinti necredinciosi!

Mărturii zguduitoare din viaţa muceniţei Daniela din Bucureşti
Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.

Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni…iertaţi-mă…”. Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Învăţa foarte bine, atât la şcoală, cât şi la facultate. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.
A fost fiică duhovnicească a Cuviosului Părinte Sofian de la Sfânta Mănăstire Antim.
Studentă fiind, avea în grijă o bătrână paralizată, uitată de toţi – mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineaţa, înainte de facultate şi seara. Era drum destul şi osteneală multă. O spăla, o îngrijea, îi făcea cumpărăturile. Din bursa ei punea deoparte şi pentru mama Ioana. Îi spăla hainele, îi citea, îi cânta şi aducea bucurie în sufletul bătrânei.
Era foarte blândă şi foarte milostivă. Se vedea în ea blândeţea Părintelui Sofian. N-a fost niciodată supărată pe cineva. Se acuza întotdeauna pe sine, iar pe ceilalţi îi scuza.
Odată, cineva a bătut-o tare pe cuvioasa Daniela, deşi aceasta nu era vinovată. După ce a răbdat în tăcere bătaia, s-a aplecat până la pământ, a îngenunchiat şi a sărutat piciorul care o lovise cu sălbăticie.
Anumite persoane din familie încercau să o convingă să se mărite, iar ea spunea: „Nu, nu. Eu vreau să rămân cu Dumnezeu”. „Dar poţi să fii cu Dumnezeu şi măritată” – i se spunea. „Da, dar dacă mă mărit, înseamnă că-L dau puţin pe Dumnezeu la o parte, şi eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau să-I dau totul lui Dumnezeu”.
Stătea multe ore noaptea să-şi facă pravila. Niciodată nu s-a culcat fără să-şi facă pravila. Iar fraţii ei strigau la ea: „Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Că ne-ai acrit cu popii tăi. Ce-ţi face credinţa ta? Că tata îţi dă de mâncare… De ce ai făcut facultatea, ca să te duci la mănăstire”?
Când a terminat facultatea a fugit la mănăstire. Tatăl ei a căutat-o mult timp, a găsit-o, a bătut-o şi a adus-o acasă. A fugit de mai multe ori. De fiecare dată a fost adusă cu forţa acasă şi bătută cumplit.
Odată, în noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la mănăstire, a plâns şi s-a rugat fără încetare. A făcut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cerând luminare de la Maica Domnului. Spre ziuă a adormit. Când s-a trezit, a luat iconiţa cu Maica Domnului pe care o primise de la Părintele Sofian. A făcut cruce, a sărutat iconiţa şi foarte hotărâtă şi-a strâns lucrurile pentru plecare. Apoi a lăsat unei prietene o scrisoare pentru Părintele Sofian. Iată conţinutul:
Am visat, Părinte, icoana Maicii Domnului. Şi am văzut că icoana prinde viaţă, şi Maica Domnului mă privea atent şi eu mă rugam în faţa ei şi o întrebam: „Ce să fac”?. Şi am văzut cum mă privea cu multă durere. Şi am văzut lacrimi pe obrazul Ei. Şi, deodată, şi-a întins mâinile la rugăciune şi o lacrimă din ochii ei a picurat pe mâna mea. Şi ea, cu mâinile ridicate în sus, se ruga şi plângea. Când m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Şi m-am hotărât să plec.
Şi a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele Mântuitorului Hristos.
Însă tatăl ei a găsit-o şi de data aceasta. Când a adus-o de la mănăstire, a bătut-o cumplit. Apoi i-a tăiat veşmintele monahale cu foarfeca şi i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gât cruciuliţa şi a strigat la ea: „Popii, popii şi biserica…”. Atunci ea a leşinat. Şi când s-a trezit, aşa se ruga de tatăl ei: „Te rog, lasă-mi icoanele. Eu nu pot trăi fără ele. Te rog…”. Şi el le-a pus sub picior, a călcat pe ele şi apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: „Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poţi să mi-l iei, aici e totul”.
Şi de atunci numai aşa se ruga: „Maica Domnului, ajută-mă, nu mă părăsi! Doamne Iisuse Hristoase…”.
Văzând tatăl ei că nu o poate abate de la calea vieţuirii ortodoxe, a născocit o rezolvare diabolică. A găsit nişte medici asemenea lui şi i-au stabilit diagnosticul de „schizofrenie paranoidă cu delir mistic”. Până la sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost obligată să ia medicamente „care s-o liniştească”. Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconştientă. Tatăl ei o păzea de la prima oră până noaptea la orele 22 – 23, ca să nu poată lua legătura cu persoane binecredincioase.
Imobilizarea în pat şi medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completă şi un ileus paralitic (pseudoobstrucţie intestinală). În aceste chinuri a trecut către Domnul, marţi 6 aprilie 2004, în Săptămâna Mare. Aceasta s-a întâmplat la ora 10. Şi pentru că tatăl ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a rânduit Dumnezeu în chip minunat să afle despre ea Părintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a făcut slujba de înmormântare. Pentru prima dată, tatăl ei lipsea, deşi dimineaţa fusese văzut în spital…
La cinstitul său mormânt au început să se facă minuni.
Prima minune cunoscută este vindecarea unui tânăr care suferea de opt ani de pseudoobstrucţie intestinală cu crize repetate. Acesta a dobândit tămăduire în ziua de miercuri, 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vieţuirea şi pătimirea mucenicească a surorii lor, au dobândit şi mai multă evlavie şi râvnă duhovnicească pentru cinstirea şi pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afecţiune vasculară (2004), iar a treia este vindecarea unui tânăr care venise cu criză de apendicită (2005).
Mormantul sfintei Daniela se gaseste in cimitirul Andronache, cartierul Colentina din Bucuresti.

vineri, 29 ianuarie 2016

Cărarea Împărăției de Sf. Arsenie Boca - toată cartea 12 ore - partea 1 ...