THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

joi, 17 august 2017

De acum Iuda nu mai este un anonim, de acum Iuda este o mare putere: a devenit o minune satanică. "Marele Iuda". Iată, (li se oferă) oamenilor mici o cale de a ajunge "mari". De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.
Iuda va avea ucenicii lui până la sfărşitul lumii, care aceeaşi treabă o vor face, vânzând ţara, religia, neamul, reclamând stăpânirilor, trădând, dând la moarte: părinţi, copii, fraţi, surori, bărbaţi, preoţi, sfinţi, popoare... Iuda, multiplicat, mereu îl vinde pe Iisus.
Fii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici. Şi cu preţuri derizorii, fiindcă se îmbie mulţi.


AESENIE BOCA

Sfânta Evanghelie după Ioan
Capitolul 8

"De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu.
Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi."
34. Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului.
35. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac.
36. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.
37. Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvântul Meu nu încape în voi.
38. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru.
39. Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.
40. Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta.
41. Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu.
42. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu are fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
43. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu.
44. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
45. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi.
46. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeţi?
47. Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu.
48. Au răspuns iudeii şi I-au zis: Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?
49. A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu, şi voi nu Mă cinstiţi pe Mine.
50. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute şi să judece.
51. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.
52. Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac.
53. Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii. Cine te faci Tu a fi?
54. Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru.
55. Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu Îl ştiu; şi dacă aş zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui.
56. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat.
57. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam?
58. Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam.
59. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.

Sfânta Evanghelie după Ioan
Capitolul 3

17.Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
19. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.
20. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.
21. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.


Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea?
I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu.
Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că "Eu am zis: dumnezei sunteţi?"
. Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată -
Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt?
Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine.
Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl. 

IISUS HRISTOS

luni, 7 august 2017

PARINTII NECREDINCIOSI SUNT UCIGASII PROPRIILOR COPII
Un exemplu care ilustreaza complexitatea legaturii dintre pacatele parintilor si bolile copiilor este luat din viata minunatului nevoitor al timpurilor noastre, Cuviosul Paisie Aghioritul. Un barbat a venit la Cuviosul Paisie. Fiica lui avea cancer. El a adus cu el si cateva hainute de-ale ei, ca parintele sa le binecuvanteze.
Parintele i-a spus nefericitului tata:

– Eu ma voi ruga, dar si tu trebuie sa jertfesti cu ceva si Dumnezeu Se va milostivi.
Tatal fetitei a intrebat:
– Cu ce sa jertfesc, parinte?
– Jertfeste una din patimile tale.
Barbatul, care avea putine cunostinte despre viata duhovniceasca, a raspuns:
– Nu am nici o patima.
Atunci staretul a intrebat:
– Fumezi?
– Da.
– Din iubire pentru fiica ta, lasa-te de fumat si Dumnezeu o va vindeca..
Tatal s-a lasat de fumat si astfel fiica lui a inceput sa se vindece. Peste un timp, ea era complet sanatoasa, ceea ce au confirmat si medicii. Dar in curand tatal a uitat si nu si-a tinut promisiunea. Ce s-a intamplat? Fetitei i s-a depistat din nou cancer si starea ei s-a agravat. Tatal a cerut din nou ajutorul parintelui, insa a auzit raspunsul:
– Daca tu, fiind tata, nu ai avut evlavie si nu ai jertfit in numele vietii copilului patima care dauneaza trupului tau, eu nu te mai pot ajuta cu nimic.
Staretului Paisie i-a fost descoperita lega­tura nevazuta dintre procesul cancerigen al fetitei si patimile tatalui ei. Prin rugaciunile placutului lui Dumnezeu, tatal a invins patima si boala s-a indepartat. Dar barbatul a avut un comportament usuratic. In pofida juramantului, el nu s-a izbavit de obiceiul care dauna chiar si sanatatii lui. Cu adevarat, este mai bine sa nu fagaduim decat sa promitem si sa nu implinim! Mai ales, cand este vorba de Dumnezeu si de via­ta copilului, aflat la un pas de moarte. Cum spune Sfanta Scriptura:
„Dragostea acopera multime de pacate” (I Petru 4,8 ) si „Cui se iarta putin, putin iubeste” (Mc. 7, 47).
Practic, prin gestul sau tatal a demonstrat ca nu si-a iubit indeajuns fiica. In acest caz, cererea lui a fost respinsa. Pacatul parintesc ii duce pe urmasi in mod direct sau indirect la boala si moarte. El nu implica deloc factorii genetici, biochimici, fiziologici, sociali etc. si alti factori ai aparitiei si dezvoltarii bolilor, dar toate cauzele actioneaza impreuna, de parca ar transmite „stafeta” una alteia. De multe ori, pacatul devine prima treapta a imbolnavirii unei persoane. Medicina si psihologia moderna demonstreaza aceasta in mod convingator. cu cat parintii pacatuiesc mai mult si se pocaiesc mai putin, cu atat este mai mare probabilitatea imbolnavirii copilului lor...
             

joi, 29 iunie 2017

Arsenie Boca - Omul durerilor [calitate superioara] 1 din 7

marți, 11 aprilie 2017

Invataurile si Minunile Parintelui Arsenie Boca


Dragostea si ura sunt realitati. O dragoste
distrusa poate pricinui uneori chiar moartea. O dragoste reinviata e o
inviere. Daca am putea vedea firele, care ne leaga unii de al1ii, forma
oamenilor ar fi destul de ciudata. Unii oameni ar depasi cu putin
suprafata pielii lor, altii s-ar intinde pana la un depozit de banca, altii
pan la trupul oarecui, altii pana la carciuma, altii pana la avutie. Unii
ni s-ar parea cu niste maini intinse peste mari si tari, pana la familia
lor, pana la muntii si cerul tarii in care s-au nascut, la o ceata de
prieteni, la o casa veche. Conducatorii de neamuri, marii binefacatori,
sfintii, ar fi niste uriasi care-si intind multime de brate asupra unei tari,
a unui continent, sau a lumii intregi.



CARMA DIN ZARE
Oare de ce invinuieste Dumnezeu pe oameni de faptul ca nu se
mai naste dreptul printre dansii, si ca ei nu baga de seama? Raspunsul
e urmatorul: dreptii sunt uneltele lui Dumnezeu, prin care sfatuieste
neamurile si, prin rostul lor, face cu putinta milostivirea Sa peste
oameni; pe cand daca nu-i are, oamenii vor da peste urgia dreptatii
Sale, dupa faptele 1or. Familia, cu roadele ei impovarate de faradelegi,
Il aduce pe Dumnezeu la impas; drept aceea oamenii sunt trasi la
raspundere si se afla in aceeasi primejdie ca smochinul fara roada.
"Cautat-am printre ei, sa gasesc un om ca sa se
poarte cu dreptate inaintea fetei Mele pentru tara
aceasta, ca sa nu o pierd, si n-am gasit"
Primul drept, care a stat inaintea lui Dumnezeu pentru altii, a
fost Adam. Altul a fost Moise, care chiar a stramtorat pe Dumnezeu,
ca sa ierte norodul care facuse pacat mare, inchinandu-se la
vitelul de aur, zicand:
"Rogu-ma acum, de vrei sa le ierti pacatul acesta"
iarta-i; iar de nu, sterge-ma si pe mine din Cartea
Ta, in care m-ai scris !"
Si Dumnezeu asculta de om.
Alt drept Iisus Navi, urrmasul lui Moise, intrand in pamantul
fagaduintei, la o lupta cu Amoreii, s-a rugat sa stea soarele si s-a oprit
soarele, pana ce i-a facut Dumnezeu izbanda asupra vrajmasilor. "Si
n-a mai fost nici inainte, nici dupa aceea, o astfel de zi, in care
Domnul sa asculte asa glasul omului", marturiseste Scriptura.
De obicei oamenii starnesc cu faptele lor anumite furtuni
nevazute; acestea tot in capul lor se intorc, dar in chipul cel mai vazut
cu putinta. Dumnezeu, stiind de mai-nainte sfarsitul tuturora,
randuieste fiecaruia ispasiri in lumea aceasta.
"Dumnezeu este indelung rabdator si mult milostiv, dar
nepedepsit nimic nu lasa."


Iata ca pe locuitorii cu o viata stricata, cand ii sorteste
Dumnezeu pedepsirii, nu-i apara nici o granita si nici o arma, dar
pentru o viata curata ii apara Dumnezeu, cum nu-i apara nimic pe
lume. Neamurile au un destin ascuns in Dumnezeu. Cand isi urmeaza
destinul, au apararea lui Dumnezeu, cand il tradeaza sa se gateasca de
pedeapsa.


E drept, ca darea pe fata a faradelegilor e cea mai primejdioasa
predica dar si singura care mai poate ceva. Toti fug de metoda
aceasta. Chiar pentru castigul lui Dumnezeu, nu vor sa se primejduiasca
cu oamenii. N-au putere ! Oare de ce? Iata de ce:
"In proorocii lerusalimului vad grozavie:
acestia fac desfranare si umbla cu minciuni; ajuta
mainile facatorilor de rele, ca nimenea sa nu se
intoarca de la necredinta sa. De aceea asa zice
Domnul Savaot (numele Mesiei in V. T.) despre
prooroci: Iata ii voi hrani cu pelin si le voi da sa
bea apa cu fiere, caci de la proorocii Ierusalimului
s-a latit necredinta peste tot pamantul."
"Vai de parintii care pierd si imprastie oile
turmei Mele, zice Domnul !"


RASPUNZATORII
Faptul ca din partea Sa Dumnezeu a facut totul pentru om, pana
si jertfa Sa de pe cruce, dovedeste ca omul are un pret imens, necrezut
de mare. Omul are dimensiunile intentiei divine; centrul si sinteza
creatiunii Sale: lumea vazuta imbinata cu lumea nevazuta.
Iata de ce suntem datori a vietui potrivit acestei intentii divine;
adica sa fim deodata, si ca persoane vazute, si ca persoane nevazute;
caci omul are valoarea aratata de jertfa de pe cruce. Cand omul traieste
in adevarata lui valoare, e subiect de istorie, pe cand, daca renunta la
dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, in rind cu oricare
dintre obiecte; nu mai poarta un nume, ci poarta un numar.
Deci, ce poate sa insemneze coborarea omului la simpla valoare
economica, decat o degradare a lui in randul vitelor, care se vor
salbatici intreolalta si-si vor impinge conducatorii pana la marginile
nebuniei. Asta inseamna treaba unuia, care ar incovoia crinii in gunoi,
pretuind mai mult gunoiul, decat mirosul crinului.

din cartea CARAREA IMPARATIEI- ARSENIE BOCA

De obicei, patimesc de cancer cei
ce nu postesc niciodata. Cancerul inca n-are leac si apare fara alte
explicatii, decat ca o frana pedepsitoare a desfranarii stomacului. Se
vede ca prin el se pedepseste lacomia mancarilor si obarsia desfrinarii.
Grele osdnde au aceste trei iubiri nelegiuite: iubirea de sine, care
strabate in suflet prin ultimele doua: iubirea de trup si iubirea de
mancare. Sf. Pavel le zice: "Dumnezeul lor e stomacul".
Cancerul, aceasta misterioasa anarhie celulara, mi se pare ca
vine tot cam din aceleasi pricini din care vine si o anarhie sociala" tot
prin dezechilibru dovedeste in vreo zona, necunoscuta a organismului,
sau vreo slabire in serviciul de siguranta al sistemului nervos. Banuiesc
despre roiul celulelor canceroase ca au chiar o alta formula cromozomica
in tot cazul recesivitatea e sigura.
De ce mutatiile acestea care nu cruta nici regii?

Dezechilibrul, haosul Si anarhia sunt cam acelaSi lucru; o schimonosire,
o degenerare, un accident, un pacat colectiv. Dezechilibrul
sau pacatul nu e o realitate cu suport propriu, ci sunt ghearele haosului
in grumazul realitatii, o pandire a nimicului care vrea sa inghitaa in sine
toate cate sunt. Dumnezeu vrea sa stavileasca navala anarhiei in
faptura, insa, respectind libertatea omului, nu poate, decat daca va
castiga si convingerea omului pentru intentia Sa. Pe drepti ii are
castigati pentru aceasta cauza.. Pe nedrepti, pierzand acestia libertatea
lor - de vreme ce robesc pacatului - nu-i mai poate castiga prin
libertatea pe care n-o mai au, de aceea pentru acestia nu-I mai ramine
decat sabia. Prin sabie se intelege aci: asprimea dreptatii, legea,
autoritatea" stiapanirea, pedeapsa pana chiar si pedeapsa cu sabia.
Cand cineva, cu faptele sale pacatoase, cade din dragostea
Tatlaui sau, da de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, il va readuce la
cale cu sila. ii da si timp, doar va simti sa vina de buna voie; daca insa
nu baga in seama, ii ia si timpul si cade fara de veste urmarit de
dreptate.

CARAREA IMPARATIEI - ARSENIE BOCA

OAMENI DIN IAD

Nu vorbesc de iadul teologic, ci de iadul vietii mizerabile, de
convoiul mizeriei asupra careia desfigurarea si degenerarea se intind ca
o pereche de gheare, tragand pe cine prind intr-o enorma gloata de
chinuiti si dosaditi ai sortii.
Tot spatiul ocupat odinioara de moarte e detinut azi de boala si
de infirmitate. S-au redus bolile infecto-contagioase prin masurile
medico-preventive, au sporit in loc cele degenerative si afectiunile
cronice ale pielii si ale sistemului nervos, circulator, digestiv si
respirator; pe urma cancerul, bolile dentitiei si bolile ereditare. Boala
inclesteaza umanitatea in suprafata si in adancime, cantitativ si
calitativ. Asta o spune un profesor de medicina. Nu vorbesc de cei ce
ajung in spitale, strapunsi de una sau mai multe din cele peste 800 de
feluri de clesti ai bolii. Ce curios e numarul! In bolile spiritului, numai
deviatia in materie de credinta pe baza de Biblie, a dat pana acum 800
de secte religioase. Contagiunile spiritului, in totalitatea lor, sunt pur
si simplu nenumarate. Cate capete atatea non-sensuri ! Lucrul cel mai
imposibil din lume ar fi o unificare a mintilor. Fiecare e unic in lume;
de-ar invia toti oamenii de la Adam pana la sfarsitul lumii, n-ai sa
gasesti doi oameni identici. Aceasta e genetic adevarat. Diferentierile
astea dezechilibrate, din ce in ce mai prapastioase, creeaza haos intre
oameni, creeaza metereze de razboi, creeaza mizerie, creeaza chingile
iadului, care strang viata, de-o frang.
Lazarii de la portile bogatilor nu ridica o pretentie, ci o rabdatoare
rugaminte.. Bogatii astia sunt ei sanatosi la minte ? Le-a zis Dumnezeu
"nebuni"' pe degeaba? Caci acestor doua feluri de oameni le-a zis
Dumnezeu nebuni: celor ce leapada pe Dumnezeu si celor ce leapada
pe oameni din inima lor. De fapt, nu mai sunt buni decdt sa faca din
viata celorlalti un iad. Ura, aceasta desfigurare spirituala, face mii de
victime, cdci stinge pe Dumnezeu si din ochii celorlalti. Ura isi ridica
impotriva si mai mare ura, atat a oamenilor cat si a lui Dumnezeu. Ea e
un climat al mediului viciat, o vifornita, o boare a haosului. Ea face din
viata aceasta o anticamera. a iadului. Acesta e mediul exterior. Sa zic
mediul social ? Mediul: cu acestea pricepem ce pot sa dea variabilele
vietii, netezite de iubire, sau desfiintate de ura. Configuratia persoanei
umane nu e determinata numai de elementele ereditatii, ci si de
elementele mediului. Omul, asa cum e, e rezultatul interferentei dintre
cei doi factori. Ereditatea nu fixeaza poziii fatale, din care nu putem
iesi, ci limite mai mult sau mai pufin fixe, dupa cum e vorba de o
insusire sau alta, in cadrul carora mediul ne fixeaza pozitia.
Energia de crestere si oranduire a configuratiei nu apare in mod
automat in cromatina, ci ca o reactiune a cromatinei fata de un diferential
al mediului. Viata si organismul nu sunt o simpla actualizare a
virtualitatilor native date in sistemul genezelor, ci un rezultat al
interferenfei dintre aceste virtualitati si mediu, in care configurafia
genezelor se dezvolta. Surprindem la mijloc si un mic cerc vicios, dar
real: structura genezelor atarna de mediul - de toate mediile - in care
s-au configurat; iar dezvoltarea lor in filogeneza atarna, pe langa
acestea, si de toate configuratiile mediilor viitoare, din tot parcursul
cresterii" Desigur ca si ideea aceasta nu poate fi impinsa pana la
absurd; dintr-un ou de musca nu poti ajunge la un pui de gaina.
Actiunea mediului nu e fara fund; are margini, si inca bine definite,
totusi destul de elastice ca sa ne permita - zic specialistii - ca printr-un
mediu dirijat sa obtinem o musca numai cu un ochi, sau cu trei ochi. A
denatura firea e usor, mult mai usor, decat a scoate denaturarea
introdusa in fire. Cu alte cuvinte, putintele de dezvoltare, pe care le
inchide sistemul genetic, nu se reduc niciodata numai la una singura, ci
la mai multe, chiar foarte multe. Din acestea foarte multe, mediul
totdeauna alege una singura.
Cu treaba asta, a mediului dirijat, s-a angajat educatia; aceeasi
datorie o au religiile. Cateodata insa vin vremuri cand pare ca se naruie
stihiile; - cine mai poate dirija furtuna? De multe ori haosul il anunta
prima celula a mediului: familia necrestina.


Geneza 5:
27. ToatE zilele lui Matusalem pe care le-a trait
au fost 969 de ani d apoi a murit.
Geneza 6:
1. Iar dupa ce au inceput oamenii a se inmulti
pe pamant si li s-au nascut fiice,
2. Fiii lui Dumnezeu, vazand ca fiicele oamenilor
sunt frumoase, si-au ales din ele sotii, care pe
cine a voit.
3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: "Nu va ramanea
Duhul Meu punrea in oamenii acestia,
pentru ca sunt numai trup. Deci zilele lor sa mai
fie o suta douazeci de ani".
Cu toate acestea pricina s-a lecuit abia in puhoaiele potopului.
Rautatea insa a trecut asupra urmasilor si prin puntea lui Noe, incat pe
vremea lui David le-a mai facut Dumnezeu o reducere:
Psalmul 89:
10. "Zilele omului sunt 70 de ani, iar de vor fi
in puteri 80 de ani, si ce este mai mult decat
acestia, osteneala si durere".
Care va fi media vietii in zilele noastre, urmariti buletinul
necrologic si aflati. Dar fara nici o urmarire, fapt este ca nu mai sunt
batrani - batrani venerabili, adevarate chipuri ale lui Dumnezeu printre
oameni.
Scurtarea vietii, prin urmare, a venit neamului omenesc ca o
plata pentru caderea in desfranare. Nici ca se poate mai drept. L-a
inzestrat Dumnezeu pe om cu atatea daruri minunate, ca el sa renunte
la ele si sa se coboare satisfacut la singur rolul de mascul si femela ?
Asta-i toata aspiratia lui ? Neinvatat la un ideal mai inalt, sau nevrand
sa osteneasca mai sus, asa dupa cum a randuit Dumnezeu o institutie,
Biserica, tocmai cu acest scop, ca sa-l indrepte si sa-l ajute spre
imparatia spiritului, sigur ca se afla in disonanta si in dezechilibru cu
Dumnezeu. De Dumnezeu nu scapi pe simplul motiv ca nu-L asculli,
sau ii tagaduiesti existenta, si-I nesocotesti
-Biserica,
pentru ca El are o
randuiala si-ti cere s-o urmezi.
Solomon, ca unul ce avea s-o pateasca, a intrevazut acestea:
inlelepciune 3:
10. Cei nelegiuti pedepsiti vor fi...
12. Femeile lor sunt fara minte si copiii lor
stricati, iar spita lor blestemata.
13. Drept aceea, fericita este cea stearpa care nu
s-a pangarit si care n-a cunoscut pat cu pacat; ea
avea-va roada la cercetarea sufletelor...
16. Fiii desfranatilor nu vor avea desavarsire si
samanta din patul nelegiuit se va stinge.
17. Caci, desi vor avea viata lunga, nu vor fi de
nici o treaba" si batranetile lor, la urma de tot, vor
fi fara cinste.
18. Iar de vor muri de timpuriu vor fi fara
nadejde si fara mangaiere in ziua judecatii.
19. Caci neamul celui nedrept are groaznic
sfarsit.
intelepciune 4:
3. Multimea pruncilor la cei nelegiuiti nu este
de nici un folos; din mladitele lor spurcate nu se
infige radacini in adanc si nu vor avea temei
nezdruncinat.
4. Chiar daca se vor imbraca vremelnic cu
ramuri, fiind fara temeinicie, se vor zgudui de vant
si se vor dezradacina de puterea vijeliei.
5. Ramurile lor vor fi frante mai inainte de
maturitate, rodul lor va fi netrebnic, crud la
mancare si de nimic bun.
6. Fiindca pruncii nascuti din somnul necurat
surt martori ai nelegiuirii parintilor, cand stai sa-i
cercetezi.
Acestea sunt marturii biblice despre destinul de mizerie al
roadelor faradelegii, de pe urma instinctului desfrinat gi poligamic.
Prin cuvantul lui Iezechiil proorocul strabate totusi o raza de
indurare, pentru cateva exceptii. Ne intereseaza enorm lucrul acesta, al
redresarii unei mosteniri mizerabile. Astfel in locul ce urmeaza e
vorba de un tata facator de toate relele, dar - printr-un concurs de
ajutoare vazute si nevazute - copilul sau pricepe deosebirea dintre bine
si rau si se fereste de faptele tatalui. Biruie in el mostenirea, probabil
mai buna,, a mamei. Deci, daca unui atare parinte:
Iezechiil l8:
14. De i s-a nascut un fiu, care vazdnd pacatele,
vazdnd toate cate le-a facut tatal sau, el se
pazeste si nu face nimic asemenea...
17. ... acest om nu va muri pentru nedreptatile
parintelui sau, ci in veci va trai.
19. Dar veti zice: pentru ce fiul sau nu poarta
nedreptatea tatalui sau ? "Pentru ca fiul a facut
ceea ce era drept si legiuit si toate legiuirile Mele
le-a tinut si le-a implinit: de aceea va trai."
Adica e cu putinta, pentru fericite exceptii, despovararea de sub '
o mostenire mizerabila? Da, e cu putinta, cu pretul si cu osteneala unei
vieti curate.


CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

O hulire mai primejdioasa e minciuna, pacatul impotriva adevarului.
 Sunt constructii de oameni asa de bizare, capabile de adevarate
mutatii biologice. Minte cate unul, in chipul cel mai firesc cu putinta,
de sta soarele in loc; iar dupa ce-i trece unda asta, nici macar nu-si mai
aduce aminte, iar daca-i aduci probele in obraz, nu recunoaste nimic. O
putere dinlauntru il impinge sa minta mereu si tot lui i se pare ca e omul
cel mai cinstit. E ca si cand o noapte s-ar fi lasat peste mintea lui, ca si
cand o alta persoana ar fi injurat, ar fi mintit sau ar fi furat, asa sunt
cate unii de infundati in contraziceri. Acesta e un alt neajuns al casatoriilor
gresite, in care nu s-a tinut seama si de calitalile sufletesti ale
celeilalte parti. Acestea se pot vedea mai bine in parintii celor ce se
casatoresc, intrucat vremea le-a scos la iveala toate scaderile sau insusirile,
si, aschia nu sare departe de butuc.
Zgarcenia, lacomia, invidia, betia necredinta, minciuna, desfranarea
si celelalte configureaza organismul potrivit cu fiecare din aceste
patimi si se rezuma apoi in factorii ereditari, si asa se seamana in
urmasi patimile contra firii, ca tot atatea boabe de neghina in tarina lui
Dumnezeu. Iar ei, la randul lor, ce vrei sa rodeasca ? Sau aceleasi, sau
urmarile acestora, sau pe amandoua urmand, fie modul dominant al
eredititii, dupa care caracterele normale sau patologice trec de la
generatori la urmasi aproape obligatoriu, fie urmand modul atavic,
cand caracterele se ascund o generatie sau doua si apar, dintr-o data, pe
neasteptate, intr-al 3-lea sau al 4-lea neam de oameni. Nu cumva asa
vin repetitiile istoriei ?


CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

GENETICA ACUM 3.500 DE ANI
Cu toata mirarea multora, documentul exista, si, cu oarecare
bunavointa, textul desluseste problema ereditatii mult mai bine, decat
teoria cromozomica moderna, intrucat indica si factorul primordial al
ereditatii - Dumnezeu: mobilul, izvorul si sustinatorul a tot ce se misca,
traieste si exista.
Iata Genetica moderna, data in nucleu lui Moise, de Mantuitorul
insusi prin revelatie, acum 3.500 ani pe muntele Sinai. Nu e nici o
mirare: Iisus avea conducerea spirituala si inainte de venirea Sa in trup
omenesc. Pe urma, ca initia pe Moise in tainele ereditatii nu este nici o
mirare, intrucat cine poate sa cunoasca mai bine omul, decat Cel ce l-a
facut si i-a dat legile vietii ? Cuvantul acesta ramane adevarat chiar
daca Dumnezeu ar fi facut numai prima celula vie si in ea ar fi
comprimat toate posibilitiile ulterioare de dezvoltare, pana la formele
prezente si viitoare, inca nebanuite de noi. Daca va fi fost creatia asa
Dumnezeu e cu atat mai mare.
Staruim asupra faptului ca Iisus e creatorul omului si ca gen
aparte si ca persoana indeosebi pana la sfarsitul vremii. in aceasta creatie
conlucra cu parintii pamantesti menajandu-le libertatea, dar prevenindu-
i ca, in cazul cand ii calca legile, calca viata propriilor lor copii.
Deuteronom 5:
9. Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt Dumnezeu
ravnitor, care pedepseste vina parintilor in copii
pana la al treilea si al patrulea neam - pentru cei ce
Ma urasc.
10. ...Si Ma milostivesc pana la al miilea neam,
catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.
Dupa teoria cromozomica, vazuram cum apar genezele recesive
in urmasi: dupa legile ereditatii, care nu sunt altceva decat legile
probabilitatii. Dupe textul Scripturii e clar ca toata recesivitatea apare
in parinti pe urma vreunui pacat. Stiinta, neavand termenul, nu poate
da raspunsul la intrebarea: cum au aparut in ascendenti genezele
defective, prin ce accident, sau dupa care legi ? Sau mai pe larg: prin
ce imprejurare, independenta si anterioara procesului ereditatii, apar in
cromozomi, de unde nu erau, aceste granule infinitezimale degenerative
si cu urmari dezastruoase, pentru o eventuala progenitura ? Ca sa
raspund pe scurt, genezele recesive apar in ascendenti in chip
independent, nu dupa legile probabilitatii, ci dupa legile care atarna
peste faradelegi.
Toate faptele omului, toate miscarile lui, se inseamna undeva,
intr-o nevazuta carte, si se inseamna si in samanta sa, si cu aceasta isi
trage urmasii sub povara ispravilor sale. Legile vietii sunt legile
Creatorului; pacatuiesti impotriva lor, nu scapi fara mustrarea lui
Dumnezeu. Deci, nu ne mai tocmim, ca Dumnezeu n-ar avea cuvant in
biologie si ca venirea lui Iisus la nunta ar fi numai un simplu fapt
divers, fara o semnificatie neinchipuit mai larga pentru aducerea si
conducerea personala a fiecarui om ce vine in lume.
inainte de a exista ca persoane pamantesti, existam ca gand, ca
intentie a lui Dumnezeu. Cine stie, daca nu El are de adus in viata
pamanteasca, in fluviul timpului, atatea fete omenesti, incat numarul
lor sa implineasca toate posibilitatile de configurafie cate le ofera
structura noastra genetica ?
De faptul ca suntem oarecumva anteriori fata de forma noastra
pamanteasca, Dumnezeu ne spune, invatandu-l pe Ieremia, cand acesta
incerca sa se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pamant:
Ieremia I.
5. inainte de a te urzi in pantece... te-am sfinfit
si te-am randuit prooroc printre popoare.
Suntem prin urmare de obarsie spirituala, fapturi spirituale,
trimise vremelnic intr-o inchisoare de carne si oase, si implinind un
destin, intre ceilalti fii ai lui Dumnezeu si frati ai nostri.


CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

Sufletul nu se mosteneste, ci se creeaza de Dumnezeu. Credinta
e o insusire a sufletului, e drept; dar de la Dumnezeu nu vine nimic
rau. Atunci ? Atunci, insusirea sufletului de a-si cunoaste si recunoaste
pe Tatal, sau de-a se lepada de El, e dependent si de constructia
genetica a trupului, in care va avea sa petreaca o vreme. Cuprinsul
credintei se invata; inclinarea de-a o invata sau nu se mosteneste. Inclinarea
sufletului stim ce e catre obarsia sa: "Anima naturaliter christiana".
inclinarea sufletului face interferenfa cu inclinarea trupului in
care a fost trimis. Deci, daca vine intr-un trup in care gaseste numai
dezechilibru, nu-si va putea manifesta inclinarea sa catre cele de sus, ci
va asista neputincios langa un aparat stricat, care nu canta, ci huruie.
Toate chinurile constiintei izvorasc din simtirea acestor infirmitati,
ce zac in strafunduri, si de unde ele rabufnesc pand in suprafafa
faptelor vazute. Ca sa usureze Dumnezeu povara unui suflet, de multe
ori il cruta de cunostinta infirmitatii in care trebuie sa petreaca. Asa
vedem seninatate si la idioti.

CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Drumul sufletului dupa moarte
"Cunoasterea are doua momente mari: momentul mortii cand sufletul se dezleaga de necunostinta si momentul invierii cand se dezleaga si trupul de necredinta.Moartea dezleaga sufletul de trup si astfel sufletul ajunge la cunostinta spiritualitatii si a nemuririii sale.Invierea dezleaga trupul desavarsit de moarte si de necredinta.Moartea si invierea implinesc in privinta constiintei si a izbavirii de rau,ceea ce nu pot face nici ce pot face cele mai impresionante nevointe ale sfinteniei..Cand a sunat ceasul iesirii din lume,sufletul se retrage din trup si se aduna inspre cap.De aceea cei care au dus o viata duhovniceasca intensa,li se insenineaza fata cu o lumina neobisnuita.La multi dintre sfintii nevoitori ai pustiei,in vremea iesirii sufletului,le straluceau fetele ca soarele.In vremea aceea o constiinta impacata rasfrange o fata senina,pe cand o constiinta tulburata,rasfrange o fata ingrozita..Desfacerea sufletului de trup,se face in vreme de 3 zile pamantesti,incepand de la momentul pe care-l numim noi moarte.slujba inmormantarii corespunde cu desprinderea deplina a sufletului de trup.La iesirea din corpul pamantesc,sufletul trece in lumea asemenea cu el.a fapturilor nevazute.Fie cu ingerii buni daca a fost bun,fie cu ingerii cazuti daca faptele lui au fost rele.De unde pe pamant erau ceasuri,zile si ani,dincolo e un vesnic astazi..O vesnicie luminoasa pentru sufletul care a dobandit sfintenia,sau o vesnicie intunecoasa,neagra vesnicie,pentru sufletul care a iubit stricaciunea..Acum da sufletul de datoria cunoasterii.Daca sufletul n-a ajuns sau n-a vrut sa ajunga pe pamant la desavarsita cunostinta de sine insusi,el trebuie neaparat ca fiinta spirituala,sa se cunoasca dincolo de mormant.Sufletul trebuie sa-si pronunte judecata,inainte de a-l judeca Dumnezeu.Pe pamant avea ajutorul harului dumnezeiesc,prin sfintele taine.Care-l ajuta sa se cunoasca si sa-si judece purtarea.Dincolo nu se mai poate cunoaste pe sine insusi prin propria lui libertate.Caci misiunea de a descoperi sufletului starea sa de stricaciune,o au ingerii cazuti,demonii,stapanii raului pe pamant.Au sa-i dea acum pe fata toate faptele sale rele,pe care sufletul si le va recunoaste si se va teme cumplit.Toate greselile marturisite la duhovnic,cu inima infranta si smerita,si pentru care sufletul si-a facut canonul,nu se mai afla ca piedica in cale,la trecerea printre cumplitii vamesi ai vazduhului.Caci puterea lui Dumnezeu,le -a sters pe acestea din cartile lor..La aceasta infricosata cercetare a sufetului,sta de fata si ingerul pazitor,care insoteste sufletul toata calatoria aceasta.Vamile cunostintei sunt pentru sufletele de mijloc care mai vad fata lui Dumnezeu chiar daca vor fi osandite..Vrajmasii lui Dumnezeu,ateii, care se inebunesc zicand cu ura ca nu este Dumnezeu,nu mai trec prin vami.ei fiind cu totul fiii pierzarii.Precum nu se apropie ingerul bun de sufletul ce s-a dat pierzarii,asa nu se apropie ingerii rai de sufletele sfintilor,care intr-o stare de contemplatie,se suie la Dumnezeu ca un suvoi de foc.Acum sufletul se inchina lui Dumnezeu,Tatalui sau.Nu prin credinta,ci prin vedere..Cei curati cu inima,vor vedea pe Dumnezeu..Asta-i fericirea..Cunostinta trebuie sa fie deplina pentru stadiul in care se afla sufletul acum..De aceea e condus de ingeri sa vada raiul.Fericirea dreptilor,rasplata faptelor bune,dar mai ales e condus sa-si vada faptele sale bune,pe care le-a facut sau pe care le-ar fi putut face,dar nu le-a facut..Acum cunoaste care era masura data lui de Dumnezeu si cat a implinit- o el..Iar la a 9-a zi de la moarte,a 6-a zi de la ingroparea trupului,sufletul se reintoarce la Dumnezeu si I se inchina.Pe pamant biserica face rugacuni in a 9-a zi pentru cel ce s-a mutat.De la aceasta a doua inchinare a sufletului, din porunca lui Dumnezeu,sufletul merge sa vada si iadul.Suferintele pacatosilor,scrasnirea dintilor,focul cel vesnic..Dupa vedrea iadului,sufletul se intoarce pentru a 3-a oara sa se inchine Domnului.Acum e lamurit..A vazut binele si raul.Acum nu mai vorbeste ca pe pamant,ca nu este rai si iad in imparatia nevazuta a duhurilor,
Arsenie Boca

joi, 23 martie 2017

Ezechiel 3
16. Dupa sapte zile, cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel:
17. "Fiul omului, te pun pazitor peste casa lui Israel. Cand vei auzi un cuvant care va iesi din gura Mea, sa-i instiintezi din partea Mea!
18. Cand voi zice celui rau: "Vei muri negresit!", daca nu-l vei instiinta si nu-i vei spune, ca sa-l intorci de la calea lui cea rea si sa-i scapi viata, acel om rau va muri prin nelegiuirea lui, dar ii voi cere sangele din mana ta!
19. Dar daca vei instiinta pe cel rau, si el tot nu se va intoarce de la rautatea lui si de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu iti vei mantui sufletul!
20. Daca un om neprihanit se va abate de la neprihanirea lui si va face ce este rau, ii voi pune un lat inainte, si va muri. Daca nu l-ai instiintat, va muri prin pacatul lui si nu i se va mai pomeni neprihanirea in care a trait, dar ii voi cere sangele din mana ta!
21. Dar daca vei instiinta pe cel neprihanit sa nu pacatuiasca, si nu va pacatui, va trai, pentru ca a primit instiintarea, iar tu iti vei mantui sufletul!"

VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST
"Potrivnicul a dat primul război cu Adam în rai şi, prin el, cu noi cu toţi, întrucât toţi eram în Adam (Romani 5, 12). E
primul război pierdut de om. Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc, mii de ani de-a rândul; iar ceea ce a făcut Adam
facem şi noi, fiecare. E limpede că la mijloc a fost o neascultare, o încovoiere a unei meniri, dată omului de Dumnezeu (A se vedea şi
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Filocalia vol. 3).
783. Mântuitorul a înfrânt întâi pe potrivnicul în duh, în apariţia lui personală din pustie, biruind prin dragostea de Dumnezeu
ispita aceluia când îl îmbia cu momeala plăcerii din materia lumii. Noi, muritorii n-avem de a începe lupta de la arătarea făţişă şi
personală a potrivnicului; căci, după unii, ne-ar fugi mintea de spaima arătării lui înfiorătoare. E lucru ştiut că sistemul nostru nervos,
răvăşit de atâtea vicii săvârşite de noi sau de un şir întreg de părinţi înaintaşi, nu suportă impresii prea tari, ca peste toate acestea să
rămână sănătos. Noi trebuie să începem urmarea Mântuitorului de la purificarea de patimi, ca să ajungem după multă vreme la o
sănătate, fizică şi psihică, în stare de a ne apropria, fără primejdii grave, acolo de unde doar Iisus a început lupta. E lucru ştiut şi
probat de medicină că spaimele (traumatismele) peste puterea de răbdare a sistemului nervos îl dezechilibrează şi, după slăbiciunea la
care-l găseşte, poate să-l ducă până la boala epilepsiei, care seamănă mult cu îndrăcirea, descrisă de Evanghelii.
Fireşte că şi noi în lupta cu patimile – treabă de începători, dar care poate ţine o viaţă întreagă – trebuie să dăm cu el o luptă în
duh. În această luptă încă suntem scutiţi prin rânduiala dumnezeiască de a-l vedea în toată fioroasa lui prezenţă.
De la această deosebire încolo, lupta pentru mântuire, atât a Mântuitorului, cât şi a ucenicului, urmează aceeaşi cărare şi stadii.
Astfel, după ce Iisus l-a bătut pe potrivnic în pustie, a venit să-l bată şi în lume, în societatea omenească stăpânită de acela. De aceea,
urmând pe Domnul, spunem că mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă, ci presupune şi o faţă socială; nimeni nu se mântuieşte
singur; de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni.
70
784. Mândria lui nu poate răbda bătaie; acesta-i chinul păcatului său că, totuşi, trebuie s-o capete. Deci, dacă a fost bătut când
se lupta cu noi din afară, prin gura lumii, dacă a trebuit să fugă ruşinat, după zeci de ani de lupte dinlăuntru, din trup şi din suflet,
atunci sufletul şi mintea, făcându-se curate, îl prind în prezenţa nevăzută. Atunci, nemaiavând ce face, vine în persoană să se
războiască cu noi. De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană, sau războiul nevăzut. Spre războiul acesta însă să
nu îndrăznească nimeni, de n-a fost chemat de Dumnezeu cu rost de a ruşina puterea vrăjmaşă şi a mai întări neputinţa oamenilor spre
război, căci nu e un război de glumă.
785. Asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului şi al Maicii Domnului, despre care zice Sfântul Ioan Scărarul
că: „Armă mai tare în cer şi pe pământ nu avem, ca numele lui Dumnezeu”. Iar a doua armă pe care o avem împotriva puterii
vrăjmaşe este Sfânta Cruce
(1 Corinteni 1, 18). (Aş întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apăraţi voi de diavol ?) Ei însă nu au semn, că nu-i lasă (diavolul
n.n.) să-l facă. Nu în zadar semnul Crucii îl numeşte Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat”. Iar a treia
armă de apărare este smerenia sufletului. Deci, chiar în ceasul tulburării tale, să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc
acestea, Doamne, izbăveşte-mă de cel rău”. Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ţi
mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă.
786. Îngăduie Dumnezeu ispititorului să se apropie, ca un vameş al văzduhului, de robii lui Dumnezeu ca să-i cerce nu cumva
să se mai afle la ei ceva iubire de sine, ceva mândrie, sau părere înaltă, şi prin aceasta să-i întineze iarăşi în cele dintâi, sau în mai
mari să-i cufunde.
787. El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tirăni sub ascultarea sa tot
pământul. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împărăţiilor pământului (Matei 4, 8-9).
788a. Diavolul dă sfaturile lui la toţi, dar nu are putere peste cei ce nu-l ascultă!
788b. Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale, căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte.
789. Diavolul ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, de vreme
ce el nu stă în adevăr, ci în minciună.
790. „Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe, ci luptă
nebun cerând: 1. moarte lui Dumnezeu; 2. moarte învăţăturii Sale; 3. moarte creştinilor, ucenicilor Săi; 4. pustiire Bisericii Sale şi
oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie.
791. Vrăjmaşul, ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la
vedere şi bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte.
792. Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare.
793. Toată strădania potrivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea, prin
patimi, ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. De aceea, vicleanul nu se dă la o parte de a reduce la nimic şi la absurd chiar şi
virtuţile. Drept aceea, e destul să izbutească o mutare mai încoace, mai aici, a scopului ultim al virtuţilor şi cu asta a redus la nimicul
slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. Iată-ne, printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului, deşertând virtuţile în
sacul spart al patimilor şi culegând, în schimb, vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. Trebuie, deci, multă şi adâncă
deosebire a gândurilor.
794. Diavolul ştie cât iubeşte Dumnezeu pe om, de aceea îl pârăşte neîncetat înaintea lui Dumnezeu, că-I risipeşte avuţiile.
795. Cel rău vrea să ocupe scaunul lui Dumnezeu.
796. Cu trecere de vreme, satana s-a mai iscusit în rele. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu, o face, rânjind (1
Petru 5, 8) bucuros; pe cine iubeşte pe Dumnezeu, dar călătoreşte fără sfat şi întrebare, îl învaţă şi el să iubească pe Dumnezeu şi-l
laudă, că face bine – fără să priceapă unul ca acesta că a căzut la laudă străină şi că în credinţa lui s-a încâlcit un fir subţire de putere
vrăjmaşă.
797. Vicleanul bagă de seamă ce face Dumnezeu şi face şi el la fel. Trimite Dumnezeu slujitori, trimite şi el; trimite Dumnezeu
vedenii, se arată şi el. Propovăduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fără deosebiri şi margini, propovăduieşte şi el. Cu un cuvânt:
contraface tot ce face Dumnezeu şi dă de râpă pe oameni cu mulţimea înşelăciunilor.
S-a făcut de-o îndrăzneală nemaipomenită, încât şi lumina dumnezeiască o contraface, nu în înţelesul că s-ar putea apropia să
strâmbe adevărata lumină, căci l-ar face scrum şi nu poate sta într-însa, ci năluceşte şi el o lumină, cu care amăgeşte pe cine poate şi
pe cine vede că umblă cu îndrăzneală după daruri dumnezeieşti, înainte de dobândirea smereniei statornice. Aşa se preface în chip
mincinos şi în înger al luminii (2 Corinteni 11, 14) şi în hristos mincinos (Matei 24, 24) şi înşeala pe mulţi, zicând: „Eu sunt hristos!”
(Luca 21, 8). Şi te trimit să propovăduieşti şi să faci cutare şi cutare…
798. Ştiţi cum sunt nebunii: se dau pe sine de ceva mare şi pretind să li se supună oamenii, se cred pe sine stăpâni şi împăraţi,
că aşa cere boala lor; cu atât mai vârtos o cere Lucifer, începătorul nebuniei. Deci, orice iubire, în păruta lui împărăţie, e o risipire; şi
orice ură – după voia lui cea rea – o mare faptă bună. Dar, împărăţia fiind de drept a lui Dumnezeu, care este lumea întreagă,
chivernisită de oameni cu ură, nu cu iubire, îngrămădeşte pe cheltuitorii ei cu o mare datorie de plată lui Dumnezeu. Orice ascultare
de Stăpânul adevărat al lumii e o daună în împărăţia „stăpânului” nebun şi orice ascultare de stăpânul nebun al pământului
îngrămădeşte pe oameni sub povara unei datorii sau greşeli făcute lui Dumnezeu.
799. Cum zice un Părinte, Antihrist – care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea
astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe
pământ; şi nu râvneşte, nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina o dată cu Dumnezeu, iar în locul Lui să-şi împlânte
în sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.
800. Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, în care va lucra toată puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au
înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea."
CARAREA IMPARATIEI- ARSENIE BOCA

LUPTA MANTUIRII
Pe o asemenea marita cale, nimeni nu poate merge singur, de nu
va veni mai intai in obstea Bisericii ca sa fie condus de mana nevazuta
a Mintuitorului prin preoti, ucenicii Sai vazuti, trimisi de El in fiecare
rand de oameni. Caci au zis Parintii de demult cuvantul acesta: cine
vrea sa se mantuiasca cu intrebarea sa calatoreasca; pentru ca omul,
care s-a hotarat sa iasa din calea pacatelor sau din gilceava faradelegilor,
se va trezi deodata ca i se vor ridica impotriva trei vrajmasi,
unul dupa altul. Iar vrajmasii mantuirii sunt acestia: lumea, trupul si
diavolul. Pe acestia ii arata ca atare toti Sfintii Parinti.
Prin "lume" se intelege categoria pacatului, adica turma oamenilor
necredinciosi, cei ce din toata voia s-au unit cu sfaturile dracilor.
E lumea pentru care nu s-a rugat Mantuitorul. E gura satului,
gura vecinului si, de multe ori, gura si faptele celor dintr-o casa cu
tine. Acestia sau lumea, iti iarta orice ticalosie ai face, oricat ai indrepta
cu sufletul, dar nu te iarta nicidecum sa le-o iei un pas inainte si
si te faci mai bun. Oamenii acestia ai lumii au o ciudata rusine de a fi
buni. Bunatatea ta ii arde, si se trudesc sa te scoata de vina cu tot felul
de ponoase. "Lumea" e veacul viclean, placul oamenilor si slava
desarta. Gura lumii graieste ale stapanitorului ei. De aceea avem
porunca: 'Nu iubiti lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta
ochilor si trufia vietii, care nu sunt de la Tatal"
CARAREA IMPARATIEI -ARSENIE BOCA

, ...daca Dumnezeu a facut totul pentru mantuirea
noastra, aceasta nu insemneaza ca noi sa ne dedam lenei, pentru ca a
facut Dumnezeu totul si noi nu mai avem de facut nimic. Dumnezeu a
facut totul din partea Sa, anume: S-a micsorat pe Sine si S-a facut om
adevarat, intru totul asemanandu-Se noua, afara de pacat, ca sa ne
arate cararea cu lucrul si cu persoana Sa. El era si Dumnezeu adevarat,
dar a mers omeneste pe calea cea noua. De aceea, calea mantuirii o
numim calea lui Dumnezeu, pentru ca, cel dintai, El a mers pe ea.
Din buze multi Il urmeaza pe Domnul, dar cand sa treaca
prin moartea de pe cruce - desavarsita lepadare de sine - multi se dau
inapoi. Toti acestia intarzie pe cale. De aceea zic, cine vrea sa vada pe
Domnul in veacul fara de sfarsit, dupa inviere, trebuie sa mearga cu El
toata calea, iar nu numai pand la un loc, sau numai pana la o vreme.
Ramasi in urma de frica sunt destui in toate vremile, dar mai ales in
zilele noastre, temandu-se ca nu cumva din cauza credintei sa-si
primejduiasca viafa aceasta. Noi insa zicem; unde e fericirea aceea, sa 
cadem si noi in "primejdia" in care a cazut Dumnezeu; iar de nu ne
primejduim pentru Dumnezeu e semn ca nu suntem vrednici..
CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

Viata o avem de la Dumnezeu: prin El traim, ne miscam si
suntem. Adica Dumnezeu este izvorul, sustinatorul si rostul sau
destinul vietii noastre. Daca mergem asa potrivit acestora, avem viata
asigurata de Dumnezeu, temelia ei; daca nu urmam asa, ci incalcim
viata noastra in toate faradelegile si spurcaciunile, care indracesc si
sufletul si trupul si o ducem asa vreme lndelungata, atunci Dumnezeu
se desface din viata noastra. Totusi nu se desface indata dupa greseala
noastra, ci rabda o vreme ratacirea omului, a fiului Sau mai mic, in tot
chipul chemandu-I.
Iar moartea o avem de la ucigasul. Deci, cand oamenii se leaga
cu totul de voile dracilor, le este in primejdie viatasgi primejduiesc si
pe altii. Iar de se leaga ca robii cu inima de lumea aceasta si de voile
trupului cele impotriva firii, mintea li se stramba, incat nu mai deosebesc
adevarul de ratacire; atunci Dumnezeu se-ntuneca din mintea,
din inima si din voinfa lor si ajung ca nu vor sa mai stie de Dumnezeu
si asa vine osanda la moarte, asa vine prapadul in vremea fiecarui rand
de oameni. intai e moartea sufleteascta a ateismului, a necredintei, pe
urma se arata si moartea din afara a trupului, dupa vrednicie si spre
inleleptirea multora.
CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

SOCOTELILE INTELEPCIUNII CU MOARTEA
Cand nu mai raspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu,
dau de asprimea dreptatii Sale, cand, spre pedepsirea rautatii, ingaduie
razboaiele. Atunci viata oricui se afla in primejdie de moarte, si
a celor de acasa si a celor de pe fronturi.
Sa cercetam, intre marginile ingaduite, pricina aceasta, a razboaielor,
care pe multi ii spala de faradelegi in siroaie de lacrimi. Luam ca
gand de ajutor in darea raspunsului vointa lui Dumnezeu, care urmareste
ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vie.
Drept aceea Dumnezeu, cel milostiv intru dreptati, pe cei nebagatori in
seama sau protivnici - dar totusi oameni cumsecade - abia cu ajutorul
primejdiei ii indupleca sa vrea si ei ce vrea Dumnezeu, adica mantuirea,
singurul lucru cu adevarat de trebuinta. 
Obisnuit, lumea crede ca mor in razboaie cei rai si scapa cei
buni. Este si nu este asa, pentru ca numai singur Dumnezeu stie si tine
socoteala fiecaruia. Unul din sfinti a zis: "Caprele eu sunt; iar oile
Dumnezeu le stie". Pe urma numai singur Dumnezeu stie - si precum
stie si face - daca pentru cineva e mai de folos viata, sau mai mult ii
foloseste mutarea din viata aceasta. Apoi Dumnezeu, in atotputernicia
Sa, foloseste $i pe cei rai, pe necredinciosi, pe cei fara nici un
Dumnezeu, ba chiar si pe draci, ca printr-insii sa aduca la mantuire pe
cei de mantuit.
Asa bunaoara cineva, incarcat de pacate, curn l-au povatuit cei
trei "prieteni" ai sai, ajunge la stramtoare si nevoie mare. Necazurile ii
mai topesc trupul, ii mai subtiaza mintea si asa gaseste pe Dumnezeu,
ca pe singura scapare a sa din primejdie. Acum I se roaga pentru prima
data si poate ca niciodata. Deci, cu prilejul tarcoalelor mortii in jurul
vietii sale, Dumnezeu in atotstiinta Sa, vazandu-l ca s-a indreptat pe
calea buna pentru toate zilele lui pe care le-ar mai avea - daca ar fi
cuminte - in chip nevazut si minunat il scapa de moarte sigura. Daca
insa il stie, ca mai tarziu va avea o pocainta si mai buna, il va mai ingadui
printre mai multe si mai grele primejdii, scapandu-l din fiecare,
caci necazurile spala petele pacatelor de pe haina noastra nevazuta,si 
mai tarziu il scoate din topitoarea suferinfelor, fie spre viata cea fara de
trup, fie intorcandu-l spre viata pamanteasca, ca pe un inteleptit.
Pe cei ce insa n-au statornicie in bine, ci iarasi s-ar intoarce la
rele, uitand fagaduinta ce au facut-o la stramtoare, pe unii ii scoate din
viata cea desarta, atunci cand dupa stiinta lui Dumnezeu, au ajuns la
cea mai buna pocainta din viata lor, ca in aceea sa se socoteasca in
vecii fara de sfarsit. Acestia asa-s mai de castig pentru mantuire,
primindu-i Dumnezeu cu cat de cata pocainta.
Pe cei ce trecuti prin suferinfe au castigat intarire si statornicie
spre bine si printr-insii stie Dumnezeu ca ar dobdndi mantuire si altii,
pe acestia ii scapa si-i intoarce iar acasa. De cumva iarasi se dedau
stricaciunii si ingramadirii de pacate, iarasi ii cheama la scoala. Si asa
face de cate ori trebuie si cu toti cati trebuie.
Cu cei rai si, dupa stiinta lui Dumnezeu fara intoarcere, printre
alte nestiute taine, are si aceste doua socoteli: sau ii pierde in graba, in
chip naprasnic, ca sI nu-si mai inmulteasca relele si asa, mai usor sa se
osandeasca; sau ca, prin rautatea lor, vrea sa rasplateasca, sa ispaseasca"
sa intoarca, sau sa mantuiasca pe unii din cei de acasa, mai zabavnici
la pocainta, sau indaratnici la sfatul si rugamintea celor buni.
Iar pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui Dumnezeu,
ii scoate din viata cea desarta" fie stiindu-i ca ar avea sa cada mai
tarziu, tinzdndu-si la faradelegi mainile lor, ingreunandu-si astfel sau
chiar pierzandu-si mantuirea si chemandu-i de aceea mai devreme,
pana nu se schimba in rautate nerautatea lor; fie ca placuti fiind lui Dumnezeu,
i-a pus la incercare si i-a aflat Lui-si vrednici, precum scrie:
inlelepciune 3:
1. Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu
si nu se va atinge de diinsele munca.
2. Parutu-s-a in ochii celor nepriceputi ca dreptii
sunt morti cu desavarsire si iesirea lor din lume
e o mare'pedeapsda,
3. Si mergerea lor de la noi sfaramare, iar ei
sunt in pace.
4. Chiar daca in fata oamenilor au indurat
munci, nadejdea lor e plina de nemurire,
5. Si putin fiind pedepsiti, mare rasplata vor
primi, ca Dumnezeu i-a incercat pe dansii si i-a
aflat Lui-Si vrednici.
6. Ca aurul in topitoare, asa i-a lamurit, si ca pe
o jertfa de ardere intreaga, asa i-a primit.
7. Straluci-vor in ziua rasplatirii...
Iar daca sunt cate unii rai, fara leac si nu patesc nimic din necazur-rile
oamenilor, trebuie ca i-a lepadat Dumnezeu si-i lasa sa se
desavarseasca in rele, ca sa-si ia osanda vesnica,,
O alta taina a lui Dumnezeu e si aceasta: Nu pedepseste toats
rautatea tuturor, aici, si numaidecat; precum nici nu slaveste bunatatea
tuturor, aici, si numaidecat.Daca ar face asa" atunci si oamenii ar face
binele de frica; mantuirea ar fi de sila" iar nu o fapta a libertatii si a
dragostei. Apoi, daca repede ar pedepsi tot raul, Dumnezeu ar fi un
fricos, un neputincios, micit la o masura omeneasca sau cel mult ingereasca
si ne-ar da sa intelegem ca se teme de rau si-
si apara stapanirea,
- cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul ca ingaduie railor sa-si faca de
cap, Si-i lasa pe oameni neinfricati de pedeapsa naprasnica, ne
dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistita asupra raului, - atotputernicie,
sub ocrotirea careia, prin virtutea credintei, stam linistiti si
noi, primind palmele si scuiparile raului, ca pe niste marturii ale
neputintei aceluia, in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne
intareste cu linistea Sa.
Cu aceea ca nu pedepseste rautatea numaidecat, ii intinde ispita
puternica, sa se desavarseasca si ea, spre pedeapsa sigura in ziua
judecatii. Iar daca, totusi, uneori pedepseste naprasnic vreo faradelege,
o face ca sa mai puna frau rautatii intre oameni, si mai ales sa nu scada
in credinta incepatorii, si sa nu se piarda dintre oameni cunostinta
rasplatirii dupa fapte.
CARAREA IMPARATIEI -ARSENIE BOCA


Omul are valoare doar cat este aproape de Dumnezeu...
Cat nu,este asemenea unui animal..
Fiecare face ce vrea trupul sau..ca nici un suflet care este inchis intr un trup,nu vrea ce vrea trupul..
Iar dovada cea mai clara ca asa este,
este ca, atunci cand oamenii sunt loviti de necazuri il cauta pe Dumnezeu..
adica sufletul lor..

Cand oamenii vad ca nu au reusit sa obtina cu trupul ce au vrut,isi folosesc sufletul pe care l-au ignorat cu desavarsire pana atunci..