DESPRE DEMNITATE

Dragostea si ura sunt realitati. O dragoste
distrusa poate pricinui uneori chiar moartea. O dragoste reinviata e o
inviere. Daca am putea vedea firele, care ne leaga unii de altii, forma
oamenilor ar fi destul de ciudata. Unii oameni ar depasi cu putin
suprafata pielii lor, altii s-ar intinde pana la un depozit de banca, altii
pan la trupul oarecui, altii pana la carciuma, altii pana la avutie. Unii
ni s-ar parea cu niste maini intinse peste mari si tari, pana la familia
lor, pana la muntii si cerul tarii in care s-au nascut, la o ceata de
prieteni, la o casa veche. Conducatorii de neamuri, marii binefacatori,
sfintii, ar fi niste uriasi care-si intind multime de brate asupra unei tari,
a unui continent, sau a lumii intregi.



CARMA DIN ZARE
Oare de ce invinuieste Dumnezeu pe oameni de faptul ca nu se
mai naste dreptul printre dansii, si ca ei nu baga de seama? Raspunsul
e urmatorul: dreptii sunt uneltele lui Dumnezeu, prin care sfatuieste
neamurile si, prin rostul lor, face cu putinta milostivirea Sa peste
oameni; pe cand daca nu-i are, oamenii vor da peste urgia dreptatii
Sale, dupa faptele 1or. Familia, cu roadele ei impovarate de faradelegi,
Il aduce pe Dumnezeu la impas; drept aceea oamenii sunt trasi la
raspundere si se afla in aceeasi primejdie ca smochinul fara roada.
"Cautat-am printre ei, sa gasesc un om ca sa se
poarte cu dreptate inaintea fetei Mele pentru tara
aceasta, ca sa nu o pierd, si n-am gasit"
Primul drept, care a stat inaintea lui Dumnezeu pentru altii, a
fost Adam. Altul a fost Moise, care chiar a stramtorat pe Dumnezeu,
ca sa ierte norodul care facuse pacat mare, inchinandu-se la
vitelul de aur, zicand:
"Rogu-ma acum, de vrei sa le ierti pacatul acesta"
iarta-i; iar de nu, sterge-ma si pe mine din Cartea
Ta, in care m-ai scris !"
Si Dumnezeu asculta de om.
Alt drept Iisus Navi, urrmasul lui Moise, intrand in pamantul
fagaduintei, la o lupta cu Amoreii, s-a rugat sa stea soarele si s-a oprit
soarele, pana ce i-a facut Dumnezeu izbanda asupra vrajmasilor. "Si
n-a mai fost nici inainte, nici dupa aceea, o astfel de zi, in care
Domnul sa asculte asa glasul omului", marturiseste Scriptura.
De obicei oamenii starnesc cu faptele lor anumite furtuni
nevazute; acestea tot in capul lor se intorc, dar in chipul cel mai vazut
cu putinta. Dumnezeu, stiind de mai-nainte sfarsitul tuturora,
randuieste fiecaruia ispasiri in lumea aceasta.
"Dumnezeu este indelung rabdator si mult milostiv, dar
nepedepsit nimic nu lasa."


Iata ca pe locuitorii cu o viata stricata, cand ii sorteste
Dumnezeu pedepsirii, nu-i apara nici o granita si nici o arma, dar
pentru o viata curata ii apara Dumnezeu, cum nu-i apara nimic pe
lume. Neamurile au un destin ascuns in Dumnezeu. Cand isi urmeaza
destinul, au apararea lui Dumnezeu, cand il tradeaza sa se gateasca de
pedeapsa.


E drept, ca darea pe fata a faradelegilor e cea mai primejdioasa
predica dar si singura care mai poate ceva. Toti fug de metoda
aceasta. Chiar pentru castigul lui Dumnezeu, nu vor sa se primejduiasca
cu oamenii. N-au putere ! Oare de ce? Iata de ce:
"In proorocii lerusalimului vad grozavie:
acestia fac desfranare si umbla cu minciuni; ajuta
mainile facatorilor de rele, ca nimenea sa nu se
intoarca de la necredinta sa. De aceea asa zice
Domnul Savaot (numele Mesiei in V. T.) despre
prooroci: Iata ii voi hrani cu pelin si le voi da sa
bea apa cu fiere, caci de la proorocii Ierusalimului
s-a latit necredinta peste tot pamantul."
"Vai de parintii care pierd si imprastie oile
turmei Mele, zice Domnul !"


RASPUNZATORII
Faptul ca din partea Sa Dumnezeu a facut totul pentru om, pana
si jertfa Sa de pe cruce, dovedeste ca omul are un pret imens, necrezut
de mare. Omul are dimensiunile intentiei divine; centrul si sinteza
creatiunii Sale: lumea vazuta imbinata cu lumea nevazuta.
Iata de ce suntem datori a vietui potrivit acestei intentii divine;
adica sa fim deodata, si ca persoane vazute, si ca persoane nevazute;
caci omul are valoarea aratata de jertfa de pe cruce. Cand omul traieste
in adevarata lui valoare, e subiect de istorie, pe cand, daca renunta la
dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, in rind cu oricare
dintre obiecte; nu mai poarta un nume, ci poarta un numar.
Deci, ce poate sa insemneze coborarea omului la simpla valoare
economica, decat o degradare a lui in randul vitelor, care se vor
salbatici intreolalta si-si vor impinge conducatorii pana la marginile
nebuniei. Asta inseamna treaba unuia, care ar incovoia crinii in gunoi,
pretuind mai mult gunoiul, decat mirosul crinului.

din cartea CARAREA IMPARATIEI- ARSENIE BOCA