THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

sâmbătă, 28 iulie 2012

Isus ,Isus este cel mai frumos nume al cerurilor si al pamantului.Daca nu era Isus, pilonul care uneste cerul cu pamantul, nu ar fi existat
deloc. Isus este soarele dreptatii voastre.Fara Isus voi nu ati cunoaste dreptatea.Isus,Isus este unic,Isus este totul.Viata voastra intru
eternitate este nula fara Isus. Voi nu ati avea carma care sa va ghideze, sa va lumineze si sa va intareasca pe drumul anevoios si greu
al propriilor voastre cruci.Isus este perla lui Dumnezeu,Isus este diamantul slefuit de Dumnezeu pentru a crea viitoarele sale bijuterii,
care sunteti voi.Isus este frate,Isus este mama,Isus este tata,Isus este prieten,Isus este licarul unei lumini imperceptibile prin propriile
voastre simturi,Ascultati-l pe Isus si o sa va intalniti cu el in rai!
."Spiritul Ion,tatal meu..."
SIMONA POPESCU

Rabdarea este un har divin

Dintre multele virtuti cu care este inzestrat omul,rabdarea este una dintre cele mai importante dar si cel mai greu de obtinut.Mai ales in acest secol al vitezei,cand omul doreste daca s-ar putea, sa obtina intr-un an cat s-ar obtine poate intr-o viata.Dar nu este vorba numai despre a obtine bunuri materiale,ci si de a trai pur si simplu in viteza,ca intr-o centrifuga.Aceasta graba,nerabdare,insa,este daunatoare,nefasta.In acest iures,omul uita sa guste viata,uita sa vada pe cel care are nevoie de ajutor,uita sa iubeasca pur si simplu.Daca marile personalitati ale lumii acesteia nu ar fi avut rabdare,nu si-ar fi dus la bun sfarsit operele,care sa serveasca umanitatii intregi,daca marii oameni de spirit nu ar fi avut rabdare in cercetarea si aprofundarea scrierilor religioase,daca nu ar fi avut rabdarea sa mediteze la legile divine,sa se roage,noi astazi am fi fost lipsiti de diamante duhovnicesti,de binecuvantarile dumnezeiesti.Rabdarea insa,daca nu este o virtute innascuta,trebuie ceruta de la Dumnezeu.Fara rabdare,viata noastra ar fi fada si lipsita de culoare.Am alerga fara directie intr-o parte si alta,nestiind pe ce cale sa mergem.Am fi ca niste orbi in noapte.Rabdarea insa ne ajuta sa intelegem mai bine situatii de viata,sa intelegem menirea noastra si nu in ultimul rand ne ajuta sa capatam intelepciune dumnezeiasca.Rabdarea este asociata cu purtarea crucii si asumarea ei ca treapta a evolutiei noastre spirituale.Rabdarea este o virtute divina,care ne ajuta in procesul desavarsirii noastre.Cei mai multi dintre oameni nu au rabdare.Nu au rabdare sa obtina ceva,nu au rabdare sa asculte pe semenii lor,nu au rabdare sa citeasca o carte,nu au rabdare sa solutioneze pozitiv o problema de viata,sufleteasca,nu au rabdare sa-si poarte crucea,nu au rabdare ca Dumnezeu sa le raspunda rugaciunilor lor...Si se revolta atuci.Se revolta pe semenii lor,se revolta pe Dumnezeu insusi...Dar aceasta nerabdare nechibzuita,le grabeste sfarsitul vietii pamantene si le ingreuneaza drumul spre desavarsire.Cum e oare mai placut sufletului si chiar ochilor nostri?Sa vedem un om agitat mereu si schimbandu-se de la o zi la alta,sau un om calm,rabdator,care spera intr-o imbunatatire a vietii sale rugandu-se?Cei agitati sunt robii stresului,care este nociv si poate fi chiar fatal.Cei calmi si rabdatori,sunt linistiti launtric si echilibrati.Iar acest echilibru le este binefacator vietii.Cei care sunt agitati mereu,nu numai ca isi scurteaza cu buna stiinta viata,dar nici nu obtin obiectul dorintei lor.Pe cand cei rabdatori,intotdeauna obtin.Mai sunt si oameni care nu stiu ce sa faca cu viata lor.Sunt nehotarati,sunt intr-o letargie continua.Eu insa,sunt sigura ca si pt aceia are Dumnezeu ceva de facut.Aceia care nu fac nimic,deci nu sunt nici agitati,nici rabdatori,ci doar intr-o somnolenta existentiala,pot servi ca instrumente ale lui Dumnezeu pentru ca El sa-si arate pronia asupra oamenilor,bineinteles prin caile numai de El stiute.Insa rabdarea este cea mai placuta lui Dumnezeu.Cel ce staruieste in rabdare si rugaciune,va fi fericit in veci.Aveti deci rabdare si binefacerile lui Dumnezeu asupra voastra vor fi nebanuite si minunate.

SIMONA POPESCU

luni, 23 iulie 2012

Margaritare duhovnicesti

Am hotarat sa redau cuvinte din intelepciunea de origine divina a marilor nostri duhovnici.Cuvintele lor se aseamana cu niste margaritare,care stralucesc precum niste sori in intuneric.Cuvintele lor sunt neasemuite si vin direct de la Dumnezeu.Sunt cuvinte frumoase,datatoare de viata,faclii pentru sufletele noastre care orbecaie prin intunericul pacatelor.Si pentru ca parintele Arsenie Boca imi este atat de aproape sufletului si simt cuvintele lui pana in adancul sufletului,ii duc mai departe vorbele calde,vorbele divine,care au salvat multe suflete de la pieire....

 “Tu fa bine si asteapta raul. Binele ti-l va rasplati Dumnezeu. Daca oamenii, rudele ti-ar face bine, tie ce cruce ti-ar mai ramane? Deci roaga-te pentru cei ce te blesteama, fa bine celor ce-ti fac rau; celui ce-ti cere nedrept da-i tot ce-i trebuie lui din lacomie. Cu alte cuvinte, nu te impotrivi raului cand te asupreste cu nedreptate, ca sa nu calci legea iubirii de Dumnezeu si de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu sa ai grija sa nu zici rau absolut nimanui, indiferent ce nedreptate ti-ar face pentru ca iertandu-le toate, asa urmezi lui Iisus, asa tii impotriva firii sau mai bine zis mai presus de fire legea lui Dumnezeu – a iubirii. Cu toti sunt fiii lui Dumnezeu, chiar daca ei tagaduiesc asta, iar tu trebuie sa stii ca si ei au un suflet de mantuit.”(Arsenie Boca)

A ne ruga înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre,a-iexpune grijile noastre si a-I implora ajutorul.A ne înălţa spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omeneşti a tuturor atracţiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului şi a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu şi a nedărui Lui în întregime.A aduce lauda lui Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că toată fiinţa noastră este creată şi-I aparţineLui. Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui şi trebuie să ne îndeplinimmisiunea pe care ne-a încredinţat-o El. Orice alt scop am vrea să atingem în viaţa, în afara voinţeilui Dumnezeu nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creaţi cu un scop binedeterminat de Creatorul nostru şi El ne-a pus la dispoziţie toate mijloacele ca să-l atingem. Pentrumântuirea noastră El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viaţă şidescoperitor al voinţei Sale. A fugi şi a ne eschiva de la cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, în ceeace priveşte sensul si scopul nostru în viaţa şi a ne făuri unul personal după aprecierea noastră,înseamnă a ne condamna singuri la moarte veşnică. Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori ….să aducem cu laudele si mulţumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat pradă propriilor fantezii, conducându-ne in mod greşit, ci din contră ne-a arătat clar si precis calea de urmat prinlegile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca şi noi din carne si sânge siavând aceleaşi cerinţe ca ale noastre pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm.Cine îl are pe Iisus de model în toate acţiunile vietii lui, acela şi-a găsit sensul vietii şi pacea sufletului lui.Recunoştinţa noastră faţă de Creator trebuie să fie nesfârşită. Toate popoarele lumii, chiar şi cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, care este de fapt fondul oricărui cult religios.A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre.Acest corp care deşi este o capodoperă a Maestrului Creator, totuşi în urma neascultării faţă de1


voinţa Stăpânului şi-a pierdut starea de fericire veşnică în care a fost orânduit la început şi pe carealtfel ar fi putut să şi-o păstreze. Uneltirile diavoului însă l-au determinat să-şi satisfacă dorinţele şi poftele personale călcând voinţa si porunca Creatorului, aşa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca o moştenitoare credincioasă a primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat în lume moartea şi suferinţă. Corpul nostru se zbuciumă în zadar, căci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie să aibă loc.Ferice de cei ce-şi descoperă sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentă că în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această comoară ce nu va pieri odată cu trupul lor, ci din contra,întocmai ca un prizonier captat în lanţuri, e dornic de adevar şi de lumină, suspină după revenirea lui la prima stare de fericire si simte că aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie. Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a facut invocarea ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este singura noastra cale sigura de urmat sisingura consolare.Rugaciunea devine familiara si usor de facut atunci cand este zilnica, puterea obisnuintei ii dausurinta.Trebuie sa-L consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu El in mod sincer, farafalsitate si sa ascultam in tacere ceea ce El ne raspunde intotdeauna in constiinta noastra. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte in cererile noastre atunci cand venim la El sinceri si  deschisa, asa cum o doreste El.Ce ne cere Dumnezeu atunci cand ne rugam?O atentie interioara, ceea ce de fapt nu inseamna un efort eroic. Dumnezeu stie slabiciunile si neputintele noastre si nu ne cere imposibilul. El doreste numai ca atunci cand buzele noastre pronunta cuvinte de ruga, spiritul nostru sa se gandeasca la El, ca vocea noastra sa fie ecoul inimii noastre. Aceasta este o atentie pur spirituala atunci cand mintea, indiferent de cuvintele pronuntate,mediteaza asupra perfectiunii lui Dumnezeu.O atentie literala este aceea cand luam seama numai la cuvintele pronuntate si la intelesul lor strict.O atentie materiala este aceea cand punem pret pe felul pronuntarii cat mai corecte si care ne indeparteaza spiritul de Dumnezeu, legandu-l de impresiile materiale.Totusi, dupa sfaturile multor sfinti de seama, si aceasta rugaciune este placuta lui Dumnezeu, daca are la baza ei veneratia si intentia de lauda adusa Lui.De multe ori, atunci cand nu mai simtim o placere in rugaciune, cand mintea noastra nu se poate concentra suficient, cand atentia ne lipseste, cand ne intristam, cand ne deprimam si intrerupem rugaciunea sub motivul ca nu suntem destul de apti pentru ea, amanand-o pentru alta data si asteptand sa ne vina dorinta de rugaciune, savarsim o mare greseala.Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec alimaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu leacorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta  ca sa  le  aiba  si apoi sa-L  iubeasca   pe  Dumnezeu. Aceasta  dragoste  este  adevarata  renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea 
inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare turbura mintea / inima noastra,intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza..
 Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o mortificare, osuferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de valoare decat practica neincetata arugaciunii? Si fara a simti o sensibila consolare? Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se ruga fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva, chiar o repulsie pentru rugaciune!Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala si renuntarea la orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpului omenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este aceasta senzatie de abandonare   totala.

SIMONA POPESCU

duminică, 22 iulie 2012

Judecata oamenilor si judecata lui Dumnezeu

Cine este fara de pacat sa arunce primul piatra! Asa spunea Isus Hristos cand multimea furioasa voia sa o lapideze de Maria Magdalena..Constiinta i-a facut sa lase pietrele jos,rusinati..Nimeni din cei prezenti la acea scena,nu era curat in fata lui Dumnezeu,ca sa-si permita sa judece o fiinta pacatoasa ca si ei.Poate ca ei nu se faceau vinovati de pacatul preacurviei,dar se faceau vinovati de multe alte pacate grele si urate in fata lui Dumnezeu.Poate au facut rau semenilor,poate au nedreptatit pe cineva,poate au umblat cu vorbe cartitoare,poate au defaimat,poate au intors spatele unui semen aflat in suferinta...Multi asemenea celor de atunci,daca nu majoritatea,o fac si in zilele noastre.Judeca pe altii,judeca slabiciunile lor,neputintele lor,dar nu sunt in stare sa-si vada propriile lor pacate,propriile lor neputinte,propriile lor slabiciuni.E atat de usor sa judeci si sa faci rau unui om...E atat de usor sa arunci vorbe urate,jignitoare,defaimatoare,e atat de usor sa pui la zid un om...Dar e foarte greu sa te judeci pe tine insuti,sa te defaimezi pe tine,sa te pui la zid pentru pacatele tale...Cine va defaima pe altul ca sa se ridice pe sine insusi in fata oamenilor,este pe calea pierzaniei.Oamenii,niciodata nu vor fi de acord cu judecata ta,chiar daca aparentele spun altceva.Te vor condamna chiar daca in sinea lor.Insa cel mai important e sa nu ajungi sa fi judecat de Dumnezeu.Judecata oamenilor poate fi stramba,dar a lui Dumnezeu,niciodata.Daca pe oameni ii poti cumpara cu vorbe mieroase,pe Dumnezeu nu-L poti cumpara.Multi,ca sa obtina pe unii de partea lor,mai ales cand judeca pe cineva,le fac tot felul de complimente,ii ridica in slavi,le gadila orgoliul precum ca cel judecat nu se ridica la nivelul lor...Dar nu obtin nimic,recurgand la asemenea strategii.Cei fals apreciati,nu vor fi satisfacuti de laudele primite,iar cei care fals ii apreciaza,vor ramane rusinati.Pentru ca acele false laude nu le vor aduce vreun bine.Inainte de a arunca piatra asupra unui om,ar trebui sa ne analizam pe noi insine.Sa facem sapaturi in constiinta noastra si vom gasi destule care sa ne incrimineze.Si chiar de am fi drepti,cine suntem noi ca sa judecam pe altii?Vreau sa fac o demarcatie intre ce inseamna a judeca pe cineva si a face un repros cuiva.A judeca pe cineva inseamna a judeca faptele lui sau a le hiperboliza consecintele in sens negativ.A reprosa,inseamna a aduce la cunostiinta acuzatorului ca nu suntem gresiti si ca el se afla intr-o mare eroare.Am trait multe asemenea.Ca o fapta minora sa fie ridicata la rang de pacat grav.Deci s-a cautat a se supraevalua o greseala minora,dandu-i-se rang de greseala majora.Dar faptele acuzatorului,grave de altfel,sa fie reduse la niste banalitati.Acesta este un semn a slavei desarte.Cei acuzatori se transforma in Dumnezei pe pamant,permitandu-si sa pedepseasca cu de la sine putere pe cei considerati de ei vinovati.Dar daca Dumnezeu ar face la fel?Sa ne pedepseasca ori de cate ori pacatuim?Sa ne loveasca,sa ne judece ori de cate ori facem ceva rau,sa ne faca sa simtim fizic aceasta pedeapsa?Cum ar fi oare?Cum sa ne permitem noi sa ne erijam in Dumnezeu,sa judecam si sa pedepsim dupa judecata noastra?Dar oare este dreapta judecata noastra?Nicidecum.Tot ce facem noi este stramb.Daca suntem nedreptatiti sa nu ne razbunam noi,sau sa ne facem singuri dreptate,cu atat mai mult sa nu aplicam noi pedepse ca asa vrem noi.Mai ales daca stim ca cei asupriti de noi nu sunt vinovati.Pentru ca facand aceste lucruri,vom fi noi judecati si pedepsiti.Cine scoate sabia,de sabie va pieri!Nu scoateti sabia ci lasati-L pe Dumnezeu sa va faca dreptate.El este nepartinitor.Nu tine nici cu dreapta nici cu stanga.Iar judecata Lui este dreapta.Nu ca a noastra,care este condusa de orgolii si intunecata de propriile pacate.

SIMONA POPESCU

vineri, 20 iulie 2012

Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca



Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.


SIMONA POPESCU

miercuri, 18 iulie 2012

Arsenie Boca - Cuvinte vii

luni, 16 iulie 2012

Pacate sau greseli?

Am pacatuit sau am gresit?Este o intrebare pe care multi dintre oameni si-o pun....Oare pacatul este totuna cu greseala?Da.Pacatul este sinonim cu greseala.Cand minti,cand furi,cand vorbesti de rau pe cineva,cand nu faci un bine desi l-ai putea face,pacatuiesti.Tot ce este contrar legilor divine se numeste pacat.Unii oameni,cred ca nu au pacatuit ci doar gresit.In opinia lor,greseala le confera mai putina vinovatie decat pacatul.Unii oameni cred ca greseala nu este atat de condamnabila ca si pacatul.Cei care cred acest lucru,vad in greseala ceva obisnuit,banal si putin le pasa ce consecinte asupra lor sau altora are aceasta greseala.Neputand sa faca o paralela intre greseala si pacat,ei considera doar pacatul ceva foarte grav,condamnabil.Dar ei nu-si dau seama ca greseala este totuna cu pacatul.Multi spun:"Am gresit.iarta-ma!".Dar corect este a spune:"Am pacatuit.iarta-ma!".Cand gresesti de fapt pacatuiesti.Pentru ca gresind fata de aproapele,pacatuiesti in fata lui Dumnezeu.Dumnezeu considera pacat atunci cand faci un rau altuia,cand minti,cand nu iubesti,cand nu porti de grija parintilor,copiilor,sau celor aflati in suferinte si pe care i-ai putea ajuta.Ceea ce oamenii considera greseala,Dumnezeu considera pacat.O simpla ,banala minciuna,poate face un rau atat de mare,incat poate ucide.O simpla vorba,aparent banala,o vorba cu incarcatura negativa desigur,poate ucide.Iar moartea cuiva poate surveni datorita unei aparent banale minciuni,aparent banale vorbe aruncate fara discernamant.Desigur este aproape imposibil sa nu facem pacate,dar de aceea avem constiinta,care ne trage de guler si ne atentioneaza ca suntem pe un drum gresit.Iar Dumnezeu are propriile cai de a ne atentiona cand pacatuim.Pentru fiecare are o metoda personalizata,daca putem spune asa,cu scopul de a ne face sa constientizam ca pacatuim.Fiecare om este unic,traieste o viata unica,si ispaseste pacatele in mod unic si personal.Nici un destin nu seamana unul cu altul.Si nici pacatele unele cu altele.Un pacat savarsit de un om care nu a avut cunostinta ca fapta lui a fost un pacat,nu se poate compara cu un pacat savarsit de un altul care a stiu ca pacatuieste si totusi nu s a oprit inainte de a face raul.Un om fara discernamant nu se poate compara ca grad de vinovatie,cu altul avand discernamant.Nebanuite sunt caile Domnului...Ideal ar fi sa nu pacatuim.Dar cum nu se poate,macar sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute sa nu mai pacatuim.Sa ne traga de urechi cand pacatuim si sa acceptam ispasirea pacatelor ca pe o vindecare a sufletului si nu ca o pedeapsa.Este foarte important sa ne recunoastem pacatele si sa fim in stare sa ne cerem iertare celui caruia am gresit.Acest lucru ne usureaza foarte mult sufletul,iar Dumnezeu ne rasplateste smerenia de a ne cere iertare.Iertati-va unii altora pacatele facute cu voie sau fara de voie.Ca nimeni nu e mai presus de nimeni in fata lui Dumnezeu.Cand iertati si voua vi se iarta.Ce s-ar intampla daca si Dumnezeu ne-ar ierta selectiv?Dar nu.Dumnezeu ne iarta pe toti.Si ce de pacate facem noi...Multe si grele pacate.Cand ma gandesc la Isus Hristos...cat de greu ar fi trebuie sa-I fie sa ia asupra Lui toate pacatele lumii,daca nu L-ar fi ajutat Dumnezeu Tatal...Multi nu stiu cine este Dumnezeu.Il cred ca un personaj de basm,fictiv...Doamne,daca ati putea realiza cine este Dumnezeu....Nu ati mai pacatui.V-ar fi rusine de voi insiva inca din viata aceasta.Dar acolo?La judecata?Aici uitam de pacate si cate am facut sau vorbit...Dar acolo ne vor fi puse in fata ochilor si ne vom ingrozi de ce am putut face...Ne vom rusina si vom fi dezgustati de noi insine....Nu va doresc asa ceva.Nici eu nu fac exceptie.Sunt o pacatoasa ca si voi.Dar am constiinta care ma atentioneaza cand pacatuiesc si incerc sa nu mai fac....Si ma rog lui Dumnezeu sa ma ajute sa nu mai pacatuiesc...Ca greu si urat este pacatul....Asa sa va ajute si pe voi Dumnezeu Tatal,ca sa fiti fericiti si aici si in eternitate...

SIMONA POPESCU
17.07.2012
00:00am

sâmbătă, 14 iulie 2012

 
 
Din invataturile parintelui ARSENIE BOCA

La alta intensitate sa adancim "calea"

Prima conditie a urmarii Domnului nostru IIsus Hristos este lepadarea de sine.
El a fost ascultator pana la moarte si inca o moarte rusinoasa. Ascultator cu propria Lui viata, caci zice: "Pilda v-am dat voua, ca precum v-am facut eu voua si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre;ca jugul Meu este bun si sarcina Mea usoara." ( Matei,11, 29-30)
Fiindca Domnul:
-sarac a fost si n-a avut unde sa-Si plece capul
-fecioria desavarstita a avut-o,caci El nu a fost dupa oranduirea fireascasi aceasta se vede cand Maria Magdalena, venind cu ganduri de ispitire, nu s-a putut apropia de El pana ce nu au parasit-o cei 7 diavoli-patimi de capetenie
-ascultator pana la moarte a fost si inca moarte pe cruce;daca rugaciunea ,postul, iubirea de vrajmasi sunt porunci cunoscute, moartea ( acceptata din ascultare)e o porunca mai putin popularizata printre oameni. Dar oamenii ce fac?Isi apara viata aceasta si cu dintii, isi apara sinele, isi apara egoismul lor si astfel isi incurca mersul lor duhovnicesc catre mantuire.
In mintea omului se da lupta intre Dumnezeu si diavol.
Dumnezeu se ascunde in poruncile Sale, dar diavolulil impiedica pe om in a implini voia lui Dumnezeu, din porunci. Caci zice scriptura: " Oricine va voi sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa in toate zilele si sa-mi urmeze Mie". ( Luca, 9,23)

Crucea e pomenita aici ca nivel de lepadare de sine, lepadare de viata asta, adica este porunca de a muri in fiecare zi, si Domnul Hristos o avea. Dovada este rugaciunea din Ghetsimani. Mantuitorul lupta cu sinele omenesc: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta;insanu precum voiesc Eu, ci precum voiesti Tu (Matei 26,39) si adauga: "Dar pentru ceasul acesta am venit (Ioan12, 27), al jertfei, al mortii...
Porunca iubirii: Sa nu-ti ingadui nici o judecata, nici o separare de frate, ci roaga-te pentru cel ce te-a nedreptatit.
Satana lupta sub toate formele sa strice aceste fagaduinte, aceste voturi, sa te incalceasca aruncandu-te in judecarea altora,, in carteli si nemultumiri.
Pe orice ascultare ai avea, vine diavolul si-ti insurubeaza si ideia lui si modifica scopul ascultarii, cala vremea platii sa poata zice: " Doamne, si de mine a ascultat!"
Aceasta e radacina vrajbei intre tine si fratele tau.
In psalm spune:
" Ce este mai bun si ce este mai frumos, decat numai a locui fratii in unire?" ( Ps132.1)

Ce spun marii parinti? De cate ori lovesti in cineva,fie si cu vorba, de cate ori judeci pe un frate, sa stii ca nu te poti ruga. rugaciunea ta nu e primita, nu e ascultata de Dmnezeu, ci e lepadata.
Ori de cate ori calci voia lui Dumnezeu, la sfatul ispititorului,, te izolezi de fratele tau, te dezbini si atunci puterea diavolului creste asupra ta si, fara sa-ti dai seama, ajungi pe dinafara de cale.
La unificare se ajunge numai prin desavarsita lepadare lepadare de sine, prin marturisirea sincera si amanuntita a tuturor pacatelor si patimilor sirenuntarea definitiva la ele, prin ascultare, smerenie si dragoste.
 
 1. Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare Sfant fata de Dumnezeu.
2. Cat asculti de Dumnezeu atat asculta si el de tine!
3. Pacatele se inregistreaza in codul genetic al fiecaruia.
4. Dumnezeu nu uita de om asa cum uita omul de Dumnezeu.
5. Cel mai frumos dar pe care il putem face lui Dumnezeu e sa ne daruim Lui pe noi insine, pe viata.
6. Cred ca cea mai deformata fiinta in capul unui om este Dumnezeu.
7. Nu da cu bata in viespile sectare.
8. Marturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul invierii oamenilor intru Sfinti.
9. Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
10. Dumnezeu coboara intre oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
11. De carma mintii atarna incotro pornim si unde ajungem.
12. Sa-ti feresti capul de frig si de prostie.
13. Aceasta este ratiunea ascunsa a Providentei: toata lumea este ispitita sa se ciocneasca de Iisus.
14. Iertand, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecata.
15. Adevarul etse fiinta vie.
16. Cel mai greu pacat, vesnic fara de iertare, este starea omului impotriva adevarului.
17. Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentala a fiintei umane.
18. Iisus a tamaduit orbirea ochilor, dar n-a putut tamadui orbirea rautatii. Orbia rautatii nu are leac dar are pedeapsa.
19. Din cauza avorturilor romanilor ne vor stapani tiganii.
20. Nu suntem din maimuta, dar mergem cu pasi repezi spre ea.
21. Doar Sfanta Liturghie mai tine lumea.
22. Chinurile cele de pe urma, cele de la Antihrist, in care va lucra toata puterea Satanei, vor intrece toate prigoanele cate s-au intetit asupra crestinilor, de la inceput pana in zilele acestea.
23. Sa ne ingrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfarsit.
24. Crestinismul nu e numai o afacere de Duminica, ci e o stradanie de toate zilele.
25. Insusirile copilului atarna de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternitatii la femeie.
26. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului.
27. Invierea este noul stalp de foc, care conduce de doua mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este facut destinul care ne atrage Acasa.
28. Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi in cumpana cu slava noastra viitoare.
29. Credinciosul in Dumnezeu depseste limitele omului.
30. Mai bine o rugaciune pentru cel care injura decat observatie.
31. Nu-l judeca pe cersetor ca fumeaza.
32. Sfarsitul betivului este sau in sant sau la casa de nebuni; iar sufletul ii este in iad inca de aici.
33. Nu sunteti si voi cautand pe Iisus?
34. Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-L stiti pe El!
35. Si pana nu-L gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau, nici sensul lumii. 
 
(Din invataturile parintelui Arsenie Boca -Margaritare duhovnicesti )

SIMONA POPESCU
 

luni, 9 iulie 2012

53 Do you remember who you are? powerful orchestral music by Paul Collier

37 The more you attack, the stronger I become. Music by Paul Collier

A deeply emotional instrumental by Paul Collier - Always watching over y...