SOCOTELILE INTELEPCIUNII CU MOARTEA
Cand nu mai raspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu,
dau de asprimea dreptatii Sale, cand, spre pedepsirea rautatii, ingaduie
razboaiele. Atunci viata oricui se afla in primejdie de moarte, si
a celor de acasa si a celor de pe fronturi.
Sa cercetam, intre marginile ingaduite, pricina aceasta, a razboaielor,
care pe multi ii spala de faradelegi in siroaie de lacrimi. Luam ca
gand de ajutor in darea raspunsului vointa lui Dumnezeu, care urmareste
ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vie.
Drept aceea Dumnezeu, cel milostiv intru dreptati, pe cei nebagatori in
seama sau protivnici - dar totusi oameni cumsecade - abia cu ajutorul
primejdiei ii indupleca sa vrea si ei ce vrea Dumnezeu, adica mantuirea,
singurul lucru cu adevarat de trebuinta.
Obisnuit, lumea crede ca mor in razboaie cei rai si scapa cei
buni. Este si nu este asa, pentru ca numai singur Dumnezeu stie si tine
socoteala fiecaruia. Unul din sfinti a zis: "Caprele eu sunt; iar oile
Dumnezeu le stie". Pe urma numai singur Dumnezeu stie - si precum
stie si face - daca pentru cineva e mai de folos viata, sau mai mult ii
foloseste mutarea din viata aceasta. Apoi Dumnezeu, in atotputernicia
Sa, foloseste $i pe cei rai, pe necredinciosi, pe cei fara nici un
Dumnezeu, ba chiar si pe draci, ca printr-insii sa aduca la mantuire pe
cei de mantuit.
Asa bunaoara cineva, incarcat de pacate, curn l-au povatuit cei
trei "prieteni" ai sai, ajunge la stramtoare si nevoie mare. Necazurile ii
mai topesc trupul, ii mai subtiaza mintea si asa gaseste pe Dumnezeu,
ca pe singura scapare a sa din primejdie. Acum I se roaga pentru prima
data si poate ca niciodata. Deci, cu prilejul tarcoalelor mortii in jurul
vietii sale, Dumnezeu in atotstiinta Sa, vazandu-l ca s-a indreptat pe
calea buna pentru toate zilele lui pe care le-ar mai avea - daca ar fi
cuminte - in chip nevazut si minunat il scapa de moarte sigura. Daca
insa il stie, ca mai tarziu va avea o pocainta si mai buna, il va mai ingadui
printre mai multe si mai grele primejdii, scapandu-l din fiecare,
caci necazurile spala petele pacatelor de pe haina noastra nevazuta,si
mai tarziu il scoate din topitoarea suferinfelor, fie spre viata cea fara de
trup, fie intorcandu-l spre viata pamanteasca, ca pe un inteleptit.
Pe cei ce insa n-au statornicie in bine, ci iarasi s-ar intoarce la
rele, uitand fagaduinta ce au facut-o la stramtoare, pe unii ii scoate din
viata cea desarta, atunci cand dupa stiinta lui Dumnezeu, au ajuns la
cea mai buna pocainta din viata lor, ca in aceea sa se socoteasca in
vecii fara de sfarsit. Acestia asa-s mai de castig pentru mantuire,
primindu-i Dumnezeu cu cat de cata pocainta.
Pe cei ce trecuti prin suferinfe au castigat intarire si statornicie
spre bine si printr-insii stie Dumnezeu ca ar dobdndi mantuire si altii,
pe acestia ii scapa si-i intoarce iar acasa. De cumva iarasi se dedau
stricaciunii si ingramadirii de pacate, iarasi ii cheama la scoala. Si asa
face de cate ori trebuie si cu toti cati trebuie.
Cu cei rai si, dupa stiinta lui Dumnezeu fara intoarcere, printre
alte nestiute taine, are si aceste doua socoteli: sau ii pierde in graba, in
chip naprasnic, ca sI nu-si mai inmulteasca relele si asa, mai usor sa se
osandeasca; sau ca, prin rautatea lor, vrea sa rasplateasca, sa ispaseasca"
sa intoarca, sau sa mantuiasca pe unii din cei de acasa, mai zabavnici
la pocainta, sau indaratnici la sfatul si rugamintea celor buni.
Iar pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui Dumnezeu,
ii scoate din viata cea desarta" fie stiindu-i ca ar avea sa cada mai
tarziu, tinzdndu-si la faradelegi mainile lor, ingreunandu-si astfel sau
chiar pierzandu-si mantuirea si chemandu-i de aceea mai devreme,
pana nu se schimba in rautate nerautatea lor; fie ca placuti fiind lui Dumnezeu,
i-a pus la incercare si i-a aflat Lui-si vrednici, precum scrie:
inlelepciune 3:
1. Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu
si nu se va atinge de diinsele munca.
2. Parutu-s-a in ochii celor nepriceputi ca dreptii
sunt morti cu desavarsire si iesirea lor din lume
e o mare'pedeapsda,
3. Si mergerea lor de la noi sfaramare, iar ei
sunt in pace.
4. Chiar daca in fata oamenilor au indurat
munci, nadejdea lor e plina de nemurire,
5. Si putin fiind pedepsiti, mare rasplata vor
primi, ca Dumnezeu i-a incercat pe dansii si i-a
aflat Lui-Si vrednici.
6. Ca aurul in topitoare, asa i-a lamurit, si ca pe
o jertfa de ardere intreaga, asa i-a primit.
7. Straluci-vor in ziua rasplatirii...
Iar daca sunt cate unii rai, fara leac si nu patesc nimic din necazur-rile
oamenilor, trebuie ca i-a lepadat Dumnezeu si-i lasa sa se
desavarseasca in rele, ca sa-si ia osanda vesnica,,
O alta taina a lui Dumnezeu e si aceasta: Nu pedepseste toats
rautatea tuturor, aici, si numaidecat; precum nici nu slaveste bunatatea
tuturor, aici, si numaidecat.Daca ar face asa" atunci si oamenii ar face
binele de frica; mantuirea ar fi de sila" iar nu o fapta a libertatii si a
dragostei. Apoi, daca repede ar pedepsi tot raul, Dumnezeu ar fi un
fricos, un neputincios, micit la o masura omeneasca sau cel mult ingereasca
si ne-ar da sa intelegem ca se teme de rau si-
si apara stapanirea,
- cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul ca ingaduie railor sa-si faca de
cap, Si-i lasa pe oameni neinfricati de pedeapsa naprasnica, ne
dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistita asupra raului, - atotputernicie,
sub ocrotirea careia, prin virtutea credintei, stam linistiti si
noi, primind palmele si scuiparile raului, ca pe niste marturii ale
neputintei aceluia, in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne
intareste cu linistea Sa.
Cu aceea ca nu pedepseste rautatea numaidecat, ii intinde ispita
puternica, sa se desavarseasca si ea, spre pedeapsa sigura in ziua
judecatii. Iar daca, totusi, uneori pedepseste naprasnic vreo faradelege,
o face ca sa mai puna frau rautatii intre oameni, si mai ales sa nu scada
in credinta incepatorii, si sa nu se piarda dintre oameni cunostinta
rasplatirii dupa fapte.
CARAREA IMPARATIEI -ARSENIE BOCA
Cand nu mai raspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu,
dau de asprimea dreptatii Sale, cand, spre pedepsirea rautatii, ingaduie
razboaiele. Atunci viata oricui se afla in primejdie de moarte, si
a celor de acasa si a celor de pe fronturi.
Sa cercetam, intre marginile ingaduite, pricina aceasta, a razboaielor,
care pe multi ii spala de faradelegi in siroaie de lacrimi. Luam ca
gand de ajutor in darea raspunsului vointa lui Dumnezeu, care urmareste
ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vie.
Drept aceea Dumnezeu, cel milostiv intru dreptati, pe cei nebagatori in
seama sau protivnici - dar totusi oameni cumsecade - abia cu ajutorul
primejdiei ii indupleca sa vrea si ei ce vrea Dumnezeu, adica mantuirea,
singurul lucru cu adevarat de trebuinta.
Obisnuit, lumea crede ca mor in razboaie cei rai si scapa cei
buni. Este si nu este asa, pentru ca numai singur Dumnezeu stie si tine
socoteala fiecaruia. Unul din sfinti a zis: "Caprele eu sunt; iar oile
Dumnezeu le stie". Pe urma numai singur Dumnezeu stie - si precum
stie si face - daca pentru cineva e mai de folos viata, sau mai mult ii
foloseste mutarea din viata aceasta. Apoi Dumnezeu, in atotputernicia
Sa, foloseste $i pe cei rai, pe necredinciosi, pe cei fara nici un
Dumnezeu, ba chiar si pe draci, ca printr-insii sa aduca la mantuire pe
cei de mantuit.
Asa bunaoara cineva, incarcat de pacate, curn l-au povatuit cei
trei "prieteni" ai sai, ajunge la stramtoare si nevoie mare. Necazurile ii
mai topesc trupul, ii mai subtiaza mintea si asa gaseste pe Dumnezeu,
ca pe singura scapare a sa din primejdie. Acum I se roaga pentru prima
data si poate ca niciodata. Deci, cu prilejul tarcoalelor mortii in jurul
vietii sale, Dumnezeu in atotstiinta Sa, vazandu-l ca s-a indreptat pe
calea buna pentru toate zilele lui pe care le-ar mai avea - daca ar fi
cuminte - in chip nevazut si minunat il scapa de moarte sigura. Daca
insa il stie, ca mai tarziu va avea o pocainta si mai buna, il va mai ingadui
printre mai multe si mai grele primejdii, scapandu-l din fiecare,
caci necazurile spala petele pacatelor de pe haina noastra nevazuta,si
mai tarziu il scoate din topitoarea suferinfelor, fie spre viata cea fara de
trup, fie intorcandu-l spre viata pamanteasca, ca pe un inteleptit.
Pe cei ce insa n-au statornicie in bine, ci iarasi s-ar intoarce la
rele, uitand fagaduinta ce au facut-o la stramtoare, pe unii ii scoate din
viata cea desarta, atunci cand dupa stiinta lui Dumnezeu, au ajuns la
cea mai buna pocainta din viata lor, ca in aceea sa se socoteasca in
vecii fara de sfarsit. Acestia asa-s mai de castig pentru mantuire,
primindu-i Dumnezeu cu cat de cata pocainta.
Pe cei ce trecuti prin suferinfe au castigat intarire si statornicie
spre bine si printr-insii stie Dumnezeu ca ar dobdndi mantuire si altii,
pe acestia ii scapa si-i intoarce iar acasa. De cumva iarasi se dedau
stricaciunii si ingramadirii de pacate, iarasi ii cheama la scoala. Si asa
face de cate ori trebuie si cu toti cati trebuie.
Cu cei rai si, dupa stiinta lui Dumnezeu fara intoarcere, printre
alte nestiute taine, are si aceste doua socoteli: sau ii pierde in graba, in
chip naprasnic, ca sI nu-si mai inmulteasca relele si asa, mai usor sa se
osandeasca; sau ca, prin rautatea lor, vrea sa rasplateasca, sa ispaseasca"
sa intoarca, sau sa mantuiasca pe unii din cei de acasa, mai zabavnici
la pocainta, sau indaratnici la sfatul si rugamintea celor buni.
Iar pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui Dumnezeu,
ii scoate din viata cea desarta" fie stiindu-i ca ar avea sa cada mai
tarziu, tinzdndu-si la faradelegi mainile lor, ingreunandu-si astfel sau
chiar pierzandu-si mantuirea si chemandu-i de aceea mai devreme,
pana nu se schimba in rautate nerautatea lor; fie ca placuti fiind lui Dumnezeu,
i-a pus la incercare si i-a aflat Lui-si vrednici, precum scrie:
inlelepciune 3:
1. Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu
si nu se va atinge de diinsele munca.
2. Parutu-s-a in ochii celor nepriceputi ca dreptii
sunt morti cu desavarsire si iesirea lor din lume
e o mare'pedeapsda,
3. Si mergerea lor de la noi sfaramare, iar ei
sunt in pace.
4. Chiar daca in fata oamenilor au indurat
munci, nadejdea lor e plina de nemurire,
5. Si putin fiind pedepsiti, mare rasplata vor
primi, ca Dumnezeu i-a incercat pe dansii si i-a
aflat Lui-Si vrednici.
6. Ca aurul in topitoare, asa i-a lamurit, si ca pe
o jertfa de ardere intreaga, asa i-a primit.
7. Straluci-vor in ziua rasplatirii...
Iar daca sunt cate unii rai, fara leac si nu patesc nimic din necazur-rile
oamenilor, trebuie ca i-a lepadat Dumnezeu si-i lasa sa se
desavarseasca in rele, ca sa-si ia osanda vesnica,,
O alta taina a lui Dumnezeu e si aceasta: Nu pedepseste toats
rautatea tuturor, aici, si numaidecat; precum nici nu slaveste bunatatea
tuturor, aici, si numaidecat.Daca ar face asa" atunci si oamenii ar face
binele de frica; mantuirea ar fi de sila" iar nu o fapta a libertatii si a
dragostei. Apoi, daca repede ar pedepsi tot raul, Dumnezeu ar fi un
fricos, un neputincios, micit la o masura omeneasca sau cel mult ingereasca
si ne-ar da sa intelegem ca se teme de rau si-
si apara stapanirea,
- cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul ca ingaduie railor sa-si faca de
cap, Si-i lasa pe oameni neinfricati de pedeapsa naprasnica, ne
dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistita asupra raului, - atotputernicie,
sub ocrotirea careia, prin virtutea credintei, stam linistiti si
noi, primind palmele si scuiparile raului, ca pe niste marturii ale
neputintei aceluia, in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne
intareste cu linistea Sa.
Cu aceea ca nu pedepseste rautatea numaidecat, ii intinde ispita
puternica, sa se desavarseasca si ea, spre pedeapsa sigura in ziua
judecatii. Iar daca, totusi, uneori pedepseste naprasnic vreo faradelege,
o face ca sa mai puna frau rautatii intre oameni, si mai ales sa nu scada
in credinta incepatorii, si sa nu se piarda dintre oameni cunostinta
rasplatirii dupa fapte.
CARAREA IMPARATIEI -ARSENIE BOCA
Comentarii
Trimiteți un comentariu