IERTAREA

Iertarea este actul prin care anulam efectul produs de comportmanentul unei persoane asupra noastra,efect negativ
de altfel.Anularea acestui efect are ca urmare eliberarea noastra de tensiunile provocate de acea actiune sau fapta
si totodata usurarea constiintei celui care a savarsit greseala.Acest lucru se intampla pentru ca cel care a savarsit
greseala o constientizeaza mai intai subtil,apoi cu intreaga fiinta si este cuprins de remuscari.De la remuscari pana
la a incerca sa repare raul facut, nu este decat un pas.Iertarea este o dovada de iubire,de fapt una dintre cele mai
relevante dovezi de iubire.Daca nu iubesti,nici nu poti ierta.Iertarea este un element esential in evolutia noastra
spirituala.Evolutia spirituala inseamna trecerea prin diferite trepte de constiinta,din ce in ce mai ridicate decat
precedentele,pana la desavarsire.Iertarea are un rol esential in acest proces pentru ca ajuta la obtinerea unei stari
de constiinta superioara atat pentru cel care iarta cat si pentru cel care este iertat.Cel care iarta isi desavarseste
iubirea,iar cel iertat constientizeaza pacatul si nu-l mai repeta.Iertarea se poate exprima ca fiind o unda de iubire
trimisa spre cel care este lipsit de iubire.Spun acest lucru pentru ca cel care pacatuieste fata de alta fiinta,nu ar
fi putut face acest lucru decat daca nu a iubit,sau nu a iubit destul.Deci prin iertare se face de fapt un transfer
de iubire intre cele doua fiinte sau mai multe.Iertarea nu inseamna doar o simpla rostire "te iert!",ci este cu mult mai
mult.Inseamna a sterge cu buretele acea fapta ca si cand nu s-ar fi savarsit vreodata.Asa cum si Dumnezeu ne iarta.
Iertarea nu poate fi decat totala.Altfel nu este iertare ci doar o intelegere.Dar ce facem cand persoana continua sa
greseasca fata de noi in ciuda faptului ca am iertat-o de fiecare data?Nimic altceva decat sa iertam la nesfarsit.Aceasta
ne aduce o liniste sufleteasca noua in primul rand iar persoanei gresite fata de noi,o noua mustrare de constiinta care
o va face in final sa nu mai greseasca.Mustrarea de constiinta este de fapt o suferinta sufleteasca care chinuie fiinta
care o are.Nimeni nu vrea sa sufere la infinit si in consecinta nu va mai vrea sa pacatuiasca.Esential este insa ca
persoana care greseste sa stie ca a fost iertata cu adevarat.Altfel nu va putea evolua spiritual.Toate golurile existentei
noastre pot fi umplute numai cu iubire si prin iubire.Atingerea treptei iubirii desavarsite este punctul terminus al
calatoriei noastre spirituale.Pana acolo insa trecem prin focuri purificatoare dar datatoare de sanatate spirituala.
Nimeni nu se poate sustrage acestei purificari,nici un pamantean.Dar Dumnezeu ne da putere sa ducem luptele vietii noastre.
Dumnezeu lucreaza prin oameni.Ne scoate in cale oameni care ne ajuta sa evoluam,sa ne desavarsim.Uneste oamenii in asa fel
incat fiecare sa-i dea celuilalt ce-i lipseste.Daca noi singuri nu suntem capabili sa evoluam,atunci evoluam cu ajutorul
altora.Iar iertarea trebuie sa apartina macar unuia din cei doi.Daca nici unul nici altul nu iarta,nu vor evolua si atunci
drumurile lor spre evolutie se despart si vor cauta involuntar sau inconstient poate, pe altcineva care sa fie capabil sa
ierte.De fapt sufletul tanjeste dupa iertare,nu trupul.Si sufletul cauta acel suflet care sa-i poata darui iertarea atunci
cand are nevoie de ea.Iertati-va intre voi si nu tineti minte pacatul sau greseala.Pentru ca si voi gresiti la randul vostru
si veti avea nevoie la randul vostru de iertare.Dar iertati din iubire si nu din obligatie.Pentru ca cel iertat sa simta ca
este iubit.Daca nu simte,iertarea nu a avut loc.Iertarea este un act de noblete sufleteasca,de iubire profunda,divina.
Iubiti si iertati totodata.Asa cum spune si Isus,mantuitorul nostru sa ne iertam unii altora greselile daca vrem ca Dumnezeu
sa ne ierte si noua greselile.
　
SIMONA POPESCU
Tuesday, July 19, 2011

Constientizarea si asumarea faptelor noastre

In calatoria pe acest pamant, numita viata,alegem singuri modul in care traim si ne este dat sa traim consecintele
faptelor noastre.Indiferent de calea pe care o alegem nu ne vom putea sustrage consecintelor,fie ca sunt pozitive
sau negative.Ideal ar fi ca toate consecintele sa fie pozitive.Dar acest ideal nu poate fi atins atat de usor,pentru
ca materia din noi predomina in detrimentul spiritului.Daca facem o fapta buna,facem si zece rele astfel incat cele
rele anuleaza efectul spiritual al faptei bune,sau il diminueaza foarte mult.Acest lucru intarzie evolutia noastra
spirituala care nu inseamna decat accesul la fericire,atat in viata pamanteana cat si in lumea spiritelor.Ni s-au dat
atatea daruri inestimabile si nu stim ce sa facem cu ele,sau le ignoram importanta in viata noastra.Noi suntem creaturi
perfecte.Suntem inzestrati cu absolut tot ce ne trebuie din punct de vedere fizic,intelectual si spiritual.Suntem templul
lui Dumnezeu.Dar pretuim oare acest templu sfant?In noi si in oricare semen de-al nostru trebuie sa vedem templul lui
Dumnezeu.Daca ajungem sa constientizam asta atunci vom cunoaste fericirea.Se tot vorbeste despre iubire,despre credinta,
despre cele sfinte ale lui Dumnezeu.Cati dintre noi suntem cinstiti fata de noi insine si cati dintre noi farisei?
Fariseismul este de fapt cauza efectelor negative ale faptelor noastre si care se rasfrange tot asupra noastra.Se spune
asa:"Purtati-va cu semenii vostrii asa cum vreti sa se poarte cu voi"sau "Cu ce moneda veti plati asa vi se va plati".
Cu fiecare fapta buna ne atragem ceva pozitiv in viata,iar fiecare fapta rea atrage consecinte nefaste.Dar chiar daca
gresim este foarte important sa constientizam acest lucru.Primul pas catre evolutia noastra spirituala si deci spre
fericire,este constientizarea greselii si asumarea ei.Asumarea inseamna a realiza ca vom suporta fie ca vrem sau nu,
consecintele faptelor noastre.Odata aceste doua lucruri indeplinite,constientizarea si asumarea cosecintelor faptelor,
am facut deja un salt in evolutia noastra spirituala.Daca vom repeta aceste greseli,vom suporta de fiecare data consecintele
pana cand nu vom mai suporta efectele lor si nu le vom mai face.Greseala este cauza iar consecinta este efectul.Nimeni
nu se poate sustrage.Dar si fapta buna este la fel o cauza care are o consecinta.Depinde doar de noi ce fel de consecinte
alegem sa suportam.Indiferent daca savarsim greseli impotriva noastra sau altora,consecintele se vor rasfrange numai
si numai asupra noastra.Daca in plan fizic poate suferi si fiinta asupra careia savarsim greseala,in plan spiritual,
vom fi singurii care vor suferi consecintele.Dar consecintele in plan spiritual au efecte asupra noastra si in planul
fizic.Consecintele in plan fizic se resimt in degradarea starii de sanatate.Asa ca daca vrem sa fim sanatosi fizic,trebuie
in primul rand sa fim sanatosi spiritual,sufletesc.Sa nu facem rau,sa nu dorim raul cuiva,sa nu-i aducem atingere integritatii
fizice si morale.Pentru ca tot ce facem rau altuia de fapt noua ne facem.Dumnezeu ne-a facut cunoscut cuvantul sau.De ce
credeti oare?Pentru El insusi?Nu.Ci pentru binele nostru.Pentru fericirea noastra atat cat suntem aici intrupati,cat si
in viata eterna.Din prea multa Sa iubire.Daca doar ne-ar fi creat si nu I-ar fi pasat de noi,de suferintele noastre,
ne-ar fi lasat fara cuvantul Sau.Dar este deja un nonsens.Nu ne-a creat sa suferim, ci sa fim fericiti.Daca suferim,este
numai din vina noastra,pentru ca nu respectam sau nu luam in serios mai bine zis,faptul ca legile divine exista si se aplica
fara abatere in viata noastra.Insasi legea cauzei si efectului este o lege divina.Legea exista si se aplica la fel ca orice
lege pamanteana.Si asa cum legile pamantene sunt puse in aplicare de judecatorii pamanteni care o valideaza,tot asa
si legile divine sunt puse in aplicare de judecatorul suprem al intregii creatii, Dumnezeu.Dumnezeu este stapanul universului,
este iubirea insasi,este bunatatea absoluta dar si dreptatea absoluta.Dumnezeu nu ne vrea decat binele si trebuie sa avem
incredere in El si in legile sale,iar noi trebuie sa fim demni sa intelegem iubirea Sa si sa iubim asemenea Lui.

SIMONA POPESCU
Saturday, July 16, 2011

IUBIREA

Iubirea este principiul care sta la baza tuturor cate exista,este esenta vietii,este totul.Iubirea este cel mai de
pret dar care ni s-a dat.Daruim iubire si vrem iubire.Sau credem ca daruim iubire dar vrem iubire.Dar putem oare
sa daruim si in acelasi timp sa recunoastem iubirea?Multi confunda iubirea cu orice alt sentiment.Cu admiratia,cu
placerile carnale,cu tot ce e legat de partea materiala a vietii.Cu alte cuvinte conditioneaza iubirea de satisfacerea
uneia sau alteia din aceste dorinte.Si de aceea nici nu pot recunoaste iubirea cand aceasta le este revelata.Cei mai
multi nu pot recunoaste nici macar iubirea lui Dumnezeu,care este exprimata in insusi faptul ca traim,ca ne bucuram
de lumina soarelui si de stralucirea stelelor.Nu putem recunoaste iubirea lui Isus care si-a sacrificat viata din iubire
pentru noi.Nu putem recunoaste pentru ca de fapt nu iubim.Daca am iubi asa cum ne iubeste Dumnezeu pe noi,fara nici o
conditie,am trai raiul pa pamant.Neiubind pe aproapele nu-l iubim pe Dumnezeu de fapt.Iubind conditionat,il iubim pe
Dumnezeu conditionat.Adica il iubim doar daca ne satisface dorintele.E greu veti spune sa iubim asemenea lui Dumnezeu.
Dar nu este deloc greu.Prima porunca a fost aceea a iubirii.Isus ne-a spus "Iubiti-va unii pe altii,asa cum va iubeste
Tatal meu pe voi".Adica pur si neconditionat.Cine nu iubeste asemenea lui Dumnezeu nu iubeste deloc.Iubirea conditionata
nu se mai numeste iubire ci un schimb de servicii."Iubesc numai daca.."Cine gandeste asa nu poate avea parte de iubire
si nici nu va putea recunoaste iubirea lui Dumnezeu.Iubirea lui Dumnezeu ne poate fi revelata in multe chipuri.Asa
cum am mai spus in primul rand prin simplul fapt ca ne trezim in fiecare dimineata si vedem rasaritul soarelui.Dar mai
este revelata si prin semenii nostrii,sau printr-un iubit,iubita,prin parintii nostrii pamantesti,prin parintii nostrii
spirituali si chiar printr-un banal cersetor.Daca am reusi sa iubim pe cei de langa noi ca pe Dumnezeu,am cunoaste
fericirea deplina."Cel care iubeste este in Dumnezeu si Dumnezeu este in el!"Daca iubire nu avem, nu-l avem nici pe
Dumnezeu in noi.Si Dumnezeu nu este in noi.Ce inseamna a iubi asemenea lui Dumnezeu?Inseamna a nu dori raul cuiva,a nu
pricinui rau cuiva,a asculta unii de altii,a ne respecta unii pe altii,a ne ajuta unii pe altii,a fi alaturi unii de altii
oricand si neconditionat,a ne pasa unii de altii,a manifesta compasiune fata de cei batuti de soarta,a nu ramane surzi
si orbi la suferintele altora daca ne ies in cale.Cu alte cuvinte sa ne purtam cu altii asa cum am vrea sa se poarte
altii cu noi.Daca am face toate aceste lucruri am cunoaste fericirea aici pe pamant.Iar daca nu le putem face pe toate
sa cerem lui Dumnezeu sa ne dea puterea sa le facem.Doar vointa ne trebuie si dorinta de a fi asemenea lui Dumnezeu.
Ce poate implini mai mult o fiinta omeneasca decat sa fie asemenea lui Dumnezeu?Isus ne-a spus "Fiti desavarviti asa
cum Tatal meu este desavarsit!"Dumnezeu ne vrea asemenea lui.Atat de mult ne iubeste.Cei mai multi sunt insa surzi si
orbi.Dar nu stiu ce pierd.Daca macar pentru o secunda din viata lor ar putea iubi asemenea lui Dumnezeu ar cunoaste
fericirea pentru acea secunda.Si cunoscand cum e sa fi fericit, nu ar mai vrea sa paraseasca acea stare de fericire si
ar iubi mereu.Incercati macar pentru o clipa sa iubiti asemenea lui Dumnezeu.Deschideti-va inimile ca petalele unei flori
si-l veti simti pe Dumnezeu in inimile voastre.Este o stare interioara de nedescris.Cand veti simti asta va veti da seama
ca ati irosit o mare parte din viata, neiubind si nesimtind iubirea.Pentru ca,cine nu poate sa iubeasca asemenea lui Dumnezeu
nici nu poate simti sau recunoaste iubirea prin nici o manifestare s-ar infatisa ea.Va doresc sa iubiti ca sa puteti
recunoaste iubirea.Despietriti-va inimile si lasati harul iubirii divine sa va inunde intreaga fiinta.Rugati-va la Tatal
nostru din ceruri sa va ajute sa iubiti si sa cunoasteti iubirea.Iubind veti avea totul,neiubind nu veti avea nimic.
　
SIMONA POPESCU
Wednesday, July 13, 2011

DESPRE DEMNITATE

Demnitatea este o calitate a fiintei umane, care impreuna cu altele alcatuiesc portretul spiritual al acesteia.
Aceasta calitate este exprimata in absolut toate aspectele vietii.Incepand inca din copilarie se dezvolta, ca
mai apoi,la maturitate sa devina deplina.Ce inseamna insa a fi demn?Inseamna a nu te lasa influentat de altii,
decat in masura in care iti aduce un folos spiritual,inseamna a nu te razvrati impotriva conditiei tale de om,
inseamna a avea puterea de a suporta toate vicisitudinile vietii,indiferent cat de greu ti s-ar parea.Demnitatea
inseamna sa nu-ti abandonezi convingerile proprii doar pentru ca altii au alte opinii,inseamna sa fi fidel pana
la sfarsit credintei tale.Demnitatea inseamna sa nu abandonezi lupta,ci cu pretul propriei vieti sa te avanti
in mijlocul bataliei,sa nu te tradezi si sa nu-ti tradezi aproapele.Demnitatea inseamna a-ti purta crucea asa
cum ti-a fost data si sa nu te impotrivesti.Va veti intreba poate, dar de unde stim ca ceea ce traim este tocmai
crucea care ne-a fost data?Raspunsul e unul singur.Daca ceva ne-a fost dat sa traim,inseamna ca asa trebuia sa se
intample.Viata este un amestec ciudat de experiente pozitive si mai putin pozitive.Cele pozitive se intampla din
vointa divina,iar cele negative din vointa noastra.Din vointa noastra pentru ca noi cauzam producerea acestor
evenimente negative.Si drept urmare,daca este sa suferim,suferim tocmai datorita greselilor noastre si nicidecum
din vointa divina.Singurul care a suferit din vointa divina este Isus.A suferit nevinovat pentru toate greselile
noastre.S-a sacrificat de buna voie din iubire pentru noi.Dar a avut aceasta misiune divina pe care i-a incredintat-o
Dumnezeu si nu s-a impotrivit.Isus este modelul cel mai demn de urmat.In El regasim toate calitatile umane intr-o
perfectiune absoluta.Este intruchiparea perfectiunii in toate.Asa cum Isus,ca om, a avut demnitatea de a-si asuma destinul
si de a-si purta crucea,asa si noi trebuie sa facem.Ganditi-va doar la suferinta lui Isus cat a trait aici pe pamant.
A suportat jigniri,umiliri,batjocuri,torturi si toata suferinta Lui a culminat cu sacrificiul suprem prin rastignire.
Cati dintre noi am putea suporta macar una din aceste suferinte fara a ne impotrivi?Dintr-o asa zisa demnitate,ne-am
apara imaginea si am riposta.Nu am putea suporta ca cineva pe care il consideram sa spunem inferior noua sa ne jigneasca
sau umileasca.Dar demnitatea de fapt consta in ignorarea acestor fapte indreptate catre noi si retragerea din fata celor
care ne jignesc sau umilesc.Nu este lasitate acest lucru ci demnitate.Dumnezeu ne-a creat perfecti,asemenea Lui.Dar ne-a
dat si libertatea de a ne trai viata asa cum dorim.Ca un tata bun si iubitor.Insa de cele mai multe ori facem alegeri
gresite care ne provoaca suferinte.Dar au si aceste suferinte rolul lor insemnat.Invatam lectii spirituale si realizam
ca tocmai in urma acestor suferinte ne reintoarcem la Dumnezeu Tatal.Care intotdeauna ne primeste cu drag si cu iubire,
asa cum face orice parinte lumesc cu fiul sau,oricat de mult ar fi gresit.Parintii nostrii lumesti ne dau la un moment
dat libertatea de a face propriile alegeri pentru viata noastra,fie ca sunt bune,fie ca sunt mai putin bune.Si nu ne
judeca.Doar sufera impreuna cu noi daca noi suferim.Dar iubirea lor pentru noi ramane aceeasi.Imensa.Cu atat mai mult,
Dumnezeu Tatal,chiar daca gresim,ne iubeste la fel de mult si asteapta doar reintoarcerea noastra la El.Asa cum ne
intoarcem spasiti la parintii nostrii daca gresim.Insa,indiferent daca gresim sau nu, trebuie sa fim demni si sa ne asumam
responsabilitatea faptelor noastre.Demnitatea nu trebuie sa ne paraseasca in nici o clipa a vietii noastre.Fara aceasta
calitate,suntem infirmi spiritual.Sa fim asadar demni,sa ne asumam destinul si sa nu ne razvatim.Ci sa incercam sa ne
autoanalizam si sa devenim mai buni,mai plini de iubire si de recunostinta pentru darurile lui Dumnezeu pentru noi.

SIMONA POPESCU
Saturday, July 02, 2011

BIBLIA,CARTEA DE CAPATAI A VIETII

　

"La inceput,Dumnezeu a facut cerurile si pamantul.Pamantul era pustiu si gol;peste fata adancului de ape era intuneric

si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor.Dumnezeu a zis:"Sa fie lumina!"Si a fost lumina."

Viata pe pamant a luat nastere din vointa lui Dumnezeu.Din vointa sa am luat noi nastere si tot ce exista pe pamant ca

si in univers.Toata istoria omenirii se afla consemnata in Biblie.Biblia este cartea cea mai completa care a existat

vreodata.In ea este cuprins intregul adevar despre Dumnezeu,despre om,despre menirea lui si despre evolutia sa spirituala.

Biblia este istorie,este filozofie,este religie,este cunoastere deplina.Dumnezeu ne-a facut cel mai mare dar posibil,prin

incredintarea adevarului.Dumnezeu este adevar,este lumina,este iubire,este absolut.Dumnezeu ne-a dat nu numai lumina

pe care o vedem cu ochii trupului ci ne-a dat lumina pentru ochii sufletului.Si aceasta lumina izvoraste din Biblie.

Cine a citit vreodata Biblia si-a dat seama ca nu se poate compara cu nici o scriere facuta de vreun pamantean,oricat de

elaborata ar fi.Biblia este cuvantul lui Dumnezeu insusi.Este incomparabila,este unica.Atat de simpla si totusi atat de

complexa.Biblia este cartea de capatai a vietii.Fara ea nu am fi fost completi ca fiinte spirituale,si nici ca fiinte

intrupate.In ea nu se gasesc formule matematice,sau chimice,dar in ea se gaseste filozofia vietii si a menirii noastre

in calatoria noastra pe acest pamant.Ea este carma care ne ghideaza in calatoria noastra pe apele vietii.Dumnezeu ne-a

daruit toate uneltele necesare pentru evolutia noastra spirituala,dintre care cea mai insemnata este Biblia,pentru ca

ea contine cuvantul Lui.Ce este oare mai inaltator pentru noi decat ca Dumnezeu ne vorbeste direct prin Biblie?Biblia

este cartea tuturor,apartine intregii omeniri.Biblia este farul care lumineaza intunericul din sufletele noastre.De cate

ori ne afundam in intuneric ne reintoarcem la acest far sa ne lumineze reintoarcerea la liman.Nu exista fiinta de pe acest

pamant care sa nu fi gasit in Biblie liana de care sa se agate cand simte ca se afunda.Biblia este ajutorul cel mai nepretuit

pe care Dumnezeu ni l-a dat.Ea ne da tot ce avem nevoie atat ca fiinte spirituale cat si intrupate.Pentru ca totul se rezuma

la iubire.Din iubire izvorasc toate.Atat cele materiale cat si cele spirituale.Iubirea sta la baza tuturor lucrurilor.

Iar iubirea este cuprinsa in intreaga Biblie.Biblia este lectia de iubire pe care ne-a predat-o Dumnezeu insusi.Suntem

oare in stare sa recunoastem acest lucru?Toate acele invataturi si legi divine au un singur scop.De a ne face sa devenim

asemenea lui Dumnezeu.Perfecti.Atat de mult ne-a iubit Dumnezeu incat nu ne-a lasat singuri fara cuvintele Lui mangaietoare.

Atat de mult ne iubeste Dumnezeu incat ne vrea asemenea lui.Dar noi nu suntem in stare sa recunoastem asta ci ne intrecem

sa fim unii mai presus de altii,sa ne luptam sa luam locul unii altora in ochii semenilor si ai lui Dumnezeu.Dar in fata

lui Dumnezeu,suntem toti egali si cu sanse egale de a deveni asemenea Lui.Modelul pe care trebuie sa-l urmam este Isus.

De aceea ni l-a dat Dumnezeu pe Isus.Pentru a-l cunoaste pe El.Isus este intruchiparea iubirii lui Dumnezeu pe pamant.Iar

iubirea este atotcuprinzatoare.Biblia cuprinde doua parti:Vechiul Testament si Noul Testament.Biblia este de fapt testamentul

pe care l-a facut Dumnezeu pentru noi,prin care ne-a lasat mostenire bogatia vietii vesnice.Noul testament ne da ca mostenire

imparatia lui Dumnezeu.Se poate compara oare cu orice bogatie pamanteasca?In Noul testament Dumnezeu ne vorbeste prin Isus si

ne-a aratat prin El ca fara sacrificiu nu putem mosteni imparatia Lui.Iar Isus este exemplul cel mai edificator al sacrificiului

din iubire.Dumnezeu L-a inzestrat cu puterea si iubirea Lui ca sa ne dea un exemplu.Sa ne dea o lectie spirituala.Aceea,ca fara

sacrificiu de sine si fara iubire nu poti obtine nimic.Si nici nu poti mosteni imparatia Lui.Dumnezeu nu vrea sa suferim.Nu vrea

sa avem parte de tristete ci numai de bucurii.Nu pentru asta ne-a creat.Noi singuri ne provocam suferintele prin orgolii,prin iubire

de arginti,prin lipsa de iubire autentica.Dar chiar daca suntem orbi Dumnezeu ne-a dat Biblia sa ne folosim de ea si sa ridicam

valul de pe ochi.Sa ne dam seama ca fara Dumnezeu si o viata traita in Dumnezeu traim in intuneric in viata fiind.Sa citim Biblia,

sa nu o ignoram.Sa ne facem timp sa invatam lectia iubirii predata de insusi Dumnezeu.Numai asa vom fi fericiti si vom ajunge

la desavarsire.Fericirea se simte.Se simte fizic.Nu este doar ceva abstract asa cum multi spun.Dar pentru a atinge starea de

fericire,trebuie sa ne lepadam de noi,sa izgonim orgoliile si iubirea de materie.Sa ne rugam sa ne fie dat macar un crampei

din iubirea lui Dumnezeu si ne va fi de ajuns pentru a fi fericiti.

　

SIMONA POPESCU

puterea rugaciunii

PUTEREA RUGACIUNII

Rugaciunea este poarta catre Dumnezeu,este singura modalitate prin care ne conectam la divinitate,la absolut.
Rugaciunea este o oda inchinata creatorului nostru,iubirii sale nemarginite cu care ne mangaie sufletele.Rugaciunea
nu trebuie rostita ca pe o cerere imperativa de a ne fi satisfacute doleantele,ci ca pe o rugaminte catre Dumnezeu,
de a ne ajuta sa ne purtam crucea care ne-a fost data.Rugaciunea este cea mai frumoasa rostire care ne aduce langa
Dumnezeu si prin care putem sa-L simtim in inimile noastre.In viziunea mea,rugaciunea,pentru ca sa fie ascultata,
trebuie sa fie precedata de o purificare a sufletului.In momentul in care inaltam o rugaciune catre Dumnezeu,sufletul
trebuie sa fie golit de sentimente negative,ostile.Daca suntem certati cu cineva sa ne cerem iertare,sa lasam toate
resentimentele la usa rugaciunii.Numai asa rugaciunea va ajunge la Dumnezeu.In caz contrar nu.Multi oameni traiesc
dezamagirea neimplinirii rugaciunilor.Dar acest lucru se intampla datorita nepregatirii sufletului pentru a intra
intr-o noua etapa a existentei. Pentru ca odata rugaciunea ajunsa la Dumnezeu,deja ceva pozitiv se intampla in viata
fiecaruia.Nici o rugaciune nu a ramas fara raspuns.Isus a spus:"CERETI SI VI SE VA DA!".Cand ne rugam sa fim si convinsi
in sufletele noastre ca am obtinut ce am cerut.Singura conditie insa ramane sa nu ne rugam fara o pregatire spirituala.
Rugaciunea ne inflacareaza sufletul si ne face sa devenim mai buni.Rugaciunea este cheia catre poarta raiului catre
care toti tindem.Nu exista fiinta care sa nu doreasca sa ajunga in acel loc plin de ingeri si de iubire dumnezeiasca.
Aici suntem in trecere,dar acolo o vesnicie.Rugaciunea ne pregateste pentru vesnicie.Rugaciunea curata si nematerialista,
este singura arma cu care putem lupta impotriva raului vazut si nevazut.Ea ne face atat de puternici incat nimic nu ne
poate infrange.Rugaciunea trebuie sa fie continua si nu doar atunci cand avem nevoie de ceva.Rugaciunea trebuie sa fie
una de multumire in primul rand si apoi o cerere.Sa multumim pentru fiecare zi de viata,buna sau rea,caci din toate
cate ni se intampla avem un folos.Sa nu cracnim daca nu obtinem raspuns imediat la rugamintea noastra,ci sa avem rabdare.
Toate se intampla la vremea lor si nici o rugaciune nu ramane fara raspuns.Toate rugaciunile ca si faptele noastre sunt
inscrise in cartea vietii.Nimic nu se pierde si totul este vesnic.Prin rugaciune devenim una cu Dumnezeu,ne contopim
cu El.Prin rugaciune devenim iubire si daca existam in iubire existam in Dumnezeu si Dumnezeu in noi.Rugaciunea nu trebuie
privita ca pe o obligatie ci ca pe o recunostinta pentru ceea ce suntem si pentru ca existam.Sa fim recunoscatori lui
Dumnezeu ca ne-a creat fiinte perfecte si ca a creat atatea minunatii care sa ne incante sufletul si sa ne infrumseteze viata.
Daca vom invata sa traim in armonie si iubire,viata noastra va fi minunata.Si acest lucru se poate numai cu ajutorul
rugaciunii.Sa ne rugam cu cuvintele noastre.Sa purtam un dialog personal cu Dumnezeu ca si cand ar fi langa noi in clipa
rugaciunii. Si de fapt este langa noi si Il putem simti daca ne rugam cu inima curata.Asa cum gasim timp pentru alte lucruri,
sa gasim si pentru rugaciune.Nu trebuie sa ne rugam ore in sir dar acele cateva clipe pe care le petrecem noi cu Dumnezeu,
sa fie autentice.Sa ne incepem si sa ne incheiem ziua cu o rugaciune de multumire pentru ca am inceput o noua zi din viata
si am incheiat cu bine o zi din viata noastra.Sa nu ne rugam pentru viitor.Viitorul incepe cu ziua urmatoare.Dumnezeu stie
ce nevoi avem.Noi trebuie doar sa-I multumim pentru darurile Sale pentru noi.Asa vom avea aici o viata plina de iubire si
vom trece in alta dimensiune tot in iubire.

SIMONA POPESCU

RELATIONAREA INTERUMANA DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL

Exista o zicala care spune:"Cine se aseamana,se aduna!".Oare cat de adevarata este si
la ce se refera aceasta zicere?De ce numai cei care au calitati sau vederi asemanatoare
pot interactiona cel mai bine?Explicatia poate fi decat una singura si se regaseste in
nivelul de evolutie spirituala la care se gasesc acele persoane.Astfel,daca un grup
impartaseste aceleasi convingeri,sau are aceeasi filozofie de viata,in mod sigur va fi
un grup ai carui membri vor interactiona foarte bine.Niciodata nu vor fi compatibili,cei
care au viziuni diferite asupra unor aspecte ale vietii.Iar de aici pana la conflicte,
nu este decat un pas.Diferenta dintre oameni provine din nivelul de evolutie spirituala.
Cei care se afla la un nivel superior insa,vor putea interactiona si cu cei aflati la
un nivel inferior.Acestia fac parte din categoria liderilor care pot influenta o mare mare
de oameni si ii fac pe acestia sa fie compatibili cu viziunile si convingerile personale.
Relationarea interumana incepe in cadrul celulei de baza,numita familie.Desi o familie
se intemeieaza tocmai pe compatibilitatea dintre parinti,copiii nu interactioneaza intotdeauna
pozitiv,desi au crescut si au fost educati in mod egal cu aceeasi iubire parinteasca.Este
paradoxal dar este o realitate.Nimic nu pare sa explice aceasta incompatibilitate decat
nivelul de evolutie spirituala,dat fiind faptul ca acest lucru nu are nici o legatura
cu gradele de rudenie.Astfel,in cadrul aceleasi familii pot fi membrii cu nivele diferite
pe scara spirituala.Atunci cand o familie se intemeiaza si se dezvolta,se intampla din
punct de vedere spiritual,fenomenul prin care cateva spirite se intrupeaza pentru a se ajuta
reciproc spre evolutie.Acesta este rolul unei familii sau unui grup.Ca membrii care o formeaza
sau il formeaza,sa se ajute reciproc in a evolua.Asa se explica de ce de exemplu un barbat
credincios poate lua de sotie o femeie care nu este foarte credincioasa desi este o fiinta
cu multe calitati,dar ii lipseste latura spirituala si invers o femeie credincioasa poate
lua de sot un barbat nu tocmai credincios.Aceste spirite s-au intalnit pentru a evolua impreuna,
pentru a se ajuta reciproc sa evolueze.Tot asa se intampla si in cadrul unui grup.Dar daca intr-o
familie,interactiunea dintre membrii ei poate fi influentata de gradele de rudenie,intr-un grup
nu poate fi influentata decat de filozofia comuna de viata.Astfel cei materialisti nu pot fi
compatibili cu cei sensibili si spirituali,dar daca totusi interactioneaza se pot ajuta reciproc
in evolutia lor.Cei materialisti imprumutand spiritul practic,iar cei sensibili insuflandu-le
atractia catre latura spirituala a vietii.De fapt in aceasta consta relationarea interumana.In a
da celuilalt ce ii lipseste.Daca s-ar cladi aceasta punte de comunicare autentica,s-ar salva multe
perspective.Este o utopie poate, s-ar zice,dar totusi nu este imposibil,pentru ca prin vointa divina,
toate spiritele vor ajunge la un nivel elevat spiritual.In timp diferit,dar vor ajunge,pentru ca desi
nu este constientizata de catre spiritele intrupate,la nivel subtil,este dorinta cea mai mare arzatoare.


SIMONA POPESCU