Mândria.

Mândria este păcatul de moarte prin care a căzut îngerul şi s-a facut drac şi din lumină a devenit întuneric. Din aceasta se naşte slava desartă, îngâmfarea, ipocrizia, megalomania, aroganţa, înfumurarea, laudaroşenia, neruşinarea, ocara şi altele, care sunt toate fiice ale mândriei. Din mândrie se nasc doua surori: îngâmfarea si nerusinarea. Dupa Sf. Nectarie al Eghinei, îngîmfarea este patima cea mai rea dintre toate si pricina a tuturor relelor dintre oameni. Aceasta produce toate scandalurile, aceasta aduce dezbinarile, provoaca schismele, rastoarna asezamintele, tulbura pacea din lume, aduce lupte si razboaie si toate nenorocirile dintre oameni. Mândria naste nerusinarea, necredinta, ura, mânia, dispretul, dusmania, dispretuirea aproapelui, împietrirea inimii, cruzimea; pe când cel ce are smerenie scapa de toate acestea si le biruieste. Fericit este cel ce are smerenie, caci acela va mosteni pamântul celor blânzi, adica al dreptilor... Caci, cel ce se smereste pe sine se va îna1ta.

 Datoriile parintilor fata de copii

Se stie ca cei mai loviti si biruiti de ispitele veacului nostru sunt copiii si tinerii, fiii nostri sufletesti. Cine poarta aceasta vina pentru caderea si slabirea lor spiritnala ? Ce ar trebui sa facem pentru salvarea si calauzirea lor pe calea cea buna ?
Cea mai mare raspundere pentru catehizarea si povatuirea copiilor, a tinerilor si a fiilor nostri sufletesti o poarta parintii lor trupesti si duhovnicesti.
Datoriile principale ale parintilor catre copiii lor sunt acestea :
A-i iubi (Tit 2, 4);
A-i invata Legea lui Dumnezeu (Exod 12, 26-27), adica dreapta credinta si faptele bune;
A-i invata frica lui Dumnezeu ( Facere 18, 19; Deuteronom );
A le povesti lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu (Exod 10, 2;13,14);
A le povesti judecatile lui Dumnezeu (Ioil 1, 3);
A-i invata cu ascultarea si supunerea (Pilde 4, 3-4);
A-i conduce spre tot lucrul bun (I Timotei 3, 4);
A-i deprinde de mici cu rugaciunea, ascultarea de Biserica, smerenia, viata curata;
A-i mustra cand gresesc (I Regi 2, 23);
A-i indrepta si a-i pedepsi (Deuteronom 8, 5; Pilde 3,12;13, 24);
A nu-i intarata (Efeseni 6, 4; Coloseni 3, 21);
A se ruga lui Dumnezeu pentru binele lor spiritual si material (Facere 17,18; I Paralipomena 29,18);
A-i compatimi, adica a plange cu ei (Psalm 102, 13), cand sunt in suferinta si a nu-i sminti;
A le da pilda buna cu viata lor (IV Rcgi 14, 3; 15, 3; II Paralipomena 34, 2).
Acestea si altele de acest fel sunt datoriile parintilor trupesti fata de fiii lor. Dar si parintii duhovnicesti, ca : arhiereii, staretii de manastiri si schituri, preotii de la parohii, dascalii Bisericii, nasii de botez, de cununie si de calugarie si toti care au fii sufletesti sub a lor ascultare, au mare grija si mare raspundere pentru formarea si cresterea duhovniceasca a fiilor lor sufletesti, spre slava lui Dumnezeu, stiind ca un singur suflet este mai scump decat toata lumea, precum a zis Domnul (Matei 16, 26; Marcu 8, 36-37; Luca 9, 25).
Nepasarea si negrija pastorilor duhovnicesti si trupesti pentru cresterea si indreptarea fiilor lor sufletesti le pedepseste aspru Domnul Dumnezeusi in veacul de acum si in cel viitor, cum citim in Sfanta Scriptura !

-

Gandul la moarte ne cheama sa pretuim ziua. El nu este insotit de o spaima sau de o veste apocaliptica. Momentul mortii este un moment al adevarului, un moment al lui A FI Cel Ce m-ai zidit, miluieste-ma! Domnul are un plan cu mine. Gandul mortii ne ajuta sa intelegem ca Domnul are o relatie de iubire cu noi. 

De ce ne temem de moarte sau apocalipsa? Pentru ca ne temem de cele ascunse din noi. Gandul mortii : atentie la ce traim Sa traim cele intelese fara amanare, fara amagire. Frica de moarte: Frica de a ma trada in dorul cel mai adanc de a fi cu Domnul.

Inlocuirea pocaintei cu invinovatirea permanenta este o piedica in schimbarea si vindecarea noastra. Relatiile sunt ajutate de gandul aducerii aminte de moarte. Dincolo este Cineva si nu e un loc. Daca avem o relatie cu Dumnezeu se naste o indrazneala si o nadejde in mila Lui.

Noi nu avem perceptia launtrica a faptului ca vom muri. De aceea amintirea mortii ma ajuta pentru a ne da seama de moarte si de a trai prezent in fiecare lucru pe care il fac.

E foarte important ca cei mici sa stie despre moartea celor dragi si de a alege daca sa mearga sau nu la inmormantarea lor.

In clipa mortii nu este tarziu sa iertam ceea ce ne-a deranjat la celalalt. Avem sansa sa ne pocaim chiar si in ultima clipa a vietii noastre.

Tresarirea carnii vii in fata mortii este darul lui Dumnezeu. Prin aceasta frica eu supravietuiesc. Domnul a asumat aceasta frica in Ghetsimani. Ea este nevinovata in sine, dar poate fi folosita rau si poate deveni patima. Dar ea ne este de folos. Gandul la moarte poate fi si unul de bucurie. In noi este un dor de viata adevarata si stim ca asta se implineste adevarat in viata de dincolo.