OAMENI DIN IAD

Nu vorbesc de iadul teologic, ci de iadul vietii mizerabile, de
convoiul mizeriei asupra careia desfigurarea si degenerarea se intind ca
o pereche de gheare, tragand pe cine prind intr-o enorma gloata de
chinuiti si dosaditi ai sortii.
Tot spatiul ocupat odinioara de moarte e detinut azi de boala si
de infirmitate. S-au redus bolile infecto-contagioase prin masurile
medico-preventive, au sporit in loc cele degenerative si afectiunile
cronice ale pielii si ale sistemului nervos, circulator, digestiv si
respirator; pe urma cancerul, bolile dentitiei si bolile ereditare. Boala
inclesteaza umanitatea in suprafata si in adancime, cantitativ si
calitativ. Asta o spune un profesor de medicina. Nu vorbesc de cei ce
ajung in spitale, strapunsi de una sau mai multe din cele peste 800 de
feluri de clesti ai bolii. Ce curios e numarul! In bolile spiritului, numai
deviatia in materie de credinta pe baza de Biblie, a dat pana acum 800
de secte religioase. Contagiunile spiritului, in totalitatea lor, sunt pur
si simplu nenumarate. Cate capete atatea non-sensuri ! Lucrul cel mai
imposibil din lume ar fi o unificare a mintilor. Fiecare e unic in lume;
de-ar invia toti oamenii de la Adam pana la sfarsitul lumii, n-ai sa
gasesti doi oameni identici. Aceasta e genetic adevarat. Diferentierile
astea dezechilibrate, din ce in ce mai prapastioase, creeaza haos intre
oameni, creeaza metereze de razboi, creeaza mizerie, creeaza chingile
iadului, care strang viata, de-o frang.
Lazarii de la portile bogatilor nu ridica o pretentie, ci o rabdatoare
rugaminte.. Bogatii astia sunt ei sanatosi la minte ? Le-a zis Dumnezeu
"nebuni"' pe degeaba? Caci acestor doua feluri de oameni le-a zis
Dumnezeu nebuni: celor ce leapada pe Dumnezeu si celor ce leapada
pe oameni din inima lor. De fapt, nu mai sunt buni decdt sa faca din
viata celorlalti un iad. Ura, aceasta desfigurare spirituala, face mii de
victime, cdci stinge pe Dumnezeu si din ochii celorlalti. Ura isi ridica
impotriva si mai mare ura, atat a oamenilor cat si a lui Dumnezeu. Ea e
un climat al mediului viciat, o vifornita, o boare a haosului. Ea face din
viata aceasta o anticamera. a iadului. Acesta e mediul exterior. Sa zic
mediul social ? Mediul: cu acestea pricepem ce pot sa dea variabilele
vietii, netezite de iubire, sau desfiintate de ura. Configuratia persoanei
umane nu e determinata numai de elementele ereditatii, ci si de
elementele mediului. Omul, asa cum e, e rezultatul interferentei dintre
cei doi factori. Ereditatea nu fixeaza poziii fatale, din care nu putem
iesi, ci limite mai mult sau mai pufin fixe, dupa cum e vorba de o
insusire sau alta, in cadrul carora mediul ne fixeaza pozitia.
Energia de crestere si oranduire a configuratiei nu apare in mod
automat in cromatina, ci ca o reactiune a cromatinei fata de un diferential
al mediului. Viata si organismul nu sunt o simpla actualizare a
virtualitatilor native date in sistemul genezelor, ci un rezultat al
interferenfei dintre aceste virtualitati si mediu, in care configurafia
genezelor se dezvolta. Surprindem la mijloc si un mic cerc vicios, dar
real: structura genezelor atarna de mediul - de toate mediile - in care
s-au configurat; iar dezvoltarea lor in filogeneza atarna, pe langa
acestea, si de toate configuratiile mediilor viitoare, din tot parcursul
cresterii" Desigur ca si ideea aceasta nu poate fi impinsa pana la
absurd; dintr-un ou de musca nu poti ajunge la un pui de gaina.
Actiunea mediului nu e fara fund; are margini, si inca bine definite,
totusi destul de elastice ca sa ne permita - zic specialistii - ca printr-un
mediu dirijat sa obtinem o musca numai cu un ochi, sau cu trei ochi. A
denatura firea e usor, mult mai usor, decat a scoate denaturarea
introdusa in fire. Cu alte cuvinte, putintele de dezvoltare, pe care le
inchide sistemul genetic, nu se reduc niciodata numai la una singura, ci
la mai multe, chiar foarte multe. Din acestea foarte multe, mediul
totdeauna alege una singura.
Cu treaba asta, a mediului dirijat, s-a angajat educatia; aceeasi
datorie o au religiile. Cateodata insa vin vremuri cand pare ca se naruie
stihiile; - cine mai poate dirija furtuna? De multe ori haosul il anunta
prima celula a mediului: familia necrestina.


Geneza 5:
27. ToatE zilele lui Matusalem pe care le-a trait
au fost 969 de ani d apoi a murit.
Geneza 6:
1. Iar dupa ce au inceput oamenii a se inmulti
pe pamant si li s-au nascut fiice,
2. Fiii lui Dumnezeu, vazand ca fiicele oamenilor
sunt frumoase, si-au ales din ele sotii, care pe
cine a voit.
3. Dar Domnul Dumnezeu a zis: "Nu va ramanea
Duhul Meu punrea in oamenii acestia,
pentru ca sunt numai trup. Deci zilele lor sa mai
fie o suta douazeci de ani".
Cu toate acestea pricina s-a lecuit abia in puhoaiele potopului.
Rautatea insa a trecut asupra urmasilor si prin puntea lui Noe, incat pe
vremea lui David le-a mai facut Dumnezeu o reducere:
Psalmul 89:
10. "Zilele omului sunt 70 de ani, iar de vor fi
in puteri 80 de ani, si ce este mai mult decat
acestia, osteneala si durere".
Care va fi media vietii in zilele noastre, urmariti buletinul
necrologic si aflati. Dar fara nici o urmarire, fapt este ca nu mai sunt
batrani - batrani venerabili, adevarate chipuri ale lui Dumnezeu printre
oameni.
Scurtarea vietii, prin urmare, a venit neamului omenesc ca o
plata pentru caderea in desfranare. Nici ca se poate mai drept. L-a
inzestrat Dumnezeu pe om cu atatea daruri minunate, ca el sa renunte
la ele si sa se coboare satisfacut la singur rolul de mascul si femela ?
Asta-i toata aspiratia lui ? Neinvatat la un ideal mai inalt, sau nevrand
sa osteneasca mai sus, asa dupa cum a randuit Dumnezeu o institutie,
Biserica, tocmai cu acest scop, ca sa-l indrepte si sa-l ajute spre
imparatia spiritului, sigur ca se afla in disonanta si in dezechilibru cu
Dumnezeu. De Dumnezeu nu scapi pe simplul motiv ca nu-L asculli,
sau ii tagaduiesti existenta, si-I nesocotesti
-Biserica,
pentru ca El are o
randuiala si-ti cere s-o urmezi.
Solomon, ca unul ce avea s-o pateasca, a intrevazut acestea:
inlelepciune 3:
10. Cei nelegiuti pedepsiti vor fi...
12. Femeile lor sunt fara minte si copiii lor
stricati, iar spita lor blestemata.
13. Drept aceea, fericita este cea stearpa care nu
s-a pangarit si care n-a cunoscut pat cu pacat; ea
avea-va roada la cercetarea sufletelor...
16. Fiii desfranatilor nu vor avea desavarsire si
samanta din patul nelegiuit se va stinge.
17. Caci, desi vor avea viata lunga, nu vor fi de
nici o treaba" si batranetile lor, la urma de tot, vor
fi fara cinste.
18. Iar de vor muri de timpuriu vor fi fara
nadejde si fara mangaiere in ziua judecatii.
19. Caci neamul celui nedrept are groaznic
sfarsit.
intelepciune 4:
3. Multimea pruncilor la cei nelegiuiti nu este
de nici un folos; din mladitele lor spurcate nu se
infige radacini in adanc si nu vor avea temei
nezdruncinat.
4. Chiar daca se vor imbraca vremelnic cu
ramuri, fiind fara temeinicie, se vor zgudui de vant
si se vor dezradacina de puterea vijeliei.
5. Ramurile lor vor fi frante mai inainte de
maturitate, rodul lor va fi netrebnic, crud la
mancare si de nimic bun.
6. Fiindca pruncii nascuti din somnul necurat
surt martori ai nelegiuirii parintilor, cand stai sa-i
cercetezi.
Acestea sunt marturii biblice despre destinul de mizerie al
roadelor faradelegii, de pe urma instinctului desfrinat gi poligamic.
Prin cuvantul lui Iezechiil proorocul strabate totusi o raza de
indurare, pentru cateva exceptii. Ne intereseaza enorm lucrul acesta, al
redresarii unei mosteniri mizerabile. Astfel in locul ce urmeaza e
vorba de un tata facator de toate relele, dar - printr-un concurs de
ajutoare vazute si nevazute - copilul sau pricepe deosebirea dintre bine
si rau si se fereste de faptele tatalui. Biruie in el mostenirea, probabil
mai buna,, a mamei. Deci, daca unui atare parinte:
Iezechiil l8:
14. De i s-a nascut un fiu, care vazdnd pacatele,
vazdnd toate cate le-a facut tatal sau, el se
pazeste si nu face nimic asemenea...
17. ... acest om nu va muri pentru nedreptatile
parintelui sau, ci in veci va trai.
19. Dar veti zice: pentru ce fiul sau nu poarta
nedreptatea tatalui sau ? "Pentru ca fiul a facut
ceea ce era drept si legiuit si toate legiuirile Mele
le-a tinut si le-a implinit: de aceea va trai."
Adica e cu putinta, pentru fericite exceptii, despovararea de sub '
o mostenire mizerabila? Da, e cu putinta, cu pretul si cu osteneala unei
vieti curate.

CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

O hulire mai primejdioasa e minciuna, pacatul impotriva adevarului.
 Sunt constructii de oameni asa de bizare, capabile de adevarate
mutatii biologice. Minte cate unul, in chipul cel mai firesc cu putinta,
de sta soarele in loc; iar dupa ce-i trece unda asta, nici macar nu-si mai
aduce aminte, iar daca-i aduci probele in obraz, nu recunoaste nimic. O
putere dinlauntru il impinge sa minta mereu si tot lui i se pare ca e omul
cel mai cinstit. E ca si cand o noapte s-ar fi lasat peste mintea lui, ca si
cand o alta persoana ar fi injurat, ar fi mintit sau ar fi furat, asa sunt
cate unii de infundati in contraziceri. Acesta e un alt neajuns al casatoriilor
gresite, in care nu s-a tinut seama si de calitalile sufletesti ale
celeilalte parti. Acestea se pot vedea mai bine in parintii celor ce se
casatoresc, intrucat vremea le-a scos la iveala toate scaderile sau insusirile,
si, aschia nu sare departe de butuc.
Zgarcenia, lacomia, invidia, betia necredinta, minciuna, desfranarea
si celelalte configureaza organismul potrivit cu fiecare din aceste
patimi si se rezuma apoi in factorii ereditari, si asa se seamana in
urmasi patimile contra firii, ca tot atatea boabe de neghina in tarina lui
Dumnezeu. Iar ei, la randul lor, ce vrei sa rodeasca ? Sau aceleasi, sau
urmarile acestora, sau pe amandoua urmand, fie modul dominant al
eredititii, dupa care caracterele normale sau patologice trec de la
generatori la urmasi aproape obligatoriu, fie urmand modul atavic,
cand caracterele se ascund o generatie sau doua si apar, dintr-o data, pe
neasteptate, intr-al 3-lea sau al 4-lea neam de oameni. Nu cumva asa
vin repetitiile istoriei ?


CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

GENETICA ACUM 3.500 DE ANI
Cu toata mirarea multora, documentul exista, si, cu oarecare
bunavointa, textul desluseste problema ereditatii mult mai bine, decat
teoria cromozomica moderna, intrucat indica si factorul primordial al
ereditatii - Dumnezeu: mobilul, izvorul si sustinatorul a tot ce se misca,
traieste si exista.
Iata Genetica moderna, data in nucleu lui Moise, de Mantuitorul
insusi prin revelatie, acum 3.500 ani pe muntele Sinai. Nu e nici o
mirare: Iisus avea conducerea spirituala si inainte de venirea Sa in trup
omenesc. Pe urma, ca initia pe Moise in tainele ereditatii nu este nici o
mirare, intrucat cine poate sa cunoasca mai bine omul, decat Cel ce l-a
facut si i-a dat legile vietii ? Cuvantul acesta ramane adevarat chiar
daca Dumnezeu ar fi facut numai prima celula vie si in ea ar fi
comprimat toate posibilitiile ulterioare de dezvoltare, pana la formele
prezente si viitoare, inca nebanuite de noi. Daca va fi fost creatia asa
Dumnezeu e cu atat mai mare.
Staruim asupra faptului ca Iisus e creatorul omului si ca gen
aparte si ca persoana indeosebi pana la sfarsitul vremii. in aceasta creatie
conlucra cu parintii pamantesti menajandu-le libertatea, dar prevenindu-
i ca, in cazul cand ii calca legile, calca viata propriilor lor copii.
Deuteronom 5:
9. Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt Dumnezeu
ravnitor, care pedepseste vina parintilor in copii
pana la al treilea si al patrulea neam - pentru cei ce
Ma urasc.
10. ...Si Ma milostivesc pana la al miilea neam,
catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.
Dupa teoria cromozomica, vazuram cum apar genezele recesive
in urmasi: dupa legile ereditatii, care nu sunt altceva decat legile
probabilitatii. Dupe textul Scripturii e clar ca toata recesivitatea apare
in parinti pe urma vreunui pacat. Stiinta, neavand termenul, nu poate
da raspunsul la intrebarea: cum au aparut in ascendenti genezele
defective, prin ce accident, sau dupa care legi ? Sau mai pe larg: prin
ce imprejurare, independenta si anterioara procesului ereditatii, apar in
cromozomi, de unde nu erau, aceste granule infinitezimale degenerative
si cu urmari dezastruoase, pentru o eventuala progenitura ? Ca sa
raspund pe scurt, genezele recesive apar in ascendenti in chip
independent, nu dupa legile probabilitatii, ci dupa legile care atarna
peste faradelegi.
Toate faptele omului, toate miscarile lui, se inseamna undeva,
intr-o nevazuta carte, si se inseamna si in samanta sa, si cu aceasta isi
trage urmasii sub povara ispravilor sale. Legile vietii sunt legile
Creatorului; pacatuiesti impotriva lor, nu scapi fara mustrarea lui
Dumnezeu. Deci, nu ne mai tocmim, ca Dumnezeu n-ar avea cuvant in
biologie si ca venirea lui Iisus la nunta ar fi numai un simplu fapt
divers, fara o semnificatie neinchipuit mai larga pentru aducerea si
conducerea personala a fiecarui om ce vine in lume.
inainte de a exista ca persoane pamantesti, existam ca gand, ca
intentie a lui Dumnezeu. Cine stie, daca nu El are de adus in viata
pamanteasca, in fluviul timpului, atatea fete omenesti, incat numarul
lor sa implineasca toate posibilitatile de configurafie cate le ofera
structura noastra genetica ?
De faptul ca suntem oarecumva anteriori fata de forma noastra
pamanteasca, Dumnezeu ne spune, invatandu-l pe Ieremia, cand acesta
incerca sa se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pamant:
Ieremia I.
5. inainte de a te urzi in pantece... te-am sfinfit
si te-am randuit prooroc printre popoare.
Suntem prin urmare de obarsie spirituala, fapturi spirituale,
trimise vremelnic intr-o inchisoare de carne si oase, si implinind un
destin, intre ceilalti fii ai lui Dumnezeu si frati ai nostri.

CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

Sufletul nu se mosteneste, ci se creeaza de Dumnezeu. Credinta
e o insusire a sufletului, e drept; dar de la Dumnezeu nu vine nimic
rau. Atunci ? Atunci, insusirea sufletului de a-si cunoaste si recunoaste
pe Tatal, sau de-a se lepada de El, e dependent si de constructia
genetica a trupului, in care va avea sa petreaca o vreme. Cuprinsul
credintei se invata; inclinarea de-a o invata sau nu se mosteneste. Inclinarea
sufletului stim ce e catre obarsia sa: "Anima naturaliter christiana".
inclinarea sufletului face interferenfa cu inclinarea trupului in
care a fost trimis. Deci, daca vine intr-un trup in care gaseste numai
dezechilibru, nu-si va putea manifesta inclinarea sa catre cele de sus, ci
va asista neputincios langa un aparat stricat, care nu canta, ci huruie.
Toate chinurile constiintei izvorasc din simtirea acestor infirmitati,
ce zac in strafunduri, si de unde ele rabufnesc pand in suprafafa
faptelor vazute. Ca sa usureze Dumnezeu povara unui suflet, de multe
ori il cruta de cunostinta infirmitatii in care trebuie sa petreaca. Asa
vedem seninatate si la idioti.

CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

Drumul sufletului dupa moarte
"Cunoasterea are doua momente mari: momentul mortii cand sufletul se dezleaga de necunostinta si momentul invierii cand se dezleaga si trupul de necredinta.Moartea dezleaga sufletul de trup si astfel sufletul ajunge la cunostinta spiritualitatii si a nemuririii sale.Invierea dezleaga trupul desavarsit de moarte si de necredinta.Moartea si invierea implinesc in privinta constiintei si a izbavirii de rau,ceea ce nu pot face nici ce pot face cele mai impresionante nevointe ale sfinteniei..Cand a sunat ceasul iesirii din lume,sufletul se retrage din trup si se aduna inspre cap.De aceea cei care au dus o viata duhovniceasca intensa,li se insenineaza fata cu o lumina neobisnuita.La multi dintre sfintii nevoitori ai pustiei,in vremea iesirii sufletului,le straluceau fetele ca soarele.In vremea aceea o constiinta impacata rasfrange o fata senina,pe cand o constiinta tulburata,rasfrange o fata ingrozita..Desfacerea sufletului de trup,se face in vreme de 3 zile pamantesti,incepand de la momentul pe care-l numim noi moarte.slujba inmormantarii corespunde cu desprinderea deplina a sufletului de trup.La iesirea din corpul pamantesc,sufletul trece in lumea asemenea cu el.a fapturilor nevazute.Fie cu ingerii buni daca a fost bun,fie cu ingerii cazuti daca faptele lui au fost rele.De unde pe pamant erau ceasuri,zile si ani,dincolo e un vesnic astazi..O vesnicie luminoasa pentru sufletul care a dobandit sfintenia,sau o vesnicie intunecoasa,neagra vesnicie,pentru sufletul care a iubit stricaciunea..Acum da sufletul de datoria cunoasterii.Daca sufletul n-a ajuns sau n-a vrut sa ajunga pe pamant la desavarsita cunostinta de sine insusi,el trebuie neaparat ca fiinta spirituala,sa se cunoasca dincolo de mormant.Sufletul trebuie sa-si pronunte judecata,inainte de a-l judeca Dumnezeu.Pe pamant avea ajutorul harului dumnezeiesc,prin sfintele taine.Care-l ajuta sa se cunoasca si sa-si judece purtarea.Dincolo nu se mai poate cunoaste pe sine insusi prin propria lui libertate.Caci misiunea de a descoperi sufletului starea sa de stricaciune,o au ingerii cazuti,demonii,stapanii raului pe pamant.Au sa-i dea acum pe fata toate faptele sale rele,pe care sufletul si le va recunoaste si se va teme cumplit.Toate greselile marturisite la duhovnic,cu inima infranta si smerita,si pentru care sufletul si-a facut canonul,nu se mai afla ca piedica in cale,la trecerea printre cumplitii vamesi ai vazduhului.Caci puterea lui Dumnezeu,le -a sters pe acestea din cartile lor..La aceasta infricosata cercetare a sufetului,sta de fata si ingerul pazitor,care insoteste sufletul toata calatoria aceasta.Vamile cunostintei sunt pentru sufletele de mijloc care mai vad fata lui Dumnezeu chiar daca vor fi osandite..Vrajmasii lui Dumnezeu,ateii, care se inebunesc zicand cu ura ca nu este Dumnezeu,nu mai trec prin vami.ei fiind cu totul fiii pierzarii.Precum nu se apropie ingerul bun de sufletul ce s-a dat pierzarii,asa nu se apropie ingerii rai de sufletele sfintilor,care intr-o stare de contemplatie,se suie la Dumnezeu ca un suvoi de foc.Acum sufletul se inchina lui Dumnezeu,Tatalui sau.Nu prin credinta,ci prin vedere..Cei curati cu inima,vor vedea pe Dumnezeu..Asta-i fericirea..Cunostinta trebuie sa fie deplina pentru stadiul in care se afla sufletul acum..De aceea e condus de ingeri sa vada raiul.Fericirea dreptilor,rasplata faptelor bune,dar mai ales e condus sa-si vada faptele sale bune,pe care le-a facut sau pe care le-ar fi putut face,dar nu le-a facut..Acum cunoaste care era masura data lui de Dumnezeu si cat a implinit- o el..Iar la a 9-a zi de la moarte,a 6-a zi de la ingroparea trupului,sufletul se reintoarce la Dumnezeu si I se inchina.Pe pamant biserica face rugacuni in a 9-a zi pentru cel ce s-a mutat.De la aceasta a doua inchinare a sufletului, din porunca lui Dumnezeu,sufletul merge sa vada si iadul.Suferintele pacatosilor,scrasnirea dintilor,focul cel vesnic..Dupa vedrea iadului,sufletul se intoarce pentru a 3-a oara sa se inchine Domnului.Acum e lamurit..A vazut binele si raul.Acum nu mai vorbeste ca pe pamant,ca nu este rai si iad in imparatia nevazuta a duhurilor,
Arsenie Boca

Ezechiel 3
16. Dupa sapte zile, cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel:
17. "Fiul omului, te pun pazitor peste casa lui Israel. Cand vei auzi un cuvant care va iesi din gura Mea, sa-i instiintezi din partea Mea!
18. Cand voi zice celui rau: "Vei muri negresit!", daca nu-l vei instiinta si nu-i vei spune, ca sa-l intorci de la calea lui cea rea si sa-i scapi viata, acel om rau va muri prin nelegiuirea lui, dar ii voi cere sangele din mana ta!
19. Dar daca vei instiinta pe cel rau, si el tot nu se va intoarce de la rautatea lui si de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu iti vei mantui sufletul!
20. Daca un om neprihanit se va abate de la neprihanirea lui si va face ce este rau, ii voi pune un lat inainte, si va muri. Daca nu l-ai instiintat, va muri prin pacatul lui si nu i se va mai pomeni neprihanirea in care a trait, dar ii voi cere sangele din mana ta!
21. Dar daca vei instiinta pe cel neprihanit sa nu pacatuiasca, si nu va pacatui, va trai, pentru ca a primit instiintarea, iar tu iti vei mantui sufletul!"

VRĂJMAŞUL – ANTIHRIST
"Potrivnicul a dat primul război cu Adam în rai şi, prin el, cu noi cu toţi, întrucât toţi eram în Adam (Romani 5, 12). E
primul război pierdut de om. Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc, mii de ani de-a rândul; iar ceea ce a făcut Adam
facem şi noi, fiecare. E limpede că la mijloc a fost o neascultare, o încovoiere a unei meniri, dată omului de Dumnezeu (A se vedea şi
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Filocalia vol. 3).
783. Mântuitorul a înfrânt întâi pe potrivnicul în duh, în apariţia lui personală din pustie, biruind prin dragostea de Dumnezeu
ispita aceluia când îl îmbia cu momeala plăcerii din materia lumii. Noi, muritorii n-avem de a începe lupta de la arătarea făţişă şi
personală a potrivnicului; căci, după unii, ne-ar fugi mintea de spaima arătării lui înfiorătoare. E lucru ştiut că sistemul nostru nervos,
răvăşit de atâtea vicii săvârşite de noi sau de un şir întreg de părinţi înaintaşi, nu suportă impresii prea tari, ca peste toate acestea să
rămână sănătos. Noi trebuie să începem urmarea Mântuitorului de la purificarea de patimi, ca să ajungem după multă vreme la o
sănătate, fizică şi psihică, în stare de a ne apropria, fără primejdii grave, acolo de unde doar Iisus a început lupta. E lucru ştiut şi
probat de medicină că spaimele (traumatismele) peste puterea de răbdare a sistemului nervos îl dezechilibrează şi, după slăbiciunea la
care-l găseşte, poate să-l ducă până la boala epilepsiei, care seamănă mult cu îndrăcirea, descrisă de Evanghelii.
Fireşte că şi noi în lupta cu patimile – treabă de începători, dar care poate ţine o viaţă întreagă – trebuie să dăm cu el o luptă în
duh. În această luptă încă suntem scutiţi prin rânduiala dumnezeiască de a-l vedea în toată fioroasa lui prezenţă.
De la această deosebire încolo, lupta pentru mântuire, atât a Mântuitorului, cât şi a ucenicului, urmează aceeaşi cărare şi stadii.
Astfel, după ce Iisus l-a bătut pe potrivnic în pustie, a venit să-l bată şi în lume, în societatea omenească stăpânită de acela. De aceea,
urmând pe Domnul, spunem că mântuirea nu se câştigă cu o faptă răzleaţă, ci presupune şi o faţă socială; nimeni nu se mântuieşte
singur; de mântuirea sa se mai leagă o mulţime de oameni.
70
784. Mândria lui nu poate răbda bătaie; acesta-i chinul păcatului său că, totuşi, trebuie s-o capete. Deci, dacă a fost bătut când
se lupta cu noi din afară, prin gura lumii, dacă a trebuit să fugă ruşinat, după zeci de ani de lupte dinlăuntru, din trup şi din suflet,
atunci sufletul şi mintea, făcându-se curate, îl prind în prezenţa nevăzută. Atunci, nemaiavând ce face, vine în persoană să se
războiască cu noi. De acum începe războiul minţii omului cu mintea cea vicleană, sau războiul nevăzut. Spre războiul acesta însă să
nu îndrăznească nimeni, de n-a fost chemat de Dumnezeu cu rost de a ruşina puterea vrăjmaşă şi a mai întări neputinţa oamenilor spre
război, căci nu e un război de glumă.
785. Asupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului şi al Maicii Domnului, despre care zice Sfântul Ioan Scărarul
că: „Armă mai tare în cer şi pe pământ nu avem, ca numele lui Dumnezeu”. Iar a doua armă pe care o avem împotriva puterii
vrăjmaşe este Sfânta Cruce
(1 Corinteni 1, 18). (Aş întreba pe cei ce nu au cruce: cu ce semn vă apăraţi voi de diavol ?) Ei însă nu au semn, că nu-i lasă (diavolul
n.n.) să-l facă. Nu în zadar semnul Crucii îl numeşte Biserica: „Armă nebiruită asupra diavolului, Crucea Ta ne-ai dat”. Iar a treia
armă de apărare este smerenia sufletului. Deci, chiar în ceasul tulburării tale, să zici în adâncul inimii: „Pentru păcatele mele pătimesc
acestea, Doamne, izbăveşte-mă de cel rău”. Şi întoarce-te cu inimă bună către Dumnezeu, orice gânduri rele ai avea, pălmuindu-ţi
mintea, căci vede Tatăl osteneala fiului şi nicidecum nu-l lasă.
786. Îngăduie Dumnezeu ispititorului să se apropie, ca un vameş al văzduhului, de robii lui Dumnezeu ca să-i cerce nu cumva
să se mai afle la ei ceva iubire de sine, ceva mândrie, sau părere înaltă, şi prin aceasta să-i întineze iarăşi în cele dintâi, sau în mai
mari să-i cufunde.
787. El e „acela” care va veni în numele său – nu al lui Dumnezeu – evreu de neam, care va tirăni sub ascultarea sa tot
pământul. Căci „acela” va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împărăţiilor pământului (Matei 4, 8-9).
788a. Diavolul dă sfaturile lui la toţi, dar nu are putere peste cei ce nu-l ascultă!
788b. Să nu vorbeşti niciodată despre proiectele tale, căci cel rău ştie doar ce vorbeşti nu şi ce gândeşti şi ţi le nimiceşte.
789. Diavolul ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, de vreme
ce el nu stă în adevăr, ci în minciună.
790. „Acela” nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe, ci luptă
nebun cerând: 1. moarte lui Dumnezeu; 2. moarte învăţăturii Sale; 3. moarte creştinilor, ucenicilor Săi; 4. pustiire Bisericii Sale şi
oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie.
791. Vrăjmaşul, ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la
vedere şi bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte.
792. Diavolul prezintă patimile din om ca plăcute şi uşoare.
793. Toată strădania potrivnicului aceasta este: să desfacă dragostea şi cunoştinţa noastră de Dumnezeu şi să le dea, prin
patimi, ca obiect de preocupare nimicul şi absurdul. De aceea, vicleanul nu se dă la o parte de a reduce la nimic şi la absurd chiar şi
virtuţile. Drept aceea, e destul să izbutească o mutare mai încoace, mai aici, a scopului ultim al virtuţilor şi cu asta a redus la nimicul
slavei deşarte şi la absurd toată strădania virtuţii. Iată-ne, printr-o singură întorsătură măiastră a vicleanului, deşertând virtuţile în
sacul spart al patimilor şi culegând, în schimb, vorbe goale de la oameni şi rânjetul lui sinistru. Trebuie, deci, multă şi adâncă
deosebire a gândurilor.
794. Diavolul ştie cât iubeşte Dumnezeu pe om, de aceea îl pârăşte neîncetat înaintea lui Dumnezeu, că-I risipeşte avuţiile.
795. Cel rău vrea să ocupe scaunul lui Dumnezeu.
796. Cu trecere de vreme, satana s-a mai iscusit în rele. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu, o face, rânjind (1
Petru 5, 8) bucuros; pe cine iubeşte pe Dumnezeu, dar călătoreşte fără sfat şi întrebare, îl învaţă şi el să iubească pe Dumnezeu şi-l
laudă, că face bine – fără să priceapă unul ca acesta că a căzut la laudă străină şi că în credinţa lui s-a încâlcit un fir subţire de putere
vrăjmaşă.
797. Vicleanul bagă de seamă ce face Dumnezeu şi face şi el la fel. Trimite Dumnezeu slujitori, trimite şi el; trimite Dumnezeu
vedenii, se arată şi el. Propovăduieşte Dumnezeu iubirea de oameni fără deosebiri şi margini, propovăduieşte şi el. Cu un cuvânt:
contraface tot ce face Dumnezeu şi dă de râpă pe oameni cu mulţimea înşelăciunilor.
S-a făcut de-o îndrăzneală nemaipomenită, încât şi lumina dumnezeiască o contraface, nu în înţelesul că s-ar putea apropia să
strâmbe adevărata lumină, căci l-ar face scrum şi nu poate sta într-însa, ci năluceşte şi el o lumină, cu care amăgeşte pe cine poate şi
pe cine vede că umblă cu îndrăzneală după daruri dumnezeieşti, înainte de dobândirea smereniei statornice. Aşa se preface în chip
mincinos şi în înger al luminii (2 Corinteni 11, 14) şi în hristos mincinos (Matei 24, 24) şi înşeala pe mulţi, zicând: „Eu sunt hristos!”
(Luca 21, 8). Şi te trimit să propovăduieşti şi să faci cutare şi cutare…
798. Ştiţi cum sunt nebunii: se dau pe sine de ceva mare şi pretind să li se supună oamenii, se cred pe sine stăpâni şi împăraţi,
că aşa cere boala lor; cu atât mai vârtos o cere Lucifer, începătorul nebuniei. Deci, orice iubire, în păruta lui împărăţie, e o risipire; şi
orice ură – după voia lui cea rea – o mare faptă bună. Dar, împărăţia fiind de drept a lui Dumnezeu, care este lumea întreagă,
chivernisită de oameni cu ură, nu cu iubire, îngrămădeşte pe cheltuitorii ei cu o mare datorie de plată lui Dumnezeu. Orice ascultare
de Stăpânul adevărat al lumii e o daună în împărăţia „stăpânului” nebun şi orice ascultare de stăpânul nebun al pământului
îngrămădeşte pe oameni sub povara unei datorii sau greşeli făcute lui Dumnezeu.
799. Cum zice un Părinte, Antihrist – care nu se mulţumeşte numai cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora – nu va avea
astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din inima şi mintea celui din urmă credincios rămas pe
pământ; şi nu râvneşte, nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina o dată cu Dumnezeu, iar în locul Lui să-şi împlânte
în sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.
800. Chinurile cele de pe urmă, cele de la Antihrist, în care va lucra toată puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au
înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea."
CARAREA IMPARATIEI- ARSENIE BOCA