Sfânta Evanghelie după Ioan
Capitolul 3

17.Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.
19. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele.
20. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească.
21. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.

Multe lucruri bune v-am arătat vouă de la Tatăl Meu. Pentru care din ele, aruncaţi cu pietre asupra Mea?

I-au răspuns iudeii: Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă şi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu.

Iisus le-a răspuns: Nu e scris în Legea voastră că "Eu am zis: dumnezei sunteţi?"

. Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată -

Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt?

Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine.

Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl. 

IISUS HRISTOS

PARINTII NECREDINCIOSI SUNT UCIGASII PROPRIILOR COPII
Un exemplu care ilustreaza complexitatea legaturii dintre pacatele parintilor si bolile copiilor este luat din viata minunatului nevoitor al timpurilor noastre, Cuviosul Paisie Aghioritul. Un barbat a venit la Cuviosul Paisie. Fiica lui avea cancer. El a adus cu el si cateva hainute de-ale ei, ca parintele sa le binecuvanteze.
Parintele i-a spus nefericitului tata:

– Eu ma voi ruga, dar si tu trebuie sa jertfesti cu ceva si Dumnezeu Se va milostivi.
Tatal fetitei a intrebat:
– Cu ce sa jertfesc, parinte?
– Jertfeste una din patimile tale.
Barbatul, care avea putine cunostinte despre viata duhovniceasca, a raspuns:
– Nu am nici o patima.
Atunci staretul a intrebat:
– Fumezi?
– Da.
– Din iubire pentru fiica ta, lasa-te de fumat si Dumnezeu o va vindeca..
Tatal s-a lasat de fumat si astfel fiica lui a inceput sa se vindece. Peste un timp, ea era complet sanatoasa, ceea ce au confirmat si medicii. Dar in curand tatal a uitat si nu si-a tinut promisiunea. Ce s-a intamplat? Fetitei i s-a depistat din nou cancer si starea ei s-a agravat. Tatal a cerut din nou ajutorul parintelui, insa a auzit raspunsul:
– Daca tu, fiind tata, nu ai avut evlavie si nu ai jertfit in numele vietii copilului patima care dauneaza trupului tau, eu nu te mai pot ajuta cu nimic.
Staretului Paisie i-a fost descoperita lega­tura nevazuta dintre procesul cancerigen al fetitei si patimile tatalui ei. Prin rugaciunile placutului lui Dumnezeu, tatal a invins patima si boala s-a indepartat. Dar barbatul a avut un comportament usuratic. In pofida juramantului, el nu s-a izbavit de obiceiul care dauna chiar si sanatatii lui. Cu adevarat, este mai bine sa nu fagaduim decat sa promitem si sa nu implinim! Mai ales, cand este vorba de Dumnezeu si de via­ta copilului, aflat la un pas de moarte. Cum spune Sfanta Scriptura:
„Dragostea acopera multime de pacate” (I Petru 4,8 ) si „Cui se iarta putin, putin iubeste” (Mc. 7, 47).
Practic, prin gestul sau tatal a demonstrat ca nu si-a iubit indeajuns fiica. In acest caz, cererea lui a fost respinsa. Pacatul parintesc ii duce pe urmasi in mod direct sau indirect la boala si moarte. El nu implica deloc factorii genetici, biochimici, fiziologici, sociali etc. si alti factori ai aparitiei si dezvoltarii bolilor, dar toate cauzele actioneaza impreuna, de parca ar transmite „stafeta” una alteia. De multe ori, pacatul devine prima treapta a imbolnavirii unei persoane. Medicina si psihologia moderna demonstreaza aceasta in mod convingator. cu cat parintii pacatuiesc mai mult si se pocaiesc mai putin, cu atat este mai mare probabilitatea imbolnavirii copilului lor...
             

Arsenie Boca - Omul durerilor [calitate superioara] 1 din 7

Invataurile si Minunile Parintelui Arsenie Boca

Dragostea si ura sunt realitati. O dragoste
distrusa poate pricinui uneori chiar moartea. O dragoste reinviata e o
inviere. Daca am putea vedea firele, care ne leaga unii de altii, forma
oamenilor ar fi destul de ciudata. Unii oameni ar depasi cu putin
suprafata pielii lor, altii s-ar intinde pana la un depozit de banca, altii
pan la trupul oarecui, altii pana la carciuma, altii pana la avutie. Unii
ni s-ar parea cu niste maini intinse peste mari si tari, pana la familia
lor, pana la muntii si cerul tarii in care s-au nascut, la o ceata de
prieteni, la o casa veche. Conducatorii de neamuri, marii binefacatori,
sfintii, ar fi niste uriasi care-si intind multime de brate asupra unei tari,
a unui continent, sau a lumii intregi.



CARMA DIN ZARE
Oare de ce invinuieste Dumnezeu pe oameni de faptul ca nu se
mai naste dreptul printre dansii, si ca ei nu baga de seama? Raspunsul
e urmatorul: dreptii sunt uneltele lui Dumnezeu, prin care sfatuieste
neamurile si, prin rostul lor, face cu putinta milostivirea Sa peste
oameni; pe cand daca nu-i are, oamenii vor da peste urgia dreptatii
Sale, dupa faptele 1or. Familia, cu roadele ei impovarate de faradelegi,
Il aduce pe Dumnezeu la impas; drept aceea oamenii sunt trasi la
raspundere si se afla in aceeasi primejdie ca smochinul fara roada.
"Cautat-am printre ei, sa gasesc un om ca sa se
poarte cu dreptate inaintea fetei Mele pentru tara
aceasta, ca sa nu o pierd, si n-am gasit"
Primul drept, care a stat inaintea lui Dumnezeu pentru altii, a
fost Adam. Altul a fost Moise, care chiar a stramtorat pe Dumnezeu,
ca sa ierte norodul care facuse pacat mare, inchinandu-se la
vitelul de aur, zicand:
"Rogu-ma acum, de vrei sa le ierti pacatul acesta"
iarta-i; iar de nu, sterge-ma si pe mine din Cartea
Ta, in care m-ai scris !"
Si Dumnezeu asculta de om.
Alt drept Iisus Navi, urrmasul lui Moise, intrand in pamantul
fagaduintei, la o lupta cu Amoreii, s-a rugat sa stea soarele si s-a oprit
soarele, pana ce i-a facut Dumnezeu izbanda asupra vrajmasilor. "Si
n-a mai fost nici inainte, nici dupa aceea, o astfel de zi, in care
Domnul sa asculte asa glasul omului", marturiseste Scriptura.
De obicei oamenii starnesc cu faptele lor anumite furtuni
nevazute; acestea tot in capul lor se intorc, dar in chipul cel mai vazut
cu putinta. Dumnezeu, stiind de mai-nainte sfarsitul tuturora,
randuieste fiecaruia ispasiri in lumea aceasta.
"Dumnezeu este indelung rabdator si mult milostiv, dar
nepedepsit nimic nu lasa."


Iata ca pe locuitorii cu o viata stricata, cand ii sorteste
Dumnezeu pedepsirii, nu-i apara nici o granita si nici o arma, dar
pentru o viata curata ii apara Dumnezeu, cum nu-i apara nimic pe
lume. Neamurile au un destin ascuns in Dumnezeu. Cand isi urmeaza
destinul, au apararea lui Dumnezeu, cand il tradeaza sa se gateasca de
pedeapsa.


E drept, ca darea pe fata a faradelegilor e cea mai primejdioasa
predica dar si singura care mai poate ceva. Toti fug de metoda
aceasta. Chiar pentru castigul lui Dumnezeu, nu vor sa se primejduiasca
cu oamenii. N-au putere ! Oare de ce? Iata de ce:
"In proorocii lerusalimului vad grozavie:
acestia fac desfranare si umbla cu minciuni; ajuta
mainile facatorilor de rele, ca nimenea sa nu se
intoarca de la necredinta sa. De aceea asa zice
Domnul Savaot (numele Mesiei in V. T.) despre
prooroci: Iata ii voi hrani cu pelin si le voi da sa
bea apa cu fiere, caci de la proorocii Ierusalimului
s-a latit necredinta peste tot pamantul."
"Vai de parintii care pierd si imprastie oile
turmei Mele, zice Domnul !"


RASPUNZATORII
Faptul ca din partea Sa Dumnezeu a facut totul pentru om, pana
si jertfa Sa de pe cruce, dovedeste ca omul are un pret imens, necrezut
de mare. Omul are dimensiunile intentiei divine; centrul si sinteza
creatiunii Sale: lumea vazuta imbinata cu lumea nevazuta.
Iata de ce suntem datori a vietui potrivit acestei intentii divine;
adica sa fim deodata, si ca persoane vazute, si ca persoane nevazute;
caci omul are valoarea aratata de jertfa de pe cruce. Cand omul traieste
in adevarata lui valoare, e subiect de istorie, pe cand, daca renunta la
dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, in rind cu oricare
dintre obiecte; nu mai poarta un nume, ci poarta un numar.
Deci, ce poate sa insemneze coborarea omului la simpla valoare
economica, decat o degradare a lui in randul vitelor, care se vor
salbatici intreolalta si-si vor impinge conducatorii pana la marginile
nebuniei. Asta inseamna treaba unuia, care ar incovoia crinii in gunoi,
pretuind mai mult gunoiul, decat mirosul crinului.

din cartea CARAREA IMPARATIEI- ARSENIE BOCA

De obicei, patimesc de cancer cei
ce nu postesc niciodata. Cancerul inca n-are leac si apare fara alte
explicatii, decat ca o frana pedepsitoare a desfranarii stomacului. Se
vede ca prin el se pedepseste lacomia mancarilor si obarsia desfrinarii.
Grele osdnde au aceste trei iubiri nelegiuite: iubirea de sine, care
strabate in suflet prin ultimele doua: iubirea de trup si iubirea de
mancare. Sf. Pavel le zice: "Dumnezeul lor e stomacul".
Cancerul, aceasta misterioasa anarhie celulara, mi se pare ca
vine tot cam din aceleasi pricini din care vine si o anarhie sociala" tot
prin dezechilibru dovedeste in vreo zona, necunoscuta a organismului,
sau vreo slabire in serviciul de siguranta al sistemului nervos. Banuiesc
despre roiul celulelor canceroase ca au chiar o alta formula cromozomica
in tot cazul recesivitatea e sigura.
De ce mutatiile acestea care nu cruta nici regii?

Dezechilibrul, haosul Si anarhia sunt cam acelaSi lucru; o schimonosire,
o degenerare, un accident, un pacat colectiv. Dezechilibrul
sau pacatul nu e o realitate cu suport propriu, ci sunt ghearele haosului
in grumazul realitatii, o pandire a nimicului care vrea sa inghitaa in sine
toate cate sunt. Dumnezeu vrea sa stavileasca navala anarhiei in
faptura, insa, respectind libertatea omului, nu poate, decat daca va
castiga si convingerea omului pentru intentia Sa. Pe drepti ii are
castigati pentru aceasta cauza.. Pe nedrepti, pierzand acestia libertatea
lor - de vreme ce robesc pacatului - nu-i mai poate castiga prin
libertatea pe care n-o mai au, de aceea pentru acestia nu-I mai ramine
decat sabia. Prin sabie se intelege aci: asprimea dreptatii, legea,
autoritatea" stiapanirea, pedeapsa pana chiar si pedeapsa cu sabia.
Cand cineva, cu faptele sale pacatoase, cade din dragostea
Tatlaui sau, da de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, il va readuce la
cale cu sila. ii da si timp, doar va simti sa vina de buna voie; daca insa
nu baga in seama, ii ia si timpul si cade fara de veste urmarit de
dreptate.

CARAREA IMPARATIEI - ARSENIE BOCA