Fericirea este a celor ce au constiinta curata

Atat de multe s-au scris despre fericire,despre ce inseamna,despre cum se poate ajunge la starea interioara in care sufletul sa nu fie tulburat de nimic negativ si totusi de ce unii oameni nu sunt fericiti?De ce nu pot sa ajunga aceasta stare de liniste sufleteasca?Este greu pentru unii oameni sa urmeze niste retete sau de a pune in practica teoriile pe care le expun cei care au atins acea stare interioara,sau sa ia drept exemplu experienta altora care a dus la atingerea acestei stari sufletesti.Fericirea este in primul rand data de linistea sufleteasca neumbrita de sentimente negative sau antagonice.Nici o fiinta pamanteana nu este perfecta si nu se poate spune ca este animata numai de sentimente negative,dupa cum nici de sentimente antagonice.In fiecare fiinta exista atat sentimente negative cat si pozitive.Dar este importanta preponderenta sentimentelor.Atunci cand sentimentele negative predomina,ele isi pun amprenta asupra constiintei in primul rand,rasfrangandu-se apoi in plan fizic.Constiinta este in primul rand afectata si da acea stare de neliniste interioara.Fericirea sau nefericirea este strans legata de constiinta.Constiinta este cea care stapaneste fiinta in totalitate.Daca avem constiinta curata,sufletul ne este linistit,trupul nu este strabatut de convulsiile depresiei,iar fericirea ne este asigurata.Fericirea nu trebuie legata de ceva anume pentru ca odata lipsiti de obiectul care ne da starea de fericire,cadem in depresia cea mai adanca.Astfel daca ne-am dorit ceva atat de mult si nu am dobandit,dispare si linistea sufleteasca.Singura de care ar trebui sa depinda fericirea noastra este constiinta.Ca sa putem avea constiinta curata trebuie sa facem doar un foarte mic efort si anume cel de a iubi cu inima curata,neumbrita de nici un interes.A iubi nu doar o alta fiinta ci de a iubi sa iubesti.Iubirea nu trebuie sa depinda de obtinerea unor avantaje materiale sau nu,ci trebuie sa fie libera in exprimare,cu alte cuvinte sa iubeasca total si fara retinere.Sa iubesti aproapele tau ca pe tine insuti este prima porunca divina.Cum ne iubim pe noi insine si nu ne-am provoca un rau in mod constient,asa trebuie sa iubim si pe aproapele si sa nu-i provocam rau in mod constient.Numai astfel putem avea o constiinta curata si sa atingem starea de fericire si pace interioara.Daca iubim curat,indiferent daca primim sau nu acelasi raspuns de iubire din partea semenilor,vom sfarsi prin a fi iubiti.Se spune ca atunci cand primesti o palma sa intorci si obrazul celalalt,adica sa nu raspunzi la rau cu rau.Putem face asta oare fara a ne fi stirbit din orgoliu?Cum sa fim atat de lipsiti de mandrie sau demnitate incat sa luam atatea palme?Dar a face asta este tocmai un semn de mare demnitate si de inalta tinuta morala.In cadrul unei adunari sau grup,niciodata nu vor fi apreciati cei care au un comportament urat,sau violent,sau dezbinator,sau rautacios.Chiar daca aceia castiga pe moment,vor pierde si vor fi eliminati.Vor castiga si vor fi apreciati cei care au avut demnitatea de a nu riposta in acelasi fel,iar cei care au declansat ceva rau vor pierde atat respectul celorlalti cat si in plan spiritual pentru ca ii va mustra constiinta.Cei care fac rau nu se vor putea sustrage de la a fi condamnati de propria lor constiinta.Este greu sa nu faci rau veti spune,pentru ca,mai ales in societatea noastra de azi care este tulbure din toate punctele de vedere,predomina lupta pentru supravietuire si satisfacerea intereselor proprii.Insa sunt multe lucruri dupa care alergam si care ne sunt nefolositoare pentru viata pe care o traim.Singurul lucru care ne este folositor este pastrarea curata a constiintei care ne poate da fericirea dupa care tanjim toti.Chiar daca facem un rau involuntar,din orgoliu sau nestiinta sau chiar cu buna stiinta,este necesar sa constientizam raul facut si sa incercam sa reparam.Mai mereu suntem impinsi sa dam vina pe altii pentru actiunile noastre negative dar gresim total.Nu facem decat sa ne impovaram cu pacate in plus si sa ne patam constiinta,care ne va mustra in final.Nimeni nu are nici o scuza pentru actiunile sale negative.Tot ce facem negativ asupra altuia se va rasfrange asupra noastra fara echivoc si invers daca facem bine se va rasfrange asupra noastra.Deci facand rau altuia nu-i facem numai lui rau ci si noua.Daca am fost nedreptatiti,sa nu raspundem prin alta nedreptate ci sa lasam pe Dumnezeu sa scoata la iveala ca am fost nedreptatiti.Sa nu ne facem noi singuri dreptate.Adevarul iese intotdeauna la iveala,fara ca noi sa facem ceva in acest sens.Si mai mult de atat sa raspundem cu iubire la raul pe care l-am indurat.Numai asa ne vom pastra constiinta curata si vom avea parte de rasplata pe masura.Rasplata este fericirea dupa care tanjim si linistea sufleteasca.Odata aceste doua stari atinse,vom avea parte de tot ce e mai bun atat in viata pamanteana cat si in cea vesnica.

SIMONA POPESCU
17 September, 2011
12:44:29 PM

Iubirea sta la baza comunicarii dintre spirite

Spiritul este principiul calauzitor al materiei,este cel care pune amprenta unica, inconfundabila, asupra acesteia.Spiritul este o farama din energia cosmica, divina care insufleteste materia,adica trupul.Spre deosebire de trup care are existenta limitata,spiritul este nemuritor.Trupul fara spiritul care-l anima nu poate exista,insa spiritul fara trup,poate exista.In timpul existentei in care spiritul si trupul sunt legate unul de altul,balanta poate inclina inspre dominatia spiritului asupra materiei sau a materiei asupra spiritului,sau sa existe o egalitate intre cele doua componente ale fiintei umane.Daca spiritul predomina asupra materiei,el capata sau mai bine zis isi recapata acele calitati cu care a fost inzestrat de cand a fost creat si trimis pe pamant spre intrupare.aceste calitati sunt crampei din intelepciunea divina,din iubirea divina.Se stie ca spiritele au o serie de caracterisitici care in existenta tridimensionala ar fi catalogate drept paranormale.Insa nimic nu este paranormal.Probabil ati auzit de oameni care leviteaza sfidand legea gravitatiei,de oameni care pot fi simultan in mai multe locuri,de clarvazatori sau mediumi.Acesti oameni insa au ajuns in stadiul in care spiritul predomina asupra materiei.E drept ca pana sa ajunga aici,ai parcurs un drum sinuos,plin de incercari si ispite,unele din ele foarte greu de infruntat si de trecut.Si bineinteles pana sa ajunga la desavarsire,incercarile devin din ce in ce mai grele,pe masura stadiului de evolutie la care au ajuns.Asa cum si elevii evloueaza la clase superioare,absolvind pe cele dinainte,iar lectiile devin din ce in ce mai grele.Insa si cunostiintele si experienta sunt mai bogate,deci intelegerea este mai ampla.Spiritele care au ajuns in acest stadiu de evolutie in care predomina asupra materiei,au capabilitatea de a comunica mult mai usor cu alte spirite chiar inferioare pe scara evolutiei si de a le transmite ceva din intelepciunea si experienta acumulata si nu in ultimul rand,crampei din iubirea divina care sta la baza tuturor lucrurilor cate exista.Aceste spirite ne influenteaza viata intr-un mod pozitiv daca suntem pregatiti sa pecepem intentiile lor de a ne ajuta in refacerea noastra spirituala.Exista insa si spirite neevoluate care resping toate incercarile celor superioare de a le ajuta sa evloueze spiritual.Evolutia spirituala este de fapt drumul spre purificarea spiritului,spre desavarsirea calitatilor pe care ar trebui sa le posede o fiinta omeneasca.In realitatea noastra tridemsionala,refuzul de a comunica cu spiritele superioare s-ar traduce prin respingerea invataturilor,sfaturilor,prin respingerea iubirii sau nerecunoasterea ei sau mai mult sfidarea acestor unde pozitive venite inspre noi.Si totusi,in momentele de relaxare fizica,cum ar fi in timpul somnului,atunci cand spiritul se elibereaza partial de materie,poate primi informatii din partea acelor spirite care vor sa le transmita ceva pozitv,le primesc cu usurinta.De aceea avem vise premonitorii sau insemnate pentru noi,pentru viata noastra.Comunicarea poate avea loc si in stare de veghe,intre spiritele care au anumite afinitati,intre spirite care se iubesc,intre spirite prietene.Este asa numita telepatie.Telepatia este o conexiune intre doua persoane care au aceleasi ganduri in acelasi moment.Telepatia este o dovada a compatibilitatii spirituale intre cele doua persoane si afinitatii dintre cele doua.Spiritele nu au fost create pentru a evolua singure ci de a se ajuta unul pe celalalt.Acest lucru se poate intampla numai prin iubire,prin iradiere de iubire divina catre celalalt.Iubirea sta la baza intelepciunii,a filozofiei,a stiintei.Deci nimic nu poate evolua fara iubire.Trebuie doar sa fim suficienti de deschisi ca sa primim toate acest dar divin,iubirea.Comunicarea dintre spirite este de fapt o impartasire,o impartire neegoista a darurilor divine.Daca am realiza acest lucru in timpul vietii noastre pamantene,am fi fericiti pe deplin.Nimic nu poate implini o fiinta omeneasca in afara iubirii.Iar spiritele care ne trimit iubire ar trebui privite ca pe niste mesageri divini si sa nu le ignoram.Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa cautam sa intelegem rolul acestor spirite care vor sa ne umple sufletele de iubire.Eu personal am avut parte de aceasta infuzie si transfuzie de iubire.Dumnezeu a fost primul care mi-a daruit iubirea Sa,apoi cei iubiti mie.Dumnezeu este tot atat de viu ca si noi.Daca nu l-am considera ca pe ceva intangibil,am simti iubirea Lui la fel ca pe a unei fiinte pe care o putem atinge.Sau daca am vedea in fiecare fiinta pe Dumnezeu, la fel am simti iubirea Lui.Dumnezeu face minuni atunci cand suntem pregatiti sa II primim iubirea direct de la El si prin oamenii de langa noi.Nici o intrebare nu va ramane fara raspuns si nici nu vis nu va ramane doar un vis ci va deveni realitate.Conditia este ca noi sa ne deschidem sufletele atat de mult incat sa putem primi tot ce se poate primi.Si chiar daca la un moment dar primim ceva dureros,va urma ceva mult mai frumos si mai neasemuit decat durerea dinainte si cand vom privi in urma am fi gata sa mai suferim numai ca sa ne fie rasplatita rabdarea cu ceva mult mai frumos.

SIMONA POPESCU
SUNDAY,21 08 2011,4:27AM

Ranile tamaduitoare ale lui Isus

Cand ma gandesc la suferinta de neimaginat indurata de mantuitorul nostru Isus, ma cuprinde o sfasietoare tristete.
Cand ma gandesc la suferintele mele ca spirit intrupat pe acest pamant,mi se par copilarii.Iar daca am suferit,
inseamna ca am si meritat sa sufar.Dar Isus a fost nevinovat si a indurat cu smerenie toata batjocura noastra.
Huiduit,scuipat,batjocorit in fel si chip,crucificat.Sf.Bernard a intrebat odata pe Isus care a fost cea mai mare
durere a sa necunoscuta de oameni,iar Isus i-a spus asa:"Am avut o rana adanca de trei degete pe umar cauzata de purtarea
crucii.Aceasta a fost cea mai chinuitoare rana."La toata aceasta suferinta a sa a asistat neputincioasa Maica Sa,cu
lacrimi izvorand siroaie si ucenicii Sai.Ce poate fi mai trist pentru o mama decat sa-si vada fiul torturat si batojocorit
si totusi sa nu-l poata salva din mainile celor rai?Dar Maica Domnului a fost intarita in suferinta ei de Dumnezeu.
Altfel nu ar fi rezistat acestui supliciu sufletesc.Stia de la bun inceput ca odata cu nasterea Fiului Sau,va incepe
o noua era pentru omenire.Stia ca prin sangele Lui nevinovat oamenii se vor vindeca si vor fi mantuiti.Grea misiune
a avut Maica Domnului.Dar a ascultat ca o roaba credincioasa voia lui Dumnezeu si nu s-a impotrivit destinului Fiului
Sau.Dar noi?Suntem oare in stare sa ne supunem cu totul vointei lui Dumnezeu?Suntem in stare sa ne purtam crucea chiar
daca ne provoaca rani adanci?Sau ne ferim de suferinte si chiar cu pretul suferintei altora cautam sa ne fie noua bine?
A nu fi in stare sa ne purtam crucea si sa nu ne abandonam vointei lui Dumnezeu,inseamna sa nu-l cinstim pe Isus,sa
nu-i cinstim ranile,sa nu le recunoastem puterea tamaduitoare.Caci sangele Lui pentru noi s-a varsat.Pentru vindecarea
tutror ranilor noastre fizice si sufletesti.Daca am putea sa fim asemenea lui Isus si sa fim rabdatori si demni in
suferintele noastre,adica sa suferim in tacere si fara sa ne impotrivim,am ajunge la starea de fericire si pace interioara.
Daca ne-am abandona cu totul vointei lui Dumnezeu am fi fericiti,pentru ca Dumnezeu ne vrea fericiti.Daca suferim este numai
datorita greselilor noastre iar nu din voia divina.Totul este un echilibru perfect in creatia divina.Daca ceva negativ se
intampla trebuie reglata balanta dintre bine si rau.Si acest lucru se poate numai prin platirea raului facut.Aceasta
este asa zisa pedeapsa a lui Dumnezeu,care de fapt nu este o pedeapsa propriuzisa ci readucerea la starea de puritate
sufleteasca anterioara greselilor savarsite.Si totul este spre binele nostru.Dumnezeu ni L-a dat pe Isus sa ne vindece
prin ranile Sale,iar noi trebuie sa le cinstim cu credinta. Isus a suferit pentru noi,pentru intreaga omenire,fara sa
se impotriveasca,din iubire.Daca L-am lua ca model pe Isus,fiti siguri ca nu am suferi niciodata.Daca am fi desavarsiti
ca El am fi fericiti,iar raul ne-ar inconjura.Suferinta lui Isus ar fi trebuit sa fie prima si ultima suferinta pe acest
pamant,pentru ca el a ridicat pacatele intregii omeniri.Din pacate suferinta nu a luat sfarsit pentru ca am nesocotit
sacrificiul lui Isus si nu ascultam poruncile divine,dintre care cea mai insemnata este porunca iubirii.Insa Dumnezeu
are rabdare infinita cu noi si ne ajuta in orice moment daca ne intoarcem la El si ne abandonam cu totul vointei Sale.
Dumnezeu stie ce sa faca cu vietile noastre,doar El ni le-a dat.Si nu ne-a dat viata ca sa suferim,ci sa fim fericiti.
Dar Dumnezeu atat de mult ne iubeste incat ne-a dat si libertatea alegerilor noastre.Iar viata noastra decurge asa cum
alegem.Daca alegem sa-l lasam pe Dumnezeu sa hotarasca pentru noi,vom fi fericiti.Insa daca alegem sa traim dupa simturile
noastre proprii,s-ar putea sa gresim.Si fiecare greseala ne poate aduce suferinta.De noi depinde totul...
　
SIMONA POPESCU
Tuesday, July 26, 2011

SA INVATAM DE LA NATURA

Frumoasa e opera lui Dumnezeu si perfecta in frumusetea ei! Nu exista nimic nelalocul lui ci toate sunt intr-o
ordine desavarsita.Cand Dumnezeu a creat omul,a creat si tot ce se putea care sa-i mangaie sufletul,sa-i bucure
si sa-i incante simturile.Si l-a pus in mijlocul acestor minunatii ca sa le stapaneasca,sa se bucure de ele si
totodata sa aiba grija de ce i-a fost dat in stapanire.Atat de mult a iubit Dumnezeu omul,incat l-a facut stapan
peste creatia lui,Pamantul,cel material.A pus peste Pamant ape,munti cu paduri,campii cu flori si pasari cantatoare.
animale fel de fel si deasupra un cer albastru in care sa-ti pierzi privirea.Dar nu ni le-a dat doar cu scopul de a
ne incanta privirea si simturile,ci ca sa descoperim in ele mesajele divine.Dumnezeu ne vorbeste nu numai prin oameni,
ci si prin intreaga natura.Prin ape,prin copaci,prin flori si animale.Toate ne transmit ceva dumnezeiesc.Apele ne
indeamna sa fim linisiti si puri sa ne continuam drumul pe care l-am inceput si sa nu ne intoarcem in urma,copacii
sa fim demni si curajosi,sa infruntam fara preget orice vicisitudine,florile ne invata sa fim sensibili, gingasi si
puri sufleteste,iar animalele ne invata sa fim uniti si sa iubim asa cum ne iubesc ele pe noi,fara nici un interes
Pietrele ne invata sa rabdam asa cum ele rabda trecerea timpului peste ele si sa tacem mai bine decat sa spunem ceva
nefolositor sufletului.Natura ne invata ca asa cum ea se supune smerita vointei lui Dumnezeu si noi ar trebui sa o facem.
Ea nu se impotriveste niciodata orice s-ar intampla.Copacii nu se ascund de furtuni,iar florile raman pe campuri chiar
daca ploua sau ninge.Si toate acestea desi si florile si copacii simt tot ce li se intampla.Pentru ca sunt entitati vii.
Copacii,florile,animalele comunica intre ele si-si transmit starile si emotiile prin care trec.Dar niciuna nu se impotriveste
destinului sau.Noi oamenii ne impotrivim adesea si ne razvratim in chip nesabuit.Dar Dumnezeu ne iubeste atat de mult.
incat nu ne paraseste niciodata si ne trimite mesageri divini care sa ne ajute sa revenim pe drumul cel bun.Sa invatam
de la natura,ca asa cum este ea perfecta si smerita in fata iubirii,asa si noi sa fim.Perfecti si smeriti.Perfectiunea
sa nu ne impinga la orgolii ci dimpotriva la smerenie.Sa ne inconjuram de flori si animale,sa invatam sa le intelegem
menirea si sa invatam de la ele,sa fim capabili sa descoperim in ele mesajele divine care indeamna spre puritate sufleteasca.
　
SIMONA POPESCU
Sunday, July 24, 2011

APOSTOL SAU IUDA?

Apostolii,in numar de doisprezece,au fost alesii lui Isus din multime,ca sa-i fie ucenici si prin care sa se raspandeasca
invatatura sa,sa se predice evanghelia Sa.Isus a ales oameni obisnuiti,fara merite deosebite,tocmai pentru a arata lumii
intregi ca oricine poate fi ucenicul Sau.Cei doisprezece apostoli au fost:Petru,Andrei,Iacob,Ioan,Toma,Filip,Bartolomeu,
Matei,Iacob al lui Afleu,Iuda al lui Iacob(Tadeul),Simon Zelotul si Iuda Iscariotul inlocuit dupa moarte cu Matia.
Apostol inseamna de fapt un adept inflacarat al unei idei,al unei doctrine.A fi adeptul unei idei,unei credinte,inseamna a nu
te abate de la ideea pentru care lupti,a ramane fidel pana la sfarsit ei, cu orice pret.De aici deriva si cuvantul apostolat,
care semnifica eforturile facute pentru a ramane fidel acestei credinte interioare si pentru a o raspandi in folosul altora.
Printre apostolii lui Isus s-a aflat insa si Iuda Iscariotul,care incepuse munca de apostolat alaturi de ceilalti unsprezece,
pentru ca mai apoi sa se lepede de iubirea pentru Isus si sa-l vanda intr-un chip marsav,pentru treizeci de arginti.
De fapt si-a vandut iubirea pentru Isus pentru treizeci de arginti.Si-a dat seama de greseala facuta,de abia atunci cand
a realizat ce urmari a avut aceasta fapta infama si anume sacrificarea vietii lui Isus.Aceasta fapta i-a adus atatea mustrari
ale constiintei,incat nu a mai putut suporta tortura ei si a ales sa-si puna capat suferintei prin sinucidere.A recurs la un
gest extrem care insa nu l-a putut absolvi de vina de a-si vinde Invatatorul.Istoria aceasta insa se repeta si in zilele
noastre.Noi oamenii ne putem asemui fie apostolilor lui Isus care L-au iubit si I-au ramas fideli pana la sfarsit,fie lui
Iuda,care L-a vandut si L-a sacrificat pentru treizeci de arginti.A fi apostol demn al lui Isus inseamna a iubi pana la capat,
a lupta continuu pentru a raspandi iubirea divina prin cuvinte si fapte.A fi Iuda inseamna a vinde pentru nimic iubirea divina,
a sacrifica semenul tau prin cuvinte si fapte nedemne de invatatura dumnezeiasca.Cei treizeci de arginti prin care a fost vanduta
iubirea pentru Isus,s-ar putea traduce in contemporaneitate prin materialism.Materialismul care predomina spiritul este cauza
primordiala a pierderii iubirii fata de Isus si fata de semenii nostrii si cel care ne indeamna sa ne vindem iubirea.
Materialismul este insa si declansatorul unei mustrari de constiinta care apare intai subtil,ca mai apoi sa domine intreaga
noastra fiinta.In loc sa iubim,sa daruim iubire semenilor noastrii,uram si ii vindem pentru interesele noastre meschine,sau
pur si simplu fara a obtine ceva neaparat ci doar sa ii facem sa sufere.Vedem mai mereu in jurul nostru oameni care isi vand
iubirea pentru cativa banuti,metaforic vorbind.Cum se intampla acest lucru insa?Prin punerea mai presus a oricarui lucru
sau interes personal,inaintea fiintei pe care ar trebui sa o iubeasca.Cei care fac insa acest lucru,nu-si dau seama ca vanzandu-si
iubirea pentru semenul lor,isi vand de fapt iubirea pentru Isus,pentru Dumnezeu.Si asta pentru ca nu constientizeaza ca in fiecare
semen de-al lor ar trebui sa-l vada pe Dumnezeu,pe Isus. Vanzandu-si semenul,Il vand de fapt pe Dumnezeu.Prima porunca a fost
porunca iubirii.De ce oare?De ce nu a fost oare porunca iubirii numai fata de Dumnezeu si nu fata de semenii nostrii?Pentru ca daca
nu poti iubi un semen de-al tau pe care il vezi si il simti,cum poti oare sa-L iubesti pe Dumnezeu pe care nu-L vezi si nu-L
simti?Dumnezeu este in fiecare din noi si in consecinta daca nu ne iubim intre noi,nici pe Dumnezeu nu putem spune ca-L iubim.
Nu poti sa-ti vinzi aproapele fara sa spui ca nu-L vinzi si pe Dumnezeu.Dar noi nu recunoastem ca vindem iubirea.Ne gasim diferite
scuze,motivatii,spunandu-ne noua insine ca semenul nostru a meritat tratamentul pe care i l-am aplicat,ca noi suntem mai buni,ca
meritam mai mult decat ce avem in prezent.Insa,la o autoanaliza mai atenta,vom descoperi ca noi suntem mai rai si mai meschini
poate decat cei pe care am dori sa-i vindem sau deja o facem.Si chiar daca nu ar fi asa,tot nu avem nici o scuza pentru
faptele noastre.Vanzarea ramane vanzare si nu este un fapt meritoriu.Si daca nu am avea nici un defect si daca vindem iubirea,
am pierdut tot.Am anulat tot ce a fost bun si de pret in noi.Constiinta ne va tortura in final si ne va face sa suferim atat de
mult incat am da orice sa nu se fi intamplat niciodata acest lucru.Numai daca iubim mereu si cu aceeasi intensitate pe semenul
nostru vom fi fericiti si nu vom suferi niciodata.Unde exista iubire nu poate exista nefericire sau suferinta.Sau exista suferinta,
dar doar pentru acei care nu pot sa iubeasca si nu sunt capabili sa daruiasca iubire pura,divina,pentru aceia care isi vand iubirea
pentru arginti.Dar chiar si asa, daca trimitem unde de iubire divina catre cei care nesocotesc porunca iubirii,este imposibil
ca acestia sa nu se trezeasca din amortirea sufleteasca produsa de materialism.Important este sa nu abdicam de la porunca iubirii,
indiferent de cat de greu ne-ar fi si oricat timp ne-ar lua.In felul acesta ajutam pe aproapele nostru sa urce pe scara indumnezeirii,
prin iubire.Asa cum spunea unul din apostolii lui Isus,"Cel care iubeste,ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el!"
Iubiti-va si nu va vindeti intre voi asemenea lui Iuda.Nu fiti unul pentru altul iude.Ramaneti in Dumnezeu pentru ca Dumnezeu
sa ramana in voi.Ramaneti in iubire,caci Dumnezeu este iubire!

SIMONA POPESCU
Friday, July 22, 2011
.　

IERTAREA

Iertarea este actul prin care anulam efectul produs de comportmanentul unei persoane asupra noastra,efect negativ
de altfel.Anularea acestui efect are ca urmare eliberarea noastra de tensiunile provocate de acea actiune sau fapta
si totodata usurarea constiintei celui care a savarsit greseala.Acest lucru se intampla pentru ca cel care a savarsit
greseala o constientizeaza mai intai subtil,apoi cu intreaga fiinta si este cuprins de remuscari.De la remuscari pana
la a incerca sa repare raul facut, nu este decat un pas.Iertarea este o dovada de iubire,de fapt una dintre cele mai
relevante dovezi de iubire.Daca nu iubesti,nici nu poti ierta.Iertarea este un element esential in evolutia noastra
spirituala.Evolutia spirituala inseamna trecerea prin diferite trepte de constiinta,din ce in ce mai ridicate decat
precedentele,pana la desavarsire.Iertarea are un rol esential in acest proces pentru ca ajuta la obtinerea unei stari
de constiinta superioara atat pentru cel care iarta cat si pentru cel care este iertat.Cel care iarta isi desavarseste
iubirea,iar cel iertat constientizeaza pacatul si nu-l mai repeta.Iertarea se poate exprima ca fiind o unda de iubire
trimisa spre cel care este lipsit de iubire.Spun acest lucru pentru ca cel care pacatuieste fata de alta fiinta,nu ar
fi putut face acest lucru decat daca nu a iubit,sau nu a iubit destul.Deci prin iertare se face de fapt un transfer
de iubire intre cele doua fiinte sau mai multe.Iertarea nu inseamna doar o simpla rostire "te iert!",ci este cu mult mai
mult.Inseamna a sterge cu buretele acea fapta ca si cand nu s-ar fi savarsit vreodata.Asa cum si Dumnezeu ne iarta.
Iertarea nu poate fi decat totala.Altfel nu este iertare ci doar o intelegere.Dar ce facem cand persoana continua sa
greseasca fata de noi in ciuda faptului ca am iertat-o de fiecare data?Nimic altceva decat sa iertam la nesfarsit.Aceasta
ne aduce o liniste sufleteasca noua in primul rand iar persoanei gresite fata de noi,o noua mustrare de constiinta care
o va face in final sa nu mai greseasca.Mustrarea de constiinta este de fapt o suferinta sufleteasca care chinuie fiinta
care o are.Nimeni nu vrea sa sufere la infinit si in consecinta nu va mai vrea sa pacatuiasca.Esential este insa ca
persoana care greseste sa stie ca a fost iertata cu adevarat.Altfel nu va putea evolua spiritual.Toate golurile existentei
noastre pot fi umplute numai cu iubire si prin iubire.Atingerea treptei iubirii desavarsite este punctul terminus al
calatoriei noastre spirituale.Pana acolo insa trecem prin focuri purificatoare dar datatoare de sanatate spirituala.
Nimeni nu se poate sustrage acestei purificari,nici un pamantean.Dar Dumnezeu ne da putere sa ducem luptele vietii noastre.
Dumnezeu lucreaza prin oameni.Ne scoate in cale oameni care ne ajuta sa evoluam,sa ne desavarsim.Uneste oamenii in asa fel
incat fiecare sa-i dea celuilalt ce-i lipseste.Daca noi singuri nu suntem capabili sa evoluam,atunci evoluam cu ajutorul
altora.Iar iertarea trebuie sa apartina macar unuia din cei doi.Daca nici unul nici altul nu iarta,nu vor evolua si atunci
drumurile lor spre evolutie se despart si vor cauta involuntar sau inconstient poate, pe altcineva care sa fie capabil sa
ierte.De fapt sufletul tanjeste dupa iertare,nu trupul.Si sufletul cauta acel suflet care sa-i poata darui iertarea atunci
cand are nevoie de ea.Iertati-va intre voi si nu tineti minte pacatul sau greseala.Pentru ca si voi gresiti la randul vostru
si veti avea nevoie la randul vostru de iertare.Dar iertati din iubire si nu din obligatie.Pentru ca cel iertat sa simta ca
este iubit.Daca nu simte,iertarea nu a avut loc.Iertarea este un act de noblete sufleteasca,de iubire profunda,divina.
Iubiti si iertati totodata.Asa cum spune si Isus,mantuitorul nostru sa ne iertam unii altora greselile daca vrem ca Dumnezeu
sa ne ierte si noua greselile.
　
SIMONA POPESCU
Tuesday, July 19, 2011

Constientizarea si asumarea faptelor noastre

In calatoria pe acest pamant, numita viata,alegem singuri modul in care traim si ne este dat sa traim consecintele
faptelor noastre.Indiferent de calea pe care o alegem nu ne vom putea sustrage consecintelor,fie ca sunt pozitive
sau negative.Ideal ar fi ca toate consecintele sa fie pozitive.Dar acest ideal nu poate fi atins atat de usor,pentru
ca materia din noi predomina in detrimentul spiritului.Daca facem o fapta buna,facem si zece rele astfel incat cele
rele anuleaza efectul spiritual al faptei bune,sau il diminueaza foarte mult.Acest lucru intarzie evolutia noastra
spirituala care nu inseamna decat accesul la fericire,atat in viata pamanteana cat si in lumea spiritelor.Ni s-au dat
atatea daruri inestimabile si nu stim ce sa facem cu ele,sau le ignoram importanta in viata noastra.Noi suntem creaturi
perfecte.Suntem inzestrati cu absolut tot ce ne trebuie din punct de vedere fizic,intelectual si spiritual.Suntem templul
lui Dumnezeu.Dar pretuim oare acest templu sfant?In noi si in oricare semen de-al nostru trebuie sa vedem templul lui
Dumnezeu.Daca ajungem sa constientizam asta atunci vom cunoaste fericirea.Se tot vorbeste despre iubire,despre credinta,
despre cele sfinte ale lui Dumnezeu.Cati dintre noi suntem cinstiti fata de noi insine si cati dintre noi farisei?
Fariseismul este de fapt cauza efectelor negative ale faptelor noastre si care se rasfrange tot asupra noastra.Se spune
asa:"Purtati-va cu semenii vostrii asa cum vreti sa se poarte cu voi"sau "Cu ce moneda veti plati asa vi se va plati".
Cu fiecare fapta buna ne atragem ceva pozitiv in viata,iar fiecare fapta rea atrage consecinte nefaste.Dar chiar daca
gresim este foarte important sa constientizam acest lucru.Primul pas catre evolutia noastra spirituala si deci spre
fericire,este constientizarea greselii si asumarea ei.Asumarea inseamna a realiza ca vom suporta fie ca vrem sau nu,
consecintele faptelor noastre.Odata aceste doua lucruri indeplinite,constientizarea si asumarea cosecintelor faptelor,
am facut deja un salt in evolutia noastra spirituala.Daca vom repeta aceste greseli,vom suporta de fiecare data consecintele
pana cand nu vom mai suporta efectele lor si nu le vom mai face.Greseala este cauza iar consecinta este efectul.Nimeni
nu se poate sustrage.Dar si fapta buna este la fel o cauza care are o consecinta.Depinde doar de noi ce fel de consecinte
alegem sa suportam.Indiferent daca savarsim greseli impotriva noastra sau altora,consecintele se vor rasfrange numai
si numai asupra noastra.Daca in plan fizic poate suferi si fiinta asupra careia savarsim greseala,in plan spiritual,
vom fi singurii care vor suferi consecintele.Dar consecintele in plan spiritual au efecte asupra noastra si in planul
fizic.Consecintele in plan fizic se resimt in degradarea starii de sanatate.Asa ca daca vrem sa fim sanatosi fizic,trebuie
in primul rand sa fim sanatosi spiritual,sufletesc.Sa nu facem rau,sa nu dorim raul cuiva,sa nu-i aducem atingere integritatii
fizice si morale.Pentru ca tot ce facem rau altuia de fapt noua ne facem.Dumnezeu ne-a facut cunoscut cuvantul sau.De ce
credeti oare?Pentru El insusi?Nu.Ci pentru binele nostru.Pentru fericirea noastra atat cat suntem aici intrupati,cat si
in viata eterna.Din prea multa Sa iubire.Daca doar ne-ar fi creat si nu I-ar fi pasat de noi,de suferintele noastre,
ne-ar fi lasat fara cuvantul Sau.Dar este deja un nonsens.Nu ne-a creat sa suferim, ci sa fim fericiti.Daca suferim,este
numai din vina noastra,pentru ca nu respectam sau nu luam in serios mai bine zis,faptul ca legile divine exista si se aplica
fara abatere in viata noastra.Insasi legea cauzei si efectului este o lege divina.Legea exista si se aplica la fel ca orice
lege pamanteana.Si asa cum legile pamantene sunt puse in aplicare de judecatorii pamanteni care o valideaza,tot asa
si legile divine sunt puse in aplicare de judecatorul suprem al intregii creatii, Dumnezeu.Dumnezeu este stapanul universului,
este iubirea insasi,este bunatatea absoluta dar si dreptatea absoluta.Dumnezeu nu ne vrea decat binele si trebuie sa avem
incredere in El si in legile sale,iar noi trebuie sa fim demni sa intelegem iubirea Sa si sa iubim asemenea Lui.

SIMONA POPESCU
Saturday, July 16, 2011