Comuniunea dintre suflete si uniunea spirituala

Sufletele care se iubesc nu se parasesc niciodata.Nici in plan fizic si nici in plan spiritual.Si insusi iadul intreg daca le-ar fi potrivnic,si orice rautate sau invidie sau sentiment ostil ar incerca sa le desparta.nu vor reusi niciodata.Raul are o putere extrem de limitata si chiar daca pare ca a reusit pentru un timp sa desparta acele suflete care se iubesc,se va retrage rusinat ca nu a reusit sa le faca sa-si intoarca spatele si sa se urasca.Cei care se iubesc devin invincibili,asemenea lui Dumnezeu.Niciodata Raul nu va reusi sa faca un parinte sa-si urasca copilul,copilul pe parinte,iubitul pe iubita,iubita pe iubit.Cand exista iubire adevarata,nimic nu poate sa distruga aceasta iubire.Si nici pe cei care iubesc.Iubirea da puteri nebanuite,da forta si da curaj de a infrunta orice obstacol.Cand Dumnezeu uneste sufletele prin iubire,le va si ajuta sa-si apere iubirea de orice rau.Orice tip de iubire trece prin foc dar numai pentru a se cali,pentru a se intari,pentru a se slefui si a deveni mai elevata.Cei care nu au parte de incercari,nici nu pot sa lupte si nici nu constientizeaza ca suferinta in iubire este partea cea mai frumoasa si mai inaltatoare,este ceea ce face ca iubirea sa se inalte pana la cer,pana la Dumnezeu.Cei care nu au parte de incercari,nu pot sa descopere adevarata valoare a iubirii.Pentru ca iubirea adevarata se face cunoscuta numai si numai in clipele cele mai grele,cand simti ca toata lumea se naruie in jurul tau.Cand simti acest lucru si totusi iubirea nu te paraseste,te poti considera omul cel mai fericit de pe pamant si din cer.In caz contrar,vei constata doar cu amaraciune, ca nu ai avut parte de iubire adevarata.Iubirea adevarata nu paraseste la greu,fiecare victorie o va face si mai puternica,iar fiecare infrangere o va face de neinvins si durabila asemenea universului..Sufletele care se iubesc au un limbaj comun,un limbaj unic,irepetabil.Sufletelor care se iubesc, nici un obstacol nu li se va prea prea greu de trecut si nici o suferinta prea greu de indurat.Pentru ca stiu ca la capat ii asteapta fericirea absoluta.Nici o opera perfecta nu a fost creata fara suferinta.Iar IUBIREA este o opera perfecta.Opera celor care consimt sa-si uneasca sufletele si sa evolueze impreuna spre absolut.


SIMONA POPESCU
28.10.2012

UNUI OM...

Mi-e greu sa scriu aceste randuri,mi-e greu sa cred ca fizic nu mai este aici cu noi,ma simt parca vinovata ca nu am facut mai mult pentru el,dar stiu ca sufletul sau este si va fi prezent mereu alaturi de sufletele celor pe care i-a iubit aici pe pamant si pe care ii va iubi la infinit.Stiu ca ii va veghea pe cei iubiti si va trai vesnic in preajma lor...Dumnezeu mi-a dat sa cunosc un om deosebit,cu un suflet bun si caritabil.Acest om a adus in vietile tuturor celor pe care i-a cunoscut,lumina,caldura,voiosie,zambet si speranta.Mereu a avut un cuvant de bine pentru fiecare,a adus pace intre cei certati,a contribuit in mod direct la fericirea altora,a fost omul lui Dumnezeu.Chiar si in momentele personale de suferinta,a pus pe primul plan pe cei iubiti sau apropiati,lasandu-se pe el pe ultimul plan.Pentru mine personal, a fost un model demn de urmat,un model de curaj si de demnitate,un model de iubire divina.Nu voi uita niciodata cuvintele lui calde,incurajatoare,aducatoare de speranta.Nu voi uita niciodata ca, poate atunci cand eram trista,m-a incurajat si mi-a fost alaturi cu sufletul si imi spunea ca Dumnezeu ma va ajuta.In sufletul meu va ramane vesnic si rog ingerii sa aiba grija de un alt inger...
TITI vreau sa stii ca te-am pretuit ca pe un frate,ti-am pretuit sufletul tau bun,vreau sa stii ca ai adus bucurie sufletului meu prin cuvintele tale calde si incurajatoare si ca mesager divin al iubirii ai adus liniste in viata mea.Mi-ai bucurat mult sufletul.Cred ca niciodata nu ai realizat acest lucru.Poate ti s-a parut ceva banal sa fi alaturi de o fiinta care trece prin niste incercari.Dar nu a fost deloc banal.A fost ca si cand insusi Dumnezeu mi-ar fi vorbit si mi-ar fi redat speranta si mi-ar fi mangaiat sufletul trist.Mi-e greu sa stiu ca nu te mai vad alaturi de copiii tai,de sotia ta,de mama ta,de noi toti.Deja ne e dor de tine mult si ne va fi pana ne vom reintalni cu totii in lumea ta de acum..Te iubim toti mult asa cum si tu ne-ai iubit pe toti, mult!

Lui Titi,un inger pe pamant si in cer....


SIMONA POPESCU
28.10.2012

Din invataturile parintelui Arsenie Boca

Tradatorul...Omul care L-a vandut si pe Dumnezeu.Omul cu suflet meschin,ingust,orbit.Fariseii cu gandul ucigas in inima erau deja "fiii diavolului".Le-a spus-o Iisus in templu(Ioan8,44).Le mai trebuia un mijlocitor.Si-a intrat satana in Iuda(Luca 22,3).De acum Iuda nu mai este un anonim,de acum Iuda este o mare putere;a devenit o minte satanica."Marele Iuda".Iata,oamenilor mici,o cale de ajunge "mari".De acum Iuda va fi prototipul tuturor tradatorilor.Iuda va avea ucenicii lui pana la sfarsitul lumii,care aceeasi treaba o vor face,vanzand tara,religia,neamul,reclamand stapanirilor,tradand,dand la moarte:parinti,frati,surori,barbati,preoti,sfinti,popoare...Iuda ,multiplicat,mereu il vinde pe Iisus.Fiii diavolului ii cumpara lui Iuda ucenici.Si cu preturi derizorii,fiindca se imbie multi...

Credea in Dumnezeu,dar nu credea in Iisus.Izbavirea politica a lui Israel o punea mai presus de marea opera a lui Iisus:mantuirea omului:pe aceasta nu o intelegea.Se crampona intr-o contradictie surda cu Iisus.Nu l-au putut scoate din contradictie nici darurile exceptionale,pe care le-a dat Iisus la toti,nu-l largise sufleteste nici insasi iubirea,care stralucea in Iisus.Adevarul n-a incaput in Iuda cum n-a incaput nici in farisei.Structura lui Iuda era o dezordine,un haos!De aceea satana a intru ale sale a intrat.

Dupa Scriptura,a fost cineva prevazut cu tradarea.Este scris si pretul si ce s-a facut cu pretul tradarii.Nu este scris ce se va alege cu vanzatorul,semn ca Dumnezeu n-ar fi vrut sinuciderea lui.Deci daca in planul Providentei era prevazuta moartea"cea de buna voie"a lui Iisus,fara ca aceasta sa fie o sinucidere ci o jertfa,prin mijlocirea lui Iuda,acesta nu si-ar fi atras pierderea mantuirii daca nu se sinucidea.Vanzarea si apoi rastignirea lui Iisus l-au aruncat pe Iuda in deznadejde,cu care satana si-a aruncat ucenicul in zghiltul unui streang,din care l-a mai aruncat o data,cu capul in jos si cazand cu capul inainte,a crapat pe la mijloc si "i s-au varsat toate maruntaiele lui"(Faptele Apostolilor1.1-18).

De atunci este desenat de zugravi,pe genunchii lui Lucifer,ca cel mai iubit fiu al diavolului,fiul pierzarii...

fragment din cartea "Ucigasa Cetate",tiparita cu binecuvantarea Preasfintitului Calinic,Episcopul Argesului

SIMONA POPESCU

Isus ,Isus este cel mai frumos nume al cerurilor si al pamantului.Daca nu era Isus, pilonul care uneste cerul cu pamantul, nu ar fi existat

deloc. Isus este soarele dreptatii voastre.Fara Isus voi nu ati cunoaste dreptatea.Isus,Isus este unic,Isus este totul.Viata voastra intru

eternitate este nula fara Isus. Voi nu ati avea carma care sa va ghideze, sa va lumineze si sa va intareasca pe drumul anevoios si greu

al propriilor voastre cruci.Isus este perla lui Dumnezeu,Isus este diamantul slefuit de Dumnezeu pentru a crea viitoarele sale bijuterii,

care sunteti voi.Isus este frate,Isus este mama,Isus este tata,Isus este prieten,Isus este licarul unei lumini imperceptibile prin propriile

voastre simturi,Ascultati-l pe Isus si o sa va intalniti cu el in rai!

."Spiritul Ion,tatal meu..."

SIMONA POPESCU

Rabdarea este un har divin

Dintre multele virtuti cu care este inzestrat omul,rabdarea este una dintre cele mai importante dar si cel mai greu de obtinut.Mai ales in acest secol al vitezei,cand omul doreste daca s-ar putea, sa obtina intr-un an cat s-ar obtine poate intr-o viata.Dar nu este vorba numai despre a obtine bunuri materiale,ci si de a trai pur si simplu in viteza,ca intr-o centrifuga.Aceasta graba,nerabdare,insa,este daunatoare,nefasta.In acest iures,omul uita sa guste viata,uita sa vada pe cel care are nevoie de ajutor,uita sa iubeasca pur si simplu.Daca marile personalitati ale lumii acesteia nu ar fi avut rabdare,nu si-ar fi dus la bun sfarsit operele,care sa serveasca umanitatii intregi,daca marii oameni de spirit nu ar fi avut rabdare in cercetarea si aprofundarea scrierilor religioase,daca nu ar fi avut rabdarea sa mediteze la legile divine,sa se roage,noi astazi am fi fost lipsiti de diamante duhovnicesti,de binecuvantarile dumnezeiesti.Rabdarea insa,daca nu este o virtute innascuta,trebuie ceruta de la Dumnezeu.Fara rabdare,viata noastra ar fi fada si lipsita de culoare.Am alerga fara directie intr-o parte si alta,nestiind pe ce cale sa mergem.Am fi ca niste orbi in noapte.Rabdarea insa ne ajuta sa intelegem mai bine situatii de viata,sa intelegem menirea noastra si nu in ultimul rand ne ajuta sa capatam intelepciune dumnezeiasca.Rabdarea este asociata cu purtarea crucii si asumarea ei ca treapta a evolutiei noastre spirituale.Rabdarea este o virtute divina,care ne ajuta in procesul desavarsirii noastre.Cei mai multi dintre oameni nu au rabdare.Nu au rabdare sa obtina ceva,nu au rabdare sa asculte pe semenii lor,nu au rabdare sa citeasca o carte,nu au rabdare sa solutioneze pozitiv o problema de viata,sufleteasca,nu au rabdare sa-si poarte crucea,nu au rabdare ca Dumnezeu sa le raspunda rugaciunilor lor...Si se revolta atuci.Se revolta pe semenii lor,se revolta pe Dumnezeu insusi...Dar aceasta nerabdare nechibzuita,le grabeste sfarsitul vietii pamantene si le ingreuneaza drumul spre desavarsire.Cum e oare mai placut sufletului si chiar ochilor nostri?Sa vedem un om agitat mereu si schimbandu-se de la o zi la alta,sau un om calm,rabdator,care spera intr-o imbunatatire a vietii sale rugandu-se?Cei agitati sunt robii stresului,care este nociv si poate fi chiar fatal.Cei calmi si rabdatori,sunt linistiti launtric si echilibrati.Iar acest echilibru le este binefacator vietii.Cei care sunt agitati mereu,nu numai ca isi scurteaza cu buna stiinta viata,dar nici nu obtin obiectul dorintei lor.Pe cand cei rabdatori,intotdeauna obtin.Mai sunt si oameni care nu stiu ce sa faca cu viata lor.Sunt nehotarati,sunt intr-o letargie continua.Eu insa,sunt sigura ca si pt aceia are Dumnezeu ceva de facut.Aceia care nu fac nimic,deci nu sunt nici agitati,nici rabdatori,ci doar intr-o somnolenta existentiala,pot servi ca instrumente ale lui Dumnezeu pentru ca El sa-si arate pronia asupra oamenilor,bineinteles prin caile numai de El stiute.Insa rabdarea este cea mai placuta lui Dumnezeu.Cel ce staruieste in rabdare si rugaciune,va fi fericit in veci.Aveti deci rabdare si binefacerile lui Dumnezeu asupra voastra vor fi nebanuite si minunate.

SIMONA POPESCU

Margaritare duhovnicesti

Am hotarat sa redau cuvinte din intelepciunea de origine divina a marilor nostri duhovnici.Cuvintele lor se aseamana cu niste margaritare,care stralucesc precum niste sori in intuneric.Cuvintele lor sunt neasemuite si vin direct de la Dumnezeu.Sunt cuvinte frumoase,datatoare de viata,faclii pentru sufletele noastre care orbecaie prin intunericul pacatelor.Si pentru ca parintele Arsenie Boca imi este atat de aproape sufletului si simt cuvintele lui pana in adancul sufletului,ii duc mai departe vorbele calde,vorbele divine,care au salvat multe suflete de la pieire....

 “Tu fa bine si asteapta raul. Binele ti-l va rasplati Dumnezeu. Daca oamenii, rudele ti-ar face bine, tie ce cruce ti-ar mai ramane? Deci roaga-te pentru cei ce te blesteama, fa bine celor ce-ti fac rau; celui ce-ti cere nedrept da-i tot ce-i trebuie lui din lacomie. Cu alte cuvinte, nu te impotrivi raului cand te asupreste cu nedreptate, ca sa nu calci legea iubirii de Dumnezeu si de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu sa ai grija sa nu zici rau absolut nimanui, indiferent ce nedreptate ti-ar face pentru ca iertandu-le toate, asa urmezi lui Iisus, asa tii impotriva firii sau mai bine zis mai presus de fire legea lui Dumnezeu – a iubirii. Cu toti sunt fiii lui Dumnezeu, chiar daca ei tagaduiesc asta, iar tu trebuie sa stii ca si ei au un suflet de mantuit.”(Arsenie Boca)

A ne ruga înseamnă a ne înălţa spiritul şi inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre,a-iexpune grijile noastre si a-I implora ajutorul.A ne înălţa spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omeneşti a tuturor atracţiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului şi a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu şi a nedărui Lui în întregime.A aduce lauda lui Dumnezeu înseamnă a recunoaşte că toată fiinţa noastră este creată şi-I aparţineLui. Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui şi trebuie să ne îndeplinimmisiunea pe care ne-a încredinţat-o El. Orice alt scop am vrea să atingem în viaţa, în afara voinţeilui Dumnezeu nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creaţi cu un scop binedeterminat de Creatorul nostru şi El ne-a pus la dispoziţie toate mijloacele ca să-l atingem. Pentrumântuirea noastră El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viaţă şidescoperitor al voinţei Sale. A fugi şi a ne eschiva de la cunoaşterea voinţei lui Dumnezeu, în ceeace priveşte sensul si scopul nostru în viaţa şi a ne făuri unul personal după aprecierea noastră,înseamnă a ne condamna singuri la moarte veşnică. Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori ….să aducem cu laudele si mulţumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat pradă propriilor fantezii, conducându-ne in mod greşit, ci din contră ne-a arătat clar si precis calea de urmat prinlegile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca şi noi din carne si sânge siavând aceleaşi cerinţe ca ale noastre pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm.Cine îl are pe Iisus de model în toate acţiunile vietii lui, acela şi-a găsit sensul vietii şi pacea sufletului lui.Recunoştinţa noastră faţă de Creator trebuie să fie nesfârşită. Toate popoarele lumii, chiar şi cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, care este de fapt fondul oricărui cult religios.A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre.Acest corp care deşi este o capodoperă a Maestrului Creator, totuşi în urma neascultării faţă de1

voinţa Stăpânului şi-a pierdut starea de fericire veşnică în care a fost orânduit la început şi pe carealtfel ar fi putut să şi-o păstreze. Uneltirile diavoului însă l-au determinat să-şi satisfacă dorinţele şi poftele personale călcând voinţa si porunca Creatorului, aşa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca o moştenitoare credincioasă a primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat în lume moartea şi suferinţă. Corpul nostru se zbuciumă în zadar, căci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie să aibă loc.Ferice de cei ce-şi descoperă sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentă că în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această comoară ce nu va pieri odată cu trupul lor, ci din contra,întocmai ca un prizonier captat în lanţuri, e dornic de adevar şi de lumină, suspină după revenirea lui la prima stare de fericire si simte că aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie. Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a facut invocarea ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este singura noastra cale sigura de urmat sisingura consolare.Rugaciunea devine familiara si usor de facut atunci cand este zilnica, puterea obisnuintei ii dausurinta.Trebuie sa-L consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu El in mod sincer, farafalsitate si sa ascultam in tacere ceea ce El ne raspunde intotdeauna in constiinta noastra. El ne asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte in cererile noastre atunci cand venim la El sinceri si  deschisa, asa cum o doreste El.Ce ne cere Dumnezeu atunci cand ne rugam?O atentie interioara, ceea ce de fapt nu inseamna un efort eroic. Dumnezeu stie slabiciunile si neputintele noastre si nu ne cere imposibilul. El doreste numai ca atunci cand buzele noastre pronunta cuvinte de ruga, spiritul nostru sa se gandeasca la El, ca vocea noastra sa fie ecoul inimii noastre. Aceasta este o atentie pur spirituala atunci cand mintea, indiferent de cuvintele pronuntate,mediteaza asupra perfectiunii lui Dumnezeu.O atentie literala este aceea cand luam seama numai la cuvintele pronuntate si la intelesul lor strict.O atentie materiala este aceea cand punem pret pe felul pronuntarii cat mai corecte si care ne indeparteaza spiritul de Dumnezeu, legandu-l de impresiile materiale.Totusi, dupa sfaturile multor sfinti de seama, si aceasta rugaciune este placuta lui Dumnezeu, daca are la baza ei veneratia si intentia de lauda adusa Lui.De multe ori, atunci cand nu mai simtim o placere in rugaciune, cand mintea noastra nu se poate concentra suficient, cand atentia ne lipseste, cand ne intristam, cand ne deprimam si intrerupem rugaciunea sub motivul ca nu suntem destul de apti pentru ea, amanand-o pentru alta data si asteptand sa ne vina dorinta de rugaciune, savarsim o mare greseala.Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec alimaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu leacorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste daruri, nu asteapta  ca sa  le  aiba  si apoi sa-L  iubeasca   pe  Dumnezeu. Aceasta  dragoste  este  adevarata  renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in ariditatea 

inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu Dumnezeu.Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare turbura mintea / inima noastra,intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza..

 Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o mortificare, osuferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de valoare decat practica neincetata arugaciunii? Si fara a simti o sensibila consolare? Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se ruga fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva, chiar o repulsie pentru rugaciune!Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala si renuntarea la orice consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpului omenesc si clipa deprinderii lui definitive de spirit este aceasta senzatie de abandonare   totala.

SIMONA POPESCU

Judecata oamenilor si judecata lui Dumnezeu

Cine este fara de pacat sa arunce primul piatra! Asa spunea Isus Hristos cand multimea furioasa voia sa o lapideze de Maria Magdalena..Constiinta i-a facut sa lase pietrele jos,rusinati..Nimeni din cei prezenti la acea scena,nu era curat in fata lui Dumnezeu,ca sa-si permita sa judece o fiinta pacatoasa ca si ei.Poate ca ei nu se faceau vinovati de pacatul preacurviei,dar se faceau vinovati de multe alte pacate grele si urate in fata lui Dumnezeu.Poate au facut rau semenilor,poate au nedreptatit pe cineva,poate au umblat cu vorbe cartitoare,poate au defaimat,poate au intors spatele unui semen aflat in suferinta...Multi asemenea celor de atunci,daca nu majoritatea,o fac si in zilele noastre.Judeca pe altii,judeca slabiciunile lor,neputintele lor,dar nu sunt in stare sa-si vada propriile lor pacate,propriile lor neputinte,propriile lor slabiciuni.E atat de usor sa judeci si sa faci rau unui om...E atat de usor sa arunci vorbe urate,jignitoare,defaimatoare,e atat de usor sa pui la zid un om...Dar e foarte greu sa te judeci pe tine insuti,sa te defaimezi pe tine,sa te pui la zid pentru pacatele tale...Cine va defaima pe altul ca sa se ridice pe sine insusi in fata oamenilor,este pe calea pierzaniei.Oamenii,niciodata nu vor fi de acord cu judecata ta,chiar daca aparentele spun altceva.Te vor condamna chiar daca in sinea lor.Insa cel mai important e sa nu ajungi sa fi judecat de Dumnezeu.Judecata oamenilor poate fi stramba,dar a lui Dumnezeu,niciodata.Daca pe oameni ii poti cumpara cu vorbe mieroase,pe Dumnezeu nu-L poti cumpara.Multi,ca sa obtina pe unii de partea lor,mai ales cand judeca pe cineva,le fac tot felul de complimente,ii ridica in slavi,le gadila orgoliul precum ca cel judecat nu se ridica la nivelul lor...Dar nu obtin nimic,recurgand la asemenea strategii.Cei fals apreciati,nu vor fi satisfacuti de laudele primite,iar cei care fals ii apreciaza,vor ramane rusinati.Pentru ca acele false laude nu le vor aduce vreun bine.Inainte de a arunca piatra asupra unui om,ar trebui sa ne analizam pe noi insine.Sa facem sapaturi in constiinta noastra si vom gasi destule care sa ne incrimineze.Si chiar de am fi drepti,cine suntem noi ca sa judecam pe altii?Vreau sa fac o demarcatie intre ce inseamna a judeca pe cineva si a face un repros cuiva.A judeca pe cineva inseamna a judeca faptele lui sau a le hiperboliza consecintele in sens negativ.A reprosa,inseamna a aduce la cunostiinta acuzatorului ca nu suntem gresiti si ca el se afla intr-o mare eroare.Am trait multe asemenea.Ca o fapta minora sa fie ridicata la rang de pacat grav.Deci s-a cautat a se supraevalua o greseala minora,dandu-i-se rang de greseala majora.Dar faptele acuzatorului,grave de altfel,sa fie reduse la niste banalitati.Acesta este un semn a slavei desarte.Cei acuzatori se transforma in Dumnezei pe pamant,permitandu-si sa pedepseasca cu de la sine putere pe cei considerati de ei vinovati.Dar daca Dumnezeu ar face la fel?Sa ne pedepseasca ori de cate ori pacatuim?Sa ne loveasca,sa ne judece ori de cate ori facem ceva rau,sa ne faca sa simtim fizic aceasta pedeapsa?Cum ar fi oare?Cum sa ne permitem noi sa ne erijam in Dumnezeu,sa judecam si sa pedepsim dupa judecata noastra?Dar oare este dreapta judecata noastra?Nicidecum.Tot ce facem noi este stramb.Daca suntem nedreptatiti sa nu ne razbunam noi,sau sa ne facem singuri dreptate,cu atat mai mult sa nu aplicam noi pedepse ca asa vrem noi.Mai ales daca stim ca cei asupriti de noi nu sunt vinovati.Pentru ca facand aceste lucruri,vom fi noi judecati si pedepsiti.Cine scoate sabia,de sabie va pieri!Nu scoateti sabia ci lasati-L pe Dumnezeu sa va faca dreptate.El este nepartinitor.Nu tine nici cu dreapta nici cu stanga.Iar judecata Lui este dreapta.Nu ca a noastra,care este condusa de orgolii si intunecata de propriile pacate.

SIMONA POPESCU