Destinul poate fi schimbat?

Destinul este traseul pe care il urmam fara a ne putea impotrivi,este crucea data noua de la intrupare.Nu toti cred in destin,cei mai multi spunandu-si ca destinul ni-l facem singuri.Insa nu este nici pe departe asa.Evenimentele majore care se petrec in viata noastra tin de destin si nu de constiinta noastra.Destinul este una dintre lectiile pe care trebuie sa le invatam pentru a evolua spiritual.Viata care ne-a fost data sa o traim, este un lung sir de trairi,de cele mai multe ori dureroase.Suferim de cand ne nastem pana la trecerea in alta dimensiune a existentei noastre,dar suferintele sunt presarate si cu momente de bucurie,de momente de armonizare a fiintei noastre cu divinitatea,cu Dumnezeu.Daca in ce ne priveste,putem sa gestionam cumva trairile noastre,frumoase si mai putin frumoase,sa constientizam ca tot ce lansam in univers se reantoarce la noi,cu o forta mult mai mare decat cea pe care am folosit-o,nu putem spune acelasi lucru daca incercam sa gestionam destinul altei fiinte.Si de altfel acest lucru este imposibil.Nu putem interveni sub nici o forma in destinul nimanui.Numai unul Dumnezeu poate, potrivit unei judecati necunoscute noua.Am vrea poate sa facem un bine cuiva,sa-i facem viata mai buna,sa-i facem o bucurie,dar vedem ca oricat am incerca,parca ne sunt inchise toate usile...Acest lucru inseamna nu numai ca nu putem,ci ca nu avem voie sa intervenim in destinul acelui om...Poate ca ceea ce credem noi ca poate fi benefic aceluia,este de fapt potrivnic lui,sufletului lui.Daca un om traieste o drama si constatam ca oricat am incerca sa indepartam suferinta din viata lui si nu reusim,sa incercam sa-l ajutam sa o depaseasca macar.Sa-i anesteziem suferinta sufleteasca printr-o infuzie de iubire.Sa-l facem sa inteleaga ca exista ceva mai presus de suferintele pamantesti cu mult mai frumos,neasemuit de frumos...Si sa-l facem sa inteleaga ca daca va rabda pana la capat,va fi rasplatit cu fericirea absoluta.Si atunci cand va privi in urma,va zambi si-si va spune ca ar fi gata oricand sa mai sufere doar ca sa guste din fericirea absoluta si sa constientizeze iubirea divina,sa o simta in toata fiinta sa.Trebuie in permanenta sa ne gandim la un lucru extrem de important.Este bine sa intervenim in destinul cuiva sau nu?Ce responsabilitate implica aceasta interventie?Putem sa aducem un plus de iubire in viata acestuia sau mai multa suferinta?Daca nu suntem siguri de sentimentele care ne anima,mai bine sa stam departe de acea fiinta.Indiferent de tipul relatiei care exista intre noi.Putem rani la fel de mult atat un prieten, cat si un iubit,iubita.Niciodata sa nu vindem iluzii,ci sa spunem adevarul in fata.Mai bine spunem ca incercam sa-i inseninam viata decat sa-i promitem si sa nu ne putem onora promisiunea.Mai bine ii spunem ca dorim ca Dumnezeu sa ne ajute sa-i facem viata mai frumoasa,ca noi,oameni fiind,cu slabiciuni si cu neputinte,suntem supusi erorilor de tot felul,dar din bunavointa lui Dumnezeu si prea marea Lui iubire de oameni,vom reusi sa infruntam impreuna toate obstacolele care se pot ivi in calatoria noastra comuna pe acest pamant.Cea mai mare greseala si aducatoare de suferinta,este dorinta unora de a face parte din destinul cuiva,chiar fara ca acela sa doreasca acest lucru.Sunt multi oameni care se agata cu disperare de cineva,obligandu-l efectiv sa ii primeasca in viata acestora.Chiar daca le doresc binele,in inchipuirea lor,daca observa ca aceia nu-i doresc in preajma lor,daca ii resping,ar fi bine sa ii lase in pace.Pentru ca exact ca si la o operatie de transplant,in care organismul poate respinge organul strain lui,ceea ce inseamna incompatibilitate,tot asa si o fiinta poate fi respinsa,chiar daca are initial intentii bune.Poate ca cel care respinge,realizeaza la nivel subtil,ca acel bine nu este de fapt un bine,ci este ceva care poate aduce ceva negativ in viata lui.Ne putem da seama daca suntem benefici cuiva,atunci cand acea persoana ne doreste in preajma sa in permanenta,in caz contrar trebuind sa ne retragem singuri.Daca veti rememora unele intamplari din viata dumneavoastra,veti constata ca si dumneavoastra vi s-a intamplat sa fiti respinsi de catre cineva macar o data in viata.Nu ar trebui sa va intristeze acest lucru, ci sa va bucure,pentru ca nu i-ati provocat o suferinta sufleteasca.Este greu de constientizat acest lucru.Vi s-ar parea paradoxal sau de neinchipuit sa vreti sa faceti un bine de exemplu cuiva si sa fiti respinsi.Dar daca veti analiza mai bine,va veti da seama ca i-ati facut deja binele,fara sa fi actionat in planul fizic.Cand obligam pe cineva sa ne accepte sau sa accepte un ajutor din partea noastra,ii provocam o suferinta de fapt,pentru ca-l obligam sa aiba niste sentimente fata de noi pe care nu le doreste a le avea.Sentimente de iubire sau de recunostinta...Poate ca acela nu este la acelasi nivel spiritual ca noi si atunci nu exista chimia sufletelor.De aici apare suferinta,care poate fi de ambele parti.A  noastra pentru ca suntem respinsi si a celuilalt,pentru ca nu poate avea sentimente fata de noi.


SIMONA POPESCU
Wednesday, April 11, 2012
11:16:12 PM

Responsabilitatea-virtute sau obligatie?

Responsabilitatea este o trasatura specific umana si incepe de la o varsta frageda,din copilarie mai exact.Aceasta trasatura trebuie insa inoculata de parinti,care trebuie sa-si invete copiii sa fie responsabili de toate actele pe care acestia le savarsesc,sa-si asume toate faptele,atat cele bune cat si cele mai putin bune,si sa fie capabili sa discearna ce este bine si ce este rau.Numai in felul acesta,copiii se vor dezvolta armonios si vor deveni adultii responsabili din viitor.Ce inseamna a fi responsabil insa?Responsabilitatea nu se refera doar la asumarea faptelor ci si la responsabilitatea fata de sine,la responsabilitatea fata de cei apropiati,fata de semeni in general.Asa cum parintii sunt responsabili de ce fel de oameni vor darui societatii,asa cum invatatorii sunt responsabili de invatatura data ucenicilor,asa cum mai marii popoarelor sunt responsabili de pacea si bunul mers al societatii pe care o conduc,asa cum liderii spirituali sunt responsabili de felul in care ne fac cunoscute legile divine,tot asa si oamenii simpli sunt responsabili de ceea ce fac ei insisi pentru societatea in care traiesc.Societatea incepe cu propria familie.Sau mai bine zis societatea este alcatuita din mai multe familii.Daca nu esti responsabil fata de propria familie cum poti fi fata de societatea in care traiesti?Este imposibil.Daca nu-ti pasa de propria familie,nu-ti va pasa de nimeni.Responsabilitatea vine din iubire si nu din obligatie.Cel ce se simte obligat mai bine sa nu faca nimic.Pentru ca obligatia il va coplesi la un moment dat.Dar iubirea nu-l va obosi niciodata.Este inepuizabila.Un parinte face totul pentru copilul sau din iubire.Tot asa un copil va face totul pentru parintele sau din iubire.Un barbat va face pentru iubita lui totul din iubire si tot asa iubita va face pentru el.Asadar este o responsabilitate ce deriva din iubire.Cel ce nu este responsabil sau nu doreste sa-si asume nici o responsabilitate,nici nu iubeste.Daca cineva spune ca iubeste dar nu o dovedeste prin fapte,minte.Vorbele aceluia sunt ca nisipul in vant.Se risipesc si nu se aseaza niciunde.Cel ce iubeste nu se poate lipsi de prezenta celor iubiti si face tot ce ii sta in putinta pentru ei.Responsabilitatea nu se refera doar la aspectul material ci si la cel spiritual.Dar cel mai important este cel spiritual.Degeaba se ofera material tot ce se poate, daca sufleteste nu se ofera nimic sau prea putin.Sunt multi oameni care ar fi in stare sa-si dea intreaga avere pentru un strop de iubire.Dumneavoastra ce ati alege?Bunastarea sau iubirea?Inclin sa cred ca iubirea.Daca iubire este,atunci totul este.In lipsa iubirii nu exista nimic.Responsabilitatea cea mai mare consta in a fi sinceri in iubire.Putem recunoaste iubirea prin faptul ca acela sau aceea ne doreste in preajma lui,ei,neputandu-se lipsi de prezenta celui iubit.Atunci este iubire.Cand spui cuiva ca il iubesti iti asumi o foarte mare responsabilitate morala.Asa cum Dumnezeu te iubeste si tu ai incredere in iubirea lui,asa si o fiinta careia ii spui ca o iubesti va avea incredere in iubirea ta.Cel mai greu de suportat pentru o fiinta umana este suferinta din iubire,dezamagirea ca nu este iubit asa cum credea.Nu va jucati niciodata cu sentimentele cuiva,pentru ca nu stiti ce furtuni sufletesti puteti starni si nici ce urme vor lasa acele furtuni.Suferintele sufletesti pot atinge pe copii si pe maturi deopotriva,atat barbati cat si femei.Sufletele nu au gen si nu au varsta.Ele doar exista si simt,percep,iubire sau neiubire.Sa fim atenti asadar ce oferim si ce responsabilitati avem fata de semenii nostrii.Daca nu-i putem iubi,atunci nici sa nu-i dorim prin preajma,pentru ca ar suferi.Nimeni nu merita sa sufere.Suferinta este inevitabila in calatoria noastra pe acest pamant,prin aceasta viata,dar macar sa suferim datorita propriilor noastre greseli,ca o purificare a sufletului nostru,iar nu sa suferim dezamagiti de iluziile vandute de altii.


SIMONA POPESCU
Thursday, April 05, 2012

Impactul nostru in viata altora si urmarile acestuia

Traim pentru noi sau pentru altii?Este o intrebare pe care nu multi oameni o adreseaza sinelui lor...Cei mai multi traiesc pentru ei insisi,intr-un mod egoist.Sau cel putin asa cred.Cand sunt intrebati ce inseamna pentru ei a fi fericiti,aproape toti raspund ca s-ar simti fericiti daca toate dorintele li s-ar indeplini.Dar propriile lor dorinte.Extrem de putini oameni raspund ca traiesc pentru a-i face pe altii fericiti,pentru a indeplini altora dorintele...Si acei egoisti,lupta toata viata pentru a-si indeplini dorintele,sau asteapta implinirea lor de la altii.Pentru ceilalti insa nu exista o lupta ci o placere de a-i face pe altii fericiti,atat cat pot ei.La urma urmei,fericirea este o stare care nu poate exista decat ca traire interioara si trebuie sa purceada din sinele interior.Cum ne dam seama insa daca existenta noastra in viata cuiva are un impact pozitiv sau negativ?Atunci cand celalalt doreste sa fi in preajma lui si nu concepe sa te indepartezi sau sa pleci vreodata,fi sigur ca impactul tau in viata aceluia este unul pozitiv si datator de fericire interioara.Daca va cauta sa scape de tine cat mai repede,invocand diferite motive,inseamna ca ceva din tine a creat un dezechilibru emotional,sufletesc celuilalt.Si de aici nevoia de a "scapa"de elementul perturbator,datator de neliniste.Dar se mai naste o intrebare.Oare ne facem vinovati intotdeauna daca cineva ne respinge chiar fara a face vreun rau evident acelei persoane?Nu poate fi vorba totusi si de alte aspecte subtile,nevazute,nepalpabile?Raspunsul este da.Este vorba de incompatibilitatea spirituala,mai exact de inegalitatea pe scara evolutiei spirituale.Sa nu credeti ca oricine spune "Doamne,Doamne!"se si afla pe o treapta de evolutie spirituala superioara.Nimic mai fals.A fi evoluat spiritual inseamna mult mai mult.Inseamna in primul rand constientizarea greselilor,recunoasterea lor,iertarea greselilor altora,puterea de a o lua de la capat mereu de cate ori simti ca ai scazut spiritual,puterea de a te regenera afectiv-emotional si un lucru esential de a empatiza cu altii.A empatiza inseamna a trai efectiv ce traieste altcineva,a fi solidar cu acela in suferinta sau bucuria lui,a intelege starile prin care trece,a te pune in pielea lui pentru a-l intelege mai bine.Empatia este una dintre caile prin care indeplinesti fara sa-ti dai seama legile divine.Pentru ca punandu-te in locul altuia nu poti sa-i faci vreun rau,decat sa-l iubesti.Ca si cum nu ti-ai face tie rau si te-ai iubi pe tine insuti.Si atunci,faci voia lui Dumnezeu fara sa stii chiar.Dar a empatiza este un atribut al fiintelor inalt spirituale.De aceste fiinte nu se poate nimeni debarasa.Ele sunt dorite in orice societate,grup mai mare sau mai restrans.Ca un exemplu,daca o persoana este darnica din fire si ajuta pe altii financiar sau sub alte forme,va fi cautata mereu.Daca o persoana este cunoscuta pentru sfaturile bune pe care le da,va fi la fel cautata si asa mai departe.Aceste tipuri de oameni care empatizeaza cu altii ajutandu-i,vor fi mereu doriti in preajma acelora.La fel si cu partenerul de viata.Daca in afara de alte considerente,sentimente,exista si o empatie totala,atunci acei parteneri vor dori sa fie unul in preajma altora in permanenta.Cand dispare empatia,dispare si iubirea.De aceea se despart oamenii de fapt.Pentru ca nu exista empatie intre cei doi.Nu exista dorinta si placerea totodata de a oferi celuilalt totul.Si nu ma refer la aspectul material,ci la cel emotional.A face pentru celalalt ca si cum ai face pentru tine.Adica a empatiza cu celalalt.Multi se agata de relatii desi nu exista aceasta empatie.Pentru vanitate,pentru frica de a nu ramane singuri sau pentru a nu fi priviti de altii intr-un fel anume.Dar isi fac rau si lor si celorlalti,obligandu-i sa traiasca un adevarat calvar sufletesc.Mai bine ar fi sa gandeasca ca poate intr-un colt de univers exista cineva cu care poate empatiza si acela cu el.Asa ar trebui sa gandim toti.Putem sa observam foarte usor daca suntem doriti in viata cuiva dupa dorinta aceluia de a ne tine langa el sau a ne indeparta.In orice grup ne-am afla,ne putem da seama de impactul pe care il avem asupra vietii altora,dupa felul in care suntem doriti in mijlocul lui sau nu.De fapt acest lucru releva compatibilitatea spirituala dintre noi si grup sau persoana,dupa caz.Cand ceva nu merge,e clar ca nu exista egalitate spirituala si de aici pana la despartirea de acea persoana sau grup nu este decat un pas.Dar nu este neaparat ceva rau in toata aceasta poveste,ci mai degraba a cauta sau a fi atras de persoane asemenea tie spiritual si de a evolua impreuna.Pentru oricine exista cineva compatibil.Este exclusa nepotrivirea  totala cu cineva.Am fost creati ca sa fim jumatatile cuiva si sa traim in comunitate si nu singuri.Nu exista oameni destinati sa fie sau sa ramana singuri.Daca eventual raman fara partener de viata,au macar un prieten,un animal cu care sa-si impartaseasca viata.Secretul unei vieti armonioase si implinite este insa de a empatiza cu altii.Cel mai frumos si implinitor lucru este sa faci un bine altuia si sa-i arati ca-ti pasa de el.Iti va da o stare de fericire interioara care nu te va parasi niciodata.Deci daca vreti sa fiti fericiti daruiti altora ca si cum v-ati darui voua insiva,faceti altora bucurii ca si cum v-ati face voua insiva,iar acei oameni niciodata nu se vor debarasa de voi.Veti spune ca doar din interes nu se vor debarasa.Intr-adevar exista si astfel de oameni dar exista din fericire si oameni care intuiesc foarte bine cauza acestor manifestari de daruire si anume iubirea.Indiferent cui daruim iubirea noastra,cei care o vor simti si o vor intoarce in aceeasi masura inapoi catre noi sau cei care doar se vor folosi de iubirea noastra,nu vom pierde niciodata.Cei care vor fi asemenea noua vor ramane langa noi iar ceilalti se vor elimina singuri din viata noastra,fara sa facem nimic pentru a-i indeparta.



SIMONA POPESCU
Wednesday, March 28, 2012
23:18:20

Mostenirea spirituala

Cei mai multi dintre noi,isi consuma viata din aceasta tridimesionala existenta,adunand bunuri materiale,averi considerabile chiar,din motive care de cele mai multe ori, nu contribuie nicidecum la scopul pentru care au fost invocate.Unii isi sporesc avutia,pentru comfortul lor propriu si al familiilor lor,altii doar pentru a-si exercita puterea asupra unei categorii inferioare lor ca si nivel material.Exista oameni care sunt convinsi ca nivelul material superior,le confera si dreptul de a avea un comportament reprobabil fata de cei inferiori si oameni care cred ca nivelul material reflecta si imaginea pe care o au in societate.Si cei din prima categorie si cei din a doua,tanjesc de fapt dupa recunoastere publica,dupa recunosterea "valorii" lor.Exista barbati si femei si chiar si copii din pacate,care doresc cu orice chip sa iasa in evidenta in societate,sa epateze,sau macar intr-un grup mai restrans,care poate insemna si familia chiar.Exista frati care doresc sa-si fie superiori unul altuia prin ceva,mai ales prin nivelul bunurilor materiale.

Cei care din copilarie incep sa fie atrasi de partea materiala a vietii,au sanse foarte mari ca la varsta maturitatii sa fie la fel sau chiar mai lacomi,daca Dumnezeu nu decide altfel.La formarea atitudinii fata de partea materiala a vietii contribuie in cea mai mare masura parintii.Atunci cand parintii isi obisnuiesc copiii cu obtinerea bunurilor materiale si le inoculeaza ideea de a strange avere in timpul vietii,fac cea mai mare greseala.Indiferent ca le spun copiilor sa obtina avere prin munca cinstita sau nu,savarsesc aceeasi greseala.Si mai mult,ei insisi lupta toata viata pentru a le lasa mostenire bunuri materiale.Nu ar fi nimic rau in acest lucru,cu o singura deosebire.Cei mai multi muncesc din greu toata viata, ca sa aiba ce sa lase mostenire copiilor.Le lasa case,masini,conturi in banci poate.Si le mai si spun copiilor ca le pregatesc zestrea sau mostenirea pentru cand nu vor mai fi in viata,dorind astfel sa indeparteze grijile materiale ale copiilor lor.Cati dintre acesti parinti oare se ingrijesc sa lase copiilor mostenire bunuri nepalpabile,simple cuvinte,invataturi,credinta in Dumnezeu si valorile morale dupa care ar trebui sa se ghideze in viata?

Foarte putini din pacate.Foarte putini parinti acorda din timpul lor dintr-o zi vorbind cu copiii lor despre Dumnezeu,despre imparatia cerurilor,despre sfinti,despre vietile unor oameni care ne-au lasat ca mostenire invataturi pretioase.Cei mai multi,vorbesc cu copiii lor despre metode prin care sa castige bani mai multi,sa-si sporeasca averile pentru a duce un trai cat mai comfortabil si a se pune la adapost in caz de criza financiara.Rezultatul acestei atitudini de"IUBIRE DE ARGINTI",pentru ca eu asa o numesc,va fi insa unul dezastruos si dureros,atat pentru parinti cat si pentru copii.Cei mai multi care si-au dorit mai mult decat au avut nevoie pentru un trai decent,nu se vor putea bucura pe deplin de aceste bunuri materiale.Si de fapt nu adunarea unei averi este condamnabila,ci scopul pentru care a fost acumulata.Si este gresit,de fapt condamnabil a pune mai presus sau mai inainte argintii fata de viata spirituala.Tot ce este gresit te si condamna.Facand un pacat,constiinta te va condamna.Toti cei care s-au straduit din rasputeri sa agoniseasca bunuri materiale si nu s-au ingrijit de cele ale sufletului,au sfarsit prin a pierde tot.Absolut tot.Iar ca un paradox,cei care nu si-au dorit acest lucru si au pus mai presus in viata lor pe Dumnezeu, au castigat si pe plan material si pe cel spiritual.Sufletul nostru tanjeste dupa Dumnezeu,dar noi il tinem captiv in inchisoarea trupului nostru material.Sufletul nostru se zbate neputincios si este cuprins de tristete si depresie chiar,cand simte ca materia din noi incearca sa-i ingradeasca dreptul la iubirea pentru Dumnezeu,la iubire in general.

Parinti!Viitorul copiilor vostrii nu depinde de mostenirea in bunuri pe care o lasati lor.Aceasta poate fi pierduta intr-o clipa.Nu rare au fost cazurile cand copii au reusit sa prapadeasca mostenirea lasata de parintii lor,dupa o viata de truda,intr-o secunda.

Viitorul copiilor vostrii depinde de mostenirea spirituala care este vesnica si nu poate fi distrusa de nimic.Eu am primit ca mostenire de la parintii mei Biblia,cateva carti de rugaciuni si cateva iconite.Si le pastrez ca pe niste relicve de inestimabila valoare.In rest nu am nevoie de nimic.Am de toate.Parintii mei nu mi-au lasat averi impresionabile,nimic din ce e material,lumesc,dar mi-au lasat cea mai mare avere dintre toate cate exista.Mi-au lasat ca mostenire iubirea pentru Dumnezeu si pentru creatia Lui.De cate ori ma uit la aceasta mostenire care incape pe o polita de dulap,zambesc si ma simt fericita.Si ii simt aproape pe parintii mei.Va doresc sa primiti ca mostenire printre alte bunuri si bunuri spirituale,folositoare sufletului.Cu siguranta veti fi mult mai bogati decat altii si mai puternici totodata.Dar puternici fata de incercarile vietii si nu fata de cei mai slabi ca voi.Puterea din iubirea fata de Dumnezeu si fata de creatia Sa deriva.Va veti da seama la momentul potrivit.

“Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.Pentru ca acolo unde este comoara voastra,acolo va fi si inima voastra"(Matei 6-9).

SIMONA POPESCU

11:11 PM,

MONDAY,MARCH,19,2012

Fariseismul din noi

Cu masca,fara masca,jucam pe scena teatrului vietii pamantene,incercand sa cream o impresie cat mai buna semenilor nostrii.Vrem chiar ca cei din jurul nostru, sa ne considere ideali,sa ne idolatrizeze chiar,sa ne aduca laude nemeritate,sa ne puna pe un piedestal inalt si acolo sa ramanem mereu.Dar meritam oare asemenea onoare?Meritam sa ocupam un loc atat de inalt in inimile oamenilor?Raspunsul este dat de faptele noastre.Daca faptele noastre sunt conforme cu legile divine,meritam si invers daca nu sunt.Mai intotdeauna ne ascundem mai ales in fata celor care nu ne cunosc foarte bine,defectele si caracterul nu tocmai moral.Cu alte cuvinte purtam o masca care sa ne ascunda partea urata din noi.Dar fata de cei apropiati ne dam jos masca si suntem noi insine.Cei cu multiple defecte,uneori cu un caracter indoielnic si insidios.Nu mica mi-a fost mirarea sa constat de multe ori ca,oameni pe care i-am cunoscut indeaproape,afisau fata de necunoscuti masca smereniei,a cinstei,a puritatii sufletesti,a corectitudinii in toate,cand de fapt erau tocmai la polul opus acestor calitati.Am cunoscut oameni care se foloseau de citate din Noul testament,din scrierile religioase,dandu-le altora sfaturi de bine,cand tocmai ei aveau un comportament total anticrestin si total impotriva perceptelor morale.Acest lucru scoate la iveala fariseismul lor,masca pe care o poarta cu un singur scop si anume acela de a le fi aduse laude de catre altii,de a fi ridicati in slavi de a fi onorati pentru asa zisele calitati morale spirituale.Niciodata,dar niciodata, sa nu asteptam laude chiar daca facem un bine cuiva si cu atat mai mult cu cat nu suntem ceea ce parem a fi.Smerenia inseamna sa nu stie dreapta ce face stanga,sa nu ne ridicam in ochii altora purtand masca idealitatii.Pentru ca nu suntem ideali.Unul singur e ideal,Dumnezeu.Noi suntem impuri sufleteste.Si ar trebui sa stam cat mai departe chiar si de primirea de laude,cu atat mai mult nemeritate.Am vorbit mai demult despre rolul cuvintelor si despre legatura pe care o au cu felul nostru de a trai.Nimeni nu poate spune ca,daca se exprima urat,traieste frumos,sau daca se exprima frumos traieste urat.Cuvintele zidesc sau surpa.Dupa cum ne exprimam asa obtinem si efectul.De zidire sau naruire.Am auzit oameni la o varsta respectabila care se exprimau extrem de urat.Din pacate si femei.Femeia prin esenta ei este o creatura sensibila.care trebuie sa exprime in tot ce face frumosul,arta,armonia.Sa aduca zambete in viata celor care exista in preajma ei,sa aduca linistea si pacea.Din pacate exista femei care dimpotriva aduc dezbinare,ura,neliniste,dizarmonie in viata altora.Sunt femeie si sunt o feminista convinsa.Dar raman uneori interzisa cand aud din gura unor femei cuvinte urate,aducatoare de rau in general.Nu exista un om,barbat sau femeie,care sa aiba o motivatie in a folosi cuvinte urate,in nici o circumstanta.Cei care se exprima in acest mod,au si o viata pe masura.Sa invatam ca modul nostru de a ne exprima ne tradeaza la un moment dat,chiar daca incercam sa parem altii decat suntem.Cuvintele noastre trebuie sa exprime frumosul,pozitivismul,pacea.Altfel efectele cuvintelor noastre se vor intoarce asupra noastra ca un bumerang,cu o forta infinit mai mare decat cea cu care le-am indreptat asupra unei fiinte.Asa se intampla mereu.Daca spunem cuvinte de iubire,iubirea se va intoarce mult mai puternic asupra noastra,iar daca rostim cuvinte pline de ura,acea ura se va intoarce asupra noastra cu o forta mult mai mare decat cea cu care am lansat-o.Sa avem grija ce afisam fata de semenii nostrii.Fata de toti.Sa nu facem o selectie,sa nu ne purtam frumos numai cu unii iar cu altii urat.Altfel dam dovada de fariseism.Cu Dumnezeu nu ne jucam.Nu putem sa ne purtam cand frumos cand urat.In fiecare fiinta din fata noastra,trebuie sa-l vedem pe Dumnezeu.Am putea sa ne purtam urat cu Dumnezeu?Nu.Asa nici cu cei apropiati noua sa nu ne purtam.Sa nu fim farisei,sa nu purtam masti diferite in functie de imprejurari.Sa fim mereu aceeasi,sa fim fata de toti iubitori,cinstiti,plini de compasiune.Altfel noua insine ne facem rau.Sa ne rugam mereu pentru aproapele nostru,si nu sa-l parasim uneori intr-o balta de sange,la figurat vorbind.Sa invatam de la natura pentru ca avem multe de invatat.Natura este creatia lui Dumnezeu perfecta.Si omul este o creatie perfecta.Dar pentru ca este slabit spiritual cade in pacate.Nu veti auzi niciodata spunandu-se ca un animal de exemplu a facut vreun pacat.Dar despre un om veti auzi cu siguranta.Nu trebuie sa ne judecam intre noi dar trebuie sa na atragem atentia intre noi,daca vedem ca cineva se abate de la drumul drept.Sa ne facem datoria morala.Daca il vom lasa in voia sortii,neatragandu-i atentia e ca si cum l-am ucide cu buna stiinta.Un mare pacat este si indiferenta.Adica sa poti face un bine si sa nu-l faci.Sa treci indiferent pe langa pacatul altuia sau suferinta altuia.Dar inainte de toate trebuie ca noi sa fi ajuns in masura in care sa facem acest bine.Nu sa facem rau altora cu buna stiinta,iar in acelasi timp sa impartim sfaturi de bine altora.Pentru ca acele sfaturi date de noi in acele conditii nu vor avea efecte pozitive,benefice asupra destinatarului.Pentru ca sunt ca niste cuvinte fara viata.Cuvinte goale,fara continut.Sfaturile pe care le dam altora sa ni la dam in primul rand noua.Si sa le aplicam in viata noastra intai, ca sa putem fi un exemplu pentru ceilalti.

SIMONA POPESCU
29.01.2012

DESPRE VISE SI VIZIUNI

Visele,acele scene care se perinda prin fata ochilor nostri cand suntem intre cele doua lumi,cea tridimensionala si cea bidemnsionala,sunt de mai multe feluri:vise provenite din proiectiile subconstientului nostru,framantarile noastre interioare,dorintele noastre cele mai intime,a caror implinire o dorim,sunt vise premonitorii care preced un eveniment din viata noastra,vise care ne previn asupra schimbarilor pe care trebuie sa le facem in viata noastra dar si vise provenite din dorinta anumitor entitati negative care vor sa ne tulbure existenta.La fel de bine putem avea viziuni care sa aiba aceleasi surse pe care le-am enumerat mai inainte.Cum putem insa face diferentierea surselor din care provin visele sau viziunile?Cum putem sa ne dam seama daca visele au legatura cu realitatea,cu existenta noastra in plan fizic sau sunt vise care doar ne dezechilibreaza pe plan spiritual?Este greu de spus.Mai toti daca nu chiar toti sfintii ne-au avertizat sa nu credem in vise,dar tocmai pentru ca nu avem de unde sti care este sursa care le declanseaza.Ne putem face rau noua insine sau altora crezand orbeste in vise sau viziuni.A crede orbeste in aceste vise inseamna a te pune mai presus de Dumnezeu care stie tot ce se intampla in univers,trecutul,prezentul si viitorul acestuia.Dar din univers si noi facem parte.Dumnezeu e singurul adevar incontestabil.In rest orice se poate contesta.Cu precadere un vis sau o viziune.Dumnezeu vede in adancul fiintei noastre pana la nivel de celula,fiecare coltisor al sufletului nostru.Si totusi putem face cu un efort de vointa si credinta o departajare a viselor.Putem discerne provenienta lor.Daca stim ca in timpul zilei sau mai mereu ne gandim obsesiv la anunite lucruri,sa fim convinsi ca aceste ganduri se vor materializa in vise.Fie ca sunt pozitive,fie ca sunt negative.Obsesia pentru ceva,se transforma intr-un vis sau chiar viziune.Astfel incat daca in realitate,esti obsedat ca toata lumea iti vrea raul,te minte sau te inseala,cu siguranta aceste ganduri- obsesii isi vor avea proiectia in vise.Numai cand nu suntem obsedati de nimic si cand suntem cuprinsi de pace interioara,nu putem avea vise inselatoare,sau daca avem ca urmare a incercarilor unor entitati spirituale negative,sa ne putem da seama ca nu au legatura cu noi sau viata pe care o traim.Viata noastra in general depinde de pacea noastra interioara.Si mai mult depinde si viata altor fiinte.Pentru ca suntem tentati daca avem vise negative sa le transferam in realitate si sa facem rau celor din jurul nostru...doar pentru ca asa am visat...si drept urmare sa infieram niste oameni care nu se fac vinovati de nimic fata de noi.Cel mai bine este,daca nu putem sa facem diferenta intre vise sau viziuni,sa nu le dam nici o interpretare,ci sa ne rugam la Dumnezeu sa ne apere daca sunt negative,iar daca sunt pozitive sa ne rugam ca visele noastre sa devina realitate...

SIMONA POPESCU
SUNDAY,JAN 8, 2012
17:17 PM

DARUL VORBIRII SI ARTA COMUNICARII


La inceput a fost cuvantul.Pentru ca sa ne fie dezvaluite invataturile divine, aveam nevoie de cuvinte care sa le exprime.Pentru a ne putea face cunoscute sentimentele,dorintele si faptele,aveam nevoie de cuvinte.Nu ar fi fost de ajuns pentru existenta noastra un limbaj nearticulat asa cum il au spiritele in alta dimensiune.Cuvintele sunt purtatoare de emotii,de trairi de tot felul,de sentimente frumoase,de zidiri, cat si de furii,ura si intreg arsenalul de rabufniri negative,de distrugere.Depinde doar de noi ce vrem sa raspandim prin cuvintele noastre.Intre a vorbi si darul de a vorbi este o mare diferenta.Poti sa vorbesti in orice fel,dar poti sa nu ai darul vorbirii.Sunt foarte putini cei care il poseda.Pentru ca darul vorbirii este un dar divin ce are ca si efect pentru cel care il are.zidirea.A zidi este un lucru pozitiv.A ridica,a inalta.Nu poti zidi cu mesaje negative si nici cu cuvinte urate.Cu acestea din urma nu poti decat obtine daramare,dezbinare pentru cei carora le sunt adresate.A avea darul vorbirii inseamna a semana intre auditori iubire,liniste,pace,compasinue,toleranta,adica a semana cuvintele lui Dumnezeu.Nu trebuie sa fi invatat pentru a putea semana astfel de flori ale divinitatii.Trebuie doar ca tu insuti sa crezi in ele cu tarie si sa le aplici in primul rand in viata ta personala.Tu esti cel mai bun exemplu pentru toti.Se spune ca elevii isi copiaza invatatorii.Daca vrei ca elevii tai sa-ti urmeze exemplul.fii tu insuti exemplar.Altfel,fara sa simti sau sa stii acest lucru,nu vei putea transmite decat niste cuvinte goale fara continut si care nu transmit nimic daca tu nu le insufletesti prin trairea ta proprie.Nu poti de exemplu sa spui unei fiinte ca este buna daca tu in sinea ta nu crezi ca si este buna.Nu poti sa-i spui unei fiinte ca o iubesti,daca nu crezi ca o si iubesti.Nu poti sa spui unei fiinte ca poate sa faca ceva maret,daca in sinea ta nu crezi ca si poate face acest lucru.Nu poti sa te adresezi unui grup de oameni pentru a-i consola cu ceva sau ajuta,daca in sinea ta nu crezi ca va fi si primit ce le oferi.Altfel spus,cuvintele rostite trebuie sa fie insotite in permanenta de crezul interior.Un om a spus unei fiinte ca o iubeste pana la cer si inapoi,milioane de ani lumina...Ce frumos spus...Cuvintele acestea sunt ziditoare de iubire...Un alt om a spus aceleeasi  fiinte ca nu reprezinta nimic pentru el...Cuvintele acestea sunt distrugatoare,nicidecum ziditoare de iubire...Cuvintele sunt purtatoare de sentimente reale.Primul a exprimat prin cuvinte iubirea ce-l anima pentru acea fiinta,iar al doilea a exprimat ura ce-l domina...Cuvintele exprima ceea ce noi vrem sa ajunga la urechile celui ce le aude.Ce este mai bine?Sa exprime sentimentele negative,de ura sau indiferenta sau sa exprime iubire?Toti suntem de acord ca iubire trebuie sa exprime toate cuvintele rostite de noi.Si totusi de ce unii nu pot sa rosteasca cuvinte de iubire, de afectiune sau cuvinte ziditoare?Cauzele pot fi multiple.Poate nu au cunoscut iubirea cu adevarat,poate au fost lipsiti de iubire si afectiune,poate viata  nu tocmai frumoasa i-a desensibilizat si le-a pietrificat inimile.Totusi acesti oameni care nu pot adresa cuvinte ziditoare altora,au nevoie de iubire.De a le fi aratata in permanenta iubirea.De a fi intelesi si de a le fi acordat circumstante atenuante.Nu raspundeti niciodata la ura decat cu iubire.Nu dati ca replica niciodata cuvinte dezbinatoare sau distrugatoare la cele asemenea primite de catre voi.Pentru ca nu faceti decat sa alimentati si sa mariti aceasta ura.Cuvintele sunt purtatoare de energii pozitive sau negative.Daca predomina cele pozitive,ele vor fi asemenea unui bulgar de aur care se mareste si care rostogolindu-se din gura celui care le rosteste,se va mari pana la infinit.La fel si cele megative,daca predomina se vor transforma tot intr-un bulgar dar intunecat,care rostogolindu-se peste cel sau cei carora le sunt adresate, il vor nimici.Se spune ca poti ucide doar cu un cuvant.Este adevarat.Dar poti si naste cu un cuvant.Naste iubire.Darul vorbirii si comunicarea sunt strans legate.Dupa cum ai darul vorbirii sau nu,tot asa va fi si comunicarea cu alte fiinte.Depinde de tine ce vrei sa le transmiti.Arta comunicarii este strans legata de arta de a trai.Putem alege cum vrem sa traim dupa cum ne exprimam,dupa felul comunicarii noastre cu cei din jurul nostru.Nu putem concepe sa traim urat daca ne exprimam frumos,dupa cum nu putem avea pretentia sa traim frumos daca ne exprimam urat.Sunt convinsa ca deja stiti aceste lucruri.Dar stim de mult si ca Dumnezeu exista,stim de mult ca Isus a trait printre noi, L-am rastignit iar prin sacrificiul Sau ne-am rascumparat.Stim de mult,ca iubirea si ura sunt doua notinui diferite si contrare.Am auzit multe predici in biserici,dar avem nevoie de ele in permanenta.Pe toate le stim,pentru ca Dumnezeu ni le-a facut de mult cunoscute.Dar uitam mereu.De aceea este nevoie sa ne fie readuse in minte,in inimi.Imi cer iertare,nu vreau sa par ca dau lectii nimanui.Si mie insami imi sunt readuse in memorie invataturile divine.Direct de la Dumnezeu sau indirect de la semenii mei.Nu fac altceva decat sa le duc mai departe.Sa le raspnadesc.Poate vreunui suflet va folosi ce vreau sa transmit.Este de ajuns ca o singura fiinta sa vibreze la aceste cuvinte care de fapt nu-mi apartin mie.Ele apartin lui Dumnezeu si sunt universale.Apartin tuturor celor care cred in ele."TRAIESTE-TI VIATA CA SI CUM FIECARE FAPTA A TA AR DEVENI LEGE UNIVERSALA!" Immanuel Kant.
COMUNICATI FRUMOS SI VETI TRAI FRUMOS!
SIMONA POPESCU
SATURDAY,JAN.7, 2011
3,18 AM