LUPTA MANTUIRII
Pe o asemenea marita cale, nimeni nu poate merge singur, de nu
va veni mai intai in obstea Bisericii ca sa fie condus de mana nevazuta
a Mintuitorului prin preoti, ucenicii Sai vazuti, trimisi de El in fiecare
rand de oameni. Caci au zis Parintii de demult cuvantul acesta: cine
vrea sa se mantuiasca cu intrebarea sa calatoreasca; pentru ca omul,
care s-a hotarat sa iasa din calea pacatelor sau din gilceava faradelegilor,
se va trezi deodata ca i se vor ridica impotriva trei vrajmasi,
unul dupa altul. Iar vrajmasii mantuirii sunt acestia: lumea, trupul si
diavolul. Pe acestia ii arata ca atare toti Sfintii Parinti.
Prin "lume" se intelege categoria pacatului, adica turma oamenilor
necredinciosi, cei ce din toata voia s-au unit cu sfaturile dracilor.
E lumea pentru care nu s-a rugat Mantuitorul. E gura satului,
gura vecinului si, de multe ori, gura si faptele celor dintr-o casa cu
tine. Acestia sau lumea, iti iarta orice ticalosie ai face, oricat ai indrepta
cu sufletul, dar nu te iarta nicidecum sa le-o iei un pas inainte si
si te faci mai bun. Oamenii acestia ai lumii au o ciudata rusine de a fi
buni. Bunatatea ta ii arde, si se trudesc sa te scoata de vina cu tot felul
de ponoase. "Lumea" e veacul viclean, placul oamenilor si slava
desarta. Gura lumii graieste ale stapanitorului ei. De aceea avem
porunca: 'Nu iubiti lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta
ochilor si trufia vietii, care nu sunt de la Tatal"
CARAREA IMPARATIEI -ARSENIE BOCA

, ...daca Dumnezeu a facut totul pentru mantuirea
noastra, aceasta nu insemneaza ca noi sa ne dedam lenei, pentru ca a
facut Dumnezeu totul si noi nu mai avem de facut nimic. Dumnezeu a
facut totul din partea Sa, anume: S-a micsorat pe Sine si S-a facut om
adevarat, intru totul asemanandu-Se noua, afara de pacat, ca sa ne
arate cararea cu lucrul si cu persoana Sa. El era si Dumnezeu adevarat,
dar a mers omeneste pe calea cea noua. De aceea, calea mantuirii o
numim calea lui Dumnezeu, pentru ca, cel dintai, El a mers pe ea.
Din buze multi Il urmeaza pe Domnul, dar cand sa treaca
prin moartea de pe cruce - desavarsita lepadare de sine - multi se dau
inapoi. Toti acestia intarzie pe cale. De aceea zic, cine vrea sa vada pe
Domnul in veacul fara de sfarsit, dupa inviere, trebuie sa mearga cu El
toata calea, iar nu numai pand la un loc, sau numai pana la o vreme.
Ramasi in urma de frica sunt destui in toate vremile, dar mai ales in
zilele noastre, temandu-se ca nu cumva din cauza credintei sa-si
primejduiasca viafa aceasta. Noi insa zicem; unde e fericirea aceea, sa 
cadem si noi in "primejdia" in care a cazut Dumnezeu; iar de nu ne
primejduim pentru Dumnezeu e semn ca nu suntem vrednici..
CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

Viata o avem de la Dumnezeu: prin El traim, ne miscam si
suntem. Adica Dumnezeu este izvorul, sustinatorul si rostul sau
destinul vietii noastre. Daca mergem asa potrivit acestora, avem viata
asigurata de Dumnezeu, temelia ei; daca nu urmam asa, ci incalcim
viata noastra in toate faradelegile si spurcaciunile, care indracesc si
sufletul si trupul si o ducem asa vreme lndelungata, atunci Dumnezeu
se desface din viata noastra. Totusi nu se desface indata dupa greseala
noastra, ci rabda o vreme ratacirea omului, a fiului Sau mai mic, in tot
chipul chemandu-I.
Iar moartea o avem de la ucigasul. Deci, cand oamenii se leaga
cu totul de voile dracilor, le este in primejdie viatasgi primejduiesc si
pe altii. Iar de se leaga ca robii cu inima de lumea aceasta si de voile
trupului cele impotriva firii, mintea li se stramba, incat nu mai deosebesc
adevarul de ratacire; atunci Dumnezeu se-ntuneca din mintea,
din inima si din voinfa lor si ajung ca nu vor sa mai stie de Dumnezeu
si asa vine osanda la moarte, asa vine prapadul in vremea fiecarui rand
de oameni. intai e moartea sufleteascta a ateismului, a necredintei, pe
urma se arata si moartea din afara a trupului, dupa vrednicie si spre
inleleptirea multora.
CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

SOCOTELILE INTELEPCIUNII CU MOARTEA
Cand nu mai raspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu,
dau de asprimea dreptatii Sale, cand, spre pedepsirea rautatii, ingaduie
razboaiele. Atunci viata oricui se afla in primejdie de moarte, si
a celor de acasa si a celor de pe fronturi.
Sa cercetam, intre marginile ingaduite, pricina aceasta, a razboaielor,
care pe multi ii spala de faradelegi in siroaie de lacrimi. Luam ca
gand de ajutor in darea raspunsului vointa lui Dumnezeu, care urmareste
ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vie.
Drept aceea Dumnezeu, cel milostiv intru dreptati, pe cei nebagatori in
seama sau protivnici - dar totusi oameni cumsecade - abia cu ajutorul
primejdiei ii indupleca sa vrea si ei ce vrea Dumnezeu, adica mantuirea,
singurul lucru cu adevarat de trebuinta. 
Obisnuit, lumea crede ca mor in razboaie cei rai si scapa cei
buni. Este si nu este asa, pentru ca numai singur Dumnezeu stie si tine
socoteala fiecaruia. Unul din sfinti a zis: "Caprele eu sunt; iar oile
Dumnezeu le stie". Pe urma numai singur Dumnezeu stie - si precum
stie si face - daca pentru cineva e mai de folos viata, sau mai mult ii
foloseste mutarea din viata aceasta. Apoi Dumnezeu, in atotputernicia
Sa, foloseste $i pe cei rai, pe necredinciosi, pe cei fara nici un
Dumnezeu, ba chiar si pe draci, ca printr-insii sa aduca la mantuire pe
cei de mantuit.
Asa bunaoara cineva, incarcat de pacate, curn l-au povatuit cei
trei "prieteni" ai sai, ajunge la stramtoare si nevoie mare. Necazurile ii
mai topesc trupul, ii mai subtiaza mintea si asa gaseste pe Dumnezeu,
ca pe singura scapare a sa din primejdie. Acum I se roaga pentru prima
data si poate ca niciodata. Deci, cu prilejul tarcoalelor mortii in jurul
vietii sale, Dumnezeu in atotstiinta Sa, vazandu-l ca s-a indreptat pe
calea buna pentru toate zilele lui pe care le-ar mai avea - daca ar fi
cuminte - in chip nevazut si minunat il scapa de moarte sigura. Daca
insa il stie, ca mai tarziu va avea o pocainta si mai buna, il va mai ingadui
printre mai multe si mai grele primejdii, scapandu-l din fiecare,
caci necazurile spala petele pacatelor de pe haina noastra nevazuta,si 
mai tarziu il scoate din topitoarea suferinfelor, fie spre viata cea fara de
trup, fie intorcandu-l spre viata pamanteasca, ca pe un inteleptit.
Pe cei ce insa n-au statornicie in bine, ci iarasi s-ar intoarce la
rele, uitand fagaduinta ce au facut-o la stramtoare, pe unii ii scoate din
viata cea desarta, atunci cand dupa stiinta lui Dumnezeu, au ajuns la
cea mai buna pocainta din viata lor, ca in aceea sa se socoteasca in
vecii fara de sfarsit. Acestia asa-s mai de castig pentru mantuire,
primindu-i Dumnezeu cu cat de cata pocainta.
Pe cei ce trecuti prin suferinfe au castigat intarire si statornicie
spre bine si printr-insii stie Dumnezeu ca ar dobdndi mantuire si altii,
pe acestia ii scapa si-i intoarce iar acasa. De cumva iarasi se dedau
stricaciunii si ingramadirii de pacate, iarasi ii cheama la scoala. Si asa
face de cate ori trebuie si cu toti cati trebuie.
Cu cei rai si, dupa stiinta lui Dumnezeu fara intoarcere, printre
alte nestiute taine, are si aceste doua socoteli: sau ii pierde in graba, in
chip naprasnic, ca sI nu-si mai inmulteasca relele si asa, mai usor sa se
osandeasca; sau ca, prin rautatea lor, vrea sa rasplateasca, sa ispaseasca"
sa intoarca, sau sa mantuiasca pe unii din cei de acasa, mai zabavnici
la pocainta, sau indaratnici la sfatul si rugamintea celor buni.
Iar pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui Dumnezeu,
ii scoate din viata cea desarta" fie stiindu-i ca ar avea sa cada mai
tarziu, tinzdndu-si la faradelegi mainile lor, ingreunandu-si astfel sau
chiar pierzandu-si mantuirea si chemandu-i de aceea mai devreme,
pana nu se schimba in rautate nerautatea lor; fie ca placuti fiind lui Dumnezeu,
i-a pus la incercare si i-a aflat Lui-si vrednici, precum scrie:
inlelepciune 3:
1. Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu
si nu se va atinge de diinsele munca.
2. Parutu-s-a in ochii celor nepriceputi ca dreptii
sunt morti cu desavarsire si iesirea lor din lume
e o mare'pedeapsda,
3. Si mergerea lor de la noi sfaramare, iar ei
sunt in pace.
4. Chiar daca in fata oamenilor au indurat
munci, nadejdea lor e plina de nemurire,
5. Si putin fiind pedepsiti, mare rasplata vor
primi, ca Dumnezeu i-a incercat pe dansii si i-a
aflat Lui-Si vrednici.
6. Ca aurul in topitoare, asa i-a lamurit, si ca pe
o jertfa de ardere intreaga, asa i-a primit.
7. Straluci-vor in ziua rasplatirii...
Iar daca sunt cate unii rai, fara leac si nu patesc nimic din necazur-rile
oamenilor, trebuie ca i-a lepadat Dumnezeu si-i lasa sa se
desavarseasca in rele, ca sa-si ia osanda vesnica,,
O alta taina a lui Dumnezeu e si aceasta: Nu pedepseste toats
rautatea tuturor, aici, si numaidecat; precum nici nu slaveste bunatatea
tuturor, aici, si numaidecat.Daca ar face asa" atunci si oamenii ar face
binele de frica; mantuirea ar fi de sila" iar nu o fapta a libertatii si a
dragostei. Apoi, daca repede ar pedepsi tot raul, Dumnezeu ar fi un
fricos, un neputincios, micit la o masura omeneasca sau cel mult ingereasca
si ne-ar da sa intelegem ca se teme de rau si-
si apara stapanirea,
- cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul ca ingaduie railor sa-si faca de
cap, Si-i lasa pe oameni neinfricati de pedeapsa naprasnica, ne
dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistita asupra raului, - atotputernicie,
sub ocrotirea careia, prin virtutea credintei, stam linistiti si
noi, primind palmele si scuiparile raului, ca pe niste marturii ale
neputintei aceluia, in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne
intareste cu linistea Sa.
Cu aceea ca nu pedepseste rautatea numaidecat, ii intinde ispita
puternica, sa se desavarseasca si ea, spre pedeapsa sigura in ziua
judecatii. Iar daca, totusi, uneori pedepseste naprasnic vreo faradelege,
o face ca sa mai puna frau rautatii intre oameni, si mai ales sa nu scada
in credinta incepatorii, si sa nu se piarda dintre oameni cunostinta
rasplatirii dupa fapte.
CARAREA IMPARATIEI -ARSENIE BOCA

Omul are valoare doar cat este aproape de Dumnezeu...
Cat nu,este asemenea unui animal..
Fiecare face ce vrea trupul sau..ca nici un suflet care este inchis intr un trup,nu vrea ce vrea trupul..
Iar dovada cea mai clara ca asa este,
este ca, atunci cand oamenii sunt loviti de necazuri il cauta pe Dumnezeu..
adica sufletul lor..

Cand oamenii vad ca nu au reusit sa obtina cu trupul ce au vrut,isi folosesc sufletul pe care l-au ignorat cu desavarsire pana atunci..

Pentru cei care nu cred ca exista Dumnezeu sau daca stiu ca exista,traiesc ca si cand nu ar exista..

Cel mai crunt abuz asupra copiilor,este cel psihic..atunci cand parintele isi indeamna copilul sa pacatuiasca..sa se indeparteze de Dumnezeu..Am auzit de atatea ori replicile,"am mintit pentru binele copilului",sau "l am pus sa minta pentru binele lui",sau "sa nu ai incredere decat in mama ta, ca nimeni nu te iubeste ca ea",incat consider acestea.drept incalcari flagrante ale poruncilor lui Dumnezeu si o mutilare sufleteasca a copilului! Cum este posibil ca o mama sa i spuna copilului ca nimeni nu il va iubi ca ea?
Acestea sunt niste mame criminale! Este plin internetul de asemenea mesaje incitatoare la ura fata de semeni si la idolatrizarea mamelor!Unele mame nici nu stiu de ce au nascut copii..Ii considera obiectele lor,sclavii lor...Aceste femei care si obliga copiii sa le iubeasca numai pe ele,provin din randul celor care nu si au iubit sotii si nu i au respectat si cred ca nu stiu nici ele de ce s au casatorit...Si daca nu si au iubit sotii,pretind iubire si supunere oarba din partea copiilor,folosindu se de statutul de mama...Mama trebuie iubita ca si tatal deopotriva,dar asta nu inseamna sa urasti restul semenilor! Ori unii parinti asta vor de la copiii lor..Sunt unii parinti care isi manipuleaza copiii sa si lase sotii,soti,copii,pentru ei..Foarte trist...Asemenea parinti distrug nu doar vietile copiilor lor ci si intreaga societate! Nu politicienii sunt de vina pentru distrugerea societatii ci parintii care isi imbolnavesc psihic copiii si ii transforma in antisociali si vulnerabili la orice...