Lupta pentru suprematie 

De la Adam si Eva si pana in zilele noastre,oamenii au luptat pentru suprematie unii in fata altora,pentru a-si satisface orgoliul de "intaiul" in toate.A fi pe primul loc,a fi ascultat fara drept de replica din partea altuia,a avea drept de viata si de moarte asupra altui semen,a-si aroga rolul de stapan absolut asupra a tot si a toate.Din pacate,acest efort nu este si nu va fi niciodata incununat de succes.Chiar daca pe moment se pare ca s-a reusit a atinge acest nivel,imediat si poate chiar in secunda imediat urmatoare,se poate ajunge intr-un abis de unde cu greu se mai poate iesi.Acesta este abisul deznadejdii.Deznadejdii ca nu a folosit la nimic aceasta dorinta morbida de a fi "intaiul".Foarte multi se folosesc de alti oameni,de inteligenta lor,de creatia lor,de munca lor,de viata lor,ca mai apoi sa se laude ca si cum ei ar fi creat.E ca si cum ar fura.Si de fapt si fura.In termeni laici se traduce prin a fura drepturi de autor.A fura cumva creatia spirituala a altuia.Extrem de putini sunt cei care creaza.Cei mai multi copiaza sau imprumuta din creatia altora.Acest lucru se intampla insa numai atunci cand nu au nimic de spus,cand inima lor nu este capabila sa traduca in cuvinte emotiile,trairile,sentimentele,tocmai pentru ca nu le traieste.Cand nu poti avea trairi autentice,cand te simti gol din punct de vedere emotional,esti pe jumatate  mort.Cei care sunt frustrati emotional isi exprima dezaprobarea fata de altii,isi exprima dezacordul in raport cu orice,isi exprima fatis ostilitatea fata de semeni chiar daca sunt constienti ca nu au dreptate.Cei care vor sa primeze in toate cu orice pret,vor fi insa dezamagiti pentru ca nu vor avea la un moment dat fata de cine sa-si exprime rolul de stapan absolut.Vor fi ocoliti de toti si vor sfarsi prin a ramane singuri.Deznadejdea va fi cumplita atunci.A cadea din inaltimile turnului de nisip pe care l-au construit,in abisul dezamagirii,va fi cea mai grea pedeapsa pentru acestia.Nu exista fiinta pamamteana care sa scape de aceasta pedeapsa,daca se va indarji sa-si manisfeste suprematia fata de alta in vreun fel.In fata lui Dumnezeu suntem toti egali si avem toti dreptul la acelasi tip de recunoastere.Nu exista unul mai presus de altcineva.Am vazut atatea scene de manifestare a suprematiei a unui om asupra altuia,care m-au ingrozit de-a dreptul.Am vazut la un pas de mine un barbat care-si agresa sotia sub privirile tuturor.Sotia tipa disperata dupa ajutor,si nimeni in afara de un tanar curajos,nu a intervenit.In cazul acesta sotul isi manifesta suprematia asupra femeii,intr-un mod care nu-i facea onoare.Am vazut mame care tipau la copiii lor de cativa anisori.Mamele isi manifestau suprematia fata de copii.Se aude frecvent expresia "eu te-am facut, eu te omor".Dar nu stiu oare cei care o spun ca nu ei i-au facut pe copiii lor ci Dumnezeu?Ei,ca parinti le-au imprumutat trupul,dar Dumnezeu le-a dat sufletul,fara de care trupul ar fi doar o masa inerta de carne.Am vazut oameni care polemizau in legatura cu o creatie.Care cui apartine.Ideea era ca nu apartinea niciunuia dintre cei doi, ci unui tert.Dar ei se luptau pentru suprematie si-si arogau dreptul la primul loc intr-o ierarhie.De fapt se foloseau de creatia altuia ca sa epateze.Atunci cand unicul scop este sa fi "numarul unu",indiferent de mijloacele machiavelice de care te folosesti,sfarsesti prin a fi ultimul.Cand se va epuiza "stocul"de materiale copiate,te vei face si tu invizibil.Pentru ca nu mai ai nimic de spus.Sotul care si-a manisfestat suprematia in fata sotiei intr-un fel nedemn,va sfarsi in singuratate,mama care s-a purtat urat cu odraslele,va ramane singura si ea.Dumnezeu ne-a creat sa ne fim de folos unii altora in scop creativ si evolutionist.Sa ne fim complementari,sa ne iubim si sa ne recunoastem valorile unul altuia.Cel care imprumuta din stiinta altuia, sa mentioneze sursa scrierilor sale,cel care se vrea ascultat sa invete sa si asculte,cel care se vrea iubit sa si iubeasca.Cei care se aseamana se aduna.Cand un grup de oameni nu are principii asemanatoare si nu impartaseste aceleasi valori spirituale,nu va exista niciodata armonie in cadrul acelui grup.Cei care vor incerca sa fie primii,in detrimentul altora,folosindu-se de bunele intentii ale altora sau de sentimentele lor,vor sfarsi prin a fi ultimii si bineinteles singuri.

SIMONA POPESCU
‎Wednesday, ‎June ‎13, ‎2012
03:54:03 PM

Ce inseamna a fi parinte

 A fi parinte inseamna a-ti iubi copiii in primul rand.Apoi a avea grija de evolutia lor in toate planurile,de a le fi alaturi in orice secunda a vietii lor,macar cu sufletul, daca fizic acest lucru le este imposibil.A fi parinte inseamna ca niciodata sa nu fi in stare sa-ti tratezi copilul sau copiii urat,cu indiferenta,sau sa le vorbesti urat sau nepotrivit,sau sa faci diferente intre ei.Calitatea de parinte nu-ti da dreptul sa ai o atitudine nelalocul ei,sau comportament nepotrivit fata de copiii tai.Un parinte ar trebui sa stie ca acel copil,copilul sau,are si el sentimentele si sensibilitatile sale,poate resimti lipsa de iubire si poate fi frustrat de acest lucru.Toate aceste goluri sufletesti lasate de lipsa iubirii,le va umple cu sentimente negative,de ura,razbunare,depresie,dezechilibrare psihosomatica.Copiii vor reda parintilor exact aceleasi sentimente pe care le primesc si ei.Primesc iubire,vor returna iubire,primesc dezinteres si neiubire,la fel vor da si ei.Nu pentru ca ar fi bine sa "raspunda cu aceeasi moneda",dar o vor face pentru ca au avut ca exemplu pe proprii parinti si vor considera o astfel de atitudine,una normala.Mai trist este cand intr-o familie sunt mai multi copiii si sunt tratati de catre parintii lor diferentiat sau mai bine zis preferential.Cand copiii vad pe fratii lor mai bine tratati,mai iubiti decat ei,atunci se instaleaza un imens dezechilibru in sufletele lor,dar si in familia din care fac parte.Din pacate existe astfel de parinti,care fara sa constientizeze poate efectele neiubirii lor fata de copii,ucid sufletele acestora,sau mai bine zis le ard inimile.Ati auzit probabil de "rani sau arsuri" ale inimii.Ei bine aceste simptome,de arsura sau durere,au ca si cauze,lipsa ingredientului principal al vietii:IUBIREA.Poate ca oamenii trec mai usor peste o deceptie in amor,sperand ca va veni si acela sau aceea care le va darui iubirea.Dar cand simt ca parintii nu-i iubesc,depresia este cu atat mai adanca si poate fatala.Pentru ca isi inchipuie ca,daca proprii lor parinti nu i-au iubit,cum poate oare o alta fiinta straina sa-i iubeasca?Si mereu vor tanji dupa iubirea parinteasca.Parintele trebuie sa fie fiinta langa care te simti in siguranta si iubit in orice conditii,iar nu fiinta care te alunga prin cuvinte si nepasare.La orice varsta,un om are nevoie de iubirea parintilor sai.Si daca acel copil are 80 de ani iar parintele sau 100,va avea aceeasi nevoie de iubire.PARINTILOR!!IUBITI-VA COPIII.DARUITI IUBIRE EGALA PENTRU TOTI COPIII VOSTRII.NU FITI PARINTI DOAR PENTRU UNII SI PENTRU ALTII STRAINI,CA E PACAT SI TRIST...DACA AVETI O FELIE DE PAINE,IMPARTITI-O IN TOT ATATEA BUCATELE CATI COPII AVETI.NU DATI NUMAI UNUIA IAR PE CEILALTI SA-I LASATI SA RABDE DE FOAME.E PACAT SI STRIGATOR LA CER.VORBITI-LE FRUMOS MEREU SI NU LE DATI MOTIVE SA SE URASCA COPIII INTRE EI DIN CAUZA DIFERENTELEOR IN OCHII VOSTRII.SEMANATI IN LOCUL URII IUBIREA INTRE TOTI.DEMONSTRATI CA IUBITI VOI CA PARINTI SI LA  FEL VETI PRIMI SI VOI DE LA COPIII VOSTRII.PARINTILOR FITI EXEMPLE COPIILOR VOSTRII PENTRU CA EI SA VA COPIEZE IN TOATE ALE IUBIRII.ASA CUM SI NOI VREM SA FIM CA TATAL NOSTRU DIN CERURI.CHIAR DACA COPILUL VOSTRU VA GRESESTE NU-L BLESTEMATI SI NU-I VORBITI URAT.CI RUGATI-VA PENTRU EL SI VARSATI O LACRIMA PENTRU SUFLETUL LUI INCERCAT.NICIODATA SA NU PLANGETI DECAT PENTRU SUFLETELE COPIILOR VOSTRII SI NU PENTRU COMPORTAMENTUL LOR.PENTRU CA UN COMPORTAMNET SE POATE INDREPTA DAR SUFLETUL MULT MAI GREU....


SIMONA POPESCU
Wednesday, 02 May, 2012
22:09:28

Iubirea este unica religie

S-ar putea sa starnesc controverse sau chiar sa atrag critici prin ceea ce voi spune,dar nu pot sa nu-mi manifest tristetea.Tristete izvorata din polemicile adeptilor unor religii legate de superioritatea unei religii sau alta.Fiecare adept sau practicant al unei religii sustine ca nu exista alt adevar decat in religia sa.Se cauta hibe,se dau interpretari,se acuza,se judeca...Se pune prea mult accent pe dogme si se ignora esentialul.Parca se doreste o diversiune,o debusolare a fiintei umane,o rasturnare a valorilor personale.Religiile au fost inventii umane.Dumnezeu nu a dorit decat ca noi sa cunoastem adevarul si nicidecum sa impartim adevarul in religii.Adevarul divin este de fapt impartit in toate religiile de baza.Fiecare din ele contin cate o parte din adevarul divin.Se spune ca Isus Hristos nu a fost decat un simplu profet,deci om ca si noi,dar insesi cuvintele Coranului Ii zugravesc nasterea miraculoasa.De altfel si Maicii Domnului i se recunosc atributele sfiinteniei.Se spune ca Isus nu este Dumnezeu asa cum il proclama crestinii.Dar nici nu este si nici insusi Isus nu s-a autoproclamat Dumnezeu, ci Fiul Lui.Dar Fiu dupa ce criterii?Are Dumnezeu atribute omenesti?Nu.Dar daca noi suntem creatia Lui,nu suntem de aceeasi origine cu El?Adica de origine divina?Daca eu scriu o carte de exemplu,acea carte este parte din mine desi nu are insusirile mele.Nu are trup, decat coperti si un continut de foi.Dar pentru ca in ea am pus prin cuvinte sufletul meu,inseamna ca are aceeasi origine ca si mine,pentru ca ea ma descopera pe mine.Descopera insusirile mele ca om si dezvaluie cele mai subtile sentimente care ma anima.In acea carte eu imi pun sufletul si deci acea carte devine parte integranta din mine.Prin ea imi fac cunoscute ideile,sentimentele,convingerile,sensibilitatile.Cuvantul scris de mine, ma defineste pe mine.Cuvantul este tot atat de viu ca si o fiinta umana.Dar daca acest cuvant este viu,fiind tot o creatie,si are atata putere,cum dar,noi oamenii,care suntem cele mai complexe fiinte din cate au existat vreodata in univers sa nu fim de origine divina,intocmai ca si Dumnezeu?A nu recunoaste divinitatea originii lui Isus, inseamna de fapt a nu recunoaste nici esenta noastra divina.Ori tot ce exista este de origine divina.Creatia are atribute divine dar nu se poate confunda sau egala cu creatorul.Cartea mea nu ar exista fara mine si in acelasi timp desi contine tot ce am putut pune mai bun in ea,nu ma poate egala.Este atat de simplu pentru mine...Multi considera ca a te inchina la o icoana,sau o racla cu moastele unui sfant,este echivalent cu a te ruga la idoli...Sfintii,ca si apostolii lui Isus,si chiar Isus insusi,nu si-au dorit sa fie preamariti de oameni,de posteritate,sa li se inchine biserici,ode,sau intregi opere de arta.In timpul vietii lor pe care si-au inchinat-o lui Dumnezeu si raspandirii invataturii dumnezeiesti,adica adevarului,au fost smeriti,nicidecum nu-si atribuiau minuni,desi la faceau.Dar aceste minuni le faceau din dorinta lui Dumnezeu,tocmai pentru a-L cunoaste.Dumnezeu a lucrat prin acesti oameni,care niciodata nu si-au spus sfinti si nu s-au ridicat in ochii nimanui.Posteritatea i-a facut idoli fara voia lor.Deci Adevarul este unul singur:Iubirea.Iubirea care ne-a fost revelata in Cuvantul lui Dumnezeu.Religiile contin cate o parte din adevarul divin,universal valabil.Adevarul este ca Dumnezeu este Absolutul La superlativ.Iar singura religie este IUBIREA.Daca iubire ar fi,totul ar fi.Dar pentru ca nu era iubire pe pamant,Dumnezeu a intervenit pentru a ne aduce iubire,prin cuvintele Sale,prin profetii sai,prin Isus.Ei au fost mesagerii lui Dumnezeu insusi.Si noi putem fi mesageri divini,daca ducem mai departe indemnurile divine la iubire,la pace,la toleranta,smerenie.Chiar daca intalnim oameni care sunt impotriva religiei noastre,sau mai mult sunt vehementi in criticarea religiei noastre,sa nu fim virulenti,sa nu ne razboim cu acestia,pentru ca s-ar putea sa nu avem nici noi dreptate si nici ei.Daca ne razboim pentru niste dogme care au fost create de oameni,ne razboim cu noi insine si cu Dumnezeu.Ne facem si noua rau si semenilor nostrii.Intr-o buna zi,care s-ar putea sa fie chiar si ultima zi a vietii noastre aici pe pamant,Dumnezeu ne va dezvalui adevarul,daca in timpul vietii nu am fost capabili datorita orgoliului sa-l vedem.Nimeni nu va ramane fara raspuns atunci.Dar doar cand va voi Dumnezeu ne va fi dezvaluit.Este trist ca oamenii sa razboiasca sa se ucida intre ei pentru o religie sau alta,care au fost inventate de predecesorii nostrii,iar nu de Dumnezeu.Dumnezeu este acelasi si pentru crestini,si pentru musulmani si pentru budhisti si pentru orice alt adept al vreunei alte religii.Suntem cu totii egali in fata lui Dumnezeu si nu vom fi judecati dupa religia careia i-am apartinut,ci dupa faptele noastre.Fiti mai bine mesagerii lui Dumnezeu!Fiti mesagerii iubirii si pacii!


SIMONA POPESCU
Saturday, April 21, 2012
10:38:07 PM

Destinul poate fi schimbat?

Destinul este traseul pe care il urmam fara a ne putea impotrivi,este crucea data noua de la intrupare.Nu toti cred in destin,cei mai multi spunandu-si ca destinul ni-l facem singuri.Insa nu este nici pe departe asa.Evenimentele majore care se petrec in viata noastra tin de destin si nu de constiinta noastra.Destinul este una dintre lectiile pe care trebuie sa le invatam pentru a evolua spiritual.Viata care ne-a fost data sa o traim, este un lung sir de trairi,de cele mai multe ori dureroase.Suferim de cand ne nastem pana la trecerea in alta dimensiune a existentei noastre,dar suferintele sunt presarate si cu momente de bucurie,de momente de armonizare a fiintei noastre cu divinitatea,cu Dumnezeu.Daca in ce ne priveste,putem sa gestionam cumva trairile noastre,frumoase si mai putin frumoase,sa constientizam ca tot ce lansam in univers se reantoarce la noi,cu o forta mult mai mare decat cea pe care am folosit-o,nu putem spune acelasi lucru daca incercam sa gestionam destinul altei fiinte.Si de altfel acest lucru este imposibil.Nu putem interveni sub nici o forma in destinul nimanui.Numai unul Dumnezeu poate, potrivit unei judecati necunoscute noua.Am vrea poate sa facem un bine cuiva,sa-i facem viata mai buna,sa-i facem o bucurie,dar vedem ca oricat am incerca,parca ne sunt inchise toate usile...Acest lucru inseamna nu numai ca nu putem,ci ca nu avem voie sa intervenim in destinul acelui om...Poate ca ceea ce credem noi ca poate fi benefic aceluia,este de fapt potrivnic lui,sufletului lui.Daca un om traieste o drama si constatam ca oricat am incerca sa indepartam suferinta din viata lui si nu reusim,sa incercam sa-l ajutam sa o depaseasca macar.Sa-i anesteziem suferinta sufleteasca printr-o infuzie de iubire.Sa-l facem sa inteleaga ca exista ceva mai presus de suferintele pamantesti cu mult mai frumos,neasemuit de frumos...Si sa-l facem sa inteleaga ca daca va rabda pana la capat,va fi rasplatit cu fericirea absoluta.Si atunci cand va privi in urma,va zambi si-si va spune ca ar fi gata oricand sa mai sufere doar ca sa guste din fericirea absoluta si sa constientizeze iubirea divina,sa o simta in toata fiinta sa.Trebuie in permanenta sa ne gandim la un lucru extrem de important.Este bine sa intervenim in destinul cuiva sau nu?Ce responsabilitate implica aceasta interventie?Putem sa aducem un plus de iubire in viata acestuia sau mai multa suferinta?Daca nu suntem siguri de sentimentele care ne anima,mai bine sa stam departe de acea fiinta.Indiferent de tipul relatiei care exista intre noi.Putem rani la fel de mult atat un prieten, cat si un iubit,iubita.Niciodata sa nu vindem iluzii,ci sa spunem adevarul in fata.Mai bine spunem ca incercam sa-i inseninam viata decat sa-i promitem si sa nu ne putem onora promisiunea.Mai bine ii spunem ca dorim ca Dumnezeu sa ne ajute sa-i facem viata mai frumoasa,ca noi,oameni fiind,cu slabiciuni si cu neputinte,suntem supusi erorilor de tot felul,dar din bunavointa lui Dumnezeu si prea marea Lui iubire de oameni,vom reusi sa infruntam impreuna toate obstacolele care se pot ivi in calatoria noastra comuna pe acest pamant.Cea mai mare greseala si aducatoare de suferinta,este dorinta unora de a face parte din destinul cuiva,chiar fara ca acela sa doreasca acest lucru.Sunt multi oameni care se agata cu disperare de cineva,obligandu-l efectiv sa ii primeasca in viata acestora.Chiar daca le doresc binele,in inchipuirea lor,daca observa ca aceia nu-i doresc in preajma lor,daca ii resping,ar fi bine sa ii lase in pace.Pentru ca exact ca si la o operatie de transplant,in care organismul poate respinge organul strain lui,ceea ce inseamna incompatibilitate,tot asa si o fiinta poate fi respinsa,chiar daca are initial intentii bune.Poate ca cel care respinge,realizeaza la nivel subtil,ca acel bine nu este de fapt un bine,ci este ceva care poate aduce ceva negativ in viata lui.Ne putem da seama daca suntem benefici cuiva,atunci cand acea persoana ne doreste in preajma sa in permanenta,in caz contrar trebuind sa ne retragem singuri.Daca veti rememora unele intamplari din viata dumneavoastra,veti constata ca si dumneavoastra vi s-a intamplat sa fiti respinsi de catre cineva macar o data in viata.Nu ar trebui sa va intristeze acest lucru, ci sa va bucure,pentru ca nu i-ati provocat o suferinta sufleteasca.Este greu de constientizat acest lucru.Vi s-ar parea paradoxal sau de neinchipuit sa vreti sa faceti un bine de exemplu cuiva si sa fiti respinsi.Dar daca veti analiza mai bine,va veti da seama ca i-ati facut deja binele,fara sa fi actionat in planul fizic.Cand obligam pe cineva sa ne accepte sau sa accepte un ajutor din partea noastra,ii provocam o suferinta de fapt,pentru ca-l obligam sa aiba niste sentimente fata de noi pe care nu le doreste a le avea.Sentimente de iubire sau de recunostinta...Poate ca acela nu este la acelasi nivel spiritual ca noi si atunci nu exista chimia sufletelor.De aici apare suferinta,care poate fi de ambele parti.A  noastra pentru ca suntem respinsi si a celuilalt,pentru ca nu poate avea sentimente fata de noi.


SIMONA POPESCU
Wednesday, April 11, 2012
11:16:12 PM

Responsabilitatea-virtute sau obligatie?

Responsabilitatea este o trasatura specific umana si incepe de la o varsta frageda,din copilarie mai exact.Aceasta trasatura trebuie insa inoculata de parinti,care trebuie sa-si invete copiii sa fie responsabili de toate actele pe care acestia le savarsesc,sa-si asume toate faptele,atat cele bune cat si cele mai putin bune,si sa fie capabili sa discearna ce este bine si ce este rau.Numai in felul acesta,copiii se vor dezvolta armonios si vor deveni adultii responsabili din viitor.Ce inseamna a fi responsabil insa?Responsabilitatea nu se refera doar la asumarea faptelor ci si la responsabilitatea fata de sine,la responsabilitatea fata de cei apropiati,fata de semeni in general.Asa cum parintii sunt responsabili de ce fel de oameni vor darui societatii,asa cum invatatorii sunt responsabili de invatatura data ucenicilor,asa cum mai marii popoarelor sunt responsabili de pacea si bunul mers al societatii pe care o conduc,asa cum liderii spirituali sunt responsabili de felul in care ne fac cunoscute legile divine,tot asa si oamenii simpli sunt responsabili de ceea ce fac ei insisi pentru societatea in care traiesc.Societatea incepe cu propria familie.Sau mai bine zis societatea este alcatuita din mai multe familii.Daca nu esti responsabil fata de propria familie cum poti fi fata de societatea in care traiesti?Este imposibil.Daca nu-ti pasa de propria familie,nu-ti va pasa de nimeni.Responsabilitatea vine din iubire si nu din obligatie.Cel ce se simte obligat mai bine sa nu faca nimic.Pentru ca obligatia il va coplesi la un moment dat.Dar iubirea nu-l va obosi niciodata.Este inepuizabila.Un parinte face totul pentru copilul sau din iubire.Tot asa un copil va face totul pentru parintele sau din iubire.Un barbat va face pentru iubita lui totul din iubire si tot asa iubita va face pentru el.Asadar este o responsabilitate ce deriva din iubire.Cel ce nu este responsabil sau nu doreste sa-si asume nici o responsabilitate,nici nu iubeste.Daca cineva spune ca iubeste dar nu o dovedeste prin fapte,minte.Vorbele aceluia sunt ca nisipul in vant.Se risipesc si nu se aseaza niciunde.Cel ce iubeste nu se poate lipsi de prezenta celor iubiti si face tot ce ii sta in putinta pentru ei.Responsabilitatea nu se refera doar la aspectul material ci si la cel spiritual.Dar cel mai important este cel spiritual.Degeaba se ofera material tot ce se poate, daca sufleteste nu se ofera nimic sau prea putin.Sunt multi oameni care ar fi in stare sa-si dea intreaga avere pentru un strop de iubire.Dumneavoastra ce ati alege?Bunastarea sau iubirea?Inclin sa cred ca iubirea.Daca iubire este,atunci totul este.In lipsa iubirii nu exista nimic.Responsabilitatea cea mai mare consta in a fi sinceri in iubire.Putem recunoaste iubirea prin faptul ca acela sau aceea ne doreste in preajma lui,ei,neputandu-se lipsi de prezenta celui iubit.Atunci este iubire.Cand spui cuiva ca il iubesti iti asumi o foarte mare responsabilitate morala.Asa cum Dumnezeu te iubeste si tu ai incredere in iubirea lui,asa si o fiinta careia ii spui ca o iubesti va avea incredere in iubirea ta.Cel mai greu de suportat pentru o fiinta umana este suferinta din iubire,dezamagirea ca nu este iubit asa cum credea.Nu va jucati niciodata cu sentimentele cuiva,pentru ca nu stiti ce furtuni sufletesti puteti starni si nici ce urme vor lasa acele furtuni.Suferintele sufletesti pot atinge pe copii si pe maturi deopotriva,atat barbati cat si femei.Sufletele nu au gen si nu au varsta.Ele doar exista si simt,percep,iubire sau neiubire.Sa fim atenti asadar ce oferim si ce responsabilitati avem fata de semenii nostrii.Daca nu-i putem iubi,atunci nici sa nu-i dorim prin preajma,pentru ca ar suferi.Nimeni nu merita sa sufere.Suferinta este inevitabila in calatoria noastra pe acest pamant,prin aceasta viata,dar macar sa suferim datorita propriilor noastre greseli,ca o purificare a sufletului nostru,iar nu sa suferim dezamagiti de iluziile vandute de altii.


SIMONA POPESCU
Thursday, April 05, 2012

Impactul nostru in viata altora si urmarile acestuia

Traim pentru noi sau pentru altii?Este o intrebare pe care nu multi oameni o adreseaza sinelui lor...Cei mai multi traiesc pentru ei insisi,intr-un mod egoist.Sau cel putin asa cred.Cand sunt intrebati ce inseamna pentru ei a fi fericiti,aproape toti raspund ca s-ar simti fericiti daca toate dorintele li s-ar indeplini.Dar propriile lor dorinte.Extrem de putini oameni raspund ca traiesc pentru a-i face pe altii fericiti,pentru a indeplini altora dorintele...Si acei egoisti,lupta toata viata pentru a-si indeplini dorintele,sau asteapta implinirea lor de la altii.Pentru ceilalti insa nu exista o lupta ci o placere de a-i face pe altii fericiti,atat cat pot ei.La urma urmei,fericirea este o stare care nu poate exista decat ca traire interioara si trebuie sa purceada din sinele interior.Cum ne dam seama insa daca existenta noastra in viata cuiva are un impact pozitiv sau negativ?Atunci cand celalalt doreste sa fi in preajma lui si nu concepe sa te indepartezi sau sa pleci vreodata,fi sigur ca impactul tau in viata aceluia este unul pozitiv si datator de fericire interioara.Daca va cauta sa scape de tine cat mai repede,invocand diferite motive,inseamna ca ceva din tine a creat un dezechilibru emotional,sufletesc celuilalt.Si de aici nevoia de a "scapa"de elementul perturbator,datator de neliniste.Dar se mai naste o intrebare.Oare ne facem vinovati intotdeauna daca cineva ne respinge chiar fara a face vreun rau evident acelei persoane?Nu poate fi vorba totusi si de alte aspecte subtile,nevazute,nepalpabile?Raspunsul este da.Este vorba de incompatibilitatea spirituala,mai exact de inegalitatea pe scara evolutiei spirituale.Sa nu credeti ca oricine spune "Doamne,Doamne!"se si afla pe o treapta de evolutie spirituala superioara.Nimic mai fals.A fi evoluat spiritual inseamna mult mai mult.Inseamna in primul rand constientizarea greselilor,recunoasterea lor,iertarea greselilor altora,puterea de a o lua de la capat mereu de cate ori simti ca ai scazut spiritual,puterea de a te regenera afectiv-emotional si un lucru esential de a empatiza cu altii.A empatiza inseamna a trai efectiv ce traieste altcineva,a fi solidar cu acela in suferinta sau bucuria lui,a intelege starile prin care trece,a te pune in pielea lui pentru a-l intelege mai bine.Empatia este una dintre caile prin care indeplinesti fara sa-ti dai seama legile divine.Pentru ca punandu-te in locul altuia nu poti sa-i faci vreun rau,decat sa-l iubesti.Ca si cum nu ti-ai face tie rau si te-ai iubi pe tine insuti.Si atunci,faci voia lui Dumnezeu fara sa stii chiar.Dar a empatiza este un atribut al fiintelor inalt spirituale.De aceste fiinte nu se poate nimeni debarasa.Ele sunt dorite in orice societate,grup mai mare sau mai restrans.Ca un exemplu,daca o persoana este darnica din fire si ajuta pe altii financiar sau sub alte forme,va fi cautata mereu.Daca o persoana este cunoscuta pentru sfaturile bune pe care le da,va fi la fel cautata si asa mai departe.Aceste tipuri de oameni care empatizeaza cu altii ajutandu-i,vor fi mereu doriti in preajma acelora.La fel si cu partenerul de viata.Daca in afara de alte considerente,sentimente,exista si o empatie totala,atunci acei parteneri vor dori sa fie unul in preajma altora in permanenta.Cand dispare empatia,dispare si iubirea.De aceea se despart oamenii de fapt.Pentru ca nu exista empatie intre cei doi.Nu exista dorinta si placerea totodata de a oferi celuilalt totul.Si nu ma refer la aspectul material,ci la cel emotional.A face pentru celalalt ca si cum ai face pentru tine.Adica a empatiza cu celalalt.Multi se agata de relatii desi nu exista aceasta empatie.Pentru vanitate,pentru frica de a nu ramane singuri sau pentru a nu fi priviti de altii intr-un fel anume.Dar isi fac rau si lor si celorlalti,obligandu-i sa traiasca un adevarat calvar sufletesc.Mai bine ar fi sa gandeasca ca poate intr-un colt de univers exista cineva cu care poate empatiza si acela cu el.Asa ar trebui sa gandim toti.Putem sa observam foarte usor daca suntem doriti in viata cuiva dupa dorinta aceluia de a ne tine langa el sau a ne indeparta.In orice grup ne-am afla,ne putem da seama de impactul pe care il avem asupra vietii altora,dupa felul in care suntem doriti in mijlocul lui sau nu.De fapt acest lucru releva compatibilitatea spirituala dintre noi si grup sau persoana,dupa caz.Cand ceva nu merge,e clar ca nu exista egalitate spirituala si de aici pana la despartirea de acea persoana sau grup nu este decat un pas.Dar nu este neaparat ceva rau in toata aceasta poveste,ci mai degraba a cauta sau a fi atras de persoane asemenea tie spiritual si de a evolua impreuna.Pentru oricine exista cineva compatibil.Este exclusa nepotrivirea  totala cu cineva.Am fost creati ca sa fim jumatatile cuiva si sa traim in comunitate si nu singuri.Nu exista oameni destinati sa fie sau sa ramana singuri.Daca eventual raman fara partener de viata,au macar un prieten,un animal cu care sa-si impartaseasca viata.Secretul unei vieti armonioase si implinite este insa de a empatiza cu altii.Cel mai frumos si implinitor lucru este sa faci un bine altuia si sa-i arati ca-ti pasa de el.Iti va da o stare de fericire interioara care nu te va parasi niciodata.Deci daca vreti sa fiti fericiti daruiti altora ca si cum v-ati darui voua insiva,faceti altora bucurii ca si cum v-ati face voua insiva,iar acei oameni niciodata nu se vor debarasa de voi.Veti spune ca doar din interes nu se vor debarasa.Intr-adevar exista si astfel de oameni dar exista din fericire si oameni care intuiesc foarte bine cauza acestor manifestari de daruire si anume iubirea.Indiferent cui daruim iubirea noastra,cei care o vor simti si o vor intoarce in aceeasi masura inapoi catre noi sau cei care doar se vor folosi de iubirea noastra,nu vom pierde niciodata.Cei care vor fi asemenea noua vor ramane langa noi iar ceilalti se vor elimina singuri din viata noastra,fara sa facem nimic pentru a-i indeparta.



SIMONA POPESCU
Wednesday, March 28, 2012
23:18:20

Mostenirea spirituala

Cei mai multi dintre noi,isi consuma viata din aceasta tridimesionala existenta,adunand bunuri materiale,averi considerabile chiar,din motive care de cele mai multe ori, nu contribuie nicidecum la scopul pentru care au fost invocate.Unii isi sporesc avutia,pentru comfortul lor propriu si al familiilor lor,altii doar pentru a-si exercita puterea asupra unei categorii inferioare lor ca si nivel material.Exista oameni care sunt convinsi ca nivelul material superior,le confera si dreptul de a avea un comportament reprobabil fata de cei inferiori si oameni care cred ca nivelul material reflecta si imaginea pe care o au in societate.Si cei din prima categorie si cei din a doua,tanjesc de fapt dupa recunoastere publica,dupa recunosterea "valorii" lor.Exista barbati si femei si chiar si copii din pacate,care doresc cu orice chip sa iasa in evidenta in societate,sa epateze,sau macar intr-un grup mai restrans,care poate insemna si familia chiar.Exista frati care doresc sa-si fie superiori unul altuia prin ceva,mai ales prin nivelul bunurilor materiale.

Cei care din copilarie incep sa fie atrasi de partea materiala a vietii,au sanse foarte mari ca la varsta maturitatii sa fie la fel sau chiar mai lacomi,daca Dumnezeu nu decide altfel.La formarea atitudinii fata de partea materiala a vietii contribuie in cea mai mare masura parintii.Atunci cand parintii isi obisnuiesc copiii cu obtinerea bunurilor materiale si le inoculeaza ideea de a strange avere in timpul vietii,fac cea mai mare greseala.Indiferent ca le spun copiilor sa obtina avere prin munca cinstita sau nu,savarsesc aceeasi greseala.Si mai mult,ei insisi lupta toata viata pentru a le lasa mostenire bunuri materiale.Nu ar fi nimic rau in acest lucru,cu o singura deosebire.Cei mai multi muncesc din greu toata viata, ca sa aiba ce sa lase mostenire copiilor.Le lasa case,masini,conturi in banci poate.Si le mai si spun copiilor ca le pregatesc zestrea sau mostenirea pentru cand nu vor mai fi in viata,dorind astfel sa indeparteze grijile materiale ale copiilor lor.Cati dintre acesti parinti oare se ingrijesc sa lase copiilor mostenire bunuri nepalpabile,simple cuvinte,invataturi,credinta in Dumnezeu si valorile morale dupa care ar trebui sa se ghideze in viata?

Foarte putini din pacate.Foarte putini parinti acorda din timpul lor dintr-o zi vorbind cu copiii lor despre Dumnezeu,despre imparatia cerurilor,despre sfinti,despre vietile unor oameni care ne-au lasat ca mostenire invataturi pretioase.Cei mai multi,vorbesc cu copiii lor despre metode prin care sa castige bani mai multi,sa-si sporeasca averile pentru a duce un trai cat mai comfortabil si a se pune la adapost in caz de criza financiara.Rezultatul acestei atitudini de"IUBIRE DE ARGINTI",pentru ca eu asa o numesc,va fi insa unul dezastruos si dureros,atat pentru parinti cat si pentru copii.Cei mai multi care si-au dorit mai mult decat au avut nevoie pentru un trai decent,nu se vor putea bucura pe deplin de aceste bunuri materiale.Si de fapt nu adunarea unei averi este condamnabila,ci scopul pentru care a fost acumulata.Si este gresit,de fapt condamnabil a pune mai presus sau mai inainte argintii fata de viata spirituala.Tot ce este gresit te si condamna.Facand un pacat,constiinta te va condamna.Toti cei care s-au straduit din rasputeri sa agoniseasca bunuri materiale si nu s-au ingrijit de cele ale sufletului,au sfarsit prin a pierde tot.Absolut tot.Iar ca un paradox,cei care nu si-au dorit acest lucru si au pus mai presus in viata lor pe Dumnezeu, au castigat si pe plan material si pe cel spiritual.Sufletul nostru tanjeste dupa Dumnezeu,dar noi il tinem captiv in inchisoarea trupului nostru material.Sufletul nostru se zbate neputincios si este cuprins de tristete si depresie chiar,cand simte ca materia din noi incearca sa-i ingradeasca dreptul la iubirea pentru Dumnezeu,la iubire in general.

Parinti!Viitorul copiilor vostrii nu depinde de mostenirea in bunuri pe care o lasati lor.Aceasta poate fi pierduta intr-o clipa.Nu rare au fost cazurile cand copii au reusit sa prapadeasca mostenirea lasata de parintii lor,dupa o viata de truda,intr-o secunda.

Viitorul copiilor vostrii depinde de mostenirea spirituala care este vesnica si nu poate fi distrusa de nimic.Eu am primit ca mostenire de la parintii mei Biblia,cateva carti de rugaciuni si cateva iconite.Si le pastrez ca pe niste relicve de inestimabila valoare.In rest nu am nevoie de nimic.Am de toate.Parintii mei nu mi-au lasat averi impresionabile,nimic din ce e material,lumesc,dar mi-au lasat cea mai mare avere dintre toate cate exista.Mi-au lasat ca mostenire iubirea pentru Dumnezeu si pentru creatia Lui.De cate ori ma uit la aceasta mostenire care incape pe o polita de dulap,zambesc si ma simt fericita.Si ii simt aproape pe parintii mei.Va doresc sa primiti ca mostenire printre alte bunuri si bunuri spirituale,folositoare sufletului.Cu siguranta veti fi mult mai bogati decat altii si mai puternici totodata.Dar puternici fata de incercarile vietii si nu fata de cei mai slabi ca voi.Puterea din iubirea fata de Dumnezeu si fata de creatia Sa deriva.Va veti da seama la momentul potrivit.

“Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.Pentru ca acolo unde este comoara voastra,acolo va fi si inima voastra"(Matei 6-9).

SIMONA POPESCU

11:11 PM,

MONDAY,MARCH,19,2012